excursii-razvan-pascu

Desi ultimul an nu parea tocmai potrivit pentru calatorii, am invatat cum sa ne adaptam si cum sa ne bucuram de vacante chiar si pe timp de pandemie. Daca, pe de-o parte, am descoperit placerea de a ne plimba prin locurile noastre preferate fara a fi incurcati de aglomeratia specifica destinatiilor in care toata lumea dorea sa mearga, pe de alta parte am invatat sa ne „reorientam” si sa alegem destinatii mai aparte, la care pana atunci poate ca nu ne-am fi gandit.

S-a observat o preferinta clara pentru destinatiile exotice, pe de-o parte si pentru ca erau printre singurele tari deschise (cum ar fi Mexic, Maldive, Tanzania sau Seychelles care s-a redeschis din 25 Martie), dar si pentru ca au mai scazut preturile fata de perioada anterioara pandemiei si puteai merge in Maldive sau Seychelles platind ⅔ sau chiar jumatate din cat ar fi costat aceeasi vacanta inainte de martie 2020. Astfel, in iarna am calatorit cu peste 150 de turisti in Maldive, iar in preajma Pastelui am avut chiar 2 zboruri charter in Seychelles, impreuna cu 350 de turisti. 

Primavara aceasta am mai calatorit si in Iordania, Africa de Sud, Zambia si Zimbabwe, iar la final de iunie am revenit la safari in Tanzania, excursie pe care o vom repeta, bineinteles, si in luna noiembrie – detalii aici.

Si pentru ca din ce in ce mai multi romani calatoresc spre astfel de destinatii mai indepartate, iar numarul mesajelor referitoare la pregatirea pentru o destinatie exotica este in crestere, in materialul de astazi m-am gandit sa abordam fix acest subiect: Cum ne pregatim pentru o calatorie intr-o destinatie exotica?

Ce presupune pregatirea pentru o destinatie exotica?

1. Informarea cu privire la vaccinurile obligatorii sau recomandate

As incepe inainte de toate cu partea mai “controversata” dintre toate, anume vaccinarea. Este esential sa va informati cu privire la vaccinurile necesare inainte de a ajunge la destinatie, mai ales ca in anumite tari sunt si vaccinuri obligatorii, fara de care nu puteti patrunde pe teritoriul statului respectiv. 

De exemplu, pentru Tanzania nu e obligatoriu vaccinul pentru febra galbena, insa, daca aveti in plan si un circuit in Kenya, atunci vaccinul devine obligatoriu, deoarece calatoria implica tranzitarea a doua tari africane si implicit prezentarea carnetului galben de vaccinare, cu prezentarea dovezii ca sunteti vaccinati impotriva febrei galbene. Vaccinul impotriva febrei galbene este obligatoriu si pentru tari precum Burkina Faso, Ghana, Guyana, Camerun, Congo, Liberia, Mali, Niger, Republica Centrafricană, Rwanda, Senegal, Togo, Coasta de Fildes, Zair sau Benin.  

Pentru Africa de Sud, de exemplu, vaccinurile recomandate erau pentru febra galbena, hepatita A si B, tetanos si difterie, febra tifoida, poliomielita si rabie.

Totodata, sugerez ca atunci cand planificati pe cont propriu vacante in destinatii exotice sa va luati mai mult timp la dispozitie pentru a pune toate detaliile la punct si verificati periodic reglementarile nou impuse. De exemplu, vaccinarea este recomandata cu 6-8 saptamani inainte de a pleca, in functie de boala impotriva careia va vaccinati si destinatia aleasa. Aici, din nou, sugerez sa discutati cu un medic care sa va indrume, in functie si de ce analize aditionale trebuie efectuate inainte de vaccinare.

2. Verificarea informatiilor cu privire la conditiile de calatorie in contextul COVID si eventuala testare PCR

Pe langa vaccinarile obligatorii sau recomandate, atentie si la testul PCR solicitat de tara de destinatie sau eventualele formulare/aprobari de care mai aveti nevoie inainte de a intra pe teritoriul Statului respectiv. 

Pentru ca majoritatea destinatiilor indepartate cer test cu rezultat negativ pentru intrarea in tara, urmariti mereu actualizarile si fiti pregatiti pentru o programare „spontana” la clinicile de testare, chiar daca sunteti sau nu vaccinati. Atentie si la timpul limita cu care va puteti efectua testul, in ultima vreme, cerinta cea mai intalnita fiind cu maxim 48 sau 72 de ore inainte de intrarea in tara de destinatie, plus completarea unui formular de sanatate.

Si, pentru a va scuti de stresul cautarii unei clinici pentru testare, va reamintesc de parteneriatul meu cu Medicover ce va ofera 15% discount atat la testarea tip PCR, cat si la vaccinurile specifice tarilor exotice, daca mentionati codul „Razvan Pascu” in momentul programarii. Detalii aici.

De exemplu, autoritatile din Tanzania cer test PCR efectuat cu 72 de ore inainte de intarea pe teritoriul tarii, dar iti mai fac un test rapid si in aeroport. Pentru intoarcere insa, nu este nevoie de absolut nimic in plus indiferent daca sunteti sau nu vaccinati, intrucat Tanzania este pe lista verde a autoritatilor romane si cel mai probabil acolo va ramane pana la incheierea acestei “nebunii”.

3. Efectuarea testelor de anticorpi care va pot scuti de carantina daca ati trecut deja prin boala

Iar daca veniti dintr-o tara aflata pe lista galbena si nu sunteti vaccinati, insa ati trecut deja prin boala fara sa fi facut test PCR la vremea respectiva, pentru a fi siguri ca „scapati” de orice restrictii la intoarcere mergeti si faceti un test de anticorpi. Acesta va va excepta de la carantina in cazul in care alegeti o destinatie de vacanta precum Grecia, sa zicem, care a reintrat saptamana trecuta pe lista galbena. 

Am scris aici, aici si aici despre toate exceptiile de la carantina. 

4. Evaluarea starii de sanatate inainte de plecarea in vacanta

Este esential sa avem grija de propria sanatate tot timpul, dar foarte important este si sa ne asiguram ca atunci cand plecam intr-o vacanta, mai ales daca vorbim de o destinatie mai exotica sau indepartata, cu o alta clima, mancaruri si condimente cu care nu suntem obisnuiti, alt fus orar si un sistem de sanatate mai putin performant, ori de un circuit precum cel pe care l-am facut in Africa de Sud, Zambia si Zimbabwe, spectaculos, dar destul de solicitant. 

Daca nu aveti niciun semn de intrebare cu privire la sanatatea voastra, atunci poate ca va puteti baza pe rezultatele analizelor anuale pe care le facem cu totii, dar daca ati avut COVID, va sugerez si un set de analize post COVID, pentru a va asigura ca organismul dumneavoastra poate face fata unei calatorii mai solicitante si schimbarilor aferente.

Fiind o boala multisistemica ce poate afecta intreg organismul, este posibil ca simptomatologia perioadei de convalescenta sa fie variata (de origine cardiaca, pulmonara, neurologica), iar cele mai frecvente manifestari care pot persista, in urma trecerii prin boala, constau in tuse, febra si oboseala, dureri de cap, dificultati de respiratie, dificultati neurocognitive, dureri si/sau slabiciune musculara, depresie si alte afectiuni de tulburare mintala, iar lista poate continua.

Astfel, Medicover Romania a gandit un pachet special de evaluare post-infectie COVID-19, iar aceasta evaluare implica nu doar faza de analize, ci presupune si interpretarea lor. In functie de rezultat, medicul va recomanda si un al doilea set de analize, daca este cazul, urmat de evaluarea finala. Mai multe detalii gasiti aici.

5. Ce punem obligatoriu in bagaj atunci cand plecam intr-o destinatie exotica?

Aici nu poate exista o lista general valabila de lucruri pe care sa le ai neaparat la tine cand pleci intr-o vacanta exotica, pentru ca depinde foarte mult de destinatie, de clima, de activitatile pe care le veti face, daca mergeti singuri sau cu copiii, etc.

As sugera, insa, daca mergeti intr-o tara tropicala, cu mult soare, cum ar fi Tanzania, Maldive sau Seychelles, sa aveti obligatoriu la voi crema cu protectie solara cu SPF cat mai mare (in unele destinatii au crema si cu SPF 70, noi am luat din Mexic si din Zanzibar), dar si spray de tantari cu o substanta numita DEET, de preferat 40-50 DEET. 

Pe langa aceste 2 lucruri “de baza”, sugerez intotdeauna turistilor mei sa aiba la ei toate medicamentele care stiu ca le-ar fi utile, dar mai ales saruri de rehidratare, pastile precum Furazolidon, pastile de rau de mare/miscare (daca se preteaza destinatiei), plus pastile de raceala si alergii.

De fel, recomand si papucii/tenisii de apa, pentru ca eviti astfel sa te intepi fie intr-un arici de mare, fie intr-o scoica sau un coral si sa iti strici vacanta.

 —

Iar daca va intrebati ce destinatii exotice recomand pentru urmatoarea perioada, eu am pe lista de vacante de grup toata Coasta de Vest a SUA + Hawaii la final de august, Tanzania si Zanzibar in noiembrie 2021, Laponia in perioada Craciunului, Maldive in ianuarie 2022, Seychelles in februarie si martie 2022 si chiar Mauritius de Revelion, plus Iordania in septembrie, o incantare in aceasta perioada cand sunt cu mult mai putini turisti decat in urma cu 7-8 ani cand am vizitat-o eu prima data. 

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!