Desi nu este genul meu de oras, am avut ocazia sa merg de mai multe ori la Paris. Deoarece aeroportul Charles de Gaulle este un hub aerian important, deseori se intampla ca in drumul lor spre destinatii precum America sau Asia, turistii sa se opreasca pentru o escala de cateva ore si in Paris. Acesta a fost si cazul meu ultima data cand am ajuns in Paris, deoarece in drumul spre Beijing am facut o escala de aproximativ 12 ore in capitala Frantei.
M-am gandit ca e pacat sa stau 12 ore in aeroport, asa ca astazi va voi povesti ce poti vedea in Paris intr-o vizita "fulger" de cateva ore. Mai fusesem la Paris, ultima data acum vreo 3 ani, cand am stat 5 zile si am apucat sa vad ce e mai important din acest oras (inclusiv Disneyland).
In primul rand trebuie sa tii cont de timpul de ajungere in oras, in cazul meu, pentru TGV am rezervat cam 60 minute dus si inca pe atat pentru intorsul la aeroport (se mai poate opta pentru trenul RER). Apoi, mi-am stabilit un traseu prin oras cu obiective usor de atins si relativ apropiate unul de celalalt.
Astfel, turul meu a inceput de la Arcul de Triumf, cu cele 12 bulevarde ce pornesc radial din piata in care se afla monumentul. Atras ca un magnet de Turnul Eiffel, care se vede destul de bine din acest punct, mi-am setat cel de-al doilea obiectiv. Cei 319 metri ai sai si privelistea spectaculoasa din varf te motiveaza sa invingi orice teama de inaltime sau oboseala de la urcat. Pentru cei care nu stiu, turnul a fost construit pentru a sarbatori implinirea a 100 de ani de la Revolutia Franceza (1789 – 1889) si urma sa fie daramat in 1909, lucru care din fericire nu s-a mai intamplat. Nu este un monument impresionant prin istoria, eleganta sau rafinamentul sau ci mai degraba prin ineditul sau, motiv pentru care atrage pana la 6 milioane de vizitatori pe an.
Turnul Eiffel este cunoscut si pentru surprize romantice, in special de catre tinerii care isi leaga destinele in varful sau (iar eu nu puteam sa scap ocazia si am procedat la fel cu actuala mea logodnica – chiar in varful turnului, desi am rau de inaltime).
Nu foarte departe de aici veti descoperi celebrul Hotel des Invalides, construit de Regele Soare – Ludovic al XIV-lea pentru veterani si pentru cei raniti in razboi, si imediat daca traversam Sena vom descoperi Grand si Petit Palais, doua cladiri care gazduiesc muzee si expozitii tematice (cand am fost eu spre exemplu, Petit Palais gazduia o expozitie dedicata memoriei lui Yves Saint Laurent).
De la Arcul de Triumf incepe si Champs Elysees care se termina in Place de la Concorde. Daca vrei sa iti clatesti ochii prin vitrinele celor mai scumpe magazine sau daca vrei sa mananci un sandvis bun (si scump) atunci nu trebuie sa ratezi aceasta strada celebra.
Continuati cu o plimbare prin Place de la Concorde si Jardin de Tuileries si va puteti relaxa in curtea Muzeului Luvru (timp de vizitare nu prea ati avea; nici eu nu am avut de data asta si oricum il mai vizitasem).
Catedrala Notre Dame te asteapta si ea pe malul Senei iar cei cu mai mult timp la dispozitie nu trebuie sa rateze nici centrul de arta contemporana Georges Pompidou in vecinatatea caruia se afla si atelierul lui Brancusi.
De ajuns la Paris se ajunge usor din Bucuresti. Companiile low-cost Blue Air si Wizzair au zboruri directe spre Paris iar Air France are zboruri zilnice la ore foarte bune. Preturile pe Air France pot fi uneori mai bune decat ale companiilor low-cost (si nici nu stati cu frica ca vi se anuleaza/intarzie zborul, asa cum se intampla pe low cost de multe ori), de aceea va recomand sa urmariti site-ul Air France in cautarea de oferte (ceea ce am vazut frecvent sunt bilete la 159 euro dus-intors, cu toate taxele).
Merci pentru pontul cu Air France! Daca nu intervine ceva neprevazut, la vara ma intorc la Paris.
Se vede ca ai plecat in China iarna, dupa cum scriai pe blogul meu. Eu nu m-as fi dus la Disneyland in cele doar 12 ore dar gusturile difera asa ca sper sa-ti fi placut acolo:)
Abia astept să mă intorc la Paris 🙂
Superb orasul, reuseste sa ma surprinda de fiecare data!
(author)
@ Traveling Hawk: nu am fost la Disneyland in cele 12 ore. 🙂 Nici nu aveam cum…. Am fost acum vreo 3 ani. 🙂
Din cate vad, toamna pana si Parisul e cenusiu.
Felicitari …mai ales ptr ca ai rezistat pana in varful Turnului Eiffel 😉
Aoleu, ce pofta imi faci! Vreau sa merg in aprilie anul viitor a treia oara la Paris si mor de nerabdare de pe acum 🙂 Poate am si eu norocul logodnicei tale 😛
Paris e definitelu my kind of town! I love it! 🙂
(author)
@ Alexandra, da-mi mailul prietenului tau si ii trimit linkul cu articolul de azi 🙂
hi hi 😛
Ei, poate se prinde si singur cand o sa-i fac cadou biletul de avion 😛 Sper eu… :)))
Am stat 4 zile in Paris intr-o excursie din anii anteriori. As revedea cu mare placere totul, as mai vedea si altele… Fotografiile dv. mi-au rascolit amintiri placute. Pentru un calator obisnuit este o anumita problema cu statul la coada la turnul Eifel, dar privelistea de acolo face uitata asteptarea. Multe monumente, locuri etc. sunt notorii, celebre , dar vazute pe viu este indicibil . La Paris totul m-a impresionat, dar de socat m-au socat constructiile ca din filmele SF di cartierul Defense.
spui ca Parisul nu este genul tau de oras. ar fi interesanta o comparatie intre Paris si Londra, mai ales ca ai mentionat de nenumarate ori ca Londra este orasul preferat.
Despre Paris aş spune doar ceea ce s-a spus despre Napoli:”Să vezi Parisul şi apoi să mori !”
Vreau sa adaug ceva ce mi se pare important despre turnul Eiffel. Structura din fier forjat a fost construită în 1887-1889, după tehnologia descoperită de inginerul român GHEORGHE PĂNCULESCU.Astăzi turnul face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
(author)
@ Zina: asa este, pe structura turnului am vazut atunci cand l-am urcat ca scria „Made in Romania”.
Am vizitat parisul in urma cu 2 ani, am ramas profund impresionat de ceea ce am vazut si vizitat turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, muzeul Luvru, Arcul de Triumf, Champs Elysees, etc.
Oricum frumos Parisul
Cand am citit inceputul articolului ma gandeam de ce Parisul nu este totusi genul de oras preferat de tine?
urasc Parisul, am stat in el, si tot ce pot spune este ca in afara de cladiri frumoase nu are mai nimic.
[…] mai scris mai demult un articol cu impresii de calatorie din Paris. Am fost de 2 ori la diferenta de 4 ani, a doua oara cand am fost m-am pricopsit si cu o […]