“De doua ori mai fericit este insa acel caruia varfurile semete de munte ii sunt la indemana… pentru ca lumina ce straluceste acolo sus lamureste toate cate ii stau la poale.” (John Muir)

Am plecat in expeditia din Caucaz, cu scopul de a atinge Vf. Elbrus (5.642m), cu inima indoita. Pe de-o parte am numarat cu nerabdare zilele pana la plecare, fiind dornic de o experienta noua la o inaltime pana atunci inaccesibila mie. In acelasi timp, am pastrat in suflet retinerea fireasca in fata unei asemenea aventuri, precum si respectul si teama pentru muntele care detine „titlul” de cel mai inalt din Europa. Nu vreau sa stric nicio surpriza, dar… totul e bine cand se termina cu bine: Caucazul a marcat cea mai frumoasa expeditie din viata mea de pana acum. Iar acest jurnal va detalia, in cateva episoade, momentele-cheie ale expeditiei.

Ne-am intalnit, toti cei 9 aventurieri (7 clienti si 2 ghizi), direct la aeroportul Otopeni. Pe aproape toti ii intalnisem anterior si aflasem cate ceva despre experienta lor montana – fapt care nu mi-a picat chiar bine, intrucat asa am realizat ca am, de departe, cea mai scurta „cariera” de montaniard din tot grupul. In ultimul an insa am incercat sa compensez aceasta lipsa de experienta prin antrenamente intense si foarte numeroase in muntii nostri (si nu numai). Am sperat ca va fi destul pentru a cuteza la reusita in Caucaz.

Cei doi ghizi, Radu si Sandu de la agentia Extreme Travel, cu care am intreprins aceasta expeditie, au o vasta experienta, cu multe expeditii de succes la activ pe munti inalti si celebri din lume: Elbrus, Mont Blanc (cel mai inalt varf din Alpi, 4.810m), Kilimanjaro (cel mai inalt varf din Africa, 5.895m), Aconcagua (6.962m, cel mai inalt varf din ambele Americi, din intreaga emisfera sudica si de fapt din afara Asiei), etc. Dan i-a insotit pe cei doi intr-o expeditie pe Aconcagua si in alte ture montane la mare inaltime. Cristi este un alpinist in plina dezvoltare, care tocmai ce atinsese varful Matterhorn (4.478m), Sfantul Graal din Europa al oricarui catarator, cu doar o saptamana inainte de plecarea in Caucaz, pentru pregatire. Ionut este maratonist si participa inclusiv la competitii de alergare montana. Razvan si Gabi au si ei in palmares experiente in Alpi, pe varfuri ca Mont Blanc si Grossglockner (3.798m, cel mai inalt din Austria). Simona este si ea cataratoare si nascuta intre munti… Iar eu m-am apucat serios de munte abia de un an si jumatate. Frumos pariu am pus cu mine, nu-i asa?

Duminica (11 august) am schimbat doua avioane (Bucuresti – Moscova – Mineralnye Vody) si dupa un transfer de inca trei ore cu microbuzul am ajuns, la 5 dimineata in ziua de luni, la poalele crestelor inzapezite si brazdate de ghetari, aproape de statiunea Azau, la o altitudine de circa 2.000m. Ne aflam in inima lantului Caucaz, in republica semi-autonoma Kabardino-Balkaria din sudul Rusiei europene (regiune preponderent islamica), foarte aproape de granita cu Georgia.

Chiar din fata hotelului ne intampina o priveliste impresionanta: fata nordica, inghetata si proeminenta, a varfului Donguz Orun (4.468m) si o limba uriasa de ghetar. Wow, ce naiba cautam noi aici, ma intreb ca prin vis… oboseala trebuie sa fie de vina. Dupa doar cateva ore de somn la hotelul Salam ne dezmeticim partial si pornim catre valea Adyl Su, una dintre cele mai frumoase din Caucaz. Aventura incepe aici…

Urcam cu microbuzul pana la aproape 2.300m pe valea Adyl Su, iar peisajul devine de-a dreptul incredibil si ne trezeste definitiv: versantul stang al vaii este plin de varfuri si creste de peste 4.000m, care mai de care mai ascutite si taioase, toate pline de zapezi si ghetari. Ce contrast puternic cu verdele crud, de vara, de pe vale! Versantul drept este totusi la fel de inalt, dar crestele sunt stancoase si peisajul desertic, fara ghetari. Ne luam in spate rucsacii de circa 20kg fiecare si… in sus, pe versantul drept. Dupa doar doua ore mi se produce declicul: am depasit altitudinea de 3.000m si fiecare pas in sus reprezinta un nou record personal. Pana la expeditia in Caucaz, cel mai inalt varf pe care am ajuns era Musala, 2.925m, cel mai inalt din Bulgaria si din intreaga Peninsula Balcanica. Urc sustinut si uit complet de efort si greutate de fiecare data cand intorc privirea peste umar, la versantul opus al vaii.

E soare, senin, frumos! Nici nu-mi dau seama cand atingem o zona de platou, la 3.300m, unde asezam tabara de corturi. Aproape ca-mi sucesc gatul uitandu-ma in sus, imprejur… pe versantul nostru ne asteapta, a doua zi, varfurile Andyrchi (peste 3.900m) si Kurmychi (peste 4.000m), pe care ar urma sa le urcam pentru aclimatizare. Planul initial viza varful Gumachi (3.800m), acoperit de ghetari – ceea ce ar fi fost un bun prilej de antrenament la coltari, pe zapada si gheata, intrucat experienta mea in materie este limitata, ca sa ma exprim elegant. Din pacate, aplicatii militare ale armatei ruse (e totusi granita cu Georgia…) in zona fac ca varful sa ne fie interzis accesului. Va trebui sa ne multumim cu unul dintre varfurile stancoase de pe versantul nostru.

Cobor privirea, las rucsacul din spate si… uimire: un grup de 10-12 capre de munte ajunge chiar langa locul unde ne apucam sa punem corturile. Sunt capre caucaziene, capre-antilope, diferite de caprele negre din Carpati… dar cel putin la fel de frumoase! Desi au iezi de aparat intre ele, se aventureza printre cele 3-4 corturi deja asezate aici, probabil in cautare de resturi alimentare sau chiar de apa.

In scurta vreme, ajung sa le inteleg disperarea dupa apa: pe urcarea de 3 ore pana in tabara de corturi am baut aproape toata apa carata in rucsac, iar zona in care ne aflam e destul de prafuita si uscata… Cativa montaniarzi rusi de la un cort de langa noi ne arata ca la 100m de tabara s-ar afla un izvor… care e de fapt o balta pe jumatate secata. Plec alaturi de Cristi si Gabi cateva sute de metri mai sus pe poteca, in cautarea altor surse de apa, fara prea mult succes… ne despartim, ajung la aproape 3.500m-3.600m si ma opresc pentru a admira din nou perspectiva, din pacate, tot pe uscat. Revin in tabara cu cateva minute inainte de ceilalti baieti. Cristi revine cu cateva recipiente pline de zapada curata, dintr-o limba observata de mine mai sus.

Ne punem sa mancam ceva, in timp ce primusurile topesc zapada, amestecata cu apa din „izvorul” de langa tabara. Apa fierbe si pregatim ceai… e prima oara cand beau asa ceva: fiertura de zapada, de ghetar, surse dubioase de apa. Dar e fiarta si teoretic 100% sigura de baut; oricum; ceaiul si mierea ii anuleaza orice gust rau. Primusurile sunt doar doua, restul buteliilor din grup au fost confiscate din bagajele de cala inca de la plecare de pe aeroportul Otopeni (de retinut!)… era mai bine sa fi fost mai multe surse, ceaiul ar fi fost gata mai repede – se face chiar frig si e nevoie de el.

Incet-incet amurgul se lasa peste munti, iar apusul soarelui ne ia ochii: facem poze ca japonezii. Norii se lasa pe vale, cerul se insenineaza, avem mare alpina sub noi… si la orizont, in dreapta, o silueta uriasa… ce poate fi? Este evident Elbrus, vizibil din tabara noastra de la 3.300m de pe Adyl Su. Este absolut fantastic, are un nor drept palarie. Ma trec fiori si il fotografiez… De trei luni ma pregatesc intens pentru a te intalni, maretule Elbrus! Ce vreme faina azi, oare asa o sa fie si cand ajungem noi pe Elbrus? Oare vom fi norocosi sau…? Ceaiul are gust bun, nu-i deloc rau. Incerc sa gasesc motiv de reconfortare psihologica in fiecare detaliu, oricat de (aparent) nesemnificativ.

Nu mai este mult si se intuneca de-a binelea… aprindem frontalele, reorganizam bagajele in corturi, ne pregatim de inserat. Ma bag in sacul de dormit si…. la naiba! Realizez ca am pierdut, dintr-o eroare stupida, pozele superbe cu urcarea pe vale, cu flori alpine, cu soare si frumos, din prima jumatate de zi, of… Dar ma consolez repede. Sunt in inima Caucazului, am ajuns la 3.500m, ma simt excelent, am un tonus fizic foarte bun, grupul se simte si el bine, iar ghizii nostri par in forma. Si am zarit deja uriasul Elbrus! Sunt, in linii mari, optimist si asta este gandul cu care adorm in noaptea de luni. Ultimele imagini de pe retina sunt cu crestele inghetate de pe versantul opus, cu asfintitul rosu peste marea de nori de sub noi, cu cerul instelat si senin…

(va urma)

Expeditia in Caucaz, pe valea Adyl Su si Vf. Elbrus, a fost organizata de agentia Extreme Travel, specializata in turism de aventura, ascensiuni montane si destinatii exotice in jurul lumii – pagina de Facebook.

 * text si fotografii de Mihai Bobocea