Romania e frumoasa (43): Cum am deschis sezonul 2012 pe soseaua Transalpina!?

Anul trecut am parcurs prima data soseaua Transalpina, cea mai inalta si frumoasa din Romania, si am impartit cu voi impresii la cald. A fost cu siguranta una dintre cele mai bune ture de weekend de pana atunci, fapt care mi-a pastrat Transalpina intr-un loc special din suflet. Acolo am ajuns prima data cu masina peste nori, in peisaje alpine incredibile, m-am atasat ireversibil si am dat numele de botez credincioasei companioane Furia Rosie si tot atunci am scris si primul material pentru voi aici, pe blogul prietenului meu Razvan, material pe care il recomand ca prima lectura, de familiarizare cu acest drum superb. 

Anul acesta imi programasem sa revin pe Transalpina la inceputul lunii mai, de fapt chiar in weekend-ul trecut (5-6 mai). Iarna severa a lasat insa soseaua acoperita cu cantitati enorme de zapada pe portiunile de maxima altitudine (peste 2000-2100m), astfel ca deschiderea oficiala a drumului, anuntata anul trecut pe 15 aprilie 2012, s-a mutat pe 15 mai. Eu unul insa n-am renuntat sa sper, asa ca am plecat vineri seara (4 mai) spre statiunea Ranca, cu gandul sa-mi incerc norocul de a traversa soseaua Transalpina, sau macar sa ajung cat mai sus posibil. Desigur, am avut si planuri de rezerva in zona: Pestera Bolii (Petrosani), Castelul Huniazilor (Hunedoara) si ruinele celor doua cetati Sarmizegetusa (cea dacica – Regia si cea romana – Ulpia Traiana). Norocul a tinut inca o data cu mine si am reusit sa fac tot ce mi-am propus: si traversarea Transalpinei, si celelalte obiective de pe lista. Ce sa spun, probabil ca zeii serpentinelor ne-au zambit… mie si prietenei Furia Rosie.

De fapt, am fost (poate) primul care a parcurs complet soseaua Transalpina, de la un capat la celalalt (adica 148km), in chiar prima zi in care utilajele au terminat de destupat ultimele dopuri de zapada care blocau traversarea, adica sambata, 5 mai. Mai jos va relatez, inca sub influenta acestei experiente incredibile, detaliile fericitei coincidente. Desi voi presara cele mai reusite poze in textul de mai jos, puteti vedea aici aproape toate fotografiile facute in aceasta plimbare. Dupa cum am spus in ultimele zile prietenilor mei: gata, am deschis Transalpina pe anul asta, acum este randul vostru sa va bucurati de ea!

Am ajuns in statiunea Ranca vineri noaptea, la 00:30, dupa un drum de 280km din Bucuresti. Am tras la Cabana Haiducilor (1.620m), doar pentru a ma odihni cateva ore. Dimineata la 04:30 eram in picioare, iar la 05:20 am plecat deja la drum, catre portiunea cea mai inalta a Transalpinei, pasul Urdele (2.145m). Nu cred ca este nevoie sa precizez: era inca noapte si eram singurul de pe sosea. Vroiam sa prind rasaritul la inaltime si, egoist, sa nu impart cu nimeni frumusetea soselei si muntilor. Cea mai spectaculoasa portiune a soselei Transalpina a fost toata a mea pentru aproximativ doua ore, pana la aparitia soarelui peste linia orizontului. 

Drumul era partial acoperit cu gheata si zapada, iar temperatura era de numai 2-4 grade Celsius. Cu doar o saptamana inainte, ajunsesem in zona Muntilor Macin la 38 de grade (!), iar acum, imbracat de iarna, abia faceam fata temperaturii de inghet si vantului extrem de taios, care accentua puternic senzatia de frig. Mi-au inghetat mainile pe aparatul foto si pe conserva din care am mancat cel mai bun mic dejun de anul acesta – cel putin, micul dejul in mijlocul celei mai frumoase panorame de anul acesta (pentru mine inseamna unul si acelasi lucru). Surpriza (sau nu): pe traseu, la circa 14-15km parcursi din Ranca spre Obarsia Lotrului (adica mijlocul distantei, in zona Gropii Urdelor), am dat peste ceea ce s-a dovedit a fi unul dintre ultimele dopuri de zapada care bloca traversarea soselei. Un dop chiar urias, care ajungea probabil la 6-8 metri inaltime, zapada fiind inghetata si tare ca piatra. Probabil ca in toiul iernii, pe versant, stratul viscolit de nea ajunsese chiar si la inaltimi duble. Absolut impenetrabil, indiferent de masina si de inventivitate. 

 

Salvarea a venit insa de la utilajele ajunse cu doar o zi in urma sa deszapezeasca aceste ultime portiuni blocate. La ora 07:30 am discutat „pe teren” cu unul dintre muncitorii responsabili de lucrare. „Azi, la ora pranzului, se va putea traversa. La ora 4-5 dupa-amiaza, utilajele trebuie sa ajunga la Sebes”, mi-a spus. Dormise peste noapte in cabina camionului cu material antiderapant ce facilita inaintarea buldozerului urias adus sa curete soseaua. Nu l-am crezut pe moment, dar am stat la povesti chiar la rasaritul soarelui, discutand despre starea drumului, lume si viata. Intre timp, au ajuns in punctul in care stationau utilajele (in asteptarea muncitorilor) alte doua masini, dintre care una cu numere cehesti. Am salutat compania matinala si am plecat spre Pestera Bolii, cu gandul de a reveni in jurul pranzului, pentru a inaugura soseaua. Am reusit sa vad caverna si, o alta coincidenta fericita, am invitat la plimbare doi prieteni din Lupeni, Eduard si Anghela, care avusesera in urma cu mai bine de o luna amabilitatea de a ma ghida intr-o tura speo de neuitat in zona Campu lui Neag – Campusel, pe langa DN66A.  

Asadar, in jurul orei 13-14:00 am revenit la Ciocadia si am inceput urcarea catre Novaci si Ranca, cu gandul de a trece integral Transalpina, de data asta de la sud la nord. Spre marea mea uimire, muncitorii se tinusera de cuvant si curatasera drum prin ultimele mormane de zapada de pe sosea: s-a deschis Transalpina! Am apasat gazul la maxim si am trecut cu Furia Rosie prin Ranca, groapa si pasul Urdele, Obarsia Lotrului, padurile nesfarsite de brazi si am ajuns in zona lacurilor de acumulare din partea de nord a soselei (de la sud la nord: Oasa, Tau-Bistra, Obreja de Capalna). Au fost cei mai frumosi kilometri de anul acesta, dominati de senzatia unica de a fi printre primii care traverseaza anul acesta muntii, cu masina pe deasupra norilor: absolut fantastic! 

La fel ca si anul trecut, insist asupra recomandarii de a parcurge intreaga sosea Transalpina (DN67C), nu doar portiunea alpina dintre Ranca si Obarsia Lotrului. In plus, sustin in continuare ca soseaua este cea mai frumoasa atunci cand este parcursa de la nord la sud, adica de la Sebes spre Ciocadia. Doar in acest fel relieful si panoramele evolueaza treptat, in progresie, dezvaluind incet-incet frumusetea inegalabila a Transalpinei. Si daca tot incepeti din nord, va recomand ca si anul trecut sa innoptati la Casa Faur, in Petresti, la doar cativa km sud de orasul Sebes. In patru ore, cu tot cu pauze de masa si de poze, puteti trece intreaga Transalpina. 

Cateva vorbe despre calitatea drumului? Pe o parte considerabila a soselei, drumarii au asternut un (nou) strat de uzura, astfel ca asfaltul Transalpinei are o calitate de autostrada, 95% din sosea fiind practic finalizata. Cateva portiuni sunt inca in lucru, dar progresele fata de luna septembrie 2011 sunt evidente. Pana la vara, intregul parcurs al DN67C va fi acoperit cu strat de uzura de calitate foarte buna plus balustrade de metal, astfel ca Transalpina va fi gata de inaugurarea oficiala. 

Iar daca anul trecut v-am povestit si despre deviatia de est a soselei, de la Obarsia Lotrului catre Vidra, Voineasa, Ciunget, Cheile si Muntii Latoritei, lacurile de acumulare Petrimanu si Galbenu, anul acesta am parcurs si segmentul de vest, cu plecare din Petrosani (DN7A), trecand prin Jiet, catre Obarsia Lotrului. Zona este superba: la iesirea din Petrosani se intra intr-un defileu stramt si spectaculos (Cheile Jietului) si cu asfalt de calitate acceptabila, apoi drumul tot urca pana in mijlocul padurilor de brazi, pentru a ajunge, parca miraculos, in zona Obarsiei Lotrului, de unde am continuat ascensiunea spre Urdele si am inchis weekend-ul cu un nou parcurs in forta al segmentului cel mai inalt al Transalpinei. 

 

A fost un weekend cu 1.400km parcursi de vineri seara pana duminica seara, cu revederi intre prieteni, cu mese in mijlocul naturii (in poieni pline de branduse), cu rasarit (sambata dimineata) si apus (duminica seara) de neuitat pe Transalpina si cu o multime de alte obiective atinse (Pestera Bolii, cetatile Sarmizegetusa, castelul de la Hunedoara si un parcurs in viteza, cu gura cascata, prin Tara Hategului). Voi reveni cu placere aici ori de cate ori se va ivi sau imi voi crea ocazia, sunt o multime de locuri superbe de vizitat, atat istorice, cat si naturale. Pe Transalpina intentionez s-o reintalnesc la final de octombrie, in haine de toamna, dar pana atunci.. cine stie? Abia astept redeschiderea Transfagarasanului, unde stiu deja ca va fi o alta tura senzationala, intr-unul dintre weekend-urile urmatoare. A, sa nu uit, ca de obicei, totul a fost facut posibil de credincioasa prietena Furia Rosie. Pentru final, cateva panorame:

La buna vedere, revin cat de curand cu povestea turei de 1 mai in Muntii Macin!

* articol din seria Romania e frumoasa, scris de Mihai Bobocea