RĂZVAN PASCU

Calatorii - impresii · 12 min lectură

Insula Kefalonia din Grecia: cele mai frumoase plaje de vizitat

De Răzvan Pascu

In Kefalonia am ajuns intamplator, acum 2 ani. Vacanta noastra initiala ar fi trebuit sa fie doar in Zakynthos, dar am fugit in Kefalonia dupa o saptamana, in cautarea unor locuri mai autentice si mai ferite de hoardele de turisti britanici (si nu numai) cu mult alcool la bord. Si am ramas in Kefalonia aproape 2 luni. Ne-am amanat saptamana dupa saptamana biletul de avion, pana cand am pierdut si ultimul zbor charter de retur spre casa. Ne-am prelungit masina pe care o inchiriasem din Zakynthos initial pentru o singura zi si am pastrat-o peste o luna si jumatate.

Ce ne-a convins? Frumusetea si autenticitatea acestei insule, bucuria ca nu te simti ca un “dolar cu picioare”, asa cum se intampla in alte destinatii turistice, si faptul ca foarte repede ne-am creat o rutina apropiata de cea de acasa: supermarketul nostru, libraria noastra, plaja noastra, taverna noastra, vila noastra.

Un mare noroc pentru noi a fost si faptul ca primul contact cu insula a fost nordul Kefaloniei, o zona muntoasa de un farmec aparte, cu plaje cu pietre, o atmosfera putin mai rigida decat zonele unde gasesti plaje cu nisip, dar infinit mai potrivita pentru ceea ce cautam noi: peisaje care sa iti curete retina, turisti mai putini, o liniste pe care putine destinatii turistice o pot garanta (mai ales ca eram in septembrie sau octombrie).

.

Mi-am dorit de multe ori sa va povestesc despre Kefalonia, asa ca astazi incep o serie mai lunga de articole despre acesta insula frumoasa.

Coasta Kefaloniei este presarata cu zeci de plaje frumoase, ape turcoaz si milioane de ocazii de facut cele mai impresionante poze. Jumatatea sudica a insulei are plaje intinse cu nisip fin auriu, hoteluri si taverne cochete, un soi de riviera pentru iubitorii de soare si plaja. Jumatatea nordica a insulei este bogata in vegetatie, muntoasa, cu o briza relaxanta, plaje cu pietricele albe fine si apa in cele mai frumoase nuante de turcoaz, unele la fel de frumoase precum in Seychelles.

Dintr-un noroc, prima oprire a noastra in Kefalonia a fost in nord-estul insulei, langa orasul Sami. Aici nu simti agitatia tipica vacantelor la mare, cu terase infinite si magazine de chilipiruri. Sami este un oras micut care “tolereaza” turistii si ii introduce in atmosfera unui oras din Grecia insulara.

Dar sa revenim la cele mai frumoase plaje din Kefalonia. Desi noi suntem fanii plajelor cu pietricele si ne plac micile golfuri pe care le gasesti la fiecare cotitura de drum, farmecul Kefaloniei este ca insula are o varietate spectaculoasa de plaje si peisaje si ca la fiecare 30-40 de minute de mers cu masina schimbi peisajul, indiferent in ce punct ai fi pe insula.

.

Myrtos Beach

Despre Myrtos se spune in mod unanim ca este cea mai frumoasa plaja din Kefalonia, unii spun chiar ca ar fi cea mai frumoasa plaja din Grecia. Chiar si eu cand am ajuns pentru prima data la Myrtos, am exclamat: “Seychelles de Grecia”. Pentru ca turcoazul apei este apropiat de ceea ce am vazut doar prin destinatii exotice, unde ajungi dupa ore bune de zbor din Romania. Myrtos este insa o experienta “turistica”, o plaja superba, cu multe pietre de un alb imaculat si apa turcoaz. Daca ajungeti aici pregatiti-va sa faceti sute de poze. Dar atentie la valuri.

Myrtos Beach se afla la 29 de km de capitala insulei, Argostoli, intr-o zona frumoasa, avand imprejur o coasta arida. Veti face aici niste fotografii de colectie. Plaja Myrtos a castigat reputatie in intreaga lume si se stie despre aceasta ca a fost inclusa constant in revistele de calatorie printre cele mai frumoase si impresionante plaje din lume. Va spun sincer ca asa este. Curatenia, frumusetea naturala sunt atu-urile ei primare, insa apusul, pe care va sfatuiesc din inima sa nu il ratati aici, va fi elementul care va va lasa impresionati. De aceea sa va recomand sa ajungeti aici spre dupa-amiaza si sa ramaneti pana la apus. Iar cel mai frumos apus nu il veti vedea de pe plaja, ci de sus, de pe drumul spre Fiskardo, sunt mai multe locuri unde puteti opri masina si sa faceti poze cu plaja de sus + peisajul complet + soarele la apus.

.

Myrtos are o forma semicirculara si este inconjurata de stanci albe grandioase, care fac peisajul de poveste, cu vegetatie luxurianta, deasupra acesteia creandu-se altfel un cadru spectaculos. Peisajul verde viu si luxuriant, terenul abrupt, pietricelele albe, apa turcoaz sunt cateva parti care fac plaja aceasta uluitoare. Plaja este bine organizata in cea mai mare parte, are umbrele, o terasa, sezlonguri, insa are si o mica parte izolata, ideala pentru cei care cauta intimitate profunda. In bataia soarelui, apa are culoarea albastru deschis, bleu perfect.

Trebuie sa stiti ca are si valuri destul de mari si apa se adanceste destul de repede, asa ca cei mici nu sunt neaparat fanii acestei plaje. Noi am fost de mai multe ori aici si de cele mai multe ori nu am putut intra cu copiii in apa.

.

Antisamos Beach

Plaja Antisamos, si ea printre preferatele noastre, este la doar 10 minute de mers cu masina de portul Sami (se afla la 4 km de Sami) pe un drum de coasta splendid, si la 30 de km de Argostoli, capitala Kefaloniei.

Aici veti intalni o combinatie perfecta intre vegetatia muntelui, albul pietrelor si smaraldul apei. Mai mult, apa este atat de limpede incat atunci cand am vizitat-o, copiii nostri au putut vedea foarte multi pesti cu ochiul liber.

Antisamos este o plaja vasta, cu pietricele albe stralucitoare, inconjurata si ea de o verdeata luxurianta. In bataia soarelui, apa se vede in diverse nuante de verde. Aici au fost filmate scene din filmul Mandolina capitanului Corelli. Plaja este si ea foarte bine organizata, cu umbrele, sezlonguri si terase. Dar cel mai mult frapeaza peisajul ofertant aici pentru fotografii, iar in spatele dealului exista un loc pentru iubitorii de plaja si de natura.

.

In timp ce stai aici intins pe plaja, poti admira insula Ithaca, exact la orizont. La fel ca si Kefalonia, Ithaca este o insula foarte verde, cu paduri de pini si chiparosi, minunata insula a lui Ulise. De asemenea, se pot face si activitati de apa pe aceasta plaja, inclusiv inchiriat mici barcute si ski-jeturi. Iar incepand de anul aceasta exista si un submarin galben mare, cu care turistii se pot plimba pentru a vedea pestisorii (deocamdata este singurul de pe insula).

Antisamos este destul de celebra, prin urmare as putea spune ca este aglomerata, mai ales in lunile pline de turisti (iulie-august). Cu toate acestea, cum plaja se intinde pe o portiune destul de lunga, se gasesc si locuri mai retrase, cu cat va veti indeparta de barurile de pe plaja. Eu as merge in Kefalonia in iunie sau septembrie, oricum.

Aici insa o sa va mai dau un hint si este unul chiar superb, o sa vedeti de ce. La doar 4 km de plaja Antisamos se afla pestera Melissani, cu lacul subteran cu acelasi nume. Chiar va rog tare sa nu o ratati.

.

Spectacolul lacului subteran Melissani este desavarsit, fotografiile pe care le veti surprinde aici plus momentul pe care il veti trai, o sa va placa mult de tot. Noi deja am experimentat acest loc, chiar cu copiii.

Sunt foarte putine situatiile in care copiii nostri raman fara glas, insa Pestera Melissani a fost unul dintre aceste locuri. In timp ce ne plimbam cu barca pe lacul subteran, in mijlocul muntelui si cu cerul deasupra noastra, cu apa care reflecta tot felul de forme luminoase pe peretii stancosi, Alex si Vladut au renuntat la milionul de „de ce-uri” si s-au multumit sa exclame „wooow”, de fiecare data cand formele din pestera semanau cu o fantoma. Este o vizita obligatorie daca ajungeti in Kefalonia si o experienta unica. Pont: sa mergeti in jurul orelor 12:00-14:00, atunci bate soarele cel mai bine pentru fotografii.

Xi Beach

Plaja Xi, faimoasa si ea printre plajele superbe ale Kefaloniei, se caracterizeaza prin dealurile albe stancoase care inconjoara plaja, dar ceea ce o face cu adevarat speciala este nisipul maroniu-roscat. Este cunoscuta ca plaja cu nisipul rosu. Plaja Xi se afla la 40 de km distanta de Argostoli si la 10 km de Lixouri. Plaja isi poarta acest nume datorita golfului care are forma literei X.

.

Coloritul plajei este atractia principala pentru multi turisti care o viziteaza. Ba chiar am observat multi oameni care isi pun lutul de pe plaja din cap pana in picioare, asteptand un fel de efect miraculos, ca la namol. Deci daca vizitati plaja XI, am putea spune ca aveti parte si de tratament SPA. Si nu glumesc deloc cu ceea ce am spus, pentru ca suprafata plajei de aici fiind nisipoasa, cu pietre argiloase care sunt folosite in mod regulat in scopuri curative si cosmetice, aceasta serveste si in acest sens. Coborarea aici este lina, o face o plaja perfecta si pentru copii.

Adancimea marii este mica, valurile joase sunt ideale pentru incepatorii inotatori. Tarmurile inalte alcatuiesc mai multe golfuri diferite pe care te poti plimba in timp ce esti in apa. Se ajunge aici si pe apa, nu doar cu masina sau cu autobuze. O nava turistica pe numele Queen Bee navigheaza pana aici de la Lassi. Xi este considerata totodata una dintre cele mai bine echipate plaje, cu umbrele de paie. Se gaseste aici si centru pentru sporturi nautice.

Kaminia Beach

Kaminia se afla pe coasta de sud a insulei, langa Skala si este una dintre cele mai lungi plaje cu nisip de aici. Nisipul auriu si apa turcoaz limpede, combinate cu linistea vor cuceri inimile chiar si celor mai pretentiosi turisti. Cand ma gandesc la plaje izolate, retrase si mai intime, lipsite de aglomeratie, pe Kaminia o am in minte. Aici spectacolul naturii este asigurat mai ales in perioada mai-august, cand testoasele Carretta-Carretta marine rare isi depun ouale pe marginea unei plaje numite Mounda (plaja Kaminia mai poarta aceasta denumire) si cu putin noroc le veti putea observa.

Aici nu exista atractii de genul sporturilor de apa, muzica tare sau alte elemente de acest tip, dupa cum va spuneam este o plaja intru totul pentru relaxare si contemplare. Este potrivita si pentru familiile cu copii, deoarece nisipul coboara usor in mare, puteti inainta peste 50 de metri si inca veti atinge fundul marii. Insa mai am o mentiune aici, ca sa nu aveti surprize la fata locului – capatul sudic al acestei plaje este destul de frecventat de nudisti.

Makris Gialos

La doar cateva minute de mers cu masina de capitala Argostoli, plaja Makris Gialos combina apa turcoaz specifica insulei, cu nisipul auriu. Este amenajata cu sezlonguri, umbrele si presarata cu baruri. Fiind aproape de capitala este o plaja destul de aglomerata si de aceea va recomand sa ajungeti aici dimineata devreme. Este recomandata ca fiind o plaja preferata de familiile cu copii, dar realitatea din familia noastra ne-a demonstrat ca ai nostri prefera plajele cu pietricele.

Fteri Beach

Fteri Beach este o plaja micuta, accesibila doar cu barca sau dupa o drumetie, este o plaja complet neamenajata, dar perfecta pentru cateva ore de balaceala.

Unul dintre cele mai virgine locuri ale Kefaloniei, Fteri Beach este situata in partea de nord a orasului Paliki, langa Lixouri. Fundalul de stanci albe, calcarul si vegetatia de pe coasta creeaza un cadru idilic, pur si simplu odata ajunsi acolo uitati de tot, daca ati avut vreo grija. La mica distanta de mal se afla o stanca inalta de pe care se pot face scufundari.

Multi greci spun ca Fteri ar fi cea mai frumoasa plaja mica din Kefalonia. Este precum Myrtos, doar ca mult mai mica si mai greu de ajuns. Un mare plus al acestei plaje, care reuseste sa isi pastreze frumusetea naturala intacta, este ca nu exista acces rutier la ea. Se poate ajunge aici cu barca (drumul dus-intors ne-a costat aproximativ 50 de euro – 2 adulti si 2 copii, dureaza cam 15 minute pe sens) sau mergand la pas, pe traseu montan care dureaza in jur de 40-50 de minute, urmarind punctele verzi si rosii de pe stanci. Poteca este potrivita si pentru turistii neexperimentati, insa atentie caci are pante abrupte, deci va trebuie echipament.

Traseul de coborare pana la plaja este relativ usor, dar drumul de intoarcere dureaza mai mult de o ora, fiind mai anevoios. Evident, pentru familiile cu copii mici nu recomand drumetia. Nu exista facilitati pe plaja, asa ca trebuie sa veniti cu prosoape, mancare si apa, dupa caz.

.

Emplisi, Dafnoudi si Foki – plajele din nord

Dintre plajele apropiate de orasele din nord si nord-vest, Fiskardo si Assos, noi am incercat plaja Emplisi, usor accesibila dar destul de aglomerata in sezon, si plaja Foki, un golf micut cu apa de smarald si multi maslini sub umbra carora va puteti adaposti de soare.

.

Despre Dafnoudi se spune ca este o plaja care merita incercata, insa accesul se face printr-o drumetie pe care nu ne-am incumetat sa o facem cu cei mici.

Daca ar fi sa fac un top personal al celor mai frumoase plaje, eu as spune Myrtos pentru peisaje si fotografii, Antisamos pentru balaceala si atmosfera si Fteri pentru libertate. Iar din sud, as alege zona Skala, daca doriti neaparat plaje late si cu nisip.

Sper ca v-am incantat si voua simturile si mai ales ca v-am facut pofta de vacanta si de vizitat plaje la care o sa vreti dupa aceea sa va reintoarceti negresit.

.

–

Fotografii realizate cu noul telefon Galaxy S22+ de la Samsung, dotat cu 3 camere. Camera principala este wide, de 50 MP, cu tetra binning, ce are si un senzor masiv care surprinde mai multa lumina pentru fotografii mai bune si mai clare pe timp de noapte. Mai are o camera ultra wide de 12 MP, dar si o camera telephoto de 10 MP cu zoom optic 3x. Camera selfie are si ea 10 MP, pentru a capta cele mai bune unghiuri. S22+ vine si cu cel mai rapid cip utilizat pe Galaxy, plus o baterie inteligenta, ce se adapteaza la modul in care folosesti telefonul, astfel incat sa dureze mai mult de 24 de ore.

–

–

Recomandare de Cazare in Kefalonia

Daca vreti o vacanta in Kefalonia, unde sa va bucurati atat de mare, cat si de munte, Homer Luxury Villas Kefalonia este locul perfect.

Situate in apropiere de orasul Sami, sus pe munte, cele 2 vile private au cate 3 dormitoare + living, pot acomoda fiecare 6 adulti si 2 copii, sunt la doar cateva minute de plaja si ofera liniste, confort si o priveliste de vis. Detalii gasiti aici:https://homervillaskefalonia.com

Fiecare vila are infinity pool cu vedere panoramica la Marea Ionica si insula Itaca (piscina este incalzita), terasa privata cu gradina, bucatarie complet utilata, gratar, WiFi, aer conditionat si parcare privata.

Sunteti aproape de tot ce conteaza: la 25 de minute de Argostoli, capitala insulei, la 30 de minute de celebra plaja Myrtos, la 15 minute de superba plaja Antisamos, la 5 minute de pesterile Melissani si Drogarati, la 8 minute de plajele din Agia Paraskevi sau Karavomilos si la 10 minute de restaurantele locale si magazinele din orasul Sami. Aveti nevoie de masina daca va cazati aici, iar privelistea asupra Marii Ionice si a insulei Itaca este uimitoarea. Daca nu aveti chef sa iesiti din curte, puteticomanda mancare de la tavernele din zona si sa va bucurati de piscina.

Vilele se pot rezerva si prin Booking.com, dar preturi mult mai bune gasiti prin rezervare directa. Detalii si rezervari direct pe site, la https://homervillaskefalonia.com

.

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine