Cand te gandesti la China, instantaneu esti trimis cu gandul la tara cu cea mai mare populatie de pe planeta, urmasa unei civilizatii milenare care si-a adus aportul la evolutia umanitatii intr-un mod mai mult decat semnificativ si, mai ales, perpetuu.

Decizia de a merge acolo a fost una aproape spontana, astfel ca mi-am ales plecarea la un interval de doua saptamani dupa achizitia biletelor. Desi presupunea o oprire in Roma, am decis sa dau curs cu o si mai mare vivacitate, mai ales ca nu mai ajunsesem prin cetatea eterna de aproape 3 ani.

Dam pe fast forward si ne gasim in avion care, dupa aproape 9 ore aterizeaza intr-o dimineata racoroasa de februarie in Beijing. In departare, zgomote peste zgomote, de la artificii si pocnitori, indicii clare ca tocmai se consumase prima zi a noului an chinezesc.

Jet lag-uit, am gasit hostelul cu ceva dificultate, semn ca nimerisem din nou intr-o cultura diferita, cu o limba la fel, asa cum te-ai gasi daca ai vizita tarile vorbitoare de limba rusa sau araba. Doar ca, in China, nu prea se vorbeste Engleza iar multi dintre cei care vorbesc, vor sa te invite la o ceremonie “traditionala” in care degusti ceai de cateva zeci bune sau chiar sute de dolari.

Dupa o odihna de bun venit, mi-am aruncat seara antenele prin piata Tian’Men si am salutat preaiubitul fiu si leader al poporului chinez, Mao Tse Dung, ce atarna nestingherit de partea superioara a intrarii in Orasul Interzis. Dupa cum probabil stiti, China este un stat comunist insa, nu in sensul istoric autohton, ci unul modern, de tip capitalist-salbatic in care exista doar un singur guvern, iar oamenii de afaceri locali fac ce vor, atata timp cat nu se intersecteaza cu politicile statului.

Dar, sa lasam discutiile neo-politice si sa ne intoarcem la incursiunea prin capitala frumoasei civilizatii chineze. A urmat Orasul Interzis pe lista de obiective must do, locul care, acum cateva sute de ani era vizitat doar de cei cu vita nobila si care, multumita noii oranduiri, a fost “data poporului”. E tipul ala de locatie in care ti-ai dori sa intri, dar la intrare scrie “Private VIP Party”, controlul facial e la sange si tu nu cunosti pe nimeni inauntru.

Orasul Interzis este un complex de palate si temple unde au salasluit imparatii din dinastiile Ming si Qing pentru circa jumatate de mileniu. Intregul complex a fost ridicat in 3 ani cu pretul efortului a 1 milion de chinezi harnici iar, in ziua in care l-am vizitat, alte milioane il vizitau, dat fiind aglomeratia de nedescris.

Cele mai reprezentative constructii din interior ce parca te pregatesc pentru intelegerea profunda a arhitecturii buddhismului sunt Poarta Supremei Armonii, Palatul Supremei Armonii, Palatul Armoniei Perfecte, Palatul Puritatii Ceresti, Palatul Linistii Pamântesti, Pavilionul Linistii Imperiale, Sala Absolutului, Palatul Pacii.  Acestea sunt insotite in calatoria lor milenara de dragoni, lei, elefanti, broaste testoase si cocori construiti din piatra sau metal iar pinii si ciparosii dau viata acestui cadru static. Pentru a vizita aceasta impreunare arhitecturala ce frizeaza cu eleganta armonia, este nevoie de cateva ore bune, bune.

Urmatoarea zi am ars de nerabdare pentru ca am dat curs unui vis copilaresc mai vechi,  respectiv acela de “a face echilibristica” pe Marele Zid Chinezesc.  Am asteptat a 3-a zi a sosirii in China, deoarece atunci se anunta cea mai buna vreme din urmatoarea saptamana. Si asa a fost. Odata ajunsi acolo, nu ne-a venit sa credem porilor ca erau peste 5 grade, tinand cont ca in Beijing fusesera -17 C cu cateva zile inainte. Zidul chinezesc are 3 mari sectiuni deschise publicului spre vizitare, respectiv Badaling, Mutianyu si Jingsaling. Prima este ceva mai cautata de chinezi si ceva mai artificiala (dat fiind ca e si cea mai apropiata de Beijing), a doua are privelisti breath-taking si e vizitata mai mult de turistii straini, iar a 3-a merge excelent daca esti echipat de trekking si vrei sa escaladezi ruinele vechiului zid. Am ales varianta a 2-a mai ales ca, daca terminai de strabatut cei 6-7 km de zid restaurat, aveai posibilitatea sa continui pe vechea sectiune, la fel ca in JingSaling. Si asa am facut – prins-am o dorinta nestavilita de a vedea ruinele vechi astfel ca, dupa aproape 3 ore, eram la 1 km dupa sectiunea restaurata, printre ruinele milenare. Iar efortul a meritat din plin – foarte putini turisti, cea mai originala imagine posibila a zidului, putina adrenalina – mai ales ca marginile zidului erau destul de abrupte, nerestaurate si condimentate de o senzatie generala de salbaticie si istorie autentica.

Zidul are peste 21.000 de km lungime si este singura constructie realizata de om vizibila din spatiu si care, a fost construita cu probabil cele mai mari sacrificii umane din istorie. Simpaticul Ghid pe care il vom numi “Of course” (l-am pus acest nume pentru ca repeta expresia din 30 in 30 de secunde) ne-a spus ca peste 2 milioane de oameni au murit in timp ce construiau zidul, adica aproximativ 20% din populatia Chinei de la vremea respectiva. Raportat la cele 1.3 miliarde cat exista astazi poate parea putin insa, raportat la datele de atunci, procentul este colosal.

Coborarea de pe zid am facut-o cu un fel de bob cu rotile, marca a ideilor de monetizare turistica dezvoltate de creativul popor chinez. Dat fiind ca am intarziat la punctul de reuniune cu grupul (bineinteles un alt motiv pentru care nu agreez tururile organizate) am apucat sa gust doar putin din lunch si am zorit-o intr-o graba neasteptata spre Beijing. Acolo, desi multe servicii online sunt blocate, a trebuit sa rezolv cateva lucruri necesare pentru ca sistemul de creare website-uri gratuite in care sunt implicat, sa functioneze impecabil.

Pentru ca pe lista timida de vizite a urmat impersiunea in tainele Taoiste, si-a adjudecat o binemeritata vizita complexul din Templele Raiului sau, mai bine spus, Altarele Raiului. Acesta este locul in care imparatii din aceleasi dinastii monopoliste Ming si Qing se rugau Raiului pentru recolte imbelsugate si prosperitate, la inceputul fiecarui an. Dat fiind ca eram exact in acea perioada, am fost martorul tacut al unui reenactment (simulare) a unei ceremonii similare. A fost o desfasurare originala, inedita si absolut fabuloasa in care, pentru aproape o ora am fost teleportat acum cateva sute de ani, dand curs vreunei posibile vieti anterioare. Din nou, aglomeratia este cuvantul de ordine ce poate descrie atmosfera generala, dat fiind ca vizita la temple este una dintre traditiile urmate de chinezii doritori de noroc in noul an.

Deoarece aceasta tara te uimeste perpetuu, cu greu se extrag cuvintele necesare descrierii inlantuirii debordante de culori, mirosuri si trairi care te invaluie. In urmatoarele parti, promit la o mai mare elocventa in descrierea templelor buddhiste, a vietii de noapte chineze cu portii de karaoke, negocierilor la sange din piata de matase, aventurilor din Shanghai, New York-ul chinez si din  Zhujiajiao, una dintre micile lor Venetii.  Daca India e Incredible, China e sigur fantastica asa ca, va invit sa asteptati pana curand pentru un nou fresh oriental.

* guest-post de Lucian Avadani