RĂZVAN PASCU

Parteneriat · Groupama

Utile despre Travel · 12 min lectură

Vacanta cu copiii: planul B pe care speri sa nu-l folosesti. Ce faci cand cei mici se imbolnavesc in calatorie?

De Răzvan Pascu

Poti sa organizezi o vacanta pana la cel mai mic detaliu, sa alegi hoteluri foarte bune, sa rezervi din timp excursiile si sa pregatesti activitati pentru intreaga familie. Dar sunt lucruri pe care nu le poti anticipa, indiferent cat de multa experienta ai avea in organizarea calatoriilor. De exemplu, ce faci cand copilul se imbolnaveste la cateva mii de kilometri de casa, intr-o tara in care nu cunosti sistemul medical si poate nici nu stii unde se afla cea mai apropiata clinica? Dintr-odata, programul zilei urmatoare devine complet irelevant, iar singurul lucru care te intereseaza este sa intelegi ce se intampla si sa gasesti cat mai repede ajutorul potrivit.

Noi am trecut prin asemenea situatii de mai multe ori. Intr-una dintre calatoriile noastre, am ajuns cu Alex la spital in Doha, iar unul dintre lucrurile care ne-au ingrijorat a fost ca, desi am incercat de mai multe ori, nu am reusit sa luam legatura cu pediatrul nostru din Romania. Intr-o alta vacanta, in Statele Unite, Vladut s-a imbolnavit in perioada in care ne aflam intr-un parc national, destul de departe de un oras mare. Sunt doua experiente care mi-au ramas in minte si care mi-au confirmat cat de important este sa fii pregatit pentru situatiile medicale neprevazute, mai ales atunci cand calatoresti cu copiii. Poti sa fii obisnuit sa te descurci in cele mai diverse destinatii, dar cand copilul tau nu se simte bine, lucrurile se vad dintr-o perspectiva complet diferita.

Am povestit si in trecut despre experientele noastre de familie, in articolul Calatorii cu copiii: iata 10 sfaturi utile!, unde am explicat cum ne organizam eu si Andra, ce pregatim inainte de plecare si de ce credem ca este important sa nu transmitem copiilor stresul nostru. Am continuat sa calatorim si dupa aparitia celor mici, inclusiv in destinatii indepartate, fara sa consideram ca trebuie sa renuntam la experientele pe care ni le dorim. In schimb, am invatat sa fim mai atenti la anumite detalii, sa adaptam programul la nevoile lor si sa acceptam ca o vacanta in familie nu va decurge intotdeauna exact asa cum am planificat-o.

Nu cred ca trebuie sa plecam la drum gandindu-ne permanent la ce ar putea merge prost. Imi doresc ca cei mici sa descopere lumea, sa cunoasca alte culturi, sa incerce preparate noi si sa aiba parte de experiente care sa le ramana in memorie. Dar cred ca este mult mai usor sa te bucuri de toate acestea atunci cand stii ca esti pregatit si pentru situatiile mai putin placute. Iar experientele din Doha si SUA mi-au aratat ca, dincolo de medicamentele pe care le avem in bagaj, conteaza enorm sa stim cum putem obtine rapid ajutorul potrivit.

Ce pun in bagaj cand calatoresc cu copiii

Am spus si in articolul anterior ca noi nu plecam in vacanta fara o mica trusa medicala, pregatita la recomandarea pediatrului. De-a lungul anilor am invatat ca este bine sa avem la indemana lucrurile esentiale, dar si ca nu are rost sa ocupam jumatate din bagaj cu medicamente pe care probabil nu le vom folosi. Ce avem la noi, mai concret, ca si medicamente? Nurofen, Panadol, Zyrtec, Ketoff, Eubiotic, Emetix picaturi, Smecta, spray cu apa de mare in caz de nas infundat, Baneocin.

De asemenea, nu strica sa aveti la voi masti, plasturi, betadina, dezinfectant, pansament, pentru orice eventualitate. Amintiti-va insa ca totul are o limita si nu va recomand sa umpleti jumatate de bagaj doar cu medicamente. Prefer oricum sa tin medicamentele esentiale in bagajul de mana, respectand regulile companiei aeriene si conditiile de pastrare, pentru ca bagajele de cala pot intarzia sau se pot pierde. Tot acolo este bine sa avem documentele importante, iar in telefon sa pastram copii ale pasapoartelor, eventualele prescriptii medicale relevante si polita de asigurare.

Un alt lucru pe care l-am invatat este ca bagajul mai mare nu inseamna neaparat o vacanta mai bine pregatita. Important este sa avem lucrurile care conteaza cu adevarat si sa stim unde se afla, nu sa pierdem timp cautand un medicament sau un document prin mai multe valize. Pentru copii alegem cele mai importante lucruri, de exemplu daca vorbim de o calatorie vara: palarie de soare/sapca, costum de baie (+ 1 rezerva), o tinuta de tricou + pantaloni scurti /zi, sosete, lenjerie intima /zi + aici cateva de rezerva, produsele de igiena de baza si indispensabile (cum ar fi cazul periutelor si a pastei de dinti).

Daca veti alege o tinuta de imbracaminte pe zi, o sa vedeti cat de mult se va eficientiza bagajul vostru. Puteti sa faceti aceasta procedura si la adulti.

Cei doi copii ai familiei Pascu, cu pălării de soare, lângă o nucă de cocos pe o plajă din Seychelles

Noi calatorim de fel cu doua bagaje care avem grija sa aiba sub 20 de kilograme fiecare. Desigur ca am putea sa fim putin mai eficienti, dar am observat ca daca plecam cu un singur bagaj stam mai stresati cu kilogramele permise de companiile aeriene. In cazuri exceptionale, avem 3 bagaje mari pentru toti 4.

Ce verific inainte sa aleg o destinatie pentru o vacanta cu copiii

Cand mergem intr-o destinatie noua, ma intereseaza evident hotelul, conditiile de cazare, activitatile disponibile si cat de usor ne putem deplasa. Dar verific si aspecte care nu apar neaparat in fotografiile de prezentare. De exemplu, ce acces exista la servicii medicale, daca sunt clinici sau spitale in apropiere si cat de complicat ar fi sa primim asistenta in cazul unei probleme serioase. Una este sa te afli intr-un oras mare, cu spitale bine echipate, si alta este sa fii pe o insula mica, intr-o regiune izolata sau intr-un loc unde transferul catre o unitate medicala poate dura mai mult. Nu inseamna ca trebuie sa evitam asemenea destinatii, ci sa le alegem in cunostinta de cauza si sa tinem cont de varsta si de nevoile copiilor.

La fel de important mi se pare ritmul itinerarului. Cand copiii erau mai mici, am incercat tot timpul sa le respectam pe cat posibil orele de somn si sa nu incarcam fiecare zi cu prea multe activitati. Oboseala, diferentele de fus orar, caldura si mesele luate la ore neobisnuite pot face o calatorie mai solicitanta decat ne imaginam initial.

Pe lista pregatirilor includ intotdeauna si asigurarea medicala de calatorie. Nu doar sa o cumparam si sa o uitam intr-un email, ci sa verificam daca toti membrii familiei sunt asigurati, ce limite de acoperire avem, daca activitatile planificate sunt incluse si, foarte important, cum trebuie sa procedam daca apare o problema. Salvez numarul de asistenta in telefon si prefer sa am informatiile esentiale disponibile si fara internet. Este un detaliu simplu, dar intr-o situatie in care copilul are nevoie de ajutor, faptul ca stii pe cine sa suni iti poate economisi timp si multa incertitudine.

O indigestie, o alergie sau o accidentare pot schimba programul unei vacante

Copiii sunt curiosi, energici si, de multe ori, mai dornici decat noi sa incerce lucruri noi. Vor sa guste din mancarea locala, sa inoate, sa alerge, sa exploreze si sa profite de fiecare moment. Nu cred ca solutia este sa ii ferim de toate aceste experiente, dar este bine sa stim cum reactionam daca apare o problema. O indigestie sau o infectie gastrointestinala poate strica rapid programul unei vacante, iar in cazul copiilor unul dintre riscurile importante este deshidratarea. Daca apar varsaturi repetate, semne de deshidratare, dureri abdominale puternice sau o stare generala care se inrautateste, este necesara evaluarea medicala. In situatiile mai usoare, un medic ne poate recomanda cum sa monitorizam evolutia simptomelor si ce masuri sunt potrivite pentru varsta copilului.

La fel se intampla si cu reactiile alergice. Unele pot avea manifestari usoare, insa altele pot deveni rapid periculoase, mai ales daca apar dificultati de respiratie, umflarea limbii sau a gatului ori alte semne ale unei reactii severe. In aceste cazuri trebuie solicitat imediat ajutor medical de urgenta. Pentru copiii cu alergii cunoscute, este important sa existe un plan stabilit anterior cu medicul si sa avem la noi tratamentul prescris. Iar in cazul accidentarilor, o cazatura la piscina, o entorsa sau o lovitura la cap pot necesita investigatii, chiar daca initial nu par foarte grave. Nu trebuie sa devenim noi medici si nici sa incercam sa punem diagnostice dupa informatiile gasite pe internet. Trebuie sa stim sa recunoastem situatiile care necesita interventie imediata si sa putem cere ajutor atunci cand nu suntem siguri cum trebuie procedat.

Cand esti departe de casa, uneori cea mai mare problema nu este costul, ci sa gasesti rapid ajutorul potrivit

De multe ori, cand discutam despre asigurarile de calatorie, ne gandim in primul rand la costurile medicale. Cat ar putea costa o consultatie, o investigatie sau o zi de spitalizare intr-o tara straina? Sunt intrebari absolut justificate, mai ales in destinatiile unde serviciile medicale private pot fi foarte scumpe. Dar experienta noastra din Doha mi-a aratat ca exista si o alta problema, despre care se vorbeste mai putin: nevoia de a primi rapid o recomandare medicala de incredere, atunci cand te afli intr-un loc necunoscut. Iar imbolnavirea lui Vladut in SUA mi-a amintit ca, atunci cand calatoresti prin parcuri nationale sau regiuni mai putin populate, trebuie sa te gandesti si la distanta pana la serviciile medicale.

Imi amintesc cat de mult ne-am fi dorit atunci, in Doha, sa putem discuta cu pediatrul nostru din Romania. Nu pentru ca am fi vrut sa evitam spitalul sau sa inlocuim consultatia medicala, ci pentru ca aveam nevoie de cineva care sa ne ajute sa intelegem mai bine situatia. Cand copilul este bolnav, ingrijorarea parintilor poate fi foarte mare, indiferent de gravitatea reala a simptomelor. Iar daca esti si intr-o tara straina, unde nu stii exact cum functioneaza sistemul medical, incertitudinea devine si mai greu de gestionat.

Tocmai de aceea, unul dintre serviciile pe care le consider foarte utile pentru familiile care calatoresc este IntreabaMedic, disponibil prin asigurarile de calatorie Groupama. Serviciul este inclus fara cost suplimentar in pachetul de baza al asigurarilor pentru calatorii in strainatate si in Romania si permite comunicarea cu medici licentiati, generalisti sau specialisti, prin WhatsApp, Facebook Messenger, Telegram sau SMS. Este disponibil 24 de ore din 24, inclusiv in weekend, si poate fi accesat din orice loc in care aveti conexiunea necesara pentru platforma aleasa.

Mi se pare important faptul ca poti descrie simptomele si poti primi informatii medicale si recomandari privind pasii urmatori, fara sa depinzi exclusiv de rezultatele unei cautari pe Google sau de sugestiile receptionerului de la hotel. Evident, serviciul nu inlocuieste consultatia fizica atunci cand aceasta este necesara si nu trebuie folosit in locul serviciilor de urgenta. Daca un copil are simptome severe, trebuie solicitat imediat ajutorul medical local. Pentru situatiile mai putin grave sau pentru momentele in care ai nevoie de o orientare medicala, posibilitatea de a comunica direct cu un specialist este insa un avantaj real. Nu inseamna ca poti rezolva orice problema printr-un mesaj, ci ca ai acces la o sursa avizata care te poate ajuta sa intelegi daca este cazul sa mergi la o unitate medicala.

Un detaliu important este ca serviciul IntreabaMedic trebuie activat. Groupama recomanda solicitarea activarii in ziua plecarii, iar daca polita a fost incheiata cu doar o zi inainte, activarea poate necesita intre doua si patru zile lucratoare. Din acest motiv, este bine sa cumparati asigurarea din timp si sa verificati procedura de activare, pentru a putea beneficia de serviciu atunci cand aveti nevoie. Pentru mine, acesta este unul dintre exemplele care arata ca o asigurare de calatorie poate fi utila nu doar prin eventualele despagubiri, ci si prin accesul la informatii si indrumare medicala.

Ce faci daca trebuie sa mergi cu copilul la spital in strainatate?

Daca apare o urgenta medicala, primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa solicitam asistenta medicala locala, fara sa amanam interventia pentru formalitatile legate de asigurare. In paralel sau imediat ce situatia permite, trebuie contactata si compania de asistenta mentionata pe polita. In cazul Groupama, numarul dedicat este 0374 110 115, iar pentru asistenta medicala se selecteaza optiunea 1. Compania de asistenta va solicita datele politei si informatii despre eveniment, apoi va poate explica pasii de urmat. Daca persoana asigurata nu poate suna, apelul poate fi efectuat de un insotitor sau chiar de personalul unitatii medicale. Este important sa respectati termenele si procedura de notificare prevazute in documentele asigurarii.

In functie de conditiile politei si de situatia concreta, anumite cheltuieli eligibile pot fi decontate direct, in timp ce pentru altele poate fi necesar sa platiti initial si sa solicitati ulterior rambursarea. De aceea, este important sa pastrati documentele medicale, diagnosticul si recomandarile primite, retetele, facturile si dovezile de plata. Pe site-ul Groupama gasiti si informatiile despre procedura de asistenta si notificare a evenimentelor medicale, pe care recomand sa le consultati inainte de plecare. Chiar daca documentele administrative nu reprezinta prioritatea atunci cand copilul este bolnav, ele pot deveni importante ulterior, cand solicitati rambursarea unor cheltuieli. Despre procesul de notificare a unei daune la Groupama si despre perioada de timp in care mi-am recuperat banii, am scris mai multe in acest articol.

Mai exista un scenariu la care putini parinti se gandesc in momentul rezervarii: ce se intampla daca un copil se imbolnaveste in ultimele zile ale vacantei si medicul recomanda amanarea zborului de intoarcere? Sau daca are nevoie de spitalizare si unul dintre parinti trebuie sa ramana alaturi de el? Intr-o asemenea situatie pot aparea cheltuieli suplimentare pentru cazare, modificarea biletelor de avion sau transportul medical, iar acestea pot depasi considerabil costul consultatiei. De aceea, cand alegem o asigurare, este bine sa verificam nu doar cheltuielile medicale, ci si eventualele acoperiri pentru intreruperea sau extinderea calatoriei, transport medical si repatriere. Nu toate sunt incluse automat, iar limitele, conditiile si excluderile difera in functie de produs si de optiunile alese. Puteti analiza asigurarile pentru calatorii in strainatate oferite de Groupama pentru a vedea ce varianta corespunde nevoilor familiei.

Copii veseli pe locurile lor din avion, alături de un adult, înaintea zborului

Planul B nu inseamna sa pleci la drum cu teama ca se va intampla ceva

Dupa atatia ani de calatorii, inclusiv alaturi de Andra si de copii, continui sa cred ca experientele pe care le traim impreuna sunt printre cele mai valoroase lucruri pe care le putem oferi celor mici. Nu doar destinatiile in sine conteaza, ci si faptul ca petrecem timp impreuna, descoperim locuri noi si invatam sa ne adaptam unor situatii diferite. Nu as renunta la o destinatie indepartata doar pentru ca presupune mai multa organizare si nici nu mi-as dori ca grija pentru siguranta copiilor sa ne impiedice sa ne bucuram de calatorii. Dar am invatat ca este mult mai usor sa gestionezi o problema atunci cand ai facut cateva pregatiri simple inainte de plecare.

In articolul meu despre calatoriile cu copiii spuneam ca incercam, eu si Andra, sa nu plecam la drum stresati si sa nu transmitem celor mici tensiunile noastre. Cred in continuare ca este un sfat foarte important. Copiii observa imediat cand parintii sunt agitati, iar o situatie neprevazuta poate deveni si mai dificila daca noi suntem complet coplesiti. Bineinteles ca nu putem elimina ingrijorarea atunci cand unul dintre ei este bolnav, dar putem evita o parte din haosul organizatoric daca stim unde avem documentele, pe cine trebuie sa contactam si ce optiuni de asistenta sunt disponibile. Pentru mine, calmul nu inseamna sa minimalizezi o problema, ci sa poti lua deciziile necesare fara sa pierzi timp cu lucruri pe care le puteai pregati acasa.

Pana la urma, o vacanta cu copiii nu trebuie sa iasa perfect ca sa fie una reusita. Uneori schimbam programul, renuntam la o excursie, petrecem mai mult timp la hotel sau acceptam ca cei mici au nevoie de odihna, nu de inca trei obiective turistice. Important este sa fim suficient de flexibili incat sa ne adaptam si suficient de bine pregatiti incat, atunci cand apare o problema, sa nu pierdem timp pretios cautand de unde sa incepem.

Pentru mine, planul B inseamna exact aceste lucruri: o trusa medicala pregatita impreuna cu pediatrul, documentele importante la indemana, o asigurare potrivita vacantei si accesul la asistenta medicala atunci cand avem nevoie. Sunt detalii care nu apar in fotografiile de pe Instagram si despre care, intr-o vacanta fara incidente, nici nu ne mai amintim. Dar ele pot face o diferenta importanta intr-un moment dificil.

Iar daca la intoarcerea acasa singurele discutii sunt despre locurile vizitate, experientele copiilor si urmatoarea destinatie pe care ne dorim sa o descoperim impreuna, cu atat mai bine. Inseamna ca ne-am putut bucura de calatorie si ca planul B a ramas exact ceea ce ne-am dorit sa fie: un plan de rezerva.

Răzvan Pascu cu familia pe prispa unei case tradiționale din județul Mureș
Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine