fbpx
excursii-razvan-pascu

Alaturi de Machu Picchu, templul incasilor descoperit la inceputul secolului 20, lacul Titicaca este una dintre cele mai importante destinatii turistice pentru Peru. Desi pentru a ajunge aici turistii au nevoie de aclimatizare (de obicei in Arequipa si Canionul Colca), este o experienta culturala de neratat. Pentru ca a fost unul dintre momentele cheie ale traseului meu prin Peru, am optat pentru un tur de doua zile pe insulele lacului Titicaca, cu plecare din portul Puno.

Titicaca se afla la aproximativ 4 kilometri deasupra nivelului marii (aproape jumatate din altitudinea de zbor a unei aeronave intercontinentale) si este cel mai mare lac al Americii de Sud si cel mai inalt lac navigabil din lume.  40% din suprafata lacului Titicaca apartine Boliviei si 60% apartine Peru (peruanii glumesc spunand ca Titi este partea Peru-ului si Caca partea Boliviei; probabil ca Bolivienii spun invers). In ciuda altitudinii, in timpul zilei temperaturile aici sunt ridicate (chiar si iarna, cum am ajuns eu, erau aproximativ 20 – 25 grade Celsius) si noaptea scad spre nivelul inghetului.

In total pe lacul Titicaca sunt aproximativ 36 de insule si din acestea, in doua zile de traseu noi am vizitat 3: o insula din suita insulelor plutitoare Uros, insula Amantani, unde ne-am si cazat intr-o familie de localnici si insula Taquile, in a doua zi de traseu.

Ceea ce a fost cel mai interesant a fost ca pentru doua zile am plecat de pe “continentul” peruan, unde limba vorbita majoritar este spaniola si am ajuns pe insule unde se vorbeste Aymara (Uros) si Quechua (Amantani si Taquile).  Din fericire, oamenii mai ingaimau ceva in spaniola si cat de cat ne-am inteles cu ei, iar copiii fac toate materiile la scoala in spaniola, deci si cu ei ne-am putut intelege cat de cat.

Barca a plecat dimineata pe la 8:30 din portul Puno. Am luat cu noi doar cateva lucruri necesare pentru doua zile si o noapte, restul bagajelor ramanand in custodie la hotelul unde am fost cazati in Puno. Preventiv, am luat un Emetostop pentru ca citisem ca uneori lacul este nelinistit si combinat cu noxele de la barca m-am gandit ca nu are cum sa se termine bine. Prima oprire, in aproximativ o ora si jumatate, a fost pe una dintre insulele Uros, insule flotante, unde locuitorii traiesc aproape autarhic (adica isi procura singuri ceea ce au nevoie) si unde limba vorbita este aymara. Aymara este pe locul trei al celor mai vorbite limbi peruane, dupa spaniola si quechua (aproximativ 1 milion de persoane din Peru si Bolivia vorbesc Aymara).

Dupa ce iesi din zona lacului Puno, o bariera de stuf (totora) te avertizeaza ca ai ajuns in zona insulelor Uros. Barca opreste langa un ponton plutitor si plateste taxa de acces in zona insulelor (5 soles de persoana). Initial, Uros avea propria limba vorbita, dar in timp, prin casatoriile cu vorbitorii de Aymara, limba lor a disparut complet si a fost absorbita de Aymara. Se pare ca locuitorii de pe Uros s-au refugiat pe aceste insule flotante fugind de triburile razboinice ale Incasilor, miscare care le-a reusit perfect, pentru ca au supravietuit pana in zilele noastre.

Insulele Uros sunt localizate la aproximativ 5 km in largul lacului. Sunt insule flotante, adica oamenii de acolo nu au pamant sub picioare, ci un fel de stuf numit Totora. Barcile cu turisti acosteaza prin rotatie pe una dintre insulele care primesc turisti si aici comunitatile povestesc despre cum isi construiesc insulele, casele, barcile si despre cum isi duc viata pe o astfel de insula.

Se pare ca totul porneste de la acest stuf numit Totora si de la un strat gros de radacini, care pluteste perfect. Acesta este acoperit cu multe straturi de totora, dispuse cu mare atentie dupa o arta straveche. Insulele sunt bine ancorate de niste tarusi prinsi pe fundul lacului, astfel incat cand mai sunt furtuni pe lac, insulele sa nu se miste foarte mult. Capetenia care ne-a povestit noua despre viata lor, ne spunea ca o data pe an se schimba franghiile si tarusii pentru ca in caz contrar, pe furtuna puternica insulele lor ar fi purtate tocmai pana in Bolivia.

Localnicii adauga constant noi si noi straturi de Totora, pentru a compensa straturile de la baza care putrezesc, astfel ca niciodata nu te uzi la picioare, iar senzatia este de saltea cu apa, care se misca continuu. O data la 30-40 de ani, locuitorii unei insule, o familie formata din 4-5 case / cupluri, isi abandoneaza insula si construiesc una noua. Absolut totul, de la case, la barci, bucatarii este facut din totora, singura exceptie fiind cuptoarele facute din ceramica si protejate de totora fie prin pietre, fie prin pamant (pentru a nu declansa incendii). Costumele locuitorilor de pe Uros sunt din lana, barbatii purtand pantaloni negri trei sferturi, jachete colorate si caciuli, iar femeile fuste ample si foarte grele din lana si bluze colorate. Cei care primesc turisti au creat si un soi de barci mai turistice, cu etaj, si pentru 10 soles te pot plimba pana la “capitala”, adica insula mai mare unde se afla scoala copiilor. Principala sursa de venit a celor de pe Uros este turismul, beneficiind nu doar de venituri din cei 5 soles platiti pentru a vizita una dintre aceste insule (doar taxa de intrare pe insula, nu si pretul transportului), dar si din vanzarea catre turisti a diverselor obiecte de artizanat.

Oamenii de pe insula ne-au aratat interiorul unei case, a unei bucatarii si vreau sa va spun ca acestia traiesc intr-o simplitate extrema. La capitolul mancare au peste din plin, totora este si ea partial comestibila, iar legumele si le iau de pe tarm. Singura carne pe care o consuma este de la pasarile vanate pe lac, in mare parte rate salbatice. In timpul in care capetenia ne povestea despre cum se poate trai pe si din stuf, de insula s-a apropiat o barca cu niste oameni ce pareau mai amarati, care fusesera la vanat rate si venisera cu ele sa le vanda celor care castigau de pe urma turismului. Femeile comunitatii au cumparat 5 rate gata jumulite pe care aveau sa le gateasca si sa le usuce pentru a le consuma mai tarziu. Nu au electricitate de niciun fel, prin urmare nu poate fi vorba de un frigider pentru a pastra la rece alimentele. Aveau in schimb un bec cu baterii si un televizor care functiona tot pe baterii. Introducerea in tehnologia de pe insula mi-a fost facuta de Evelyn, o fetita de 6 ani de pe insula, mandra de televizorul familiei ei. Sincer, m-am bucurat in sinea mea ca nu mi-au dat sa incerc o rata uscata, pentru ca ar fi fost o jignire sa ii refuz, dar mi-ar fi fost foarte greu sa o incerc. Am incercat in schimb Totora, care este numita si Banana insulelor flotante (nicio legatura cu fructul insa). Avea un gust de iarba si mi s-a parut a fi buretoasa la mestecat.

Am zburat spre Peru cu compania aeriana regala olandeza KLM, de la Bucuresti cu escala in aeroportul din Amsterdam, votat cel mai bun aeroport al Europei la World Airport Awards 2013. KLM Romania ofera 7 zboruri pe saptamana spre Lima cu escala in capitala Olandei, iar despre experienta zborului la Business Class puteti citi aici.

3 comentarii

  1. 25.10.2013 la 15:25

    Cat de frumoasa este salbaticiia de acolo cat de colorata si ecologic. Mi-as dori sa vizitez si eu acele locuri sa cunosc acei oameni. Le-as pune o multime de intrebari referitor la viata lor de acolo.

  2. Maria
    28.07.2015 la 22:19

    Ma bucur pt tine ,pt diplomele tale ,esti tinar si „nelinistit.”Ma bucur ca poti vizita locuri interesante la care multi dintre noi doar visam si ca ne dai posibilitatea de a vizita odata cu tine aceste locuri prin intermediul calculatorului.

  3. Kitty
    10.01.2016 la 22:37

    Hello 🙂
    Este nevoie de viza pentru Bolivia ca sa ajung la Titicaca ?

Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]