fbpx
excursii-razvan-pascu

Republica Haiti este o tara din zona Marii Caraibelor, care imparte cu Republica Dominicana aceeasi insula, numita Hispaniola. Insula are ca vecini Cuba in vest si Puerto Rico in est, aceasta aflandu-se exact in calea uraganelor, locuitorii sai suferind de multe ori de pe urma vitregiilor naturii (mai ales prin Republica Dominicana). Insula este cea mai populata din intregul continent american si printre cele mai populate zece insule din lume. Desi Republica Dominicana este cunoscuta in lumea calatorilor precum „paradisul pe Pamant”, aceasta imparte insula cu  Haiti, o tara care acum cinci ani se afla in pragul razboiului civil si in care exista si acum trupe ONU de mentinere a pacii.

Pentru ca informatiile sunt multe, iar capacitatea omului este limitata, ne aflam de multe ori in situatia actuala, in care aflam mai multe despre o tara (in speta, Haiti) doar in cazul in care se intampla ceva tragic. Ca acum.

Haiti este cea mai saraca tara de pe continentul american, iar cutremurul care a lovit tara martea trecuta a adus pagube materiale de miliarde de dolari, intre 40-50 de mii de morti, peste 250 de mii de raniti si peste 3 milioane de oameni (din cei 9 milioane in total) fara adaposturi. Desi tarile importante ale lumii s-au mobilizat destul de repede si au pregatit ajutoare de urgenta (forta de munca, bani si bunuri) mi-e greu sa cred ca intr-o astfel de tara, in care coruptia, hotia si violenta erau la nivele ridicate si inainte de calamitate, lucrurile vor intra prea curand in normal.

Istoria noastra recenta se aseamana destul de mult cu istoria Republicii Haiti din anii ’90, pana la un punct. Ca si la noi, presedintele a castigat alegerile cu un numar mare de voturi in 1990, dupa care a fost inlaturat de la putere de catre senatori („322”-ul Haitian). Dupa inlaturarea presedintelui, pana in 1994 tara s-a aflat in haos, iar americanii se pregateau sa intervina militar pentru restabilirea ordinii. La sfarsitul lui ’94, presedintele haitian, care fusese exilat, s-a intors la putere pana in ’96. In anul 2000, acelasi presedinte a fost din nou ales, dar asupra sa planau acuzatii de coruptie (vi se pare cunoscut?). In 2004, in urma unei lovituri de stat, rebelii au preluat puterea si l-au inlaturat pe presedinte, iar americanii l-au trimis in exil in Africa de Sud. De atunci, ONU a trimis o misiune de mentinere a pacii in Haiti, care se afla si astazi si care cuprinde si un contingent de romani.

Haiti este una dintre cele mai sarace tari din lume. Din 2004, americanii au pompat aproximativ 800 de milioane de dolari sub forma de ajutoare in aceasta tara, majoritatea prin intermediul Agentiei Internationale de Dezvoltare. In urma unui sondaj Gallup in 2008, 2/3 din cei 9 milioane de haitieni au raspuns ca sunt perioade in care nu au bani nici de mancare, iar 1 din 8 copii din Haiti moare inainte sa implineasca 5 ani, speranta medie de viata fiind de 60 de ani.

Din pacate, natura a fost impotriva lor, iar atunci cand este vorba de zeci de mii de morti, nimic nu poate fi mai tragic. Exista posibilitatea ca odata cu acest necaz, tara sa fie recladita si sa intre pe drumul cel corect. Insa tare ma indoiesc…

Razvan Pascu

13 comentarii

  1. marina
    18.01.2010 la 09:15

    Cati dintre raniti vor reusi sa supravietuiasca??? Bilantul va fi, in final, mult, mult mai tragic: mii de oameni infirmi, inapti de munca, focare de infectie aparute din cauza lipsei conditiilor de igienizare, a lipsei alimentelor si mai ales din cauza lipsei unui adapost. Sa mai discutam oare despre problemele psihice si psihologice pe care le declanseaza astfel de dezastre? Mii sau milioane de oameni nu vor putea sa se reintegreze intr-o viata normala. Un dezastru social nu poate aduce normalitate economica in viitorul apropiat, cu atat mai mult cu cat el se produce intr-o tara cu oameni cu mentalitate incompatibila cu cuvantul „progres”. Greu de spus ce va urma…chiar daca vor primi multe ajutoare dinafara. Cat de substantiale vor fi aceste ajutoare in contextul unei crize economice mondiale?

  2. rizica
    18.01.2010 la 09:45

    Ideea este ca americanii ar trebui sa trimita in Haiti si persoane care sa le dea lectii despre viata, sa le cultive cultul muncii pentru ca acei oameni nu sunt educati.Au un potential turistic fantastic dar, pentru ca nu exista siguranta si civilizatie, turistii nu risca.Pentru o tara cu 9 milioane de locuitori nu ar trebui sa existe problema supravietuirii.Repet:au un potential turistic fantastic!Pacat ca au fost loviti de acest cutremur, este intr-adevar infiorator.

  3. Andrei
    18.01.2010 la 09:46

    Nu stiu ce interese au SUA in Haiti pt ca nu au nici un fel de resurse. Pioate doar stabilitatea in zona, mai ales ca se afla langa Cuba si oricand isi pot uni fortele si ataca zona Floridei

  4. Andra
    18.01.2010 la 10:39

    SUA deja este pe pozitii acolo, si nu ar fi singurul stat la a carei reconstructie dupa un dezastru ar participa (depinde acum si cu ce pret).

    Oricum citeam zilele trecute, ca SUA – deja au trimis in zona o nava care serveste atat drept aeroport „plutitor” – stim cu totii ca una dintre problemele lor in acest moment consta in faptul ca ajutoarele internationale nu au cum sa ajunga la destinatie datorita infrastructurii aflate la pamant, dar si ca centrul medical, cu sali de operatie si tot ce trebuie.

  5. Mircea bacanu
    18.01.2010 la 13:43

    tari sarace sunt si cele din asia unde a lovit tsunamiul acum 5 ani. si acelea au primit ajutoare si totusi nimic nu a reusit sa le faca sa isi revina total. va mai dura mult.

    am fost recent in indonezia si am vazut ca inca lumea este marcata, famiile sunt distruse, cladirile s-au renovat doar cele mai importante si multi spuneau ca doar cei „smecheri” au reusit sa le refaca. coruptia e mare si de aceea inclin sa iti dau dreptate. tosui aici e o zona mai mica afectata si s-ar putea sa se miste mai repede lucrurile

  6. 18.01.2010 la 16:05

    ce s-a intamplat in Haiti ar trebui sa fie o lectie pentru noi toti, ca fericirea vine din lucruri marunte…..

  7. 18.01.2010 la 19:49

    Eu ma opresc putin la oficialii romani… ma bucur s-au hotarat sa stranga bani pentru a trimite ca ajutoare in Haiti, dar de ce nu ne implicam precum alte tari cu trupe de interventie, cu haine si mancare pe care sa le ducem personal? E usor sa zici ca Haiti e prea departe, dar polonezii de exemplu au pornit inca de saptamana trecuta spre ei. Ca multe alte tari. Sa ne gandim ca in lumea asta exista o lege a compensatiei, si atat cat oferim, atat primim. In rest, imi e foarte greu sa imi imaginez ca unul din trei haitieni nu mai are nimic pe lumea asta si rascoleste in moloz dupa cate-o haina sau conserva…

  8. Razvan Pascu
    (author)
    18.01.2010 la 23:18

    Din pacate intr-adevar, situatia e posibil sa devina din ce in ce mai rea. Am auzit astazi o cifra de 200.000 de posibile decese. 🙁

  9. Razvan Pascu
    (author)
    18.01.2010 la 23:19

    Cred ca e nevoie de foarte mult timp…

  10. Razvan Pascu
    (author)
    18.01.2010 la 23:20

    Interesele sunt geopolitice.

  11. Razvan Pascu
    (author)
    18.01.2010 la 23:22

    Am inteles ca mai multe ONG-uri deja au trimis oameni.

  12. 26.01.2010 la 16:40

    Eu sincer sa fiu am o alta versiune vis-a-vis de ce s-a intamplat in Haiti, am scris si la mine pe site. Oricum, pacat de victime. Uneori rasa umana poate fi extrem de josnica…

  13. […] Razvan Pascu Credite foto: Facebook […]

Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]