fbpx
excursii-razvan-pascu

Somajul, una dintre cele mai mari probleme si consecinte ale crizei economice mondiale, a ajuns sa afecteze tari importante din UE si, cred eu, este pe cale sa isi arate coltii si in Romania, din ce in ce mai tare. Desi de felul meu nu sunt foarte pesimist (a se citi: sunt optimist) e logic ca nu vom mai putea continua in ritmul acesta (multi angajati la stat, salarii mai mici la privat decat la stat si productivitate mica in privat).

Stam foarte prost la nivel de tara cu productivitatea muncii, clasandu-ne pe ultimele locuri in Europa alaturi de Bulgaria. La capatul celalalt al topului se afla Luxembourg, un stat foarte mic dar, se pare, cu oameni muncitori. Cei mai productivi romani sunt bucurestenii, care au produs in mediul privat aproape dublu fata de angajatii din restul tarii.

La nivelul UE, somajul creaza mari probleme in special in Spania care a ajuns sa aiba o rata a somajului de 18,1%, cea mai mare din Europa. Spania este tara europeana (alaturi de Irlanda) foarte puternic afectata de criza pentru ca si la ei, ca si la noi, cresterea economica s-a bazat foarte mult pe sectorul imobiliar, care acum sufera puternic. La capatul celalalt al clasamentului se afla Olanda, cu o rata a somajului de doar 3,3%, mult sub media europeana de 9,4% (in iunie – cea mai mare rata a somajului din ultimii 10 ani). La nivelul UE, numarul somerilor a crescut cu aproape 160.000 de persoane in iunie, ajungand la un total de aproximativ 15 milioane de persoane.

Pe de alta parte, rata inflatiei la nivelul UE este in continua scadere, in unele tari existand chiar pericolul deflationist (crestere negativa a inflatiei -preturile nu cresc, ci scad; este dupa parerea mea, mult mai grava decat inflatia).

Conform studiilor publicate recent, o treime dintre europeni se tem de pierderea locului de munca, cei mai pesimisti in ceea ce priveste atat evolutia economiei cat si directia in care merge tara lor fiind locuitorii tarilor baltice, in frunte cu Lituania. Aceasta tara trece printr-o perioada extrem de grea, inregistrand cea mai mare rata a somajului in randul tinerilor (31%), dupa Spania (36,5%). Lituania trece oricum prin cea mai grea perioada, zbatandu-se sa nu intre in faliment national, din punct de vedere economic aceasta fiind tara din UE care a avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei mondiale. Economia Lituaniei s-a prabusit in primul trimestru al anului cu 13,3%, iar in trimestrul doi scaderea aproape s-a dublat, la 22%, in timp ce analistii anticipau o scadere de maxim 17%.

Multi economisti (in frunte cu Paul Krugman, laureat premiul Nobel pentru economie) dezbat insa in aceasta perioada care este cel mai mare pericol pentru o natiune pe timp de criza: inflatia sau somajul. Si in Romania se pare ca parerile sunt impartite, numerosi oameni de afaceri, in frunte cu mogulul petrolului (Patriciu) spunand ca inflatia este mai putin importanta si ca ar trebui protejate afacerile si locurile de munca ale oamenilor, chiar daca acest lucru ar insemna tiparirea de moneda si injectarea banilor in economie, cu riscul reaprinderii spiralei inflationiste. Pe de alta parte, aderarea la moneda EURO in 2014 presupune scaderea inflatiei an de an si mentinerea acesteia in perioade dificile, precum cea prin care trecem acum, la un nivel scazut, Isarescu fiind deasemenea, se pare, adeptul acestei pareri si incercand sa stapaneasca inflatia (in iunie, Romania a avut cea mai mare inflatie din UE).

Personal, nu-mi dau seama ce este mai grav, pentru ca argumente pot fi aduse de ambele parti. Degeaba ai un loc de munca daca valoarea salariului castigat scade de la o zi la alta, iar cei cu venituri fixe (pensionarii) o duc din ce in ce mai rau; si degeaba preturile scad daca iti pierzi locul de munca si nu ai din ce sa mai cumperi.

Voi ce parere aveti?

Razvan Pascu

0 comentarii

  1. 03.08.2009 la 08:56

    Avand un somer in casa cred ca sunt indreptatita sa imi dau cu parerea referitor la acest subiect. Ei bine rata somajului nu a crescut numai la noi, ba chiar stam mai bine ca altii. Exista zone din tara care sunt afectate mult mai mult si de aceea avem impresia ca situatia sta chiar atat de rau.Productivitatea nu a fost niciodata atat de mare cum am vrea si asta o spun pentru ca lucrez intr-o firma privata si am vazut cu ochii mei care este ritmul de lucru. In fine, unii dintre noi, printre care si eu avem asteptari putin cam mari pentru acesta societate care inca nu cred ca e pregatita sa avanseze.Desi avem in jurul nostru diferite modele (tari avansate) nu reusim sa ne ridicam nicicum. Oare de ce?

  2. 03.08.2009 la 09:20

    Daca somajul nu influenteaza evolutia pozitiva a inflatiei este de preferat din punctul meu de vedere… altfel, cum un rau nu vine niciodata singur, le primesc cu bratele deschise ca doar nu vor dura o vesnicie…

  3. Cristi Bogaciu
    03.08.2009 la 09:21

    Cred ca mai grav este somajul pt ca afecteaza clar si brusc oamenii. E foarte frustrant ca dupa multi ani de munca sa ramai fara serviciu. E si mai greu ca sa fii in varsta cand ramai somer.

  4. 03.08.2009 la 09:23

    @Cristi Bogaciu – somajul afecteaza doar o parte din populatia unei tari pe cand inflatia afecteaza pe toata lumea… n-ai alege din doua rele posibile pe cea mai putin rea ? sau preferi principiul „sa moara si capra vecinului” ?

  5. corinoasa
    03.08.2009 la 09:31

    Amandoua ne afecteaza. Cel aflat in somaj il percepe ca fiind cel mai grav eveniment. Inflatia afecteaza pe toata lumea, dar nu e perceputa atat de grav precum somajul care afecteaza direct persoana in cauza. E adevarat ca trebuie facute sacrificii pentru binele tuturor, dar nu trebuie sa uitam de cei aflati in somaj. Trebuie gasite solutii si pentru ei.

  6. BIZADEA CAMELIA
    03.08.2009 la 09:31

    intr-adevar ,inflatia afecteaza pe toata lumea,dar si rata somajului in crestere nu e un lucru bun.

  7. M
    03.08.2009 la 09:31

    Exact asta vroiam sa spun – „somajul afecteaza doar o parte din populatia unei tari pe cand inflatia afecteaza pe toata lumea”. Great point. De aceea prefer somajul (altora) decat inflatia.

  8. 03.08.2009 la 09:45

    In cazul somajului exista o plasa de siguranta numita ajutor de somaj, dar in cazul inflatiei n-ai de ales: azi dai pe o paine un leu, luna viitoare 1 leu si 10 bani si tot asa pana ajunge sa coste 2 lei… chiar somer fiind, fara a exista inflatie vei putea sa cumperi mai multa paine decat atunci cand esti angajat cu salariu minim pe economie si exista o inflatie exploziva…

  9. Claudia
    03.08.2009 la 09:51

    Cred ca si somajul si inflatia sunt la fel de grele pentru fiecare dintre noi. Atat timp cat valoarea de cumparare a populatiei scade, salariul fiecaruia dintre noi nu mai acopera toate cumparaturile necesare unui bun trai. Pe de alta parte, sa fii somer e si mai greu- nu mai ai nici macar veniturile salariului inflationist. Asa ca nu pot alege niciunul dintre ele- nici somaj, nici inflatie…

  10. Cristi Bogaciu
    03.08.2009 la 09:56

    Somajul altora? 🙂

    Daca ar fi al tau l-ai mai prefera?

  11. Cristi Bogaciu
    03.08.2009 la 09:59

    Problema este ca ajutorul de somaj este platit tot din banii tuturor. Si cred ca e foarte grav ca un om sa fie scos din productie, sa nu mai produca nimic si sa primeasca si bani. Si mai grav este cu disponibilizarea celor care lucreaza la stat. De exemplu acum Basescu vrea sa dea afara 300.000 de bugetari. Care va fi economia pe termen scurt???? Ca oricum trebuie sa le plateasca ajutior de somaj care e posibil sa fie mai mare chiar decat salariul pe care il castigau inainte (ca este 85% din venitul BRUT).

  12. 03.08.2009 la 10:09

    Din cate stiam eu valoarea ajutorului de somaj reprezinta 85% din salariul minim pe economie, indiferent daca inainte de disponibilizare ai avut un salariu cu 3 zerouri in coada…

  13. muresan gabriela
    03.08.2009 la 10:18

    Adevarul este ca atat somajul cat si inflatia afecteaza economia statului…Personal, nu cred ca vom vedea doctori si profesori disponibilizati, iar despre bugetarii din administratie se tot tot vorbeste…dar pana la fapte ma este…cel mai grav e drept, regasim somajul la categoria de muncitori in diverse sectoare….Ma bucur insa ca nu s-au intors acasa cei care lucreaza in strainatate…atunci sa vedem noi somaj! Inflatia a fost pentru Romania o constanta, e drept ca nu atat de mare ca si pana acum! Din pacate, cei de la guvernare nu gasesc solutii……

  14. 03.08.2009 la 10:28

    Pt Romania, cel mai grav lucru este ca nu se face nimic. Nici in directia somajului si nici a inflatiei. Asa ca indiferent care ar fi directia aleasa, somaj sau inflatie, ar fi mult mai buna decat cea din prezent.

  15. Cristi Bogaciu
    03.08.2009 la 10:55

    De fapt este vreo 60% din brutul pe ultimele luni, dar nu mai putind e 85% din minimul pe tara.

  16. Alin
    03.08.2009 la 12:10

    ” Lituania trece oricum prin cea mai grea perioada, zbatandu-se sa nu intre in faliment national, din punct de vedere economic aceasta fiind tara din UE care a avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei mondiale. ”

    Islanda nu a suferit mai mult???????

  17. Alina Trebcea
    03.08.2009 la 12:12

    Foarte tare articolul….

    Eu cred ca inflatia este mai periculoasa pt ca aceasta ii afecteaza pe toti locuitorii tarii si sunt multi dintre ei care au venituri fixe – iar acestia sunt cei mai afectati. Cum ai zis si tu batranii, copiii, etc.

  18. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 12:20

    🙂

    Din ciclul „Presedintele Norvegiei” (Elena Udrea, 2005)… 🙂

    Islanda nu este in UE. Inca. Si-a depus candidatura abia luna trecuta, impinsa probabil si de criza profunda prin care trece.

    Asadar Alin, pana atunci, Lituania este tara din UE cea mai afectata. 🙂

  19. Amarie
    03.08.2009 la 12:35

    Din perspectiva individuala, pierderea locului de munca este socanta, extrem de dureroasa si cu consecinte imprevizibile (gasirea unui nou loc de munca pt persoanele in varsta fiind aproape imposibila). Din perspectiva grupului, a societatii, trecerea in somaj inseamna o reglare a relatiei oferta-cerere de munca. Practic intra in somaj persoane de care nu este nevoie la un moment dat. Consecintele sunt negative si pe plan general : desfiintarea unui loc de munca inseamna mai putina productie, mai putin profit, stagnare a dezvoltarii etc.
    Inflatia este si mai periculoasa. Ea afecteaza nu numai prezentul tuturor membrilor societatii, dar are consecinte negative si asupra rezultatelor activitatii din activitatile anterioare (scade valoarea economiilor, fondurilor acumulate in decursul anilor etc.
    Daca inflatia ar fi o solutie de iesire din criza, n-ar trebui sa duduie economia, ci ar dudui tiparnitele de bani.
    Cred ca in prezent guvernantii nostri aleg cel mai mic rau (somajul), evitandu-se raul cel mai mare (inflatia).

  20. larisa
    03.08.2009 la 12:42

    Ce mi a atras atentia in acest articol si trebuie neaparat sa fac o precizare , este PRODUCTIVITATEA IN ROMANIA.Din punctul meu de vedere productivitatea este nula.Statul ,dupa 1989 a vandut tot ce era de vandut si a inchis tot ce se pute a inchide ,incepand cu ,siderurgii,combinate si multe fabrici care aduceau bani la bugetul statului.Sa nu mai atingem subiectul PETROM,companie care aducea cei mai multi bani la bugetul statului si acum aduce bani frumosi in Austria.Romanii de fapt lucreaza in Romania dar IN PROFITUL altor tari.Un exemplu la tot ce am scris ,sunt eu :am terminat liceul si m am angajat ca si designer vestimentar la o croitarie AUSTRIACA ;mai apoi am lucrat ca designer de publicitate ls o firma ELVETIANA,ca acum sa fiu angajat PETROM ,si sa am controale si sefi AUSTRIECI.Este tot ce am gasit de lucru !Sa va mai zic si faptul ca sunt din Deva si sa va reamintesc de Fabrica de conserve pe care o aveam aici si care s a inchis prin anii 90 sau sa va mai zic de Combinatul de la Hunedoara care avea o productivitate imensa si odata cu privatizarea ei (vanduta unui turc si mai nou lasata in paragina ,mormane de fiare ) a lasat cu aproximatie 50% din locuitorii Hunedoarei someri.Strainii au venit ,au furat ce era de furat si s au intors inapoi in tara lor cu profitul , lasand statul roman sa plateasca somajul ,acelor oameni care odata aduceau bani in visteria tarii ,prin munca depusa.Consider ca inflatia este cu mult inferioara , ca si prioritate ,somajului.

  21. 03.08.2009 la 12:54

    @ Larisa, cum poti sa spui ca avem productivitate zero , atata timp cat in Romania avem PIB in crestere ?

    PIB-ul in Romania a tot crescut , populatia a scazut, deci s-a produs mult mai mult pe cap de locuitor

    Productivitatea a crescut asta se vede si in profiturile firmelor, trebuie sa le socotim si pe cele mascate fiscal

    nu la productivitate sta Romania prost ci la eficienta cheluirii banului public

    In loc de mii de vile si masini de lux cumparate din furaciuni trebuia sa avem infrastructura
    si se vedea productivitatea

  22. 03.08.2009 la 13:15

    Somajul e mai suportabil, adica de bine de rau primesti ceva, dar inflatia?? E o problema serioasa, care in loc sa se rezolve mai tare se complica.

  23. 03.08.2009 la 13:18

    Somaj inseamna oameni care nu produc nimic pentru economie si care pot deveni frustrati; oameni care nu produc nimic si sunt frustrati pot deveni o problema sociala; o problema sociala intr-o economie care nu primeste aportul din partea acestor oameni ajunsi someri devine o problema si mai mare. Deci Razvan, ce ai prefera somaj sau inflatie?

  24. mester diana
    03.08.2009 la 13:34

    cred ca somajul este mai grav, avand in vedere faptul ca fara un loc de munca nu apuci sa-ti platesti ratele la banca, sa-ti cresti copilul etc. cred ca lucrurile in romania nu se vor indrepta prea repede, conducerea tarii nefiind interesata de oferirea unor conditii favorabile firmelor straine care ar putea crea noi locuri de munca in romania.

  25. 03.08.2009 la 13:56

    atat somajul cat si inflatia sutn grave si mi se pare ca sunt interdependente; ce e cel mai urat e ca multi romani sunt nevoiti sub amenintarea somajului sa inghita chiar si 12 ore d emunca la pret de 8; si pe canicula asta, stiu eu sigur o companie unde se mai lucreaza si la abur si atunci cand aU VENIT controale sa verifice conditiile de lucru au chemat la birou numai pe cine au vrut ei din angajati, care in schimbul a 100 de ron au garantat ca totul e super in firma 🙁

  26. Serafimciuc Claudia-Lavinia
    03.08.2009 la 16:53

    Si cine-i de vina ca sunt atat de multi angajati la stat? Si cine-i de vina ca productivitatea muncii este scazuta? Cum poti da in somaj un angajat de la stat atata timp cat suntem printre primii care am dat legi speciale care protejeaza angajatul de la stat? Foarte bine ca legile astea protejeaza atat de mult angajatul, incat este extrem de dificil sa-l dai afara, insa, pentru asta, plateste angajatul din mediul privat. In primul rand pentru ca el este la dispozitia totala a angajatorului si in al doilea rand, pentru ca statisticile trebuie adte de cineva. Si uite asa, din ultimile statistici, rezulta ca somajul este pe linia cea dreapta, insa zero la suta din someri, de la inceputul anului incoace, sunt de la stat. Prin urmare, ce-i mai rau? Somajul sau inflatia? Inflatia, de buna seama, avand in vedere cele mai sus expuse.

  27. rizica
    03.08.2009 la 17:01

    Somajul lor, somajul nostru, inflatia lor si inflatia noastra..toate aceste lucruri nu duc la nimic bun, din contra a crescut numarul depresivilor, a sinucigasilor.Mi se pare corect sa se disponibilizeze si la stat,

  28. Tudor Sorina
    03.08.2009 la 17:18

    somajul. Fie salariul cit de mic ….macar sa fie.

  29. dalila
    03.08.2009 la 17:25

    eu cred ca este grav indiferent de somaj si inflatie
    macar bine ca au inceput sa recunoasca ca POATE in 2012 vom iesi la suprafata!
    pana atunci dragii mei dupa cum v am mai spus E JALE
    indiferent daca e inflatia sau somajul
    noi nu avem cu ce sa iesim la suprafata
    razvan eu mi am pregatit bicicleta!

  30. 03.08.2009 la 18:37

    Avand in vedere ca activez in Olanda, as avea de facut in vedere cateva observatii:
    1. Si in ce priveste eficienta (productivitatea) n-as baga Luxemburgul in carti, despre care se stie ca e un „paradis” fiscal. Poate mai degraba Olanda, desi si aici ar fi poate ceva rezerve
    2. Putini stiu faptul ca in Olanda, criza din anii ’30 (care in mai toata Europa a tinut pana dupa razboi) a tinut pana in anii ’60. De aici li s-a tras probabil si porecla de „zgarcitii Europei”. Cert e ca de atunci au adoptat o politica anti-criza care se deruleaza tot timpul. Ea se cheama ‘Think in advance” si stimuleaza toti factorii societatii sa-si ia masuri impotriva unei eventuale crize ce ar putea aparea.
    Cum procedeaza firmele de aici? Simplu. Fiecare are o masa-tampon de angajati din afara Olandei. Ei sunt potentialii sacrificati in caz de criza. S-ar putea face si la noi cu chinezii, cu moldovenii.
    Stiu, ar putea suna diabolic, insa asa procedeaza toate statele. Democratia din occident e praf in ochi. Totul se rezuma la a-si proteja fiecare natia.

    dalila
    eu mi-am cumparat 3 biciclete in ultima luna. Nu pentru a iesi din criza, ci din sedentarism 🙂

  31. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:43

    De-acord.

  32. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:44

    Asta te-as intreba si eu Mihai.. 🙂

  33. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:45

    Mersi Cristi pt implicare!

  34. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:45

    De-acord. Din pacate…

  35. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:47

    Exagerarea este evidenta, insa Larisa are dreptate. Productivitatea nu este zero, dar este foarte scazuta. Iar PIB-ul scade rau anul asta….

    Eu cred ca stam prost la ambele.

  36. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:48

    De-acord si cu acest argument. De aceea spuneam ca nu stiu ce este mai grav: inflatia sau somajul.

  37. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:49

    Exista si varianta C? 🙂

  38. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:51

    E mai sanatos cu bicicleta. Iar daca ne retragem la tara vom avea si produse eco. Traim 100 de ani. 🙂

  39. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 18:53

    1.Se pare ca se apropie de Paradis, mai mult decat doar de paradis fiscal. 🙂
    2. Reformele lor sunt incredibile. Numai daca ne gandim cum s-a nascut Olanda ca tara, fizic vorbind. Din mlastini si oameni inteligenti si muncitori.

  40. 03.08.2009 la 19:10

    Raportandu-ne la anumite tari din UE putem spune ca stam relativ binisor din ambele puncte de vedere.. dar, in relatie cu multe altele suntem aproape de nivelul jalnic. Inca nu plangem, dar nici mult nu mai avem, ne mai trebuie inca un mic impuls pentru asta. Consider ca somajul e mai grav, deoarece daca omul nu munceste nu cumpara..sau cumpara minimul necesar..intamplandu-se asta nici cel care vinde, nu mai vinde decat minimul necesar. Iar in felul asta se ajunge undeva la un trai de subzistenta sau poate chiar mai rau.. Cu cat e mai mare somajul cu atat tara poate fi considerata mai saraca, fara putere de cumparare.

  41. 03.08.2009 la 20:47

    Da, varianta C este sa le avem pe amandoua dar in limite rezonabile si sustenabile pentru a permite o crestere economica sanatoasa. Cartea ne spune ca somajul este normal si natural sub o rata de 5 %. UE accepta o rata a inflatiei calculata cu o formula ce se actualizeaza an de an, ultima fiind de 3.2 % in zona EURO. Deci, „go for both” dar cu masura! Daca le depasim atunci avem probleme si trebuie sa intram in detalii, avem crestere economica, atunci preferam o inflatie un pic mai mare, daca suntem in criza atunci ne ocupam mai bine de somaj sa-l aducem la normal.

  42. Razvan Pascu
    (author)
    03.08.2009 la 21:57

    Am citit de 2 ori toate comentariile voastre. Toate sunt bine scrise si argumentate.

    Sincer, sunt foarte mandru ca am reusit sa adun pe blogul acesta o comunitate de oameni inteligenti ca voi. E unul din putinele lucruri care (inca) ma motiveaza.

    Va multumesc ca intrati zilnic pe blog si sunt mandru ca oameni ca voi imi citesc articolele.

  43. lavinia c
    03.08.2009 la 22:25

    grea intrebare!
    raspunsul meu este ca mai grav este somajul cand te afecteaza direct!(ajutorul de somaj este ingrozitor de mic)

  44. rrradu
    04.08.2009 la 00:13

    Daca vrem sa stabilim care dintre cele doua rele este cel mai mare, ar trebui sa vedem care se trateaza mai greu.

    Despre somaj, nu stiu exact care ar putea fi remediul, dar inflatia se poate stopa banal de simplu – banca nationala scoate din priza tiparnita de bani.

    Evident, „banal de simplu” in teorie, pentru ca daca s-ar opri din creat bani out of thin air statul ar trebui sa invete, ca noi toti ceilalti, sa cheltuiasca doar atat cat are si sa-si bugeteze corect cheltuielile (adik fara shpagi, pomeni electorale etc).

    Revenind, pentru ca solutia la inflatie este la indemana in timp ce somajul se rezolva mai greu, cred ca e de preferat sa existe inflatie daca asta e pretul pentru reducerea somajului.

    Totusi, ma indoiesc ca intrebarea articolului este corect pusa. Nu cred ca avem de ales intre doua alternative care se exclud una pe alta, ci avem de-a face cu doua rele care vin impreuna, „la oferta”.

  45. 04.08.2009 la 07:37

    A fost un articol care a starnit controverse, dovada numarul mare de comentarii…

  46. 04.08.2009 la 08:41

    ma bucur ca mai sunt persoane interesate de subiect dar ce ne facem cu cei de sus care nu prea sunt interesati

  47. Cristi Bogaciu
    04.08.2009 la 11:29

    Placerea e a mea. Imi place foarte mult blogul tau. Are clasa….

  48. 04.08.2009 la 12:19

    Somajul ma afecteaza in mod direct. Am terminat o facultate anul trecut si nu am lucrat nicio zi. In mare parte din cauza crizei, in mare parte din cauza ca nu am experienta. Nu am niciun venit, stau pe banii parintilor si nu exista zi in care sa nu imi caut un job. Somajul afecteaza societatea, este extrem de frustrant cand vrei sa muncesti nu ti se neaga aceasta posibilitate. Singura solutie pe care o vad, e sa plec in cativa ani de aici. Poate la anul, poate peste doi ani. In Romania patronii te tin din scurt, pana in 2200 va fi scuza „ca e criza, afacerile nu merg bine, nu te putem incadra la un post de studii superioare etc.” si pur si simplu isi vor bate joc de tine. Suntem o societate corupta si din pacate, nu facem absolut nimic sa o schimbam. Vom ajunge o tara cu rata migratiei enorme, o tara de zidari, capsunari, menajere, baby sittere si medici si asistente care nu iti pun nici macar un pansament fara vreo 10 euro.
    Ce sa astept eu, la 24 de ani, de la o astfel de Romanie?!

  49. Razvan Pascu
    (author)
    04.08.2009 la 18:43

    Te referi la guvernanti? 🙂

  50. Buzas Dan
    05.08.2009 la 08:22

    Parerea mea este ca in oarecare masura somajul afecteaza direct inflatia asa ca daca nu ar fi nici un somer totusi rata inflatiei ar scadea.

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!
[icegram campaigns="28403"]