Pe Alex l-ati cunoscut acum ceva timp pe blogul meu, pentru ca am mai scris despre el (aici, aici si aici). Acum s-a intors din Irak, tara macinata de razboi in care a ajuns din pura curiozitate ca si calator, nu pentru ca cineva l-ar fi obligat.

Cred ca oricine este curios sa afle de ce ar merge cineva in calatorie intr-o tara in care este razboi. Asa ca va invit sa cititi mai departe impresii de calatorie din Irak, by Alex Dumitru si sa aflati cum este sa mergi la 300 de metri de o masina care explodeaza. Plus fotografii din Irak.

Eu: De ce ai vrut sa ajungi neaparat in Irak?

Alex: Am ascultat sau citit cu totii (cel putin cei din generatia mea) povesti cu Harun al-Rashid si cele „1001 de nopti”. In cazul meu, motivul a fost dat de mai multe lucruri: un vis din copilarie legat de cele de mai sus, dorinta de vedea Babilonul si de intalni irakienii la ei acasa, dupa ce avusesem discutii interesante cu cativa in diverse peripluri prin Orientul Mijlociu.

Eu: Ai ajuns in Irak. Cum ai organizat excursia?

Alex: A fost invers: ca sa ajung in Irak si sa pot strabate tara, a trebuit sa merg organizat, prin singura agentie de turism care organizeaza tururi acolo, a unuia dintre cei doi autori ai ghidului Bradt Irak. Eu a trebuit sa-mi organizez doar evadarile de grup, pentru a cunoaste oamenii (evident, cu riscurile de rigoare etc.).

Eu: Care a fost prima ta impresie cand ai ajuns in Bagdad?

Alex: Ploua cu galeata, tot desertul era o mlastina. Insa avea sa se schimbe radical a doua zi. Altfel, este un loc unde oamenii incearca (timid, date fiind conditiile) sa inceapa refacerea orasului si tarii lor. Insa atat razboiul, cat si dictatura, respectiv ocupatia straina sunt cel putin la fel de prezente pe strada ca perseverenta irakienilor. Si, in egala masura, este un loc unde chemarea la rugaciune se impleteste cu zgomotul celor doua elicoptere care survoleaza Bagdadul o data pe ora in conditii „normale” si in permanenta cand se intampla cate „ceva”.

Eu: Cum sunt oamenii in Irak? Cum sunt tratate femeile? Cum e viata acolo?

Alex: Multi dintre acesti oameni au crescut cu razboiul in sange. Este uimitor ca, dat fiind acest aspect, mai au puterea de a zambi, de a se ajuta si de a oferi tot ce au strainului pentru a il face sa se simta bine la ei acasa. Am avut (obisnuitul, din pacate) soc neplacut la intoarcerea la Bucuresti, urcandu-ma in metrou cu sute de fete crispate, fara sange in vene, fara zambet ci, in cel mai „fericit” caz, cu rasete isterice, nascute din nimic altceva decat frustrare.

Femeile sunt foarte diferite; am vazut, ca in Liban sau Siria, multe femei care purtau un val elegant in loc de hijab, multe femei in blugi, dar si multe in chador negru. Cum era de asteptat, traditionalismul predomina in centrele de pelerinaj (Samarra, Kerbala), Bagdadul este foarte divers din acest punct de vedere. Asa cum intalnesti mai peste tot in Orientul Mijlociu, cu exceptia catorva zone sau tari, de pilda, in restaurante exista spatii pentru barbati (cele comune), respectiv unele pentru familii (mai mereu izolate). Am intalnit exceptii, au loc schimbari din punct de vedere social si, evident, prezenta razboiului nu a lasat loc unei evolutii armonioase, fie ea pozitiva sau negativa. Kurdistanul este o poveste separata, asemanator destul de mult cu Turcia.

Viata – greu de explicat. Sa ma rezum la bombele care au fost detonate pe 4 aprilie la Bagdad, pentru ca am trecut prin zonele afectate de ele la cateva minute dupa explozii. Mai intai s-a creat socul tipic acestor situatii, au trecut masinile de politie, au iesit camionetele pline de raniti. Cateva minute mai tarziu, in afara de traficul mult mai agitat ca de obicei, viata reintrase in firesc.

Eu: Ce face Armata SUA in Irak? Cum ati fost transportati? Cum s-a desfasurat calatoria dpdv siguranta? Ati avut escorta inarmata tot timpul sau doar pe anumite trasee?

Alex: Dupa cedarea controlului statului catre irakieni, Armata SUA sta in cazarmi, n-o prea vezi pe strada in afara de momentul cand transporta ceva sau pe cineva dintr-un punct in altul. Noi am mers organizat, cu ajutorul Biroului Irakian pentru Turism si al Politiei Irakiene. Cu foarte mici exceptii, am calatorit cu un autobuz, fiind insotiti in permanenta de doi politisti inarmati cu Glock-uri si, pe anumite trasee (de pilda, intre Erbil, Mosul si Tikrit), am fost escortati de un vehicul blindat al politiei locale. In rest, am avut cu noi, in functie de zona, persoane de legatura din partea autoritatilor locale sau a partidelor politice la putere in anumite zone (ex. Samarra). Cu riscul de rigoare insa, imi permit sa afirm ca daca ambalezi ceva prea tare, creste riscul sa ti-l fure. Nu pot spune ca m-am simtit mai in siguranta cu zurgalai in Irak decat fara zurgalai in Afganistan (fara a ignora diferentele dintr-o tara si alta).

Eu: Cum a fost sa mergi in excursie cu grupul ? 🙂

Alex: Este prima data cand merg cu grupul, desi am mai mers organizat de doua ori: in Turkmenistan si Bhutan, respectiv doar pe o portiune din drum in Yemen. In acele cazuri am fost insa doar maxim doua persoane, acum am fost 11. Desi am intalnit oameni interesanti, cu care mi-a facut placere sa calatoresc si sa stau de vorba, nu este genul de experienta pe care sa o prefer. Grupul (11 persoane) a fost divers si am avut de toate, de la cei doi americani care venisera doar pentru a vizita Green Zone (vazusera filmul), pana la batranul pasionat de arheologie mai veche de 2000 i.e.n. sau doamna bolnava de cancer intr-un stadiu avansat, care, de fapt, a fost sufletul intregii calatorii.

Continuarea interviului despre Irak – miercuri, 14 aprilie

Sursa foto.