• Exploratorul urban are la îndemână HX50, cea mai compactă cameră foto cu zoom 30x
  • Păstrează amintiri cu toată gașca din vacanță – WX300: cea mai mică și ușoară cameră din lume cu zoom optic 20x are conectivitate Wi-Fi și poți folosi smartphone-ul pe post de declanșator
  • Aventurierul surprinde toate detaliile din vacanță cu HX300, o cameră cu zoom optic 50x care poate fi manevrată ca un DSLR datorită opțiunilor de control manual, cu stabilizator de imagine îmbunătățit și autofocus rapid

Iata cateva detalii despre fiecare:

Fie că urmează să te avânți într-un city break în Europa, să te îmbarci într-o aventură în Asia sau că ai de gând să explorezi orașul natal, Sony îți pune la dispoziție noua gamă de camere foto superzoom pentru călătoriile din acest an: HX50, HX300 și WX300.

Sony HX50

Dacă vrei să descoperi Londra din double decker, în această vară Sony Cyber-shot™ HX50, cea mai mică și mai ușoară cameră digitală cu zoom optic 30X1, este companionul care n-ar trebui să lipsească din trusa ta de călătorie. Nu ratezi niciun detaliu al Palatului Buckingham și surprinzi toată forfota din Piccadilly Circus, datorită zoom-ului 30x. Abate-te de la itinerariul stabilit și pierde-te pe aleile din Hyde Parc ca să retrăiești istoria locului. Cântărind doar 272 de grame, noua cameră foto Sony HX50 vine echipată cu un senzor Exmor R CMOS de 20,4MP și cu tehnologia de stabilizare a imaginii Optical SteadyShot, care garantează claritatea imaginilor surprinse chiar și atunci când folosești zoom 30x. Procesorul BIONZ permite realizarea unor fotografii cu zgomot redus de imagine, cu rezoluție înaltă, chiar și în condiții de iluminare slabă.

Compatibilitatea cu tehnologia TRILUMINOS Colour permite redarea pozelor în culori vii pe televizoarele BRAVIA TRILUMINOS Display.

Cyber-shot™ HX300

Aventurierii dornici să surprindă în fotografii experiențe neconvenționale sau peisaje inedite își găsesc în camera foto Sony Cyber-shot™ HX300 un companion de nădejde pentru expedițiile experimentale. Cu aspectul și manevrabilitatea unui DSLR, noua Cyber-shot™ HX300 oferă confortul unei călătorii lejere, fără grija și greutatea obiectivelor suplimentare, fie că plănuiești o expediție în Delta Dunării, unde vrei să surprinzi bătăile de aripi ale pelicanilor sau fie că vrei să fotografiezi migrația antilopelor gnu din estul Africii. Cu un zoom optic 50x – printre cele mai mari la o compactă – obiectivul Carl Zeiss Vario-Sonnar T* acoperă o întreagă gamă de posibilități de fotografiere, de la vacanțe și safari, până la sporturi și concerte în aer liber. Pentru astfel de aventuri nu trebuie să îți lipsească bocancii, trepiedul, un flash și un carnețel de notițe, te sfătuiesc finaliștii competiției Sony World Photography Awards 2013.

În premieră pentru un Cyber-shot™, HX300 este dotată cu noul stabilizator optic SteadyShot îmbunătățit pentru imagini mai clare chiar și la zoom ridicat. Poziția unui al doilea grup de elemente ale obiectivului se schimbă pentru a corecta tremuratul mâinilor, făcând încadrarea de două ori mai ușoară.

Cyber-shot™ WX300

Atunci când călătorești frecvent, fie în scop de business, fie doar pentru distracție, vrei ca prietenii tăi să fie tot timpul la curent cu aventurile tale. Cu un design elegant, Cyber-shot™ WX300 este cea mai mica și ușoară camera digitală din lume care vine cu un zoom optic puternic de 20x. Camera este capabilă să fotografieze 500 de imagini de la o singură încărcare. Prin conectivitatea la smartphone, pe care îl poți folosi pe post de declanșator, este foarte ușor să te fotografiezi alături de grupul care te însoțește sau când iei cina singur pe terasa celui mai cunoscut skybar din Tokyo. Obiectivul G de calitate superioară de la Sony îți permite să suprinzi peisaje, portrete sau fotografii macro în-un mod foarte simplu. Stabilizatorul optic SteadyShot elimină efectul tremuratului mâinilor pentru a obține fotografii clare și este de două ori mai eficient la zoom ridicat decât generația anterioară Cyber-shot™ HX20V cu zoom 20x. Stabilizarea imaginilor este îmbunătățită și datorită funcției Active Mode, care asigură calitatea clipurilor video.

1 comentariu

  1. Bajan Paul
    10.07.2013 la 12:30

    Este adevarat ca au un senzor de exceptie…..dar se pot cumpara aparate din aceeasi gama de superzoom de la alte firma la preturi mult mai decente. Sony a avut succes mare cu HX20 si de atunci preturile la gama lor de super zoom au crescut exponential. Preturi decente la aparate la fel de performante( unele chiar mai performante din punctul meu de vedere ) gasiti la Canon si Samsung. Exista si Panasonic pe piata cu niste super zoom-uri bune dar din pacate si la ei preturile sunt ridicate

Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!