excursii-razvan-pascu

Primul raspuns care imi vine in minte ca raspuns la aceasta intrebare este: CU GREU.

In Peru, pe masura ce ma apropiam de Arequipa (orasul unde m-am aclimatizat pentru canionul Colca si Titicaca si despre care am scris aici) au inceput sa imi apara semne ca organismul meu face din ce in ce mai greu fata lipsei de oxigen din aer. Tot intrebam oamenii pe care ii intalneam “Crezi ca o sa am probleme?”, iar raspunsul lor venea invariabil “Deloc…mesteci frunze de coca si esti ca nou”.

As vrea sa va povestesc mai jos care au fost concluziile mele in materie de rau de altitudine si cum v-as sfatui sa procedati daca va stiti mai sensibili. De fapt, in aceasta privinta nu exista oameni mai pregatiti si oameni mai putin pregatiti, iar daca faceti sport zilnic nu inseamna ca veti avea mai putine probleme decat un om care sta continuu la calculator.  

Exista doua variante de a lupta contra raului de inaltime cel rau care se manifesta prin dureri de cap, probleme respiratorii si ameteli: procedeaza ca bastinasii sau ia pastile.

In Peru localnicii si cam toti turistii mesteca frunze de coca, iau bomboane de coca sau beau mate de coca. Nu va imaginati ca asta o sa va aduca “fericirea eterna”, ci se pare ca va da un surplus de energie si va ajuta sa respirati mai bine. Mestecati dimineata, nu seara pentru ca nu veti mai dormi si nu supradozati (4 frunze in acelasi timp este suficient si puteti mesteca de 2-3 ori / zi la intervale de cel putin 2-3 ore). In ziua mea cea mai neagra din punct de vedere al raului de altudine, la Cuzco, am mestecat de doua ori cate 4 frunze de coca (una dupa alta) si aproape ca am dat-o in tahicardie. Inima imi batea ca nebuna si am incercat sa stau linistit cateva minute, trageam aer in piept lent, inspiram aer pe gura si mi-a luat ceva timp sa ma calmez. Deci, mare atentie, nu exagerati cu frunzele de coca!

Desi frunzele de coca de cele mai multe ori functioneaza, sfatul meu ar fi sa nu plecati la drum fara pastile, asa ca iata cam care ar fi pastilele care lupta impotriva raului de altitudine:

Diamox – este cel mai des folosit atat pentru Peru cat si pentru Kilimajaro sau alte ascensiuni similare. Din pacate in Romania nu se gaseste acest Diamox. Ati putea sa il cumparati din Germania, Paris sau Amsterdam (cand faceti escala) de la o farmacie. In Peru spre exemplu, inlocuitorul Diamox-ului este Acetozolamida si din aceasta puteti cumpara din farmacii. Se ia o pastila la 12 ore si trebuie sa incepeti sa le luati inainte de a ajunge la altitudini ridicate. Trebuie sa fiti atenti insa la efectele secundare pe care le are. In cazul meu, Acetozolamida a produs amorteli ale mainilor, picioarelor si la nivelul buzelor. Printre efectele secundare adverse se numara frecvent durerile de cap.

Sorojchi – sunt niste pastile pe care le-am luat din Lima si pe care nu le-am mai incercat de atunci. Te ajuta cu durerile de cap si ameteala cauzate de raul de inaltime.

Oxigen – cam toate hotelurile din zone aflate la altitudini ridicate au Oxigen pentru clientii lor, iar daca nu gasiti la hotel sau va aflati pe drum, atunci puteti cumpara un tub de oxigen cu masca incorporata – eu l-am incercat la Cusco si a functionat de minune.

De ce aspecte trebuie sa tii cont cand te afli la altitudini ridicate?

– Nu exagera cu efortul; Pasi mici, incet, nu te zbengui prea tare si daca te simti rau este bine sa nu iesi din autocarul sau microbuz-ul cu care te deplasezi.

– Aerul proaspat intotdeauna face bine, deci in masina sau microbuz, poti deschide geamul.

– Nu exagera cu pastilele si de preferinta mergi la un doctor inainte de o astfel de experienta.

– Evita mancarurile grase sau in cantitate mare si renunta la alcool pentru zilele cat te afli la altitudine.

Ca sa va povestesc din experienta mea, la inceput m-am bazat exclusiv pe frunzele de Coca. Cand am vazut insa ca nu prea ma mai ajutau, am dat-o pe pastile care mi-au produs amorteli enervante si ingrijoratoare de la un punct. Punctele culminante ale raului de altitudine nu au fost, culmea, in zonele in care m-am aflat la cea mai mare inaltime din vacanta (aproape de 5000 de metri), ci la Puno (3830 metri) si la Cusco (3400 metri). La Puno s-au manifestat prin dureri de cap severe si m-am tratat cu Nurofen Plus si un somn bun, iar la Cusco prin deficienta respiratorie si m-am tratat cu o portie de Oxyshot (un tub de oxigen) de la farmacie (vreo 30 de Soles am dat pe tub, adica vreo 40 de lei).

Tot legat de raul de altitudine, amicul meu Mihai Bobocea a scris aici despre experienta sa pe muntele Elbrus si extrag mai jos cateva detalii importante si interesante pe care Mihai le-a amintit cu privire la problemele cauzate de lipsa de oxigen.

Procentul de oxigen din aer, de circa 21%, este aproape acelasi si la nivelul marii si la o altitudine de pana la 21.000m in atmosfera. Ce se intampla, insa, este faptul ca densitatea aerului si presiunea scad odata cu altitudinea, ceea ce face ca volumul efectiv de molecule de oxigen sa se reduca odata cu inaltimea atinsa. Oxigenul este gazul care ne sustine toate procesele vitale, iar corpul omenesc este obisnuit sa respire o anumita cantitate din acest gaz. Pe masura ce cantitatea disponibila de oxigen se reduce (hipoxie, adica oxigen putin), odata cu cresterea altitudinii, creierul si restul corpului nu-si mai primesc doza necesara si incep sa apara tot soiul de simptome ale raului de altitudine: dureri de cap, ameteala, senzatie de rau general, senzatie de voma si/sau de lesin, lipsa de vlaga si o capabilitate semnificativ mai redusa de efort, tulburari ale somnului, etc. La extrema negativa (daca se forteaza ascensiunea cu ignorarea acestor simptome), toate acestea pot duce la cazuri grave de edem pulmonar (retentie de lichide in plamani), edem cerebral (umflarea creierului) si sunt, in cele mai severe cazuri, fatale.

Problema cea mai mare cu raul de altitudine este ca, cel putin din cate am reusit eu sa ma documentez, nu exista vreo relatie exacta, demonstrata medical, intre starea generala de sanatate sau conditia fizica a unui individ si aparitia problemelor legate de altitudine. Altfel zis, o persoana mai degraba fragila, fara o buna conditie fizica, poate face fata cu brio urcarii la altitudine, dar in acelasi timp un atlet bine antrenat poate suferi chiar destul de rau de pe urma simptomelor. Pe scurt, nu stii exact cum o sa te comporti la altitudine pana nu ajungi prima oara acolo: la 3.000m, 4.000m sau 5.000m. Sigur, e mai bine sa fii in buna forma fizica decat sa nu fii. Dar n-ai nicio certitudine ca vei fi OK acolo sus. Si sigur, exista unele teste medicale care iti pot da o idee, dar pana la urma nimic nu bate practica. Eu mi-am facut un set de analize medicale complete inaintea expeditiei, plus consultatii generale, pneumo si cardio. Doar ca sa fiu sigur ca macar starea de sanatate mi-e buna – ca de conditia fizica am avut grija eu, cu antrenamente montane intense, weekend de weekend si chiar si in timpul concediului de peste vara.

Cum previi raul de altitudine? Raspunsul sta in procesul de aclimatizare, adica obisnuirea treptata a corpului cu niveluri reduse de oxigen, odata cu urcarea in altitudine. Dupa depasirea nivelului de 3.000m, principiul de baza devine „climb high, sleep low” – gaselnita rezultata din studiul aprofundat al experientelor alpine in special in Himalaya si alti munti foarte inalti. Cu alte cuvinte, pentru a ajunge la 5.000m de exemplu, dormi o noapte la 3.000m, urci apoi la 3.600m, lasi greutatea, pui tabara, faci o tura la 4.000m si revii sa dormi la 3.600m ; a doua zi urci la 4.100m, pui tabara, urci pentru aclimatizare la 4.500m si cobori sa dormi la 4.100m si apoi, a treia zi, ataci nivelul de 5.000m. Cifrele sunt doar cu titlu de exemplu, dar ati prins ideea. Urcare moderata ca ritm, treptata, pe paliere, cu revenire pentru odihna la un nivel mai redus de altitudine, cu interval de odihna pentru acomodarea corpului cu densitatea mai redusa a oxigenului in aer. Odata aclimatizat, corpul se comporta mai bine la altitudine, simptomele negative sunt semnificativ reduse, iar sansele atingerii varfului mult-dorit cresc semnificativ.

Mai e ceva: hidratarea este de baza! Apa, ceai, ceai, apa. La altitudine, corpul se deshidrateaza mai usor, iar aceasta pierdere de lichide trebuie compensata. Exista, in plus, ceva medicamente care pot preveni aparitia raului de altitudine – desi parerile medicale si ale alpinistilor sunt impartite cu privire la eficienta acestora. In general, medicamentul preferat este acetazolamida (nume comercial: Diamox sau Ederen), dar acesta este destul de controversat, are unele efecte secundare si… nu pot sa-l recomand. Eu am luat cateva pastile, dar tind sa cred ca efectul a fost mai degraba placebo, pozitiv psihologic… si am si resimtit din efectele secundare. Ce puteti lua? Ar fi doua lucruri relativ benigne: Ginkgo Biloba si vitamine, in perioada dinaintea ascensiunilor. Gingko Biloba e recomandata in general pentru stimularea circulatiei in creier, ceea ce ajuta la transportul in sange al unei cantitati mai mici de oxigen. Oricum si Ginkgo are efecte secundare, asa ca in principiu nu luati vreun medicament la altitudine fara a consulta si o parere medicala.

Reteta optima impotriva raului de altitudine pare un mix de aclimatizare buna, hidratare abundenta, o dieta sanatoasa si fara excese, precum si evitarea consumului de alcool si a fumatului. Si sunteti buni de urcat pe munti inalti!

4 comentarii

  1. 22.04.2014 la 19:47

    foarte bine ai expus problema

  2. Mihai FR
    24.04.2014 la 10:10

    Probabil ca tu ai patit-o nu la 5000m ci la revenirea la 3800m-3400m pentru ca, de fapt, nu te-ai aclimatizat. Corpul nu s-a acomodat cu nivelul mai redus de oxigen, iar saturatia de oxigen din sange a continuat sa se reduca in pofida coborarii catre siguranta. Nici nu-i de mirare, aclimatizarea se produce daca organismul se acomodeaza treptat cu altitudinea, pe propriile picioare, nu in urma unor urcari/coborari rapide cu autocarul.
    O chestie despre care eu n-am scris, dar pe care ai mentionat-o tu este dieta alimentara. Grasimile sunt contraindicate!
    PS: si eu am luat cateva tablete de acetazolamida in Caucaz si am suferit aceleasi efecte secundare: amorteli dubioase ale extremitatilor. De altfel, acest efect e cunoscut si mentionat, iar aparitia sa ar trebui sa duca la stoparea administrarii medicamentului.

  3. Serban
    16.01.2018 la 18:56

    Acetazolamida se gaseste si la noi in farmacii la concentratie de 250mg, in cutii a cate 20 de comprimate. Costa ~15 lei, insa este eliberat doar pe baza de reteta care se pastreaza in farmacie.

  4. Cristi Mancea
    11.12.2019 la 16:33

    Poate era bine sa consulti un medic inainte sa scri un articol pe o tema asa serioasa…

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!