Ni Hao! Daca in episodul anterior al incursiunii din preaintinsa China, v-am prezentat aterizarea in mijlocul fantasticei animatii din mijlocul noului an chinezesc, vom continua aventura din capitala Chinei, iar mai apoi vom merge in sud, spre Shanghai, precum si in Zhujiajiao, una dintre micile Venetii ale plaiurilor orientale.

Dar, mai inainte, cateva figuri (de stil) din viata chineza de noapte. Aici, cum era de anticipat, cele mai interesante cluburi sunt concentrate in zona centrala a orasului si sunt, ca mai in orice tara care emerge, un loc de display al status-ului atins.  Spun asta pentru ca, o sa vezi de multe ori 2-3 chinezi la o masa cu 4-5 sticle uriase cu licori variate de grad inalt pe care, de cele mai multe ori nu le consuma. In plus, ringul de dans este destul de mic, uneori lipsind cu desavarsire, stimuland parca o atmosfera in care sa iti exersezi talentul inexistent la karaoke. Oamenii care viziteaza dispozitivele de noapte sunt, in general, fie cei din upper-class, fie expatii, iar atmosfera creata este, de cele mai multe ori, excelenta, mai ales daca esti alb. Chinezilor tineri le place sa se pozeze cu tine, sa  danseze,  sa te invite la o licoare sau la un cantec in private la karaoke. Aceasta a fost si cea mai interesanta parte cand, alaturi de expatii cu care eram, am fost invitati intr-o camera pentru karaoke si am putut sa simt pasiunea aproape latina pe care bravii urmasi ai lui Ming & Qing o au pentru una dintre cele 7 arte. A fost frumos, drept urmare ne-am prins cu totii intr-o sarabanda bilingva englezo-chineza, in care ne-am exersat finele abilitati imaginare de cantareti, pana spre dimineata.

Spectacolul s-a incheiat, iar eu am rezumat traseul a doua zi cu o vizita la Palatul de vara, resedinta regala de pe vremuri, pentru anotimpul cu acelasi nume . Asemenea Orasului Interzis, palatul este intins pe o suprafata importanta, de aprox 3 km patrati, ceea ce face ca o vizita de tip slow-travel aici sa dureze aproximativ o zi. Palatul, care este de fapt o gradina ce are in mijlocul ei lacul artificial Kumming, sta sub protectia UNESCO si adaposteste cateva constructii minunate, cum ar fi Podul celor Saptesprezece Arcuri, Templul Marii de Intelepciune, Barca de Marmura sau Templul Parfumului Budist. Este si un deal artificial acolo, denumit Muntele Longevitatii, care este punctual de tranzitie prin Coridorul cel lung spre Portile de Est sau cea Noua.  Dupa cum ati observant, templele si pagodele sunt punctele importante ale acestei perfecte imbinari dintre natura, viziune umana si religie.

“Pelerinajul cultural” a continuat cu un regres temporal si o conectare spirituala cu filosofia lui Confucius – confucianismul, din templul si complexul dedicate acestuia. Cuvintele pot desena locurile cu dificultate, pentru ca ceea ce el a lasat mostenire umanitatii, este inestimabil:

“Nu fa altcuiva, ceea ce nu vrei sa ti se faca tie”

“Cea mai mare glorie nu o dobandesti cand nu esti doborat niciodata, ci atunci cand te ridici dupa ce ai cazut”

“O virtute perfecta este reprezentata de cinci lucruri; acestea sunt: gravitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, seriozitatea si bunatatea.

“Nu conteaza cat de incet mergi, atata timp cat nu te opresti”

Confucius a pus bazele sistemului de educatie bazata pe meritocratie, a eticii in viata sociala si politica, a guvernarii bazata pe integritate, intelegerea nevoilor oamenilor si a cultivarii armoniei intre acestia. Exista mai multe temple si centre culturale dedicate lui Confucius, cele mai multe fiind, pe langa cele din China, in Coreea de sud, Japonia, Indonezia sau Vietnam.

Intentionam sa merg spre Xi’an sa vad Soldatii de Teracota dar, dat fiind aglomeratia de la finalul Noului an chinezesc, am deci sa extind sederea in capitala.

Astfel, am avut o mica prezentare a platformei pentru crearea de site-uri gratuite in Zhonggacun, districtul Haidan, denumit si Sillicon Valley-ul Chinei, locul in care am inteles de ce China va deveni, in curand, prima economie digitala a lumii.

Excursia din capitala s-a incheiat cu o vizita la Piata de Matase, unde am petrecut cateva ore bune de negociere tipic arabeasca pentru ca, se stie, chinezii si arabii sunt comercianti in esenta, genealogic vorbind.

In urmatoarele ore, dat fiind ca toate trenurile erau aglomerate, am prins un zbor via AirChina spre cel mai cosmopolit si occidental oras al fostului imperiu – Shanghai.

Odata aterizat si aclimatizat, m-am aventurat in metropola ploioasa spre Muzeul Shanghai, intr-un ritual de-acum obisnuit, de transcedere in istoricul locurilor. Per ansamblu, orasul te intampina cu un aer de metropola pura, de la zgarie-norii ai caror ochi patrati te sticlesc din zare, cladiri vechi cu puternice influente arhitectonice europene, pana la oamenii locului ce vorbesc mai multa engleza si chiar italiana, descoperit-am. Chinezii, in dorinta lor de-acum neascunsa si-au propus sa creeze o a doua versiune imbunatatia la orice facnd pe cineva sa constate: “Doamne, au facut o copie a New York-ului”.

Dupa sesiunea istorico-admirativa de la Muzeu, unde am descoperit comorile regiunii – de la obiecte de arta, numismatica pana la arme si mobilier, am ajuns in de-acum celebrul The Bund – “faleza” care margineste raul Huangpu si ofera printre cele mai bune instantanee pentru NSA, pardon – Facebook si al sau proaspat copil adoptiv Instagram.

Brand-ul care a crescut reputatia NY-ului e si el acolo, I love Shanghai fiind ridicat la mare rang, ca de altfel in mai toate marile metropole.

Dimineata la prima ora am tinut neaparat sa-mi fac cunostinta cu o alternativa a Venetiei, dat fiind ca pana in momentul scrierii acestor randuri, originalul inca nu a poposit pe lista personala. Astfel, impreuna cu doi amici din Seul imprieteniti pe drum, care studiau chineza in Beijing, am pornit intr-o semi-expeditie printr-o ploaie marunta spre Zhujiajiao, unul dintre orasele pe apa din zona Shanghai-ului. Ajunsi, ne-am aruncat cu viteza intr-o gondola mare si am inceput un water-trip printre canalele ce serpuiau mai toata localitatea. Am mai vizitat cateva puncte turistoide, cum ar fi muzeul drumului matasii, templul budhist, vechea posta si una dintre cele mai frumoase si zen gradini vazute fara urma de turist in ea – gradina Kezhi.

O faza “misto” a fost cand, la templul budhist vizitat in zona, ne-au invitat sa donam ceva, iar pe foaia respectiva erau trecute asa zisele sume si nume ale celor care “au donat” inaintea noastra – adica zeci sau sute de euro – un joc psihologic amuzant, care te face sa apreciezi training-ul de dupa blocurile gri, taxiurile cu maimuta fara rest, cerseala cu poveste atasata sau restul incorect prin “omisiune”, livrate “pe gratis” in gradina de la Dunare.

In frumoasa zi ce a urmat, dupa o sesiune de lucru digital pentru cei care vor sa-si faca un site gratuit, am reusit sa ma regasesc si sa traiesc cu intensitate maxima atmosfera unei alte gradini, care e must do in Shanghai – Yuyuan asta nu inainte de a fi “rugat de vreo doua cupluri simpatice de studenti” sa le fac poza, cu pretext de intrare la degustare de ceaiuri la supra-pret. China e superba, in general, doar ca sunt, ca in multe tari, oameni care incearca sa faca un ban de pe urma turistului naiv prin diverse metode, iar “ceremonia de degustare a ceaiului este cea mai frecventa”.  Gradina Yuyuan, care este situata in centrul vechi al orasului, este o oaza de calmitate si simtire chinezeasca din mijlocul aglomeratiei redundante. Vegetatie specifica, lacuri artificiale cu pestisori aurii ce te cheama parca sa-ti pui cateva dorinte dupa ce l-ai pescuit pe cel norocos sau pietre aranjate in spiritul feng-shui, aflate intr-o congruenta perfecta cu micile pagode.

Centrul vechi, unde se afla gradina Yuyuan, era multicolor impodobit cu dragoni dansatori  ce inviorau atmosfera aproape irespirabila de aglomeratia specifica perioadei sarbatorilor.

Seara a venit randul unei croaziere pe Huangpu, care te apropie parca de “Manhattan-ul” locului luminat cu o incandescenta desavarsita si pe care o recomand, mai ales pentru ca te aduc aproape de grandoarea zgarie norilor ce au fost inaltati aici si care sunt printre cei mai inalti din lume. De altfel, Shanghai World Financial Center are cea mai inalta punte de observatie din lume, pe care am avut norocul sa pasesc chiar a doua zi, la nivelul 474. Cladirea a fost inzestrata cu un total de 492 de metri si 101 etaje iar puntea de observatie se afla la etajul 100, oferind o panorama excelenta asupra Shanghai-ului, mai ales in zilele insorite – cum, spre norocul meu, era si cea in care am vizitat-o. Datorita podelei transparente, se spune ca ai primi adrenalina cu frica la pachet imediat ce pasesti insa, atata timp cat greutatea vizitatorului nu depaseste doua cifre, sentimentul este mai mult imaginar.

Dupa o sesiune contemplativa de peste o ora, am plecat cu sufletul scaldat de frumoasele privelisti spre Aeroportul din Shanghai unde am facut jonctiunea cu Beijing-ul ce zbura spre Roma iar, de acolo direct spre Bucuresti – adica 3 zboruri in mai putin de 24 de ore. Printre altele, a fost amuzanta verificarea prelungita a pasaportului din Beijing, legata de faptul ca nu aveam viza de Italia si a trebuit sa ii conving cateva minutele ca noi, demnii urmasi ai dacilor, romanilor si pelasgilor chiar nu avem nevoie de ea. Asta asa, vorba teaser-ului: eu sunt cetatean European si am drepturi.

China mi-a lasat o impresie deosebita, condimentata cu o nevoie subita de reintoarcere, mai ales datorita culturii fantastice, a istoriei milenare si al impactului general pe care aceasta civilizatie a avut-o si o are la nivel global, pentru intreaga rasa umana. I-am simtit pe chinezi foarte apropiati de est-europeni, poate datorita neo-comunismului comun si sinergiei existente de-a lungul istoriei noastre scaldate sub culoarea stelutei rosii. Pentru a rezuma experienta, ce sper sa se reverbereze spre toti cititorii blogului la randu-le, intr-un timp prezent sau viitor pot complete cu aceste cuvinte:

China e o stare, o culoare si o bogata infatisare din timpuri milenare ce te va incita la visare si o nesfarsita, sublima contemplare!

* guest – post by Lucian Avadani, seful Ucoz pe Romania