Imi place foarte mult de Dragos Anastasiu. Ii urmaresc activitatea de mult timp, l-am vazut cu totii la Arena Leilor pe TVR2 cum „distruge” afaceristii de duzina care vin cu planuri de afaceri facute pe genunchi cu o seara inainte de emisiune, i-am admirat compania care continua sa se dezvolte cu toata ofensiva avioanelor low-cost si l-am pretuit pentru averea pe care a dobandit-o in mod cinstit in Romania. Iar acum e timpul sa il cunosteti si voi pe Dragos – astazi vorbim despre afaceri, iar maine despre calatorii.
Ai renuntat la medicina pentru o afacere in transporturi? A meritat?
Daca a meritat? Eu am un principiu: “ai voie sa te uiti in spate, dar nu ai voie sa regreti nimic”, prin urmare raspunsul este unul singur, a meritat. Pentru ca daca tot stai sa te gandesti “ce ar fi fost daca” … nu ajungi nicaieri.
Daca este sa vorbesc cu fosti colegi de-ai mei, medici, cu siguranta a meritat, cel putin din punct de vedere financiar. Imi placea si medicina, nu pot sa spun ca nu imi placea si nici nu pot spune ca am renuntat pentru ca ma simteam depasit sau pentru ca mi-am dat seama ca nu era ceea ce vroiam sa fac, dar din punct de vedere financiar sau din punct de vedere networking nu as fi putut avea nicio sansa similara daca ramaneam sa fac medicina in Germania.
Am citit la un moment dat ca vroiai sa iti faci o clinica medicala pe Litoral.
Cu siguranta ca ar fi un final de cariera atractiv. Dupa 15 ani in care nu am mai pus stetoscopul pe inima nimanui si in care nu m-am mai tinut la curent cu noutatile din lumea medicala nu as fi profesionist sa ma apuc eu sa profesez medicina, insa cu siguranta ceea ce stiu din zona medicala, toata experienta pe care am avut-o timp de 4 ani intr-un spital german, in care am vazut cum se conduce, mi-ar folosi foarte mult. Clinica din Germania in care am lucrat, cu know-how-ul de management pe care l-am acumulat in 15 ani, cred ca ar fi suficente argumente ca sa pot derula o astfel de afacere fara mari probleme si daca e si locatia undeva aproape de o apa, atunci cu atat mai mult. Nu stiu daca voi ajunge la asta, dar ca si viziune…nice to have.
Eu cred ca pentru a avea succes trebuie in primul rand sa fii perseverent. Care este secretul succesului in afaceri?
Este o combinatie. Trebuie sa ai si noroc, sa fii si omul potrivit la momentul potrivit, la locul potrivit, sa cunosti pe cine trebuie, sunt multe chestiuni care contribuie la a avea succes. Oportunitati sunt foarte multe.
Pe mine cel mai mult m-a ajutat onestitatea si increderea castigata. Mi-am dat seama de lucrul asta cand am semnat un contract de achizitii de autocare de vreo 2 mil de euro, garantia fiind semnatura mea. Si cu o legislatie ciudata – o firma din Scandinavia de la care luam autocarele si le inmatriculam pe numele meu. Si aceasta era acum 10 – 12 ani. In plus iti trebuie spirit antreprenorial, care o parte se naste si o alta parte se invata, iti trebuie curaj si perseverenta. Sa fii acolo si indiferent ce se intampla, sa mergi si sa nu faci compromisuri care sa iti lezeze onestitatea. Ceea ce spun eu probabil ca pentru mediul romanesc este foarte rar intalnit, insa cred ca astea sunt ingredientele principale: perseverenta, munca si onestitate.
Esti unul din cei 4-5 angel-investors de la Arena Leilor, emisiunea de pe TVR2 in care oamenii vin cu idei bune de proiecte de business si pleaca cu banii investitorilor. Ai facut investitii destul de mari, de zeci sau sute de mii de euro. Care sunt rezultatele finale?
Am facut investitii in sensul de a bate palma cu diversi. Astazi de exemplu ultima investitie s-a incheiat in ideea de a face firma, dar sunt foarte putine care se materializeaza in final si nu datorita leilor, ci datorita faptului ca ori ceea ce se prezinta nu este conform realitatii si se schimba datele problemei ori a doua chestiune, care s-a intamplat destul de des, cel putin in cazul meu, a fost teama lor de a face pasul. Se vine cu cate o idee pe principiul – tanar care lucreaza in multinationala cu o idee de prezentat si culmea se bate palma. In momentul in care ne intalnim aici si vrem sa realizam ideea, incep indoielile legate de job, daca sa renunte sau nu, daca va merge sau nu, si asta inseamna ca nu au sange. Si mi s-a mai intamplat ca participantul cu care am batut palma sa dispara pur si simplu. Intr-adevar, a acceptat ceva care eu nu as fi acceptat, dar emisiunea se numeste Arena Leilor…nu Coliba Pisicilor. Am batut astazi palma sa facem o firma de relocari – Euromoving se va chema, un baiat care a fost perseverent, mi-a adus planul de afaceri, am investit 25.000 euro si am 60% din afacere.
Altele nu mai am cu ce sa ma laud din Arena Leilor. Mai am un exemplu cu un plan in care am vrut sa investim cu Florin Talpes si cand am vrut sa transferam banii, avocatul lui ne-a atentionat ca firma este in insolventa. Marius Ghenea cred ca a facut vreo 2 sau 3 afaceri. Din una a facut si exit intre timp, dupa vreo 2 ani.
Forbes si Capital ti-au evaluat averea la aproximativ 10 milioane de euro. Te-ai gandit sa vinzi, sa te retragi?
Este simplu de raspuns. In viata aproape orice este de vanzare.
Daca ti-ar da cineva maine bani si ar vrea sa iti cumpere tot?
Depinde in primul rand cine. Dupa ce investesti suflet intr-o afacere timp de 15 ani nu poate sa iti fie indiferent ce se intampla cu ea, chiar daca nu mai esti tu. Eu incerc sa pregatesc totul astfel incat sa se descurce fara mine, sa fie in stare sa mearga fara mine. Daca nu va mai fi a mea, o sa fie alticineva si m-ar interesa sa stiu ca este pe maini bune. Daca i-as vedea o perspectiva si daca ar fi un pret corect, atunci ma asteapta clinica de pe malul marii, fara nicio problema. Business-ul Eurolines din Romania este profitabil, cu atat mai mult in ultimii 2 ani, si am reusit nu numai sa supravietuim, ci sa si facem un profit.
Esti presedinte Eurolines Romania, faci afaceri in turism si transporturi. Ce alte afaceri mai ai?
Am avut mai multe, dar in ultimii ani am incercat sa ma focusez pe ce stiu sa fac mai bine. Aveam ceva in imobiliare, dar am renuntat, o firma de leasing, curierat. Am trecut de faza in care vreau sa fac cat mai multe si am ajuns in faza in care am zis ca e cel mai bine sa faci mai putine si mai bine. Mai avem taxi-urile, o firma de Rent-a-Car si in rest transport si turism.
Foarte interesant şi instructiv ! Le insuflă curaj celor care ar vrea să facă o cotitură radicală în drumul lor prin viaţă, dar se tem…
Si eu il admir pe Dragos Anastasiu pentru ce a realizat si pentru spiritul sau. Avem nevoie de cat mai multi oameni ca el:)
Il admir foarte mult pe Dragos Atanasiu, pacat ca sunt putini oameni ca el..
Cu Eurolines am mers doar o singura data, Timioara-Praga si retur. Din pacate am ramas dezamagit de serviciile oferite cat si de calitatea pasagerilor transportati.La dus au venit cu punga milei sa ne ceara bani pentru ca sunt doua variante: „fie nu dam nimic la vamesi, dar e foarte probabil sa ne controleze amanuntit si stam cateva ore in vama, fie da fiecare cat poate, 2-3-5 euro si scapam repede de control”. La intoarcere am prins un sofer extrem de scarbos, fara pic de respect pentru calatori. Cred ca ar fi bine sa fie selectati si instruiti mai cu grija.
Nu stiam foarte multe despre Dragos Anastasiu, dar se pare ca este unl dintre oamenii care au reusti in Romania. Ceea ce ma face doar sa il apreciez si sa il stimez. Imi place cand cineva a inceput de la o idee, pe care a resuit sa o puna in practica si in final sa cladeeasca un imperiu. Felicitari!
eu sunt curios cum a inceput, nu prea reiese din articol, ca perseveranta deh e buna dar nu destul. Columbeanu in a sa mareata carte (de Tache) spunea ca a intalnit niste italieni la Intercontinental si i-ar fi pacalit (evident sunt abureli). Oare Domnul Dragos cum a facut primul milion?
CONTRADICTIE !!!
Citez „Intr-adevar, a acceptat ceva care eu nu as fi acceptat”
UNDE E ONESTITATEA ? sau NU e deloc valabil proverbul: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face !
Tin sa precizez ca nu am scris comentariu ca pe o parere critica neaparat. Ba chiar din potriva, domnul Anastasiu este un om pe care il apreciez si il urmaresc saptamanal in arena, fapt pentru care as fi bucuros sa-mi elucidez misterul…
24.12.2011
Domnule esti foarte tare in meserie,esti iubit ,esti urit dar pe dealta parte esti slab in jocul cu omul.
Oamenii te fura si incearca sa te fura prin toate puterile minti.
Nu vreau sa intru in betali.
Sarbatorii fericite pentru tine,pentru familie,pentru firma pe care o conduci