Comunicate · 2 min lectură
InfoTravelRomania lanseaza 7 site-uri dedicate principalelor destinatii turistice externe ale romanilor

InfoTravelRomania – unul dintre primele portaluri de turism din România, inaugurat în 2002 – lansează, astăzi, şapte noi site-uri specializate pe principalele destinaţii turistice ale românilor. Acestea sunt InfoTravelGrecia.ro, InfoTravelBulgaria.ro, InfoTravelTurcia.ro, InfoTravelUngaria.ro, InfoTravelMalta.ro, InfoTravelSpania.ro şi InfoTravelAustria.ro. In curand si InfoTravelItalia.ro
“Aceste site-uri constituie o platformă unde se pot promova agenţiile de turism care vând aceste destinatii, dar şi hotelurile, birourile de promovare sau organizaţiile de turism din ţările respective. De asemenea, site-urile noastre stau la dispoziţia turiştilor cu informaţii cât mai complete despre destinaţiile cărora sunt dedicate. Dacă acum 10 ani, internetul nu era accesibil încă pentru toată lumea, în prezent, acest canal reprezintă principalul mijloc de informare şi documentare pentru turişti”, a declarat Petre Dordea, directorul general al reţelei InfoTravelRomania.
Potrivit Internet World Stats, anul trecut, numărul total de utilizatori de internet era în România de 9,6 milioane, iar al celor de facebook de 5.687.040. România deţine 1,9% din numărul de utilizatori de internet din Europa, estimat la circa 518 milioane. Căutările de turism se află în topul căutărilor românilor, cu o medie de 8,3 milioane de căutări lunare pe google, după auto, artă şi cultură, IT & C, ştiri şi mass-media şi copii.
Despre InfoTravelRomania.ro
InfoTravelRomania.ro este un portal de turism ce prezintă piaţa turistică din România, lansat pe 18 iunie 2002, care împlineşte în această vară 11 ani de activitate. Pe această platforma, vizitatorii pot găsi o bază de date cu toate agenţiile de turism din România, cele mai importante evenimente din turism, oferte ale agenţiilor de turism, toate târgurile de turism din România, peste 200 de interviuri, fotografii, linkuri utile celor din turism si nu numai. De asemenea, site-ul indexează toate publicaţiile de turism din ţara noastră, asociaţiile şi organizaţiile de turism, personalităţile din domeniu etc. Realizat de o echipă tânără, InfoTravelRomania.ro este partener media la toate evenimentele importante de turism. Traficul este de 150.000 de vizitatori unici în ultima luna, conform Google Analytics. InfoTravelRomania.ro va fi prezent cu stand la Târgul de Turism al României (14 – 17 martie 2013), care este de altfel şi cea mai importantă manifestare de turism din România.

Despre autor
Răzvan Pascu
Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.
Despre mine

