RĂZVAN PASCU

Comunicate · 1 min lectură

Un nou documentar „de urmarit”, de astazi pe BBC Knowledge!

De Răzvan Pascu

BBC Knowledge va difuza emisiunea Louis Theroux: Beware of the Tiger, începând de marți, 18 iunie 2013, de la ora 22:00. Protagonistul serialului călătorește în America pentru a întâlni stăpânii celor mai periculoase animale din lume și pentru a-i întreba ce îi motivează să țină aceste ființe sălbatice – și potențial mortale – ca animale de companie.
Să ai ca animal de companie un tigru sau un leu nu este tocmai un lucru comun pentru cei mai mulți dintre noi. Cu toate acestea, sunt oameni pentru care acest lucru este absolut normal.

Joe este proprietarul unui parc de animale exotice, a cărui colecție de 180 de lei și tigri pare să scape de sub control. Louis încearcă să înțeleagă logica din spatele programului de împerechere al parcului, care produce animale ce vor avea o valoare foarte mică, trăind în cuști la costuri foarte mari.

Louis o cunoaște și pe Connie, o femeie singură de 60 de ani, care își duce existența alături de 20 de cimpanzei. Cimpanzeii își trăiesc viața în spatele gratiilor, deoarece ar putea să o atace și să o mutileze dacă sunt lăsați liberi.

Louis Theroux: Beware of the Tiger pune în evidență moralitatea din spatele deținerii unui animal sălbatic de companie, întrebându-se dacă aceste animale pot fi fericite ducând o viață în captivitate. Și, nu în ultimul rând, de ce oamenii țin și îngrijesc un animal al cărui instinct natural este să-i ucidă?

BBC Knowledge este o revoluţie în ceea ce priveşte divertismentul de documentare. Printr-o grilă variată de programe de non-ficțiune şi divertisment științific, BBC Knowledge isi inspira telespectatorii să privească lumea în care trăim dintr-o perspectivă nouă şi spectaculoasă.

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine