RĂZVAN PASCU

Calatorii in Romania · 5 min lectură

Harghita, dincolo de peisaje: vizite la ferme si producatori locali prin programul Open Farm

De Răzvan Pascu

In ultimii ani, am observat ca oamenii sunt tot mai curiosi sa afle ce se afla in spatele mancarii pe care o descopera intr-o vacanta. Nu mai este suficient ca un preparat sa fie gustos. Vor sa stie cine a facut branza, de unde vine carnea, cine a cules fructele sau cum a fost pregatit siropul pe care il beau dimineata. Si mi se pare firesc, pentru ca atunci cand cunosti omul, locul si povestea din spatele unui produs, parca il savurezi cu totul altfel.

In Harghita, legatura dintre gastronomie, producatorii locali si comunitate nu este doar un concept frumos, ci o realitate pe care o intalnesti la tot pasul. Judetul are o traditie foarte puternica in ceea ce priveste produsele locale, iar colaborarea dintre micii producatori, pensiuni si restaurante este mult mai vizibila decat in multe alte zone ale tarii.

Faptul ca, incepand din 2027, Harghita va purta titlul de Regiune Gastronomica a Europei nu face decat sa confirme ceva ce oamenii de aici construiesc de multa vreme.

Iar acum, aceasta legatura dintre producatorii locali si cei care ajung sa viziteze judetul capata o forma si mai clara prin Open Farm, un program care mie mi se pare exact genul de initiativa de care Harghita avea nevoie.

Despre Harghita am scris de multe ori de-a lungul anilor, iar aici gasiti toate articolele si recomandarile mele despre judet.

.

–

Ce este Open Farm?

Prin programul Open Farm, fermele, gospodariile, micile unitati de procesare si producatorii locali din Harghita isi deschid portile pentru vizitatori, pe baza unei programari facute inainte.

Practic, nu mai cumparati doar un produs de pe raft si nu il descoperiti doar intr-o farfurie, la restaurant. Puteti merge chiar in locul in care este facut, sa vedeti ferma sau atelierul, sa ii cunoasteti pe oamenii din spatele lui si sa intelegeti intregul proces, de la materia prima pana la produsul pe care il gustati la final.

Cred ca astfel de experiente schimba mult felul in care descoperim o destinatie. Nu mai este vorba doar despre obiective turistice pe care le bifam intr-un weekend, ci despre oamenii locului, despre munca lor si despre povestea din spatele mancarii pe care o gasim acolo.

In acest moment, programul reuneste 33 de locatii certificate, impartite in opt categorii: procesatori de fructe, producatori de plante medicinale, crescatori de animale, procesatori de lactate, apicultori, brutarii, ateliere demonstrative si un horticultor.

Fiecare locatie a trecut printr-un proces de certificare, astfel incat vizitele sa se desfasoare in conditii bune, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii, igienei si sigurantei.

.

–

Cateva locuri care mi-au atras atentia

Lista este lunga, insa sunt cateva locuri care mi-au atras atentia in mod special.

La Csiki Botaniq, in Ciceu, Ferenc Vargyas va intampina cu un tur prin solariile si spatiile in care cultiva flori si rasaduri. Pe parcursul vizitei aflati mai multe despre plantele adaptate climatului din zona Ciucului, iar la final puteti planta chiar voi o floare pe care sa o luati acasa. Este genul de experienta potrivita pentru familii cu copii, clase scolare, grupuri sau chiar activitati de echipa.

La distileria Jamy, din Odorheiu Secuiesc, puteti urmari drumul fructului din livada pana in pahar si puteti descoperi cum sunt realizate distilatele artizanale care au obtinut premii la competitii internationale.

.

Tot in zona bauturilor, la Csiki Sor, in Sansimion, puteti vedea cum este produsa berea, puteti afla mai multe despre ingredientele si tehnologia folosita si, desigur, puteti degusta mai multe sortimente chiar la fabrica.

Pentru cei care calatoresc impreuna cu copiii, Ferma de aventura Tofalvi si Manufactura Kukiland sunt doua variante foarte bune. Copiii pot interactiona direct cu animalele, se pot plimba cu poneiul sau cu caruta si pot participa la activitati gandite special pentru cei mici.

Iar daca va plac branzeturile, la Tejbanya, in Suseni, descoperiti o gospodarie traditionala si un atelier de branzeturi in care sunt realizate produse maturate din lapte crud. Vizita include si degustare, iar gazdele vorbesc deschis despre agricultura apropiata de natura si despre munca din spatele fiecarei bucati de branza.

.

La Timian Chalet & Farm, in apropiere de Miercurea Ciuc, gasiti o proprietate de familie asezata la poalele Muntilor Harghita. Domeniul functioneaza dupa o filozofie bazata pe folosirea resurselor proprii, cu gradina de legume, livada si animale, iar produsele fermei sunt folosite inclusiv in preparatele servite oaspetilor.

Nu in ultimul rand, atelierul de ciocolata Krausz, din Santimbru, si brutaria artizanala Kenyermuhely, din Gheorgheni, sunt genul de opriri pe care le recomand celor care vor sa vada cum este facuta mancarea buna, nu doar sa o guste. La Krausz puteti urmari procesul prin care o boaba de cacao ajunge sa se transforme in ciocolata artizanala, iar la Kenyermuhely puteti descoperi cum sunt pregatite painea cu maia, baghetele si produsele de patiserie prin metode traditionale.

.

–

Open Farm Weekend revine in 25-26 septembrie 2026

Pe langa posibilitatea de a vizita aceste locuri pe tot parcursul anului, cu programare prealabila, unitatile participante sunt si partenere ale evenimentului Open Farm Weekend.

Evenimentul este organizat de doua ori pe an, iar fermele si producatorii pregatesc programe speciale pentru public: demonstratii, degustari, interactiune cu animalele si activitati pe care nu le gasiti neaparat in timpul unei vizite obisnuite.

Prima editie a avut loc la putin timp dupa lansarea programului, intre 29 mai si 1 iunie 2026. Timp de patru zile, 14 ferme si unitati de procesare alimentara din Harghita si-au deschis portile pentru public, iar interesul a depasit asteptarile organizatorilor.

Aproape 900 de persoane au participat la activitatile primei editii, de la prezentari de ferma si degustari pana la interactiune cu animalele, sesiuni informative si ateliere interactive.

Practic, oamenii au putut vedea cu ochii lor, in doar cateva zile, tot ce inseamna munca din spatele alimentelor pe care le gasim de obicei doar in farfurie sau pe rafturile magazinelor.

Urmatoarea editie va avea loc in perioada 25-26 septembrie 2026, asa ca, daca vreti sa organizati o scurta vacanta de toamna, puteti lua in calcul varianta de a merge la Open Farm Weekend in Harghita.

–

Cum va programati

Toate locatiile incluse in program pot fi vizitate doar pe baza unei programari prealabile.

Pe pagina cu toate locatiile Open Farm gasiti lista completa a celor 33 de ferme, ateliere si producatori, precum si informatii despre experientele oferite, adresele si datele de contact ale fiecarei unitati.

Va recomand sa verificati direct conditiile fiecarei locatii inainte de plecare, pentru ca durata programelor, numarul minim de participanti si activitatile disponibile pot fi diferite de la un producator la altul.

Sincer, nu cunosc multe judete din Romania care sa aiba un program atat de bine pus la punct si care sa creeze o legatura atat de directa intre producatorii locali si turistii care vor sa descopere mai mult decat atractiile clasice.

Daca ajungeti in Harghita in perioada urmatoare, va recomand sa lasati putin deoparte traseul obisnuit si sa includeti macar o astfel de vizita in program. Sa ii cunoasteti pe oamenii locului, sa vedeti unde sunt realizate produsele si sa intelegeti munca din spatele lor este, de multe ori, o experienta care ramane cu voi mai mult decat o simpla fotografie frumoasa.

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine