excursii-razvan-pascu

Incerc tot timpul sa ,,simt” cat mai mult din cultura destinatiilor turistice pe care le aleg, sa ma conectez si sa inteleg istoria si traditiile locurilor pe care le vizitez, sa traiesc experiente cat mai aparte.

Totodata, colectionez amintiri (si magneti 😊) si sunt pasionat de cazari premium. Caut intotdeauna servicii cat mai bune, unitati de cazare care sa aiba ceva deosebit atat pentru vacantele pe care le fac alaturi de familie, cat si pentru calatoriile de grup pe care le organizez de ani buni, astfel incat experienta excursiilor sa fie la cel mai inalt nivel.

Desi ,,stelele” indica de fel cat de bine este cotat un hotel, de-a lungul timpului am lasat la o parte acest criteriu si l-am inlocuit cu experienta de neuitat a unei cazari autentice. Am dormit la cort cu beduinii in Iordania, am petrecut o noapte pe insula Amantani din zona Lacului Titicaca din Peru… am atatea amintiri faine, din locuri unde timpul pare ca a stat in loc si, de cand ma stiu, m-au atras hotelurile si pensiunile mai rustice, dar un rustic studiat, care te duce cu gandul la una dintre expresiile mele preferate ,,luxul simplitatii”.   

Un astfel de loc de care m-am indragostit de la prima vizita este chiar la noi in tara, in inima Romaniei, in judetul Covasna din Transilvania, anume Casele de Oaspeti ale Contelui Kalnoky din satul Miclosoara (la 45 de minute de Brasov), unde am incercat in repetate randuri sa ne cazam, insa nu am reusit pana anul acesta, fiind mereu rezervate toate camerele cu multe luni in avans de catre turistii straini care indragesc Romania si traditiile specifice.

Cum este la Casele de oaspeti ale Contelui Kalnoky?

Casele de oaspeti se afla pe Domeniul de la Micloșoara și dateaza din anii 1800-1900, insa au fost reconditionate cu mare grija, astfel incat sa se pastreze cat mai mult din farmecul original. Fiecare casuta are cate o curte spatioasa, interiorul lor fiind alcatuit din piese traditionale secuiesti si transilvanene, inclusiv textile, ce recreeaza atmosfera secolului al 19-lea.

.

Astfel, farmecul locului este inca pastrat in casutele cu mobilier vechi, lazi de zestre, sobe din teracota, fotolii si jilțuri ce te transpun in Transilvania anilor 1900. Peisajele neatinse de tumultul urban, linistea de aici, dar si oamenii primitori pe care ii vei intalni, conving pana si un workaholic ca mine sa isi acorde ragazul necesar pentru a descoperi imprejurimile, a se relaxa pe deplin si a-si reincarca bateriile. Am scris recent un articol amplu despre experienta noastra in familie la Casele de Oaspeti ale Contelui Kalnoky. Il puteti gasi aici

Pe langa energia aparte pe care o are Domeniul de la Micloșoara, in locatie se organizeaza ocazional si diverse evenimente pe care va recomand sa le luati in calcul cand va faceti planuri pentru escapade de final de saptamana. O sugestie ar fi chiar evenimentul ce are loc zilele urmatoare, in perioada 2-4 octombrie, intitulat sugestiv Kalnoky Castle’s Autumn Nocturnals: un weekend autentic, cu muzica live, preparate traditionale delicioase, degustare de vinuri si atmosfera pe cinste. Pe scurt, un program de detoxifiere urbana, in mijlocul naturii, intr-un cadru de poveste, intr-o zona indragita inclusiv de capetele incoronate ale Europei.

.

Ce se va intampla la evenimentul Kalnoky Castle’s Autumn Nocturnals?

Conform programului anuntat de catre cei de la Casele de Oaspeti ale Contelui Kalnoky, de vineri, 2 octombrie si pana duminica, 4 octombrie, participantii se vor bucura de urmatoarele activitati:  

Vineri, 2 octombrie

Cand sositi la Micloșoara veti fi intampinati cu o bautura de bun-venit la cafeneaua de pe Domeniu – Stone Pub, iar dupa check-in, aveti timp liber pentru a va relaxa si a descoperi imprejurimile.

La cina va veti bucura de un ospat copios intr-un cadru rustic si o atmosfera ,,cozy”, langa semineu.

Sambata, 3 octombrie

Incepeti ziua cu un mic dejun transilvanean, dupa care in program sunt incluse o serie de activitati precum plimbare cu caruta, picnic tip barbeque acompaniat cu vin fiert, vizita la potcovaria medievala din sat, atelier de pregatire a cozonacului secuiesc – Kürtőskalács, sau plimbari in gradina Castelului.

Seara o veti petrece la Castel, unde are loc o cina nobiliara cu patru feluri de mancare si degustare de vin, in ambientul unui c𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 𝐥𝐢𝐯𝐞 sustinut de cei de la 𝐓𝐢𝐛𝐞𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐐𝐮𝐚𝐫𝐭𝐞𝐭. De asemenea, daca doriti, puteti face si un tur care sunt aproape sigur ca o sa va placa – vizita la lumina lumanarii a Castelului nobiliar, construit in 1500 cu destinatia de conac de vanatoare al familiei Kalnoky.

Duminica, 4 octombrie

Inainte de check-out, pentru a incheia experienta asa cum ati si inceput-o, autentic si memorabil, aveti inclus un brunch transilvanean la Casele de Oaspeti.

Cat costa participarea la evenimentul Kalnoky Castle’s Autumn Nocturnals?

Pretul pachetului prezentat, cu toate activitatile si mesele incluse este de 290 EUR/ persoana.

Cum pot face rezervari pentru weekendul Kalnoky Castle’s Autumn Nocturnals?

Daca sunteti interesati de un astfel de inceput de octombrie inedit, va las aici si datele de contact pentru rezervari: reservations@transylvaniancastle.com sau +40 742 202 586.

Daca nu veti mai gasi locuri, puteti incerca sa rezervati pentru alte perioade din aceasta toamna evenimente asemanatoare. 

*Avand in vedere restrictiile in vigoare, pentru siguranta tuturor persoanelor ce iau parte la eveniment, locurile sunt limitate.

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!