Romania e frumoasa (24): Transalpina

Astazi public un guest-post la rubrica Romania e frumoasa scris de o persoana bine-cunoscuta in special prin companiile de asigurari si pensii. Este vorba de Mihai Bobocea cu care am publicat si o discutie despre pensii private acum 2 ani aici. La finalul articolului avem si un concurs.

 

 Transalpina: “drumul regelui”, de fapt regele drumurilor

Soseaua despre care s-a vorbit cel mai mult vara aceasta este cu siguranta Transalpina (DN67C), un drum de 150 km care traverseaza Parangul, abia asfaltat si care a atras ca un magnet deja mai mult trafic decat celebrul Transfagarasan. Pentru un pasionat de sofat, natura si provocari, ce poate fi mai frumos decat atat? Cu gandurile astea in cap, am plecat sa cuceresc si eu “drumul regelui” (Transalpina a fost reconstruita in timpul lui Carol al II-lea), ajungand dupa un weekend si aproape 1.400 km la concluzia ca “regele drumurilor” ar fi fost un supranume mai nimerit.

Nu voi insista in acest scurt articol cu date si informatii pe care le gasiti oricum pe wiki sau pe site-ul dedicat (un avantaj important pe care aceasta il are, ca popularitate, in fata Transfagarasanului). Voi impartasi doar cateva impresii si sfaturi prietenesti pentru cei care vor sa petreaca, la fel ca mine, un weekend de neuitat pe cea mai inalta si frumoasa sosea de la noi. Sper ca povestea si pozele sa va convinga sa va alaturati entuziastilor care se mai pot bucura anul acesta, pana se strica vremea, de parcurgerea Transalpinei si imprejurimilor sale superbe.

Aventura a inceput vineri dupa-amiaza, cu plecare din Bucuresti via Pitesti – Curtea de Arges – Transfagarasan – centura Sibiului – Sebes, circa 400 km, cu numeroase obiective interesante pe drum: Piata Rosie (Pitesti), Curtea Domneasca (Curtea de Arges), Barajul Vidraru, Balea Lac, Balea Cascada, Marginimea Sibiului. Facusem Transfagarasan prima data la volan cu doar un weekend in urma si am simtit nevoia sa repet experienta, asa ca am preferat acest traseu celui “clasic”, via Ramnicu Valcea – Valea Oltului. Rezervati-va totusi rabdare pentru cateva sectoare de cratere (nu mai sunt de mult simple gropi!) pe lungimea a circa 25 km pe langa lacul Vidraru – in rest, drumul se prezinta in conditii bune si foarte bune si merita parcurs.

Am tras la Pensiunea Casa Faur din Petresti (5 km la sud de Sebes, chiar pe DN67C): recomand cu caldura, singurul minus fiind temporar, anume faptul ca inca nu au si conditii pentru a servi masa, dar asta se rezolva in imediata apropiere, la recomandarile de incredere ale gazdei. Am profitat de ocazie pentru a vedea si Cetatea Alba Iulia, aflata la doar 20 km la nord de Petresti, promenada la ceas de seara dezvaluind doar partial frumusetea locurilor, afectata si de lucrarile de restaurare, care vin cu restrictii de acces in zona.

Sambata dimineata la ora 06:45 eram deja pe drum, hotarat sa imi iau doza de adrenalina si natura. (Paranteza: trebuie sa spun ca, in ciuda mai multor sfaturi pe care le-am primit, anume de a parcurge Transalpina in sens invers (de la sud la nord, adica de la Novaci – Ranca – Obarsia Lotrului – Sebes), dupa o zi si aproape 600 km petrecuti pe sosea, ma bucur ca am inceput astfel, de la nord la sud.) De la Sebes la Sugag se intind cateva localitati, in 30 km, dupa care nu mai ai in fata localitati si restrictii pana la Obarsia Lotrului si apoi Ranca. Drumul foarte bun, cu scurte portiuni inca in lucru, care nu reusesc insa sa strice impresia excelenta de ansamblu. Frumusetea Transalpinei se dezvaluie treptat, relieful si panorama schimbandu-se progresiv pe masura ce urci in viteza spre Obarsia Lotrului.

Pe drum, merita mentionat special Lacul de acumulare Oasa, unde norul (nu era ceata!) coborase pana la suprafata apei, creand, alaturi de malurile in trepte, un peisaj ireal. Ajuns la Obarsia Lotrului (loc de exploatare forestiera ce mi-a parut masiva, desi am fost asigurat ca se face in conditii controlate…), poti alege o plimbare pana la Petrosani (vest, 28 km) sau Voineasa (est, 40 km, via Vidra, 20 km).

Am ales sa continui pana la Ranca – Novaci – Ciocadia, sectorul dintre Obarsia Lotrului si Ranca fiind cunoscut ca „adevarata Transalpina”, sectorul cel mai dificil, virajat si spectaculos. Per total, intreaga Transalpina se poate acoperi de la nord la sud in doua ore (cu tot cu pauze de poze!), ceea ce a fost suficient de palpitant pentru un prim parcurs.

Dupa, am revenit la Obarsia Lotrului si am urmat sfatul de a merge pana la Vidra – Voineasa – Valea Macesului – Ciunget, un drum de calitate mai proasta, dar care merita pentru a vedea lacul de acumulare si statiunea (in paragina) Vidra, apoi cunoscuta statiune Voineasa.

Traseul urmator a fost pe Cheile Latoritei, unde pe un drum judetean in stare foarte proasta (mai degraba o experienta offroad) se poate ajunge (25 km) la doua lacuri de acumulare foarte frumoase, Petrimanu si Galbenu.

La retur, nu am rezistat impulsului de a merge din nou pana la Novaci si Ranca, unde am mancat pe seara (desi statiunea mi se pare mai putin placuta decat relatarile prietenilor care au fost si ei pe acolo, iar serviciile pentru clienti lasa de dorit, element comun in toate povestile pe care le-am auzit, plus experienta personala), apoi inapoi spre nord (Sebes), intrucat trebuia sa innoptez la Saliste, in marginimea Sibiului. Am incercat sa scurtez via Dobra – Jina, dar drumul, desi recomandat ca practicabil, nu mi s-a parut prea bun la capatul dinspre Dobra: fiind noapte si cu franele incinse de pe serpentine, am spus pas si am revenit pe drumul cunoscut Sugag – Sebes – Saliste. O experienta de neuitat: apus de soare superb pe Transalpina, apoi goana nebuna, noaptea, pe curbele dintre Obarsia Lotrului si Sebes. Pensiunea din Saliste nu merita mentionata aici, decat cel mult la categoria „asa nu”, parand mai degraba un motel de tranzit decat un loc de relaxare si odihna. Dar facusem rezervarea, asa ca am onorat-o.

Duminica dimineata am inceput drumul inapoi spre casa, prin marginimea Sibiului si ajungand la poalele Transfagarasanului. In paranteza fie spus, desi acum nu am trecut pe acolo, recomand absolut tuturor sa faca popas la pastravaria de la Albota, (stanga pe DN7C imediat dupa iesirea din Cartisoara, la urcare pe Transfagarasan, sau acces mai usor din Arpasu de Jos,o idee mai jos pe DN spre Brasov, dupa intersectia cu 7C),  pentru o masa zdravana de peste (caviar de pastrav + pastrav la tigaie cu mamaliga si usturoi si un papanas urias la desert, cu dulceata de afine). Bonus: o vedere senzationala asupra Fagarasilor. Unde mai pui ca eu personal am amintiri de suflet de neegalat de acolo… Paranteza inchisa.

Prima mea oprire de duminica: Balea Cascada, pentru a incheia niste socoteli cu Transfagarasanul, ramase restante din urma cu un weekend: un parcurs dus-intors cu telecabina la Balea Lac. Nu o sa va vina sa credeti cat de greu ne-am strans 10 persoane dispuse sa urcam cu telecabina, duminica la ora 12, cu parcarea plina de masini la Balea Cascada. Dupa ce intr-un final am reusit, sfertul de ora din aer a meritat asteptarea, oferind cea mai buna vedere asupra Transfagarasanului pe care o poti avea. Sus la Balea Lac o aglomeratie si mai mare de masini, informatia pe care o am din surse de incredere de acolo fiind ca in cele mai pline weekend-uri opresc 6.000 de masini pe zi acolo. Chiar si asa, nu ne-a fost mai usor sa ne gasim alte 10 persoane pentru a cobori, dupa o ora de relaxare pe malul lacului.

La revenire, am lasat masina sa se odihneasca in continuare (pe deplin meritat) si am facut traseul pe jos pana la cascada Balea (30 de minute, cu putin efort), pentru un final excelent si racoritor de weekend. Drumul pare relativ neprietenos cu turistul de weekend de pe Transfagarasan, fiind extrem de putini cei care aleg sa se si intrebuinteze fizic, cat de putin, pentru a ajunge la cascada. Merita insa, este precis una dintre cele mai frumoase cascade de pe la noi.

In loc de concluzie. Transalpina bate Transfagarasan la frumusete, grad de dificultate, spectaculozitate, peisaje, calitatea asfaltului si la „feel”, la sentimentul de implinire pe care il ai parcurgand drumul de numeroase ori intr-o zi, cum am facut si eu. Transfagarasan are asupra Transalpinei doar 2 avantaje: un „obiectiv central” care atrage magnetic atentia si interesul turistilor (Balea Lac) si o vedere mult mai buna asupra serpentinelor traseului (partea dinspre Sibiu). Eu sunt insa altfel si gasesc placere in provocare si efort, care, alaturi de atuurile Transalpinei, mi-au fost suficiente pentru verdict: daca Top Gear a numit Transfagarasan „the best road in the world”, atunci Transalpina este precis „the most fun you can have with your pants on”.

Ce urmeaza? Ei bine, mi-am setat ca obiectiv personal sa ajung si pe locul 2 din acest top. Prima supriza: ghici ce drum ocupa primul loc! A doua surpriza: stai sa vezi cand realizatorii clasamentului vor vedea primele poze cu Transalpina proaspat asfaltata! Razvan, ce zici, facem Stelvio impreauna la primavara? Ultimele cuvinte: protagonistii povestirii va saluta: Mihai si Furia Rosie:

PS: multumiri deosebite lui Razvan pentru ocazie si Melaniei pentru ponturi!

Razvan: Ii multumesc si eu lui Mihai pentru articol, iar acum va invit la concurs. Puteti castiga ghidul Michelin despre Romania oferit de editura Meteor Press. Trebuie sa lasati un comentariu in care sa povestiti experienta voastra cu Transalpina sau Transfagarasan si sa oferiti informatii cat mai utile pentru ceilalti cititori. Cel mai util si interesant comentariu va castiga ghidul – puteti scrie orice, de la cazare, transport, drum si pana la impresii traite sau auzite de la altii. Concursul este deschis pana duminica 18 septembrie.