Am inceput sa va povestesc data trecuta, odata cu episodul Rosia Montana, ca am avut privilegiul unui weekend de vis in inima Muntilor Apuseni, in urma cu doar cateva saptamani. Imi gasesc cu greu cuvintele sa redau aceasta experienta aici, pentru ca este vorba despre cea mai frumoasa iesire in natura de anul acesta, obositoare dar extraordinara prin satisfactia explorarii unor locuri superbe, beneficiind de o vreme perfecta. Am plecat la drum din Bucuresti cu ideea de a vedea Rosia Montana si cateva pesteri din Apuseni, dar ce am primit a fost mult mai mult: peisaje de poveste, natura salbatica, oameni harnici si o comunitate vibranta, astfel ca desi am lipsit doar doua zile si 1.200 de kilometri din Bucuresti, am simtit ca parca am petrecut o saptamana departe de casa. 

Dupa ce in prima jumatate a zilei de sambata am vazut Rosia, ne-am grabit apoi, pe un traseu de 120 km (directia NV) prin inima Muntilor Apuseni (ce peisaje in Garda de Sus si statiunea de schi Vartop!), sa ajungem la Pestera Ursilor din comuna Chiscau, judetul Bihor. Pestera Ursilor, descoperita in 1975, a devenit repede cunoscuta ca una dintre principalele atractii turistice ale Apusenilor si de asemenea una dintre cele mai frumoase pesteri amenajate din Romania. 

Nu va plictisesc cu detalii, le puteti citi singuri din surse mai bune, va spun doar ca ora petrecuta in mijlocul pesterii a fost senzationala si efectiv m-a lasat, ca explorator amator de caverne (bilantul mi-a crescut la 15 deja anul acesta), fara cuvinte. Cu riscul de a ma repeta, ca si in cazul Pesterii Ponicova de la Cazanele Dunarii, pozele, oricat de spectaculoase, nu fac dreptate frumusetii locului si nu redau mai nimic din emotia de a vedea cu proprii ochi. 

Bietii ursi care si-au gasit sfarsitul in pestera nu sunt insa „vedetele” aici, ci incredibilele speleoteme sculptate cu migala de natura de-a lungul a 4 milioane de ani, aceasta fiind varsta estimata a cavernei. Este de departe cea mai dantelata pestera pe care am vazut-o vreodata, iar amenajarea este de bun simt si pune perfect in valoare miile de concretiuni calcaroase, de cele mai ciudate si diverse forme si dimensiuni. 

Inserarea ne-a prins pe drumul inapoi catre Garda de Sus (70km SE de Chiscau), unde aveam rezervare facuta la Pensiunea Scarisoara pentru noaptea de sambata. Este insa momentul perfect pentru o paranteza: la orele pranzului, trecusem deja prin Garda de Sus, in drumul dintre Rosia si Chiscau. M-am amuzat, impreuna cu tovarasul de drum, cand am vazut prima oara, la intrarea in Garda de Sus, o placuta cu inscriptia „Sat european”. Primul parcurs al satului, din masina, precum si restul weekend-ului aveau insa sa ne faca sa ne inghitim rasul oarecum ignorant. Ce are atat de special Garda de Sus? Pe langa faptul ca este in inima Muntilor Apuseni si practic aproape de toate principalele atractii naturale (Ghetarul Scarisoara, Ghetarul Vartop, Coiba Mare, platoul carstic Padis, Cheile Ordancusii,…), am gasit aici case ingrijite, oameni foarte muncitori, o comunitate numeroasa si vie in cel mai bun sens al cuvantului, fete frumoase… pe scurt, o zona in plina dezvoltare, care atrage tot mai multi turisti, ceea ce nu face decat sa ma bucure, peste tot pe unde trec. Paranteza inchisa. 

Ajunsi insa inapoi, pe intuneric, in Garda de Sus, am aflat intreband localnicii ca pensiunea unde norocul m-a impins sa fac rezervarea nu este nicidecum la sosea, ci la cateva zeci de minute bune de parcurs cu masina pe drumuri forestiere, in sus, pe munte. Curajoasa prietena Furia Rosie a dus greul acestei ascensiuni pe drumuri cand inghetate, cand noroioase, cand pline de zapada, iar lipsa indicatoarelor si orientarea precara pe timp de noapte ne-au deviat partial de la traseu. Am ajuns, fara sa ne propunem, in mijlocul Cheilor Ordancusii, circuland in conditii grele pana in locuri destul de izolate din cauza zapezii, oprindu-ne intr-un loc unde distanta la baza intre peretii verticali ai cheilor era de doar (cel mult) 5-6 metri. Stiam ca gresisem drumul catre pensiune, dar nu aveam absolut niciun motiv sa ne para rau. Aerul tare si rece, linistea perfecta si cel mai instelat cer pe care vi-l puteti imagina nu ne-au lasat sa plecam de acolo fara cateva fotografii. A, da: pe alocuri vantul aducea miros de slanina pusa la afumat, de la casele risipite cine stie pe unde pe munte… 

Intr-un final am reusit sa regasim drumul spre pensiune si am ajuns. Pensiunea Scarisoara primeste de la mine recomandare cu felicitari: situata pe munte (1.100m), in mijlocul padurii, la 15 minute de mers pe jos de Ghetarul Scarisoara, pensiunea are specific agroturistic si gazde primitoare, dar si camere surprinzator de confortabile, cu toate conditiile necesare. Am desfacut desaga cu mancare si am incheiat o zi perfecta cu un pahar de palinca oferita cu amabilitate de gazda noastra. Ce seara! 

Dimineata am avut timp sa realizam mai bine imprejurimile si harnicia gazdelor noastre. Pozele vorbesc singure: 

Prima destinatie a fost Pestera Ghetarului Scarisoara, unde am ajuns odata cu echipa de tehnicieni care termina lucrul la instalatia de iluminare cu LED-uri (care pune mult mai bine in valoare interiorul pesterii decat instalatia traditionala, cu becuri cu lumina calda). Accesul la Scarisoara se face coborand, pe trepte metalice, intr-un aven adanc de peste 50 de metri si lat cam tot atat. Zapada inca destul de consistenta si soarele diminetii au intregit un peisaj incredibil. 

In capatul galeriei principale se afla sala „bisericii mari”, ghetarul sub forma unui palat de cristal, o priveliste uimitoare. Cea mai veche gheata de aici a fost estimata la o varsta de 4.000 de ani. Am ramas zeci de minute bune admirand muti frumusetea formatiunilor de gheata si ne-am dat cu greu dusi de acolo. 

Urmatoarea tinta a fost Pestera Coiba Mare, la circa 18 kilometri de Scarisoara, in zona catunului Casa de Piatra, la capatul unor drumuri forestiere destul de dificile, date fiind conditiile inca de iarna din zona. Ce are deosebit Coiba Mare? Pai, e simplu: cea mai mare deschidere la intrare din Muntii Apuseni (si, desi e posibil sa gresesc, din Romania), accesul facandu-se printr-un portal de 74×47 de metri. 

Am ajuns intr-un final in catunul Casa de Piatra, dupa ce am parcurs prin munte zone de o frumusete rara. Pe drum, ne-am facut doi noi prieteni (in poza, mai jos), rataciti in cautarea Scarisoarei si pe care i-am cooptat in „operatiunea Coiba Mare”, pana sa-i indrumam, inapoi, pe cararea corecta catre Scarisoara. La capatul celor cateva case (ghidul il puteti gasi in sezoane mai prietenoase la casa cu acoperis albastru, noi am facut explorarea pe cont propriu), la stanga drumului, la baza unui perete urias de stanca, se afla intrarea impresionanta in Coiba Mare, iar cuvintele nu pot descrie senzatia. Zapada masura inca cel putin 40-50 de centimetri in zona intrarii, iar raul care strabate galeria activa era complet inghetat. Ne aflam deci intr-un superb palat de gheata, intr-o liniste deplina, explorand aceasta pestera deosebita in conditii cum putini au privilegiul sa o faca (vara, pestera este deseori inundata de torenti violenti rezultati din precipitatii, iar accesul este extrem de dificil). Noi am mers insa pe gheata o distanta apreciabila pe galeria principala si am explorat si cateva dintre zecile de galerii secundare care urca spre etajele superioare ale cavernei. Dezvoltarea liniara a pesterii este de peste 5km, fiind de fapt o imensa bucata de svaiter carstic, presarata inclusiv cu lacuri, dintre care unul este numit Lacul Mortii, fiind plin de busteni care fac aproape imposibila explorarea, indiferent de sezon si dotari. 

Intr-una din fotografiile de mai sus se prezinta intreg grupul vesel de exploratori de ocazie, de la stanga la dreapta: Adrian, Csilla, Zsombor si subsemnatul, in strafundul muntelui, in Coiba Mare. Am iesit din caverna cu parere de rau ca trebuie sa plecam. La scurta distanta de aici ar mai fi de explorat Pestera Coiba Mica, de care insa nu aveam timp si nici idee prea clara privind localizarea, si Pestera Ghetarului Vartop. Unul dintre oamenii locului ne-a vorbit despre Pestera Vartop ca fiind mai frumoasa chiar decat Pestera Ursilor, ceea ce m-a facut sa ridic o spranceana. Accesul insa este mult mai dificil, poteca dintre drumul forestier si Vartop putand fi strabatuta in 45 de minute vara, iar acum, cu zapada pana peste genunchi, fara ghid si fara poteca trasata, misiunea ne-ar fi fost imposibila. 

Ce are special Pestera Ghetarului Vartop? Are speleoteme fantastic de frumoase si este locul unde s-au gasit cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal din Romania. Am ratat sansa de a o vedea acum, din motivele obiective expuse anterior, dar la vara… lucrurile vor sta altfel. 

Ne-am intors asadar spre Cheile Ordancusii, catre ultima destinatie deosebita a zilei: Pestera Poarta lui Ionele, usor accesibila de la drumul prin chei. Pestera este frumoasa, dar nu se compara cu restul celor descrise mai sus. Este deosebita prin portalul de acces (22m) si galeria principala foarte inalte (32m), precum si formatiunile masive de pe tavanul cavernei, numeroase stalactite uriase. 

Este doar una dintre cele peste 60 de pesteri din Cheile Ordancusii, unde am revenit ca ultima destinatie inainte de a cobori la soseaua principala. Aici, prietena Furia Rosie a avut parte de o scurta sedinta foto (se vede cat de mandru sunt de ea, nu?), iar noi ne-am incarcat bateriile cu aerul tare al cheilor inzapezite. 

Reveniti la soseaua principala ce traverseaza Garda de Sus, n-am plecat pana n-am servit o masa ca la carte la restaurantul Pensiunii Mama Uta, de asemenea o recomandare calduroasa din partea mea, pentru cand veti ajunge acolo. Plecati la orele dupa-amiezii din Garda de Sus, am parcurs pana noaptea distanta inapoi acasa, in Bucuresti (460km). Totalul traseului: cum am spus si mai sus, peste 1.200km de vineri pana duminica. 

In final, ca bonus, o super-idee de vacanta pentru la vara, pe care eu si familia mea cu siguranta o vom fructifica, cel mai probabil in luna august. Gazda noastra de la Pensiunea Scarisoara organizeaza pentru grupuri restranse „7 zile in Apuseni”: o vacanta all-inclusive cu cazare, masa, plimbari si trasee ce acopera cele mai importante obiective turistice din inima Muntilor Apuseni. Dupa ce am vazut doar o mica parte din frumusetea locurilor in escapada de numai doua zile, eu unul abia astept sa revin aici. Nu pot sa ma gandesc la un mod mai bun de a cunoaste Apusenii. 

Ce urmeaza pentru voi? Promit sa va povestesc o alta aventura de weekend, de unde m-am intors recent: pestera de la Taga (unde Napolact face cea mai buna branza din Romania, in opinia papilelor mele gustative), Cheile Turzii si relaxare in centrul orasului Cluj-Napoca. Salutari!

* articol din seria Romania e frumoasa. Text & foto: Mihai Bobocea