excursii-razvan-pascu

Aproape toata noaptea dintre luni (12 august) si marti a plouat cu descarcari electrice. Nu stiu ce au facut colegii din celelalte corturi, dar eu n-am reusit sa dorm prea mult. Teama de furtuni cu fulgere si trasnete am dobandit-o in cateva ture in masivele Retezat, Fagaras si Ciucas (unde era s-o patesc destul de rau!), asa ca am fost cam nelinistit. Sacul de dormit a fost totusi calduros (normal, ca doar are extrema la -28 grade Celsius!), iar corturile aduse de ghizi au tinut foarte bine umezeala afara (3 corturi Trimm de cate 3 persoane fiecare, treaba buna!). Asa da, sa tot dormi la cort, la 3.300m! M-am bucurat cand am vazut ca se crapa de ziua si am fost nerabdator sa ies la aer…

Ne trezim cu totii devreme si primusurile incep sa duduie o noua runda de ceai din apa de izvor si din zapada, ramase de cu seara. Cerul azuriu si insorit de ieri s-a acoperit azi de un plafon cenusiu de nori, destul de inalt, la peste 4.500m – imi dau seama comparand nivelul norilor cu crestele si varfurile dimprejur. Daca pe noi ne-a plouat toata noaptea, pe varfurile Andyrchi (peste 3.900m) si Kurmychi (peste 4.000m), imediat deasupra noastra, vedem o pudra proaspata de zapada de cativa centimetri, cazuta azi-noapte. Un gand egoist imi trece prin minte: ce tare, in Bucuresti sunt acum 35-40 de grade, iar aici, unde suntem noi, ninge, si nici macar n-am urcat inca pe Elbrus!

Dupa un mic-dejun frugal, ne echipam si incepem sa urcam spre varful Andyrchi. Rusii sunt zgarciti cu informatii prea exacte despre varfurile montane secundare din Caucaz, astfel ca am reusit sa gasesc altitudinea precisa doar pentru cateva varfuri celebre din masiv, dar nu si pentru cele considerate mai putin importante, cum sunt acestea pe care noi le-am vizat, pe valea Adyl Su, pentru aclimatizare. Urcusul, mai ales ca il facem fara niciun fel de greutate in spate, este aproape floare la ureche, desi e vorba de peste 600m diferenta pozitiva de nivel. Din stanca in stanca ajungem rapid in saua dintre cele doua varfuri, iar privirea catre versantii nordici ai muntelui ne incanta: mormane de zapada proaspata, colti ascutiti si o vale larga. Din nou poze ca japonezii!

Cu toate pauzele, in doar o ora si jumatate de la plecarea din tabara suntem pe varful Andyrchi. Altimetrele barometrice de la ceasurile colegilor de tura indica totusi cifre diferite… GPS-ul si ceasul lui Sandu arata 3.900m fara cativa metri, in timp ce Suunto-ul lui Gabi (care s-a dovedit mai precis pana la finele expeditiei) e mai generos si indica mult peste 3.900m. Sunt deci prima oara in viata la aproape 4.000m, am ajuns acolo pe picioarele mele si ma simt excelent! Trimit SMS acasa, catre echipa de suport cu care discutasem sa-mi posteze pe pagina de facebook stirile trimise prin SMS, ca sa tin toata lumea informata si linistita. N-am niciun fel de simptom al raului de altitudine, desi citisem ca problemele de acomodare cu aerul mai rar (si presiunea mai scazuta) pot incepe sa apara chiar si imediat peste 3.000m. Cred ca e momentul pentru o scurta paranteza despre hipoxie, raul de altitudine, aclimatizare si altele.

Procentul de oxigen din aer, de circa 21%, este aproape acelasi si la nivelul marii si la o altitudine de pana la 21.000m in atmosfera. Ce se intampla, insa, este faptul ca densitatea aerului si presiunea scad odata cu altitudinea, ceea ce face ca volumul efectiv de molecule de oxigen sa se reduca odata cu inaltimea atinsa. Oxigenul este gazul care ne sustine toate procesele vitale, iar corpul omenesc este obisnuit sa respire o anumita cantitate din acest gaz. Pe masura ce cantitatea disponibila de oxigen se reduce (hipoxie, adica oxigen putin), odata cu cresterea altitudinii, creierul si restul corpului nu-si mai primesc doza necesara si incep sa apara tot soiul de simptome ale raului de altitudine: dureri de cap, ameteala, senzatie de rau general, senzatie de voma si/sau de lesin, lipsa de vlaga si o capabilitate semnificativ mai redusa de efort, tulburari ale somnului, etc. La extrema negativa (daca se forteaza ascensiunea cu ignorarea acestor simptome), toate acestea pot duce la cazuri grave de edem pulmonar (retentie de lichide in plamani), edem cerebral (umflarea creierului) si sunt, in cele mai severe cazuri, fatale.

Problema cea mai mare cu raul de altitudine este ca, cel putin din cate am reusit eu sa ma documentez, nu exista vreo relatie exacta, demonstrata medical, intre starea generala de sanatate sau conditia fizica a unui individ si aparitia problemelor legate de altitudine. Altfel zis, o persoana mai degraba fragila, fara o buna conditie fizica, poate face fata cu brio urcarii la altitudine, dar in acelasi timp un atlet bine antrenat poate suferi chiar destul de rau de pe urma simptomelor. Pe scurt, nu stii exact cum o sa te comporti la altitudine pana nu ajungi prima oara acolo: la 3.000m, 4.000m sau 5.000m. Sigur, e mai bine sa fii in buna forma fizica decat sa nu fii. Dar n-ai nicio certitudine ca vei fi OK acolo sus. Si sigur, exista unele teste medicale care iti pot da o idee, dar pana la urma nimic nu bate practica. Eu mi-am facut un set de analize medicale complete inaintea expeditiei, plus consultatii generale, pneumo si cardio. Doar ca sa fiu sigur ca macar starea de sanatate mi-e buna – ca de conditia fizica am avut grija eu, cu antrenamente montane intense, weekend de weekend si chiar si in timpul concediului de peste vara.

Cum previi raul de altitudine? Raspunsul sta in procesul de aclimatizare, adica obisnuirea treptata a corpului cu niveluri reduse de oxigen, odata cu urcarea in altitudine. Dupa depasirea nivelului de 3.000m, principiul de baza devine „climb high, sleep low” – gaselnita rezultata din studiul aprofundat al experientelor alpine in special in Himalaya si alti munti foarte inalti. Cu alte cuvinte, pentru a ajunge la 5.000m de exemplu, dormi o noapte la 3.000m, urci apoi la 3.600m, lasi greutatea, pui tabara, faci o tura la 4.000m si revii sa dormi la 3.600m ; a doua zi urci la 4.100m, pui tabara, urci pentru aclimatizare la 4.500m si cobori sa dormi la 4.100m si apoi, a treia zi, ataci nivelul de 5.000m. Cifrele sunt doar cu titlu de exemplu, dar ati prins ideea. Urcare moderata ca ritm, treptata, pe paliere, cu revenire pentru odihna la un nivel mai redus de altitudine, cu interval de odihna pentru acomodarea corpului cu densitatea mai redusa a oxigenului in aer. Odata aclimatizat, corpul se comporta mai bine la altitudine, simptomele negative sunt semnificativ reduse, iar sansele atingerii varfului mult-dorit cresc semnificativ.

Mai e ceva: hidratarea este de baza! Apa, ceai, ceai, apa. La altitudine, corpul se deshidrateaza mai usor, iar aceasta pierdere de lichide trebuie compensata. Exista, in plus, ceva medicamente care pot preveni aparitia raului de altitudine – desi parerile medicale si ale alpinistilor sunt impartite cu privire la eficienta acestora. In general, medicamentul preferat este acetazolamida (nume comercial: Diamox sau Ederen), dar acesta este destul de controversat, are unele efecte secundare si… nu pot sa-l recomand. Eu am luat cateva pastile, dar tind sa cred ca efectul a fost mai degraba placebo, pozitiv psihologic… si am si resimtit din efectele secundare. Ce puteti lua? Ar fi doua lucruri relativ benigne: Ginkgo Biloba si vitamine, in perioada dinaintea ascensiunilor. Gingko Biloba e recomandata in general pentru stimularea circulatiei in creier, ceea ce ajuta la transportul in sange al unei cantitati mai mici de oxigen. Oricum si Ginkgo are efecte secundare, asa ca in principiu nu luati vreun medicament la altitudine fara a consulta si o parere medicala.

Reteta optima impotriva raului de altitudine pare un mix de aclimatizare buna, hidratare abundenta, o dieta sanatoasa si fara excese, precum si evitarea consumului de alcool si a fumatului. Si sunteti buni de urcat pe munti inalti!

Revenim acum la aproape 4.000m, in Caucaz, pe varful Andyrchi… Vremea sta sa se strice, plafonul gri de nori si vantul care se inteteste nu anunta nimic bun. Incep sa cada cativa fulgi de zapada: e fantastic, ma ninge in mijloc de august! Lui Dan ii e frig, ii imprumut pentru scurta vreme un softshell. Mie nu mi-e rece, sunt prea binedispus! Ce ziceti, baieti, mergem si pe vf. Kurmychi, sa fim siguri ca batem 4.000m azi? Entuziasmul grupului nu-i grozav, iar propunerea pica repede la vot. Am stat ceva vreme pe varf, ma simt foarte bine, n-am niciun simptom de altitudine, nici cea mai mica durere de cap, e perfect! Coboram relaxati spre tabara de corturi de la 3.300m. Discut cu ghidul Sandu despre ture montane prin Romania, despre frumusetile naturale din Dobrogea si despre preferintele in materie de vin si cognac, iar timpul trece repede. Abia apucam sa ne strangem corturile, sa pregatim bagajele, ca incepe sa ploua… si incepem sa coboram spre vale.

Ploaia se inteteste, vantul bate si el destul de tare… n-am nimic pe cap, simt cum imi ingheata fruntea, arcadele, tamplele… Dan ma vede si imi imprumuta un buff de pus pe cap… fesul meu windstopper e in rucsac, sta la cald si uscat! Imi pica bine si ii multumesc, fain schimb de echipament am facut! Coboram toti fara prea mult chef de vorba. Poteca e abrupta la vale, noroiul devine cleios si aluneca, e nevoie de ceva atentie. Pe carare se formeaza mici paraie cu mal… nu-i arde nimanui de poze. Ieri am urcat in aproape 3 ore, iar azi coboram de la tabara pana pe firul vaii intr-o ora si jumatate. Normal, imediat ce ajungem jos, ploaia inceteza. Ca in… desene animate, la naiba! Cateva zmeure si fragi, gustate pe marginea potecii, imi ridica moralul. Ne oprim la un fel de cabanuta, baietii iau bere, eu apa si multa ciocolata, mi se facuse pofta. Iese soarele si, cu el, apar din buzunare si aparatele foto. Ne punem hainele ude la uscat si ne relaxam. Soferul Arsene, care ne-a asigurat toate transferurile cu microbuzul prin Rusia pe durata expeditiei, vine in aproape 2 ore si avem timp destul sa ne uscam, sa ne simtim bine si sa ne incalzim. Sunt foarte satisfacut – aproape 4.000m fara nicio durere de cap, tonus foarte bun…

In cateva ore ajungem inapoi la Hotelul Salam din Terskol, langa Azau, unde petrecusem prima noapte (dimineata) in Rusia. Haine la uscat (din nou), mancare, relax, voie buna. Suntem aclimatizati? Nici vorba, ne-ar mai trebui ture la altitudine pentru asta. Maine (miercuri 14 august) planul este sa urcam la cca. 3.700m, pe Elbrus, la refugiul La Butoaie (Barrels), sa dormim acolo, pentru ca joi (15 august) sa urcam in zona refugiului Priut 11 (sau Diesel Hut) si sa dormim la 4.200m, pentru ca vineri 16 august sa atacam Vf. Elbrus, 5.642m. Ce bine e sa ai un plan clar! Conditiile sunt excelente la hotelul Salam, ales de ghizi, mancarea foarte buna, gazdele prietenoase. Adorm linistit, cu gandul la aventurile din restul saptamanii…

…Miercuri dimineata imi incep grabit rutina matinala, ies din dus, ma imbrac, ies in fuga din camera sa vorbesc cu baietii si dau de un fel de adunare ad-hoc a grupului nostru, pe culoar.

– „Baieti, s-a modificat schimbarea… Prognoza meteo e proasta in ziua noastra de varf, adica vineri… va trebui sa urcam azi mai mult, adica sa sarim peste Butoaie si sa mergem direct la Priut, apoi sa incercam sa atacam varful maine, joi in loc de vineri. Ce spuneti?…”

Mi se inmoaie picioarele si mi se pune un nod in gat. Beau nervos cafeaua instant de la micul-dejun, pe care o pregatesc prea tare si imi pica rau. Realizez ca nu prea avem de ales, prognoza chiar arata rau pentru vineri. O sa facem asa, atunci… Ma loghez pe wi-fi-ul de la hotel si postez pe facebook un status nervos (sau mai degraba ingrijorat), cu captura de ecran dupa prognoza meteo de pe mountain-forecast… Imi tremura degetele pe telefon, aproape incontrolabil. Fac un calcul mental si realizez ca maine la aceeasi ora ar trebui sa fiu capabil sa fiu acolo, sus, pe varf. Simt cum toata increderea si tonusul bun de pana acum ma parasesc…

(va urma)

Expeditia in Caucaz, pe valea Adyl Su si Vf. Elbrus, a fost organizata de agentia Extreme Travel, specializata in turism de aventura, ascensiuni montane si destinatii exotice in jurul lumii – pagina de Facebook.

* Text si fotografii de Mihai Bobocea

1 comentariu

  1. Razvan Pascu
    (author)
    13.09.2013 la 01:41

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!