Dupa ce (sper ca) v-am trezit interesul pentru a vizita Targu Jiul lui Brancusi, am ramas dator sa va povestesc despre cateva dintre cele mai frumoase minuni naturale ale Gorjului, pe care am avut privilegiul sa le pot vedea cu ochii mei intr-una din multele plimbari de weekend de anul acesta. Am ramas placut impresionat de zona, astfel ca am marcat locurile acestea superbe pe lista „de revenit” – pasionatii de natura imi vor da cu siguranta dreptate.

Cheile Oltetului, Padurea si Pestera Polovragi. Prima oprire de sambata dimineata, la circa trei ore de la plecarea din Bucuresti, a fost la Polovragi, la doar 50 de kilometri est de Tg. Jiu, unde Cheile Oltetului (din cate am inteles, cele mai abrupte din Europa) se deschid spectaculos in fata: parca nu iti vine sa crezi ca trece si un drum pe acolo… Parte din acest drum (forestier, se continua din DJ655, care duce pana in Valea Latoritei, la Lacul Petrimanu, despre care v-am povestit in postarea despre soseaua Transalpina) l-am parcurs in viteza, peisajul este excelent, la fel ca si linistea din padure.

Padurea Polovragi, alcatuita in principal din castani comestibili, cu exemplare multiseculare, este superba – desi imi plac foarte mult padurile de brazi vesnic verzi, eventual acoperiti cu zapada, e ceva inegalabil in padurile de foioase in haina de toamna, cu milioanele de nuante intre galben pal pana la aramiu si chihlimbar. La Pestera Polovragi am avut privilegiul de a fi singurul prezent pentru un tur, iar doamna care este ghid al pesterii mi-a explicat cate ceva despre geneza cheilor, istoricul pesterii si despre colonia de cateva sute de lilieci potcoava care erau gata sa intre in hibernare. Afland atat de multe despre lilieci, nu au cum sa nu-ti devina simpatici, iar daca vi se pare ca exagerez, o vizita la Pestera Polovragi va va convinge. Din cei peste 10 km ai pesterii este deschisa traseului turistic o portiune de aproape 700 de metri, restul fiind rezervatie speologica. 

Pestera Muierilor. Despre aceasta minune a naturii, aflata la doar cativa kilometri de Polovragi in drumul catre Tg. Jiu, a scris in trecut si Razvan, asa ca nu o sa insist. Colonia de lilieci de aici numara cateva mii, traseul prin pestera (peste 900 m din cei 7 km in total ai pesterii) este nu doar spectaculos, dar si dificil pe alocuri… E suficient sa aflati ca apa precipiteaza carbonatul de calciu in aceste forme ciudate cu o viteza de cel mult 3 milimetri in 10 ani (!), astfel ca unele dintre stalactitele, stalagmitele, coloanele si alte formatiuni pe care le vedeti in poze au lejer cateva zeci (sute?) de mii de ani. 

Cheile Sohodolului. La doar 20 km nord-vest de Tg. Jiu se intind Cheile Sohodolului (pe DJ672C), inalte, abrupte, golase, traversate de un drum de calitate acceptabila (cel putin in prima parte, pana in padure), pe care Furia Rosie si-a dezmortit cu adevarat picioarele. La nord, drumul intersecteaza DN66A, despre care puteti citi ceva mai jos, dar nu mi-am propus sa ajung acolo pe aici, intrucat drumul se strica destul de mult (dupa primii 10-15 km de la Cheile Sohodolului spre nord), ci doar sa ma bucur de imprejurimi, ceea ce am si facut. 

Pestera Closani, pestera Tecuri, pestera Ponor. Nu stiam aceasta informatie cand am plecat la drum, dar toate aceste trei pesteri (despre care aveam impresia ca se pot vizita, ce naivitate!) sunt rezervatii speologice, inchise publicului larg si asta pentru motive intemeiate: accesul efectiv in pesteri este imposibil celor neinitiati. De exemplu, pestera Tecuri este accesibila doar celor care pot sa coboare printr-un aven (un tunel vertical) de 12 metri, deci nu mai detaliez. Mi-as dori sa am odata ocazia unei expeditii alaturi de profesionisti intr-ale speologiei, dar pana atunci am admirat ce poze am gasit pe net din aceste pesteri ciudate, cu aspect extraterestru (sau intraterestru?).

A doua zi a inceput cu o proba speciala de viteza pentru Furia Rosie prin Defileul Jiului, un traseu pe care il recomand tuturor iubitorilor de natura si de volan in acelasi timp (bine, mai putin portiunea dintre Targu Jiu si intrarea in Defileu, plina de cratere). Trebuie sa fie insa la fel de spectaculos sa mergi si cu trenul pe acolo, judecand dupa tunelurile pe care le-am vazut, care taie munti si paduri si care ofera cu siguranta o priveliste mai mult decat doar frumoasa asupra locurilor. Ajuns in Petrosani, am continuat spre nord-vest pentru a vedea Pestera Bolii, pe care am gasit-o insa inchisa si nici n-am avut informatii privind programul de vizitare, asa ca… nu am putut sta sa astept. Stiam din urma cu o zi ca pesterile din zona au program de vizitare incepand cu orele 10-11, iar timpul ma presa. 

Am coborat inapoi in Petrosani, apoi spre Vest, pe DN66A, din Aninoasa catre Vulcan, Lupeni, Uricani, Valea de Brazi, Campul lui Neag… de la aceasta ultima localitate incolo, spre Parcul National Retezat, am gasit una dintre cele mai frumoase sosele pe care am condus in Romania (si nu-s putine!). Prin padure, pe langa stanci (pe multe portiuni sunt bucatele de piatra pe sosea, deci nu stam grozav la capitolul siguranta), pe langa rau (Jiul de Vest), in urcare, in coborare, viraje largi, viraje stranse si oarbe, ce distractie pe mine si Furia Rosie, nici nu pot sa povestesc! Soseaua perfecta se termina insa brusc, fara nicio atentionare, intr-un drum forestier care continua spre Baile Herculane si caruia, se pare, nu i-a venit randul la asfaltare. Am continuat foarte putin insa, doar pentru a ma afunda in padure, unde linistea era absolut asurzitoare, gerul puternic si soarele se ivea discret dintre brazi. De nedescris, o senzatie de izolare extrem de placuta, trebuie sa ajungeti acolo pentru a intelege exact la ce ma refer.

De aici a inceput drumul inapoi spre casa, unde am facut si ultima deviere placuta de la traseu: Cheile Butii (stanga din DN66A inainte de intrarea in localitatea Campul lui Neag), unde nu m-am lasat pana nu am urcat pe albia inghetata a raului pana chiar intre chei, unde era un frig de crapau pietrele, dar si o priveliste care merita. 

In continuare, am revenit prin Defileul Jiului catre Tg. Jiu, spre sud, spre Rovinari (am vrut sa vad cu ochii mei colosul energetic, este un piesaj sumbru dupa frumusetile naturale din Gorj si Hunedoara pe care le-am admirat in weekend…), apoi catre Horezu si in final inapoi acasa. 

Traseu (1.040 km in total):

• Ziua 1: Bucuresti – Pitesti – Rm. Valcea – Horezu – Cheile Oltetului – Pestera si Padurea Polovragi – Pestera Muierii – Tg. Jiu – Cheile Sohodolului – Closani – Tg. Jiu
• Ziua 2: Tg. Jiu – Defileul Jiului – Petrosani – Banita (Pestera Bolii)  – DN66A (pana aproape de Parcul National Retezat / Parcul National Domogled – Valea Cernei) – Cheile Butii – Tg. Jiu – Bucuresti. 

Concluzie: cum spuneam, superbe locuri, chiar daca n-am apucat sa vad decat foarte putin din tot ce are de oferit Gorjul. Cu siguranta trebuie revenit aici in primavara-vara, alaturi de o noua plimbare pe Transalpina, pentru a „aprofunda” cateva drumuri forestiere pe care am inceput sa le explorez acum si pentru a vedea cat mai multe dintre pesterile explorate deocamdata doar de acasa, din fata computerului.

Ce urmeaza? Cu voia lui Razvan, va promit o poveste despre 10 dintre cele mai uimitoare si frumoase locuri din nordul Dobrogei, traseu pe care l-am facut cu ocazia mini-vacantei de 1 Decembrie, alaturi de familie. Va salut!

* text si foto de Mihai Bobocea