Romania e frumoasa (33): Lacul Bolboci, Cheile Tatarului, Pestera Ialomicioara… o poveste cu zapada langa Sinaia

O intamplare de acum 20 de ani a facut ca eu si familia mea sa ne petrecem marea majoritate a vacantelor, in special a celor de iarna, in Sinaia. Intamplarea e, in fapt, banala: ai mei si-au construit o casuta de vacanta in acest oras, iar de atunci evadarile din rutina sunt mult mai facile pentru ei, iar weekend-urile mai aproape de natura. Trebuie sa recunosc: orasul Sinaia isi epuizeaza repede farmecul dupa cateva vacante acolo, neavand prea multe de oferit, mai ales ca nu schiez si nici nu agreez la culme aglomeratiile sezoniere in poate cea mai cunoscuta statiune din Carpati. Insa in afara orasului… e cu totul alta poveste: trasee extrem de numeroase, potrivite atat pentru picior, cat si de parcurs cu masina, multe dintre ele practicabile indiferent de sezon.

Aventura pe care o veti citi azi are multa zapada. Eram imediat inainte de Craciun, dupa prima ninsoare serioasa de la munte din sezonul asta, si am avut ideea de a relua unul dintre aceste trasee, pe care il mai facusem in urma cu vreo cativa ani, dar in conditii de vara. Ca sa va ajut sa intrati in atmosfera (nu ca gerul de afara si muntii de zapada din orase de zilele astea n-ar fi de ajuns!), sugerez si o coloana sonora pentru povestea de azi. Nerecomandata insa pentru urechile neantrenate.

Am plecat din Sinaia la orele diminetii, parasind la scurta vreme DN1: dreapta pe Calea Moroieni, in directia satului Moroieni (catre Targoviste, pe DN71). Dupa 7km de mers prin padure, pe drum national, urmeaza iarasi dreapta, pe DJ713, catre Cabana Cuibul Dorului. Odata intrati pe DJ713, aici va va intampina cea mai frumoasa sosea pe care o puteti parcurge in toate imprejurimile. Se numeste Saua Dichiului, are 8,8km de asfalt proaspat asternut (vara trecuta) si este extrem de virajata si de ingusta. O placere de condus vara si un traseu dificil in orice conditii. Drumul este insa inchis iarna (se redeschide pe 15 martie), dar fiind echipati cu motorizare offroad si folosind ceva scurtaturi am reusit sa intram pe Saua Dichiului, iar urcarea a fost presarata cu peisaje inghetate.

Portiunea asfaltata se termina insa repede (cum spuneam, doar 8,8 km) cu o intersectie: stanga (DJ714) spre Lacul Bolboci, Cheile Tatarului si Pestera Ialomicioara (Pestera Ialomita), dreapta (DJ713) spre Cabana Piatra Arsa, Babele si Sfinxul Bucegilor, Cabana Valea Dorumui si altele.

(In paranteza fie spus, vara trecuta am petrecut cu credincioasa companioana Furia Rosie o zi minunata pe drumul dinspre dreapta: catre Cabana Piatra Arsa (unde jnepenisul des face un contrast senzational cu pustietatea din jur), catre Cabana Valea Dorului (unde am iesit cu Furia Rosie de pe traseu pentru o scurta tura de offroad, prin gheata in mijlocul lunii august) si catre Babe si Sfinx. Puteti lasa masina la doar 3km de Babe si parcurge restul drumului pe jos. E o idee de traseu la fel de buna ca si cea pe care v-o spun azi, paranteza inchisa deocamdata.)

Asa arata aceasta intersectie, vara si iarna:

La stanga, spre Cabana Lacul Bolboci, mai parcurgeti inca 6,5km prin padure, peisajele sunt de asemenea excelente. Odata ajunsi la lac, un popas chiar si scurt va va dezvalui frumusetea incredibila a locurilor. Doar priviti aceste poze, facute vara in zona, e o adevarata oaza de verde, la doar cativa kilometri de aglomeratia din Sinaia. Bolboci este un lac de acumulare (baraj artificial) la peste 1.400m altitudine in inima Bucegilor. Lasati masina aici si, cu ajutorul celor de la cabana, al localnicilor si al indicatoarelor turistice, veti putea ajunge cu piciorul in cateva locuri uimitoare: Lacul Moroeni, Lacul Scropoasa, Cheile Zanoagei, Cheile Orzei, Cascada Sapte Izvoare, Cheile Coteanu si multe altele. Drumetiile sunt relativ scurte, pe trasee marcate si aproape deloc solicitante, iar frumusetile va vor rasplati efortul, mai ales in sezonul de primavara-vara.

Acum, lacul l-am gasit inghetat, dar tot superb, la fel ca si imprejurimile. Am uitat sa va spun ca am mers pe traseul asta cu tata, cu care sunt in pozele de mai jos.

Drumul continua pe marginea din stanga a Lacului Bolboci, catre Cheile Tatarului, o rezervatie naturala splendida, plasata la coada dinspre nord a Bolbocilor. Raul Ialomita a sapat in calcarele de aici un „V” impresionant, cu pereti inalti si abrupti.

La capatul Cheilor Tatarului si chiar pe marginea din dreapta a drumului se observa canalul Grota Ursului, un tunel sapat de om pentru evacuarea apei dupa inundarea cheilor. (Initial, proiectul hidroenergetic al barajului Bolboci a fost gandit pentru a incorpora Cheile Tatarului. Insa dupa ce Cheile si parte din platoul Padina au fost inundate, proiectul s-a mutat mai jos, lasand abandonat tunelul „Grota Ursilor” si lasand in siguranta Cheile Tatarului si platoul Padina. A rezultat lacul de acumulare Bolboci, la mai bine de 100 de metri altitudine mai jos fata de zona Padina-Tatarului.) Grota Ursilor, desi sapata de om, are un aspect interesant, fie si doar pentru faptul ca mergi 150 de metri prin stanca, pana in maruntaiele muntilor.

Urmatoarea atractie pe traseu este, dupa mine, si cea mai frumoasa: Pestera Ialomicioara (sau Pestera Ialomitei), una dintre cele mai cunoscute si totusi cele mai putin vizitate pesteri de la noi. Strajuita la intrare de un schit, pestera are o intrare de tip arc monumental, sapat in Cheile Ialomitei, la circa 1500-1600m altitudine. Am platit intrarea (10 lei / persoana) la calugari si am intrat in pestera. Caverna este electrificata si foarte putin amenajata (punti de lemn si din cand in cand cate-o balustrada), asa ca echipamentele recomandate sunt cel putin o lanterna (eventual si o frontala) si incaltaminte adecvata umiditatii extreme de pe podeaua pesterii. Galeria se desfasoara pe un singur nivel pentru circa 480 de metri, dintre care doar 400 sunt accesibili turistilor. Diferenta de nivel este de 60 de metri.

Am vazut aceasta pestera si vara, si iarna si pot sa spun ca acum nivelul apei era chiar foarte scazut. Sunt cel putin 2 locuri in pestera unde nu doar auzi, ci si vezi raul Ialomita continuand sa sculpteze muntele. Daca in vara lui 2008 una intr-una dintre sali curgerea apei era aproape asurzitoare, acum abia se auzea siroind. Pestera contine o succesiune de sali si coridoare inguste, numeroase concretiuni calcaroase, ca si cativa lilieci solitari – din cate am citit, aici nu are casa nicio colonie, ci doar cativa singuratici.

Pentru cei care nu ati citit impresiile de la Pestera Polovragi si Pestera Muierii: veti afla cu surprindere ca liliecii sunt creaturi mai prietenoase si inofensive decat credeati. Nu ataca oamenii, nu se prind in par sau alte mituri urbane care circula la noi. Se hranesc cu insecte (tantari si fluturi de pestera) si au un instinct de conservare puternic – acesta, dublat de „sonarul” natural foarte bun, ii face sa ocoleasca orice obstacole care pot cauza neplaceri. Da, asta ne include si pe noi, oamenii. Cum vine sezonul rece, liliecii din pesterile de la noi se indoapa cu insecte si intra in hibernare.

Cam asta a fost, va recomand acest traseu imediat ce vine primavara: in locul unui weekend in orasul Sinaia, incercati cateva zile in acest colt de natura, cu masina si pe jos, nu o sa va para rau. Gasiti in zona capacitati de cazare – la Cabana Bolboci sau Cabana Zanoaga, chiar si la schitul care strajuieste Ialomicioara. Iata si traseul:

La Pestera Ialomicioara puteti ajunge si pe alte doua rute, insa niciuna la fel de frumoasa precum cea descrisa mai sus. Prima ar fi din satul Moroieni, spre vechiul sanatoriu, dar drumul este infiorator de prost, veti face 35 de kilometri pana la pestera in mai bine de 2-3 ore, veti ajunge acolo plini de nervi si serios ca n-are rost. A doua varianta e de preferat pentru cei fara masina: luati telecabina din Busteni pana la Babele, apoi a doua telecabina de la Babele catre Pestera. Costa totusi destul de mult (nu mai retin exact cat, dar un dus-intors Busteni-Babele-Pestera depaseste 100 de lei) si ratati restul frumusetilor din zona: Lacul Bolboci, Cheile Tatarului, Zanoaga si Padina. Asa ca tot traseul pe care l-am descris azi vi-l recomand.

Cu voia lui Razvan, data viitoare va povestesc despre o plimbare cu Furia Rosie pana la Pestera Dambovicioara si Pestera Liliecilor (Moeciu), tot din seria de vacanta din jurul orasului Sinaia. Salutari si la cat mai multe weekend-uri in natura!

* articol si fotografii de Mihai Bobocea