Impresii din Paris pe timp de vara

Am mai scris mai demult un articol cu impresii de calatorie din Paris. Am fost de 2 ori la diferenta de 4 ani, a doua oara cand am fost m-am pricopsit si cu o „logodna” in varful turnului Eiffel, mi-a placut orasul, insa nu pot sa spun ca m-a dat pe spate. Nu spun ca nu ar fi un oras frumos, ci doar ca nu este neaparat pe gustul meu. Asa ca pentru astazi l-am rugat pe Lucian Avadani, managerul portalului ucoz.ro, sa scrie despre acest oras. A promis sa revina si cu un alt articol cu impresii despre Parisul pe timp de iarna.

Atunci cand spunem Paris ne ducem cu gandul la cel mai important varf al triunghiului fericirii de cuplu din Europa, alaturi de Venetia si Barcelona.  Evident, acesta este un top romantic, ceea ce denota faptul ca hedonismul este modus-ul vivendi al gintei latine. Doar aici au fost cu succes “brevetate” “Laissez faire-ul, La dolce vita sau Fiesta”.  Din pacate, o data cu acestea si problemele financiare cele mai mari ale zonei UE.

Bineinteles, mai sus ne referim la triunghiul spatiilor romantice deoarece, daca mergem la cel al viciilor si distractiei. tot de pe batranul continent, sarim automat la trio-ul Amsterdam – Ibiza – Berlin. Nu am spus Londra pentru ca, personal, cred ca e orasul special al Europei, care le imbina pe toate, cu intrepatrunderea ei multiculturala si arhitectonica ce atinge din nou, perfectiunea.

Totusi, orasul luminilor pastreaza ceva aparte pentru calatorul din fiecare, dat fiind ca aici este Mecca gastronomiei, modei, arhitecturii si binteinteles, a fericirii de cuplu care acum dureaza tehnic 3 ani. Cred ca este un loc de vazut si poate locuit, cel putin o data in viata.

Apropo, Paris-ul este denumit Orasul luminilor nu datorita super instalatiilor de iluminare ci, datorita miscarii intelectuale ce propaga dinamica ideilor si gandirii libere. Aceasta a fost inceputa in secolul al XVII-lea de Voltaire, Rousseau sau Diderot, sustinuti cu ferventa peste Canalul Manecii de Bacon sau Newton.

Metropola poate fi vizitata in orice perioada a anului, mai indicat fiind primavara si toamna. Eu nu am respectat indicatiile, ajungand aici doar vara si iarna. In aceasta prima parte, va voi povesti cum l-am gasit vara si cum mi-am facut loc printre hoardele de turisti invadatori, in mare parte americani.

Voi sari peste aterizarea din Beauvais si mini-socul pe care l-am avut cand am vazut cum isi parcheaza francezii masinile, tamponandu-se fata-spate cu o delicatete tipica galica, pentru a-si face loc.

Am trecut cu brio de aceasta interesanta particularitate si, profitand de caldura din iulie am luat la pas strazile marelui Paris vizitand primul punct fierbinte – Notre Dame-ul, dupa o traversare  strengareasca a Senei. Dupa cum probabil stiti, unul dintre landmark-urile orasului luminilor e si cea mai reprezentativa catedrala gotica franceza, ce sta in picioare de la 1345. Bineinteles, ca orice monument secular care se respecta a trecut prin numeroase acte de vandalism si distrugeri controlate, dar a rezistat cu brio spre a fi martora zbuciumatei istorii franceze.

Plecand de la Notre-Dame, putin cocosati de impozanta si executia magnifica a catedralei, ne-am indreptat pasii, prin strazile hiper-aglomerate, spre centrul Georges Pompidou. Aceasta este o constructie modernista, de tip high-tech, ceva mai tanara ca Notre Dame-ul cu vreo 630 de anisori si oferita lumii intregi pe la 1977. Cladirea are o structura futurista, este realizata din conducte, tevi, sticla si care, prin culorile variate pe care le are, antreneaza creativitatea si incurajeaza spiritul artistic. Aici, am vizionat cateva spectacole stradale de teatru si pantomima ce se desfasurau chiar in fata complexului.  Printre cateva numere reusite de jonglerii, am zarit admirativ si atelierul maestrului Constantin Brancusi, probabil cel mai faimos roman din istoria Frantei.

Dupa o sedere prelungita in zona Pompidou si animati de alter ego-ul artistic al locului am incheiat ziua cu o scurta pseudo-sedinta foto la Moulin Rouge – Moara Rosie, in traducere libera. Asta, pentru ca ni s-a facut dor de putin Can-Can, pe care nu puteam sa-l culegem in forma pura decat din locul sau de nastere. Exact de aceeasi varsta cu Tour Eiffel, fiind deschis la 1889, cabaretul a devenit cunoscut pentru show-urile exclusiviste, condimentate cu dansurile non-conformiste ce curgeau alaturi de sampania “ieftina” si vizand personalitatile vremii. “Moara” este situata langa Montmartre, in Pigalle, iar daca veniti cu metroul trebuie sa coborati la statia Blanche.

Am incheiat ziua cu o cina traditionala, am zabovit la povesti prin zona Montmartre dupa care, ne-am adunat fortele pentru o noua dimineata insorita, cu obiectivul de a cuceri Muzeul Luvru.

Fiind cel mai vizitat muzeu de arta din lume, cu peste 8.5 milioane de turisti anual, acesta evidentiaza cu stil voluptatea culturii franceze, incepand cu 10 august 1793. Dupa o noua sedinta admirativa la Piramida de sticla care impodobeste cu opulenta partea anterioara a muzeului, m-am asezat cu prietena mea de atunci la coada infinitului, alaturi de turnul babel lingvistic din zona. Dat fiind ca aveam sub 25 de ani si eram proaspat intrati in Uniune, am vizitat muzeul gratuit, reusind sa ne strecuram dupa mai putin de o ora de asteptare.

Ceea ce am vazut e greu de descris in cuvinte autohtone,  de la artefacte si antichitati egiptene, grecesti si etrusce, pana la arta islamica, sculpturi, picturi, vitralii și basoreliefuri Italiene, din toate secolele inventate de om. Bineinteles ca am fost hipnotizati mai ceva ca intr-un rave party de la inceputurile lui 2000 de sculptura ce o reprezinta pe Venus din Milo a lui Alexandros din Antioch si de Mona Lisa lui Leonardo. Nu a celui cu lanturile de incaltaminte, ci a inegalabilului si multi-functionalului Leonardo da Vinci, unul dintre eroii mei personali.

Probabil ca pentru a descrie minunatele incaperi din Luvru ar fi nevoie de cateva episoade singulare dedicate acestuia asa ca mai bine va invit sa gustati din splendoarea muzeului, daca nu ati facut-o deja. Este nevoie de aproape o zi pentru a-l vizita pe indelete astfel ca, aceasta a si fost aproape in intregime “sacrificata” pentru iluminarea noastra culturala.

Am facut totul pentru a pune mana pe tort si pe cireasa implicita pentru ca ne-am indreptat elegant spre batranul Eiffel. Astfel, conform unui calcul stiintifico-heirupistic, am ajuns la concluzia ca Tour Eiffel-ul nu poate fi mai bine vizitat decat spre asfintit, undeva intre orele 18-20. Iar concluzia a fost una magistrala pentru ca, intr-adevar, apusul e cea mai buna perioada a zilei sa simti vibratia orasului luminata de la inaltimea celor peste 300 de metri ai turnuletului.

Se stie, turnul a fost proiectat de Gustave Eiffel, tatal Statuii Libertatii din New York si a fost dezvelit privirilor cu ocazia expozitiei mondiale din 1889. De atunci, restul e can-can, iar acesta a devenit probabil cea mai recognoscibila constructie umana la ora actuala.

Dupa mai bine de o ora de poze breathtaking, realizate in toate limbile posibile, am incheiat seara admirand din exterior, jocul de lumini senzational de pe Tour, care se declanseaza aproape concomitent cu incheierea programului de vizitare. A urmat o noua cina traditionala care ne-a pregatit anticipativ pentru o alta secventa temporala in metropola lui Hugo.

Am luat in vizor Domul Invalizilor, un muzeu exemplar pentru baietii si jucariile lor, care au cladit istoria prin razboaie. Finalizat la 1708 a fost initial un spital si centru de reabilitare pentru ranitii din razboaiele imperiale franceze, ce a fost transformat in muzeu la inceputul secolului XX.

Datorita unei alte pasiuni pentru tehnica, am zabovit destul de mult prin incaperile acestuia, ordonate din punct de vedere cronologic, peregrinarea culminand cu vizita incaperii unde se afla sarcofagul legendarului Napoleon Bonaparte.

Pentru ca erau foarte aproape iar vremea ideala, am facut o necesara plimbare prin Gradinile Luxembourg, al 2-lea cel mai mare parc public din Paris si am continuat incursiunea spre Turnul Montparnasse.

Acesta era cel mai inalt zgarie nori din Paris in anul respectiv (2009), cu cei 210 m inaltime si cele 69 de etaje. Am putea spune ca este infratit cu fostele Turnuri Gemene din New York, fiind finalizat aproximativ in aceeasi perioada cu acestea (1972).  Dupa alte instantanee si cateva cafele la etajul 69, adapostindu-ne de vremea care intre timp s-a schimbat, am continuat ratacirea pe strazile intortocheate, pana seara tarziu.

Si se facu din nou lumina astfel ca, in urmatoarea zi am purces spre Pantheon-ul parizian, care este fratele (sora) celor din Roma, Atena sau Londra.

O alta constructie extraordinara, a fost finalizat la 1790 si adaposteste ramasitele celor mai reprezentative personalitati franceze, cum ar fi Voltaire, Rousseau, Hugo, Monnet sau Dumas.  O astfel de vizita te face sa intelegi mai bine impactul universal al culturii franceze si activeaza dorinta de a fi diferit, de a face ceva semnificativ. Mai departe, am vizitat pasager Sorbona, leaganul istoric al educatiei franceze, dupa care ne-am oprit la Muzeul Marie Curie. Nascuta in Varsovia, cercetatoarea este singura persoana care a castigat premiul Nobel de doua ori, in doua stiinte diferite, fizica si chimie. In acelasi timp este si prima femeie care a fost inclusa in Panteon-ul francez, pe propriile merite, fara a face parte din vreo increngatura regala. Partea interesanta a vizitei a fost ca muzeul-laborator Marie Curie era aproape gol, noi fiind probabil singurii turisti veniti la ora respectiva. Odata finalizata reconditionarea stiintifica, am demarat campania de achizitie suveniruri, pentru reintoarcerea glorioasa in patria mama.

 

Am lasat Paris-ul cu melancolie, trecand pe langa Saint-Denissi am pornit spre Beauvais. Scopul a fost de a lua avionul inapoi spre Micul Paris dar am intarziat vreo 10 minute. Drept urmare, compania low-cost cu brand visiniu nu a binevoit sa imi aprobe imbarcarea, asa ca am mai ramas o zi in Marele Paris, prilej cu care am inclus pe lista de obiective vizitate casa memoriala a lui Victor Hugo si Muzeul lui Picasso.  Si drept sa va spun a meritat din plin. Pentru ca e o placere sa revii in Paris oricand si in orice context, chiar daca pierzi un avion.

Da, indubitabil, e o metropola care parca are ceva nou de oferit in permanenta, invaluindu-te cu o magie unica pe care o gasesti doar la coordonatele  48°51′24″N – 2°21′03″E.

Bonus: ghid calatorie Paris