Helsinki by Paravion.ro a insemnat pentru mine si o experienta pe care nu am mai incercat-o pana acum. Si pe care vreau sa o repet ori de cate ori voi avea ocazia.

Cand am ajuns in regiunea nordica a Europei ma asteptam sa gasesc oameni rezervati, destul de putin sociabili si mancare consistenta specifica zonelor friguroase. La prima vizita in tarile nordice, in Suedia, vremea inchisa si gerul nu prea mi-au permis sa socializez, insa am recuperat din plin in Finlanda, astfel ca am putut sa ma conving de adevarata fata a nordicilor, cei seriosi, respectuosi si cu un incredibil simt al artei si designului. Mi-a demonstrat-o chiar o finlandeza, Mia pe numele ei.

Pe Mia am cunoscut-o prin intermediul unui flyer la biroul de informatii turistice din apropiere de parcul Esplanada din Helsinki. Am citit ceva despre mancare traditional-finlandeza la un localnic acasa si mi-a suras imediat ideea. Dupa o conversatie telefonica de vreo 10 minute cu Mia, am aflat ca aveam sa fiu primul client, ca lucreaza intr-o banca si face lucrul acesta mai mult pentru amuzament decat pentru bani. Apoi am stabilit toate detaliile cinei noastre. Urma sa primesc adresa ei prin sms si pe seara, la ora 19:00 sa inceapa cina.

M-a intrebat daca am preferinte la mancare, daca sunt ingrediente care nu imi plac, si i-am raspuns ca nu imi doresc decat ceva traditional si simplu de facut, eventual cu o parte la care sa contribui si eu.

Seara pe la ora 19:00 am ajuns la apartamentul Miei, dintr-o zona destul de centrala a Helsinki-ului. Ne-a asteptat la usa de la intrarea in curtea interioara a blocului, foarte bine ingrijita si destul de sobra de altfel.

Cum am intrat in casa ei, atmosfera s-a schimbat total. Ei bine, apartamentul Miei parea sa fie fix dintr-un catalog IKEA. Apartamentul era micut, cam 50 mp, si acolo ea locuia impreuna cu baiatul ei, Toby. Era mobilat cu maxim de gust, simplu si totusi modern. Culori deschise, vesele, mici accente de culoare sau decoratiuni deosebite, o pianina, toate mi-au creat impresia ca apartamentul este micul ei refugiu. Gandindu-ma apoi la frigul care este cam 7-8 luni pe an, la lumina naturala oferita cu zgarcenie in timpul iernii, imi dau seama ca finlandezii petrec destul de mult timp in casa si de aceea simt nevoia sa se identifice cu acel spatiu. Nimic incarcat, nimic nelalocul lui.

Mia avea deja pregatite primele doua feluri si o mica gustare la inceput de masa, insa desertul, asa cum am rugat-o, l-a pastrat ca sa pot participa si eu.

Ca aperitiv, am servit cate un pahar de sirop putin acidulat, care mi s-a parut a semana foarte mult cu socata noastra. Din pacate nu am gasit sa iau si pentru acasa si sa il testez mai pe indelete, insa eu raman la parerea mea ca era soc.

Am inceput masa prin a servi o prajiturica Kareliana, incalzita la microunde si servita cu margarina. Prajitura este realizata dintr-o foita subtire de secara, si este umpluta cu orez, in diferite combinatii.

Apoi am servit supa crema de legume cu carne de ren. Carnea de ren uscata si sarata este taiata marunt, se adauga dupa ce punem supa in farfurie, ca si cum ai pune o mirodenie, nicidecum un ingredient cheie. Mia imi povestea ca nordicii sareaza si afuma carnea de ren pentru a se conserva mai bine. Are un gust foarte “concentrat”, motiv pentru care am inteles imediat de ce se pune atat de putina in mancare, dar si de ce supa nu avea niciun fel de mirodenii.

Felul principal al mesei a fost somon cu legume la abur, pentru care voi lasa pozele sa vorbeasca de la sine.

Desertul la care am participat si eu putin, se face din branza din Laponia, Leipäjuusto, peste care a adaugat putina smantana si scortisoara si a bagat-o la cuptor pentru cateva minute. Branza aceasta se serveste cu dulceata de “cloudberries”, care in traducere ar insemna un “mur pitic”, de culoare portocaliu deschis si destul de acrisor daca il mananci in stare naturala.

Totul a fost destul de simplu dupa cum puteti observa, dar delicios, iar conversatia de vreo 2 ore si atmosfera relaxanta au facut o seara deosebita. Totul a costat 25 de euro de persoana, un pret care pentru tarile nordice este foarte bun. Insa experienta de a discuta cu Mia despre cultura finlandeza, despre pasiunea ei pentru produsele handmade, despre sistemul de invatamant din Finlanda si despre calatoriile pe care le face prin toata Europa a fost nepretuita.

Daca ajungeti la Helsinki o puteti gasi pe Mia la numarul de telefon 0035 844 938 4548 sau la adresa de e-mail homedinner@live.fi – ori pe pagina de Facebook Mia’s Home Dinner Helsinki.

Legat de ideea de afaceri pentru voi, tocmai aceasta este. Mai ales in orasele mari din Romania (precum Bucuresti, Timisoara, Brasov, Iasi, Constanta sau chiar Sighisoara, ori alte orase turistice) cred ca ar fi o afacere interesanta de facut, pe langa jobul actual. In principiu, orice turist este interesat sa guste din feluri de mancare traditionale, iar principalul motiv pentru care eu am ales, de exemplu, aceasta experienta si nu sa merg la un restaurant obisnuit este in primul rand posibilitatea de a discuta cu un localnic si de a afla la cald informatii interesante despre viata de zi cu zi. Intrucat masa se poate lua seara nici nu aveti nevoie sa renuntati la serviciul actual, iar daca si cu limba engleza stati bine si va place sa vorbiti cu oamenii atunci e clar ca puteti sa castigati ceva bani facand un lucru cat se poate de interesant.

34 comentarii

  1. 24.06.2011 la 07:23

    O idee de afaceri complet nouă pentru mine ! Foarte interesant ce ne-ai povestit, mi-a plăcut mult.Dacă poţi, mai povesteşte-ne, te rog, despre contactul cu oamenii şi obiceiurile lor, în fiecare călătorie.

  2. valentina
    24.06.2011 la 09:20

    O idee grozava, Razvan :D! Multumesc :)!

  3. rizica
    24.06.2011 la 09:32

    Eu sunt pasionata de bucatarie, in special de deserturi si imi place sa inventez tot soiul de „dulciuri” apetisante.Problema este ca nu mai am timp deloc sa ma ocup de acest hobby…

  4. Alexandra
    24.06.2011 la 09:55

    Bine ca ai avut curajul sa experimentezi asa ceva, este de inteles ca nu ti-ai facut nicio grija avand in vedere ca e vorba despre tarile nordice. In alta ordine de idei, este o experienta de care cred ca nu ti-a parut rau si ai ramas cu multe amintiri placute. O sa ma gandesc pe viitor sa incerc si eu o experienta de acest gen.

  5. 24.06.2011 la 10:17

    Hehe eu m-am gandit la asta de la primul tau post dar nu am zis nimic. Oricum la talentul meu culinar nu as avea succes in schimb ideea poate fi dezvoltata si sub alta forma, care incerc sa o conturez poate prinde o forma reala.

  6. amarie vasile
    24.06.2011 la 10:53

    1.Un truism : La orice afacere trebuie un plan de afaceri. Oare ce estimari realiste, nu fanteziste ar putea fi trecute la clienti si la profit in Romania? S-ar transpune in realitate cu risc nu prea mare? Ideea e frumoasa si ramane ca acei cutezatori s-o incerce…
    2.Daca timpul va permite, v-as ruga sa adaugati si ceva despre sistemul de invatamant vazut de dv. de aproape, direct sau de la un interlocutor direct.

  7. 24.06.2011 la 12:44

    bani bani si totul despre bani. Razvan, cumva tu nu ai auzit pana acum de http://www.couchsurfing.org ? Cred ca s-ar potrivi de minune spiritului tau de calator. O calatorie nu inseamna numai camere de hotel si vacante cumparate la pachet, ci inseamna experiente, si cunoasterea de noi oameni extraordinari specifici locului pe care il vizitezi. Iti recomand sa vezi despre ce e vorba si sa-ti faci cont pentru ca nu vei regreta.
    Si e valabil si pentru ceilalti care citesc acest blog 🙂

  8. Cojan Clementina
    24.06.2011 la 13:24

    In Romania,orice alternativa este binevenita!

  9. Andra
    24.06.2011 la 14:12

    Referitor la sistemul de invatamant, este 100% gratuit, cred ca este interzis sa puna taxe pe studiu si din cate stiu, este unul dintre cele mai performante din Europa. Studentii primesc un fel de salariu pe perioada studentiei, pentru a se intretine si pentru a-si plati chiria.

    Si din Romania sunt multi studenti care au ales sa faca un an de facultate sau master in tarile nordice, prin programele de exchange.

  10. 24.06.2011 la 16:39

    Interesant articolul si interesanta si ideea!

  11. gabbis
    24.06.2011 la 16:44

    Interesant, interesant…dar ne-ai facut o pofta!!!1

  12. Razvan Pascu
    (author)
    25.06.2011 la 00:10

    @ Zina: asa voi face!

    @ Nicky: bine ai revenit! cum a fost in Africa?

    @ Catalin: stiu despre Coachsurfing, dar nu ma intereseaza.

  13. Sava Loredana
    25.06.2011 la 10:59

    Foarte interesant articolul si ideea si chiar sunt curioasa daca se va gasi vreun temerar sa o incerce.

  14. Razvan Pascu
    (author)
    25.06.2011 la 11:42

    @ Loredana: nu cred ca trebuie sa fii prea temerar ca sa incerci sa faci ceva de genul asta. trebuie sa fii un om practic, putin antreprenor si sa preferi sa castigi niste bani muncind decat sa stai sa te plangi continuu ca ai salariu mic….tipic multor oameni.

  15. 25.06.2011 la 12:24

    Razvan, nu vreau sa fiu rautacios dar cred ca imi dau seama de ce spui ca nu te intereseaza. Pentru ca nu se potriveste afacerii tale. De exemplu nu ai mai putea sa dai ca o idee de afaceri sa faci mancare si sa servesti un turist pe bani, pentru ca pe couchsurfing e exact opusul. Pe langa faptul ca totul a pornit de la ideea de a ne deschide casele si de a oferi o canapea libera din sufragerie unui calator, acum s-a ajuns la a cunoaste noi persoane extraordinare si a experimenta cu adevarat ce inseamna sa fii un turist/calator, a cunoaste particularitatile unei culturi, altele decat cele prezentate la agentiile de turism.
    Oricum din articolele tale de pana acum mi-am cam dat seama ca probabil tu inainte sa pleci undeva te gandesti cam la ce articole poti scoate pentru site si in felul asta se pierde din esenta calatoriei pentru ca nu vei mai fi turist ci mai degraba reporter.

  16. a lu nelu
    25.06.2011 la 13:29

    Nu stiu cata lume ar fi dispusa sa accepte straini in casa. Mai ales ca femeie singura. Mai bine de banii astia ii scoti la o terasa, faci pe ghidu prin Centru Vechi 😀

  17. 25.06.2011 la 15:18

    @ a lu nelu:
    depinde cat de deschis esti la lucruri noi. Inainte de a primi pe cineva in casa poti sa verifici sa vezi cine e. Ma refer la couchsurfing. Acolo te uiti la profil si vezi toate lucrurile despre el printre care referinte de la ceilalti cu care a avut contact pana acum si mai sunt mai multe sisteme pentru siguranta. Eu de cand sunt pe situl ala nu am avut nici o experienta negativa si am intalnit numai oameni de calitate

  18. Razvan Pascu
    (author)
    25.06.2011 la 21:44

    @ Catalin: tragi concluzii aiurea, fara sa ma cunosti. Am spus ca nu sunt interesat de Coachsurfing si asta este; crezi ca poti accepta asta fara sa mai tragi concluzii aiurea, asa cum si eu accept ca tie iti place sa faci coachsurfing? In definitiv nici nu prea inteleg ce vrei defapt…

  19. 26.06.2011 la 16:27

    Razvan, Catalin e doar un alt individ cu probleme in acceptarea unor stari de fapt simple. Daca nu e cum crede el ca trebuie sa fie atunci nu e bun. Trebuie sa mai lucreze la intelegerea conceptelor: individualitate,alternativa si diversitate in rest e baiat bun. cred:))

  20. 26.06.2011 la 21:27

    haha..ce comentariu amuzant :))..exact cum mia spus si mie Razvan asa iti spun si eu..nu ma cunosti asa ca nu mai trage concluzii deaiurea.
    Da ..mi se pare o mare porcarie a primi pe cineva in casa a-i face mancare, a fi ospitalier si dupa A-I CERE BANI PTR ASTA.
    Dar cred ca pana la urma ai dreptate, am problema in acceptatea multor lucruri ciudate din sociatatea noastra dar nu are rost sa le insir aici. Totusi nu prea pot sa inteleg cum un pasionat infocat de calatorii cum este Razvan nu poate intelege conceptul din spatele couchsurfing.
    Dar asta e parerea lui si o respect. Asta e tot cum am spus si mai devreme nu vreau sa fiu rautacios am vrut doar sa-mi spun punctul de vedere.
    Cred ca putem sa incheiem subiectul asta, dar nu cred ca va fi asa pentru ca, cu siguranta voi mai primi critici (e ok), dar nu mai am decat 2 zile la dispozitie de raspuns aici pentru ca ma duc si eu intr-o calatorie, care nu e la pachet, dar mult mai aventuroasa decat orice alta de 10 ori mai scumpa.
    Ciao Ciao.
    p.s. Razvan..sper ca nu ti-am stricat imaginea sitului. Oricum comentariile astea pot sa dispara intr-o clipita de aici.
    p.p.s. si eu cred ca sunteti baieti buni amandoi, de asta m-am si abonat aici in primul rand in primul rand, doar la articolul asta am avut putin de obiectat atata tot.

  21. Razvan Pascu
    (author)
    26.06.2011 la 22:46

    @ Catalin: doar eu pot sa imi stric imaginea site-ului meu personal, tu nu ai cum sa mi-o strici. Cel mult ti-ai stricat imaginea ta insistand aiurea pe o idee care nu are nici inceput si nici sfarsit si tragand concluzii de „fata mare” grabita. Iti repet a treia oara, inteleg foarte bine conceptul de coachsurfing, ii apreciez si pe cei interesati sa gazduiasca straini sau sa doarma prin casele strainilor, insa pe mine personal nu ma intereseaza, prefer sa fiu independent si sa dorm la hoteluri/hosteluri in calatoriile pe care le fac. Crezi ca poti accepta intr-un final asta?! Nu tin neaparat sa imi raspunzi! 🙂

    p.s. 1 Comentariile tale nu au de ce sa dispara atata timp cat nu jignesc foarte tare pe cineva.
    p.s. 2 Drum bun in calatorie!

  22. 26.06.2011 la 23:22

    OK..am spus deja ca accept asta..atat timp cat facem ceea ce ne place e bine.
    Multam ptr urare.

  23. Mihalache simona
    30.06.2011 la 16:21

    E o idee de afacere foarte buna pentru cei din capitala, in provincie pot sa te asigur ca n-o sa vina nici un finlandez sau suedez sa ma rog orice alta nationalitate sa-mi deguste mie sarmalutele, borsul de loboda, bulzul sau orice alt preparat traditional romanesc.

  24. Razvan Pascu
    (author)
    30.06.2011 la 16:22

    @ Simona: dar ce te face sa fii asa de sigura?

  25. Alexandra
    30.06.2011 la 16:33

    @Mihalache Simona: Chiar asa, ce te face sa fii asa de sigura? Crezi ca nu este nicun finlandez care sa doreasca sa vada Clujul? Sau oricare alt oras din provincie? De ce ar fi chiar asa de greu de crezut? Sau cineva care sa doreasca sa vada vreo cetate dintre multele frumoase pe care le avem in tara? Explica-ne, de ce ne asiguri ca n-o sa vine niciun finlandez in provincie/

  26. Raul
    01.07.2011 la 04:37

    observ cat de amabile sunt fetele in comentarii Razvane ..in fine; ce vroiam sa ii spun lui Catalin: nu il mai desconsidera/ sau orice altceva pe Razvan, isi face doar meseria, iar daca slujba ii cere sa faca reclama la ceva anume, el nu poate sa faca opusul. El nu merge in excursie de buna voie pe bani din buzunar (un alt motiv pt. care nu prezinta variante ieftine de concediu reale) ci merge in interes de serviciu. Si ca sa iti dau totusi un pic de satisfactie, da.. e un fel de reporter.

  27. Razvan Pascu
    (author)
    01.07.2011 la 15:16

    @ Raul: de fiecare data merg de buna voie, de multe ori merg in interes personal, iar uneori merg in „interes de blog” prin parteneriatele pe care le mai am. cand e reclama, o fac pe fata si scriu sincer totul.

  28. gabriela
    04.07.2011 la 16:39

    …apropo de straini care ne viziteaza tara :))

    M-am intors de curand dintr-un Eurotrip care a cuprins vreo 6 tari, din care 1 a fost Finlanda, iar 3 Tarile Baltice. In noaptea in care am ajuns la Turku, m-am cazat cu o finlandeza din Tampere, care venise in Romania anul trecut si a vizitat mai multe locuri, dar a evitat Bucurestiul. A vazut Maramuresul, Bucovina, la Cluj a vrut sa se mute, dar nu a gasit un internship cumsecade (terminase jurnalistica). A zis ca revine. In Tallin, am dat peste altcineva care ne vizitase „provincia” si muntii si a evitat Bucurestiul din nou. I-a placut Clujul, Sibiul, Brasovul indeosebi. In Budapesta, am dat peste un asiatic care calatorea in Europa de Est. Era fascinat de Timisoara si Iasi. Un alt australian calatorea de vreo jumatate de an prin Europa si, ironia sortii avea rude in Timisoara. Ne-am revazut la Cluj, unde i-am fost ghid. A plecat mai departe la Sibiu, Brasov si Iasi. A evitat Bucurestiul din nou. Fusese cu multi ani in urma si nu l-a gasit atat de fascinant… si exemplele ar mai putea continua…

    Va doresc sa aveti parte de oameni minunati, oriunde v-ati plimba in lumea asta mare 🙂

  29. Alexandra
    04.07.2011 la 18:06

    Sunt locuri si locuri in tara noastra, la fel si in lume. Sunt convinsa ca sunt locuri pe gustul fiecaruia dintre noi, trebuie doar gasite… La fel cum unii ar aprecia Bucurestiul, altii ar fi fascinati de cate un sat din muntii Apuseni. Cum ar fi sa avem doar orase trase la indigo? Nu am mai fascina pe nimeni.

  30. Razvan Pascu
    (author)
    05.07.2011 la 19:22

    @ Gabriela, multumesc mult pentru exemple, e foarte important ca si alti calatori sa vina cu astfel de exemple.

  31. silvia
    06.07.2011 la 09:28

    Gabriela, i-as fi sfatuit pe strainii aceia care au evitat Bucurestii sa vina sa-l vada. Si acest oras pe care ne-am invatat sa-l hulim dar in care ne-am adunat cu totii ca sa ne cistigam painea zilnica mai are locuri cu amprenta altor vremi. Numai ca sunt greu de vazut de ochii ce nu vor sa vada si a caror gura stie numai sa huleasca.

  32. lucia
    04.01.2012 la 20:43

    Riscanta treaba…sincer, citind articolul m-am intrebat daca tipa dispune si de un budyguard, vreun caine, ceva, de vreun sistem de monitorizare, de o videocamera de care clientul sa stie…Ma rog, nu vreau sa fiu grotesca dar ideea asta presupune ceva curaj inconstient, asta daca neoficial nu se tolereaza si o…prelungire mai intima a serviciului…deh, dupa buget!

  33. simona b.
    29.03.2013 la 10:38

    Foarte bun pontul cu finlandeza. De retinut ptr viitoarea mea calatorie in Helsinki.:)

    Ai dreptate in totalitate cand spui ca nordicii, in special finlandezii, sunt calzi si primitori. Am lucrat 4 ani cu finlandezi, am fost in Helsinki, unde ghid mi-a fost un fost coleg ( in acel moment lucram pentru suedezi), extraordinar de atenti.

    Lucrez pentru suedezi de 2 ani, am stat in Stockholm cca 2 luni. La primele intalniri, suedezii sunt rezervati si foarte politicosi…par reci”. Dar daca incepi sa socializezi cu ei, iti dai seama ca au un stil de viata foarte activ, sunt distractivi, sunt libertini.

  34. 31.12.2017 la 12:14

    In primul rand felicitari pentru toata activitatea depusa !
    Mi -ar placea sa gasesc un astfel de partener pentru implementarea si dezvoltarea conceptului „mananci si te vindeci”. (www.deniplant.ro)

Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!