excursii-razvan-pascu

UPDATE: Toate locurile au fost rezervate. Va multumesc si va asteptam si anul viitor.

Saptamana trecuta am deschis inscrierile pentru una dintre cele mai asteptate si mai spectaculoase excursii ale noastre de peste an, America de Sud, iar locurile au fost rezervate in totalitate in doar 6 zile. Asadar, astazi lansam si cel de-al doilea circuit pe aceasta destinatie. Traseul este acelasi, conditiile si pretul aceleasi, tot eu voi insoti si ce de-al doilea grup, doar perioada este, desigur, alta, cu 2 saptamani mai tarziu decat grupul 1.

Eu voi pleca din Romania cu primul grup de turisti, pe 16 octombrie 2020, si ma voi intoarce in Romania cu al doilea grup, aproape de jumatatea lui Noiembrie 2020. Practic, primul grup se va intoarce fara mine in tara, iar al doilea grup va ajunge la Rio de Janeiro fara insotitor de grup, urmand ca eu sa preiau incepand de la aeroportul din Rio de Janeiro. 

Anul acesta voi avea mai multe calatorii de grup in care voi fi insotitor, realizate impreuna cu agentia de turism Eturia, in multe destinatii din toata lumea. Cele mai multe sunt deja rezervate complet, dar puteti citi aici despre cele in care mai avem locuri.

IMPORTANT – Insula Pastelui

La finalul acestui traseu de 16 zile, doritorii isi pot prelungi excursia cu inca 4 zile in Insula Pastelui, o experienta unica in viata, pe care am trait-o si eu in 2018. Asadar, cei care se vor inscrie la excursia de baza din America de Sud isi pot exprima dorinta de a se inscrie si in extensia din Insula Pastelui, dar atentie ca acolo locurile sunt putine. Mai multe detalii aflati de la agentie.     

Ce vizitam?

Ca si in anii trecuti, am muncit mult la aceste programe, si folosindu-ne de experienta grupurilor anterioare, de feedback-ul venit de la turisti, incercam sa aducem de fiecare data imbunatatiri, indiferent ca vorbim de optimizarea traseului, de alegerea ghizilor, a hotelurilor sau de experientele pe care le includem.

Excursiile noastre sunt gandite si planificate in cele mai mici detalii, astfel incat in cele 16 zile pe care le petrecem impreuna sa reusim sa vedem tot ce este mai frumos si mai interesant in cele trei tari pe care le vom parcurge, Brazilia, Argentina si Chile.

In ce locuri ajungem?

Vom ajunge in cele mai frumoase zone ale Americii de Sud, pornim de la Oceanul Atlantic, din superbul Rio de Janeiro, iar apoi zburam apoi la Iguazu, unde vizitam cascadele pe ambele parti, atat pe partea braziliana, cat si pe cea argentiniana. Continuam periplul in Argentina prin Buenos Aires, capitala tango-ului, apoi Ushuaia (orasul de la Capatul Lumii), Tara de Foc, ghetarul Perito Moreno. Cea din urma tara din circuitul nostru este Chile, unde vom vizita superbul Parc National Torres del Paine, ajungand pana in Punta Arenas, cel mai sudic oras mare din Chile, capitala, Santiago de Chile, apoi statiunile Valparaiso si Vina del Mar. Incheiem excursia la Oceanul Pacific.

Ce feedback am primit pana acum pe aceasta destinatie?

Cunosc aceasta destinatie foarte bine, am stat in total cateva luni in America de Sud cu diverse grupuri de turisti. Am avut pana acum 4 grupuri, aproximativ 200 de turisti romani au calatorit cu mine in America de Sud. Dupa cum va spuneam si mai sus, locurile in grupul lansat saptamana trecuta pentru destinatia America de Sud s-au epuizat in doar 6 zile.

Dintre toti turistii romani alaturi de care am calatorit aici, nu a fost cineva caruia sa nu ii fi placut acest circuit. Sunt pasionat de tot ce inseamna aceasta zona, iar Argentina este una dintre tarile mele preferate din toata lumea. Acum 9 ani mi-am petrecut o luna din viata doar aici, ador Buenos Aires.

Despre traseul in America de Sud (plus Insula Pastelui) la Neatza cu Razvan si Dani, Antena 1

__
.

Care va fi programul pe zile in excursia din America de Sud?

Ziua 1: 31 octombrie 2020

Veti pleca din Bucuresti spre Rio de Janeiro cu compania aeriana KLM, via Amsterdam la 6:00 dimineata si ajungeti in Amsterdam la ora locala 8:00. Aterizati in Rio de Janeiro la ora locala 18:40 in aceeasi zi, iar eu va voi astepta la aeroport impreuna cu ghidul local. Vom avea transferul spre hotelul la care vom fi cazati, situat in cea mai turistica zona a orasului, in Ipanema, la cateva minute de celebra plaja Copacabana.

Ziua 2: 1 noiembrie 2020

Dupa micul dejun vom pleca intr-un tur al orasului. Pentru inceput vom vizita cea mai importanta atractie din Rio de Janeiro, statuia lui Iisus Hristos de pe muntele Corcovado, una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne. Dupa pranz vom face un tur in centrul istoric al orasului si vom incheia excursia cu o plimbare cu telecabina pe celebrul munte Sugar Loaf – Pao de Azucar, cum ii spun localnicii. De aici vom putea admira Golful Guanabara si splendida panorama a orasului. Va fi o zi foarte frumoasa, garantez ca o sa va placa.

Ziua 3: 2 noiembrie 2020 

Dupa micul dejun, astazi avem zi libera. Puteti explora in continuare orasul pe cont propriu, va veti putea relaxa pe renumitele plaje Copacabana sau Ipanema, puteti vizita o favela sau face ski-diving, exista numeroase variante in care va puteti petrece aceasta zi si cu siguranta orice ati alege va va placea. Eu voi fi acolo ca sa va ofer cele mai potrivite sfaturi si ca sa va ajut sa petrecem frumos ziua aceasta libera, impreuna cu ghidul local. 

Seara vom putea participa la spectacole de samba.

Ziua 4: 3 noiembrie 2020

Luam micul dejun dis-de-dimineata, iar apoi vom fi transferati catre aeroportul din Rio de Janeiro. La 08:15 avem zbor spre Foz do Iguazu, unde ajungem la 10:25. Astazi exploram partea braziliana a cascadelor, de unde avem o priveliste spectaculoasa asupra intregului complex. Exista mai multe pasarele amenajate ce duc pana aproape sub cascade.

Un fenomen incantator este acela ca particulele fine de apa formeaza numeroase curcubee in lumina razelor de soare, pe care le puteti surprinde in fotografii. Spre seara vom fi transferati la hotelul la care vom fi cazati, aflat la 30 minute de cascade.

Ziua 5: 4 noiembrie 2020 

Astazi vom explora partea argentiniana a cascadelor. Exista doua circuite de vizitare a cascadelor, circuitul superior deasupra caderilor de ape si cel inferior care duce sub cascade. Sectiunea cea mai spectaculoasa a cascadei este The Devil’s Throat, Gatul Diavolului. Acesta parte este compusa din 14 mici cascade ale caror ape cad de la peste 100 de metri, aruncand la randul lor in aer pulberea volatila de stropi. Suvoaiele de apa, norii de ceata creati din vapori si zgomotul produs, toate acestea fac un spectacol greu de descris in cuvinte.

Cum ajungem in Argentina?

Trecem granita terestru, cu autocarul, din Brazilia in Argentina. Apoi avem turul la cascade pe partea argentiniana. Seara mergem spre aeroportul Puerto Iguazu pentru zborul spre Buenos Aires. Ajungem in Buenos Aires la ora locala 23:25 si vom fi transferati la hotelul pozitionat central.

Ziua 6: 5 noiembrie 2020

Astazi facem un tur de oras de 6 ore pentru a descoperi cele mai importante atractii ale capitalei argentiniene, orasul meu preferat din America de Sud: Plaza del Mayo, centrul politic al Argentinei. Vizitam si San Telmo, cel mai vechi cartier din Buenos Aires. Nu ratam nici La Boca, locul unde se spune ca s-a dansat pentru prima oara tango, cu faimoasa strada Caminito, poate cea mai fotogenica parte din Buenos.

In continuare vom face un tur pietonal al cartierului Recoleta, care se remarca prin atmosfera sa boema, prin arhitectura in stil european, parcurile imense si bulevardele cu magazine exclusiviste. Intre cele mai importante atractii turistice de aici se numara Cimitirul Recoleta, care adaposteste mormantul Evitei Peron si Biserica Nuestra Senora del Pilar.

Seara avem rezervare la cina cu show de tango la celebrul restaurant La Ventana, un spectacol superb, desfasurat cu aportul a 32 de artisti, doua orchestre de tango, un ansamblu folcloric si zeci de muzicieni si dansatori.

Ziua 7: 6 noiembrie 2020

Astazi avem zi libera in Buenos Aires. Eu voi fi acolo ca sa va ajut cu orice veti avea nevoie.

Veti putea explora orasul pe cont propriu sau puteti lua o salupa rapida si in doar 2 ore ajungeti in Montevideo, capitala Uruguay-ului. Mai exista si varianta de a vizita un orasel foarte frumos din Uruguay, Colonia del Sacramento, parte din patrimoniul UNESCO. O alta optiune este sa vizitati o estancia – ferma traditionala argentiniana, dar recomandarea mea ar fi sa ramaneti in superbul Buenos Aires, aveti ce vedea si ce face.

Ziua 8: 7 noiembrie 2020

Dimineata devreme plecam spre Ushuaia, unde ajungem la ora locala 10:10. Dupa ce lasam bagajele la hotel vom fi transferati in port. Aici ne vom imbarca pe un catamaran si pornim intr-o croaziera de-a lungul Canalului Beagle, stramtoarea care separa insulele Arhipelagului Tara de Foc.

Ce vedem in croaziera?

Vasul ne va purta catre Farul de la Capatul Lumii, pe langa Insula Lobos, unde vom putea admira coloniile de lei de mare si pasari: pinguini, albatrosi, cormorani si pescarusi. Vom naviga apoi spre o insula populata de pinguini, pe care ii vom putea admira de la bord timp de circa 40 de minunte.

Seara nu trebuie sa ratam 2 lucruri delicioase de mancat in Ushuaia: mielul patagonez, care este absolut fabulos, dar si homari/crabi.

Ziua 9: 8 noiembrie 2020

Astazi vom face un tur al Parcului National Țara de Foc, primul parc national de coasta al Argentinei, unde ne vom bucura de peisaje spectaculoase. Turul incepe in valea Portului Ensenada, de unde vom putea admira Insulele Redonda si Estorbo, dar si lantul muntos Sampaio din Chile. Vom face si o calatorie cu “Trenul de la Capatul Lumii” – El Tren del Fin del Mundo. Plecam apoi spre Lacul Roca pentru o plimbare pana la Raul Lapataia, unde vom putea vedea Dealul Condorului, aflat la granita cu Chile. Dupa o scurta plimbare prin padure, pentru a observa digurile construite de castori, vom ajunge in final in Golful Lapataia.

La sfarsitul turului vom fi transferati la aeroport si zburam spre El Calafate. Ajungem in El Calafate la 19:40.

Ziua 10: 9 noiembrie 2020

Ziua aceasta va fi una foarte fotogenica si frumoasa. Avem asigurat transferul (80 km) catre Parcul National Los Glaciares pentru a vedea ghetarul Perito Moreno, unul dintre putinii ghetari de pe Pamant care continua sa creasca.

Vizita va incepe pe Peninsula de Magellanes unde, de pe o serie de platforme asezate in punctele panoramice catre Lago Argentino, vom admira privelistea blocurilor de gheata care se rostogolesc catre Canal de los Tempanos (Canalul Aisbergurilor). Vom continua catre destinatia finala, ghetarul Perito Moreno, pe un drum care strabate o zona superba, cu lacuri, cursuri de apa, paduri si munti inzapeziti.

Ziua 11: 10 noiembrie 2020

Astazi calatorim din El Calafate spre Puerto Natales (Chile), dar ne oprim si in impresionantul Parc National “Torres del Paine”, Rezervatie a Biosferei, cu o suprafata de 2400 km². Peisajele de aici sunt de-a dreptul spectaculoase. Ajungem si la Laguna Amarga, unde vom admira privelistea de exceptie a masivelor Cuernos del Paine si Almirante Nieto. Continuam cu Lacul Nordenskjold, de un turcoaz incredibil, unde in mod cert vom face zeci de fotografii.

Cum ajungem in Chile?

Vom trece granita in Chile cu autocarul, apoi facem turul parcului national Torres del Paine si vom ajunge seara in Puerto Natales, un orasel chilian aproape de Parcul National, unde ne vom caza.

Ziua 12: 11 noiembrie 2020

Dupa micul dejun vom fi transferati la aeroportul din Punta Arenas, pentru a ne imbarca pe zborul intern spre capitala tarii, Santiago de Chile. Transferul dureaza circa 4 ore. Ajungem in Santiago la 18:51 si vom fi transferati la hotelul la care ne cazam, situat central.

Ziua 13: 12 noiembrie 2020

Astazi avem un tur de jumatate de zi prin Santiago de Chile. Vom explora intai de toate cartierele Concha y Toro si Bellavista, partea boema din Santiago. Ne indreptam apoi spre inima orasului. Acolo vizitam piata principala Plaza de Armas, inconjurata de cladiri istorice cum ar fi Catedrala Metropolitana, Posta Veche, Cladirea Primariei si Palacio de la Moneda. Vom urca si cu telecabina pe Cerro San Cristobal, de unde admiram superba panorama.

Optional

In a doua parte a zilei puteti opta pentru un tur cu ghid vorbitor de limba engleza in Valea Maipo – zona viticola din sudul orasului Santiago, la doar o ora distanta, unde se regasesc unele dintre cele mai bune crame din Chile. O alta alternativa este sa explorati in continuare orasul Santiago de Chile.

Ziua 14: 13 noiembrie 2020

Astazi vom vizita orasele chiliene Valparaiso & Vina del Mar. Vom ajunge initial in Valparaiso, supranumit Perla Pacificului, al carui centru vechi este listat in patrimoniul UNESCO din anul 2003. Acest oras este construit pe 45 de dealuri, iar stradutele sale inguste sunt interconectate de trepte si lifturi realizate la sfarsitul secolului XIX. Vizitam apoi frumoasa statiune Vina del Mar, renumita pentru plajele sale, cea mai cunoscuta fiind Casino Beach.

Ziua 15-16: 14-15 noiembrie 2020

Astazi la ora 16:30 va fi zborul spre casa, cu Air France. Ajungem la Paris a doua zi la ora 10:35, iar la Bucuresti la 16:50.

Cei care vor dori sa prelungeasca excursia din America de Sud cu inca 4 zile in Insula Pastelui vor pleca astazi spre celebra insula din Pacific, cea mai izolata insula din lume, aflata la 4000 de km de continent – locurile aici sunt limitate – detalii aflati de la agentie.

.

PRETUL: 4990 euro/persoana

Ce include pretul de 4990 euro/persoana?

Calatoria aceasta costa 4990 de euro. Pretul include tot programul pe care l-ati citit mai sus (fara extensia din Insula Pastelui), cu toate zborurile internationale si zborurile interne prin Argentina, Chile si Brazilia. De asemenea, sunt incluse:

  • toate cazarile cu mic dejun
  • toate tururile precizate
  • ghizi locali in fiecare destinatie
  • toate taxele de intrare in rezervatii si parcuri nationale
  • taxele de aeroport
  • bacsisurile pentru ghizi si soferi
  • asigurare complexa de calatorie si storno
  • unele show-uri (cele precizate)

Mai multe detalii despre aceasta calatorie aflati aici.

Perioada aleasa este 31 octombrie 2020  – 15 noiembrie 2020.

Cu cat va inscrieti mai repede, cu atat aveti niste discounturi suplimentare, daca sunteti in clubul Eturia Traveller aveti 2, 3 sau 4% discount. Detalii la agentie.

Unde ne cazam?

Rio de Janeiro – Arena Ipanema

Foz do Iguacu – Recanto Cataratas Hotel

Buenos Aires – Hotel Savoy

Ushuaia – Hotel Mil 810

El Calafate – Esplendor Calafate

Puerto Natales – Altiplanico Puerto Natales

Santiago de Chile – Fundador Hotel

Vize

Romanii nu au nevoie de vize pentru Argentina, Chile, Uruguay si Brazilia. Va trebuie pasaport valabil minim 6 luni de zile de la momentul intoarcerii in tara.

Care este rolul meu?

NU sunt ghid de turism, ci sunt insotitor de grup. Desi am si atestat de ghid, aleg de fiecare data sa avem ghizi locali in excursiile noastre pentru ca stiu ca cele mai bune informatii le putem afla de la localnici. Vom avem ghid local in fiecare destinatie pe care o vom vizita. Rolul meu este sa promovez calatoriile cu Eturia, destinatia America de Sud si aceasta oportunitate de calatorie, dar si sa insotesc grupul si sa va ofer expertiza mea pe aceasta destinatie in care am fost de 4 ori.

Noi vom iesi inainte de plecare ca sa ne cunoastem mai bine, vom calatori impreuna si ne vom bucura de 2 saptamani de vacanta frumoasa. Sfaturile mele despre ce se poate face in locurile in care mergem cred ca va vor fi utile, astfel incat sa va impliniti orice vis aveti cu referire la aceasta destinatie, dar si sa economisiti bani acolo unde este cazul.

Mai multe detalii despre aceasta calatorie aflati si pe site-ul Eturia.

Cupluri, grupuri sau single?

Evident daca sunteti cuplu sau un grup mai mare nu e nicio problema sa va inscrieti. Nu este nicio problema nici daca sunteti single, insa tariful afisat de 4990 euro este pentru un loc in camera dubla, deci daca sunteti single va puteti inscrie si precizati la inscriere fie ca doriti sa achitati suplimentul de single (880 euro), fie ca sunteti interesati sa gasim partener de camera, ca sa evitati plata suplimentului pentru single.

Noi vom face tot posibilul sa gasim o persoana de acelasi sex cu care sa stati in camera, astfel incat sa nu mai platiti suplimentul, daca nu va doriti asta. De regula, se rezolva destul de repede asta. La fel de rapid se si ocupa locurile in aceasta excursie.

Cum va inscrieti?

Ca sa respectam legea, totul trebuie sa treaca printr-o agentie de turism, ei trebuie sa se ocupe de facturi, de contractele cu turistii si de partea logistica. Cei de la Eturia si-au dorit sa facem acest program impreuna. Ei sunt cei care au gasit partenerii in America de Sud, ei au tinut legatura cu hotelurile de acolo, ei s-au ocupat de contractul cu compania aeriana, ei au platit avansurile si ei sunt cei care au realizat programul.

Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi adresele de email: ana.gherasim@eturia.ro, octavian.buzdugan@eturia.ro si office@eturia.ro; Puteti adauga si adresa mea in CC: contact [at] razvanpascu.ro 

Aici gasiti toate excursiile din perioada urmatoare, in care mai sunt locuri disponibile.

Nu poti merge in aceasta excursie? Lasa-ti adresa de email aici pentru a afla din timp despre urmatoarele Calatorii de Grup!

* indicates required



.

Iata mai jos o parte dintre locurile pe care le vom vedea in Brazilia, Argentina si Chile!

*fotografii: arhiva personala & Shutterstock

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!