blog turism

UPDATE 28 Aprilie: Din cauza conditiilor prin care trecem in aceasta perioada, unele lucruri referitoare la aceasta excursie au fost modificate. Mai jos sunt informatiile actuale.

Cei care ma urmariti, stiti ca am fost de nenumarate ori in calatorii de grup, dar si pe cont propriu in Tanzania si Zanzibar. Este una dintre destinatiile mele preferate din toata lumea. Anul acesta voi calatori din nou cu doua grupuri de turisti aici: prima data in iunie (excursia este deja sold-out), dar si in noiembrie la final de luna, ca si anul trecut, excursie despre care puteti citi mai multe informatii in cele ce urmeaza.

Tanzania este o destinatie unica, de-a dreptul fantastica si ma bucur ca am reusit sa conving atat de multi romani sa o descopere. Africa nu este perfecta, dar tocmai asta o face perfecta. Consider adevarata zicala care spune ca nu iti poti da seama de frumusetea Africii decat dupa ce ai ajuns macar o data acolo, ca sa simti pamantul acela rosu… iar apoi iti vei dori sa te intorci.

Ce feedback am avut pana acum referitor la aceasta excursie?

Dintre toti turistii alaturi de care am calatorit in aceasta destinatie in ultimii ani, niciunul nu s-a intors acasa dezamagit de Tanzania continentala sau de Zanzibar. Foarte multi chiar au spus ca a fost vacanta vietii lor. Probabil ca este vacanta pentru care aproape as putea sa va garantez ca va fi unica, memorabila si ca o sa va placa mult.

Ce vom face in aceasta excursie?

In aceasta excursie vom vizita cele mai importante parcuri nationale din Tanzania, Manyara, Ngorongoro si Serengeti. Avem oportunitatea de a vedea LIVE animalele pe care de obicei le urmaream la National Geographic sau Animal Planet. Ulterior, ne vom relaxa pe plajele exotice din Zanzibar. Ne vom bucura de servicii de calitate, hotelurile incluse oferind pensiune completa in safari si regim de mese all-inclusive in timpul sederii in Zanzibar si fiind printre cele mai frumoase in care am stat eu vreodata in Tanzania.

Anul acesta voi avea mai multe calatorii de grup in care voi fi insotitor, realizate impreuna cu agentia de turism Eturia, in multe destinatii din toata lumea. Puteti citi despre toate aici.

Despre calatoria in Tanzania si Zanzibar, cu Catalin Maruta, la Pro TV

.

Despre calatoria in Tanzania si Zanzibar, la Neatza cu Razvan si Dani, la Antena 1

.

Care va fi programul pe zile din excursia in Tanzania si Zanzibar? 

Ziua 1-2: 24 – 25 noiembrie 2020

Vom pleca din Bucuresti cu Qatar Airways pe 24 noiembrie la ora 23:30 si ajungem in Doha dimineata la 05:05. Din Doha avem zborul la 07:45 si ajungem pe aeroportul din Kilimanjaro la ora 13:55, pe 25 noiembrie. Vom fi transferati la hotelul Four Points by Sheraton din Arusha, la o ora distanta, iar seara avem inclusa si cina. De fapt, incepand de acum, toate mesele vor fi incluse. Hotelul este o fosta casa coloniala superba si se spune ca s-ar afla in centrul Africii, la jumatatea distantei dintre Egipt si Africa de Sud.

Ziua 3: 26 noiembrie 2020

Dupa micul dejun vom fi transferati catre primul Parc National pe care il vom vizita – Parcul National Manyara.

Ce facem in Parcul National Manyara?

Ne vom imbarca in masinile 4×4 special pregatite pentru safari. Plafonul acestora se ridica pentru a permite observarea animalelor salbatice in picioare, in aer liber. Vom putea admira si fotografia multe animale aici, insa parcul este recunoscut pentru maimute, turme de elefanti, flamingo si lei care se catara in copaci.

Luam pranzul la lodge-ul Serena Lake Manyara, un loc superb, dupa care ne continuam experienta safari in aria de conservare Ngorongoro. In aceasta zona ne vom si caza. Hotelul este memorabil – situat la 2300 metri altitudine, pe coama vulcanului, cu o priveliste impresionanta. Daca vremea tine cu noi, a doua zi dimineata veti putea privi rasaritul din pat. Sa vezi cum se ridica soarele din vulcan este cu siguranta printre imaginile de colectie de care va veti aminti mult timp. Seara vom putea asista la un spectacol cu masaai in interiorul hotelului, iar cina este inclusa.

.

Ziua 4: 27 noiembrie 2020

Dupa micul dejun, pornim spre cel mai frumos Parc National pe care l-am vazut eu pana acum. Vom merge in craterul vulcanului Ngorongoro, cea mai mare caldare vulcanica intacta din lume. Aceasta are un diametru de 19 km si o adancime de 600 m. Este o zona spectaculoasa formata prin explozia si prabusirea in interior a vulcanului Ngorongoro, acum 2 milioane de ani. Aici traieste o populatie de aproximativ 25.000 de exemplare din grupul copitatelor mari, dar si cea mai mare densitate de mamifere pradatoare din Africa. Intre acestea se numara rinocerii negri, hipopotami, zebre, gazele si mai multe subspecii de antilope.

Cum se va desfasura aceasta zi?

Practic, vom cobori de pe coama vulcanului si vom intra chiar in caldera vulcanului, unde sunt cele mai multe animale pe kmp. Aici poti vedea toti Big 5 intr-un perimetru foarte mic, la o distanta nu foarte mare unii de altii (am prins un episod de o ora cu o familie de lei care a vanat un bivol). Servim pranzul in interiorul craterului si plecam mai departe spre Parcul National Serengeti. Acolo ne vom si caza, la un alt lodge pozitionat in interiorul Parcului National.

Hotelurile pe care le-am ales sunt experiente in sine. Pe langa faptul ca ne ajuta sa economisim timp in fiecare dimineata fata de o cazare in afara parcurilor, putem avea si experienta animalelor, pentru ca nu exista garduri si se intampla deseori sa ajunga la balcoane elefanti, zebre, girafe sau gazele.

Ziua 5: 28 noiembrie 2020

Astazi petrecem intreaga zi explorand Parcul National Serengeti. In limba masai, Serengeti inseamna campie fara sfarsit si este o descriere tare potrivita a acestui platou neted, acoperit de iarba, pe care se gasesc formatiuni stancoase de eroziune numite kopjes.

Ce animale si pasari vedem aici?

Aici putem intalni toate cele trei specii de sacali africani (sacalul auriu, sacalul cu spatele negru, sacalul dungat), langa hiene patate si mici pradatori, de la lupul de pamant pana la pisica salbatica Africana, precum si celebrele Big Five (lei, elefanti, bivoli, leopard, rinocer), coloratele soparle agama, hyrax – niste mici rozatoare ce semana cu iepurii, peste 100 de tipuri de gandac dungat, peste 500 de specii de pasari, de la strut si motata pasare secretara, pana la vulturul negru ce planeaza impunator peste campiile intinse.

Vom lua pranzul intr-un loc special amenajat din interiorul parcului. La amiaza vom continua safari-ul cu masinile, iar seara ne intoarcem la lodge, unde avem cina.

Ziua 6: 29 noiembrie 2020

Dupa micul dejun, vom fi transferati catre aerodromul Seronera pentru a ne imbarca in zborul intern spre Zanzibar. La sosirea pe aeroportul din Zanzibar vom fi intampinati de reprezentantul local si transferati la hotel.

Zilele 7-10: 30 noiembrie – 3 decembrie 2020

Zilele acestea ne vor gasi intr-un resort minunat, ca o gradina botanica, situat pe malul Oceanului Indian. In ultimii 4 ani am venit aici cu fiecare dintre grupurile de turisti alaturi de care am calatorit in Zanzibar, iar feedback-ul a fost foarte bun. Mancarea este buna si variata, seara avem diverse spectacole, resortul este urias si arata tare bine, este foarte ingrijit. Aceste 4 zile sunt libere si ne vom putea bucura de soare si plaja. Avem mesele asigurate in regim all-inclusive la hotel – inclusiv bauturile. Petrecem impreuna in Zanzibar ziua de 1 Decembrie si cred ar fi frumos sa ne imbracam cu totii in ie traditionala romaneasca.

De ce am ales acest resort?

In aceasta zona, Oceanul se retrage la reflux uneori si 2 km, iar atunci localnicii organizeaza tururi pentru a vedea stele de mare si locurile care arata spectaculos. Postez in fiecare an fotografii de aici pe Facebook si primesc instant sute de intrebari despre Zanzibar. Sunt zeci de persoane care imi scriu ca vor sa calatorim impreuna aici si ca la urmatoarea excursie se vor inscrie. Dupa ce am vizitat in ultimii ani aproape fiecare colt al insulei principale din Zanzibar, sunt absolut convins ca partea de est a insulei ofera cele mai spectaculoase peisaje. De aceea si hotelul pentru grupurile noastre l-am ales pe aceasta parte a insulei.

Ce puteti face in Zanzibar?

Daca nu vreti sa stati doar la plaja la resort, recomand 2 excursii optionale care merita facute pe insula:

  • Stone Town, capitala Zanzibarului si locul in care s-a nascut Fredy Mercury. Pe langa vizitarea orasului, excursia mai include un tur la o plantatie de mirodenii si o vizita la Prison Island, locul in care veti vedea si testoase uriase de pana la 196 de ani
  • Safari Blue – aici se merge cu barca, iar peisajele sunt unice. Pe parcursul zilei se va opri si pentru a face baie intr-o piscina naturala cu apa cristalina, se merge pe un banc de nisip, apoi pe o insula unde veti manca homari, veti sta la plaja si puteti face snorkeling. Ambele excursii se pot cumpara de la fata locului cu echivalentul a cateva zeci de euro. Nu merita rezervate in avans.

Ziua 11: 4 decembrie 2020

Astazi avem zbor spre Doha la ora 17:15. Ajungem in Qatar seara la 23:25, iar zborul spre Romania este la ora 7:15. Sosim in Bucuresti la 11:20, pe 5 decembrie 2020.

PRET: 4590 euro/persoana

Ce include tariful de 4590 euro?

Calatoria aleasa este la un pret corect pentru serviciile premium si calitatea oferite in Tanzania, ca si in anii trecuti. Pretul este de 4590 de euro de persoana.

In acest pret sunt incluse:

  • biletele de avion cu toate taxele
  • toate cazarile din program la super hoteluri
  • transferurile interne
  • vizitele si tururile precizate in program
  • taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate si taxele zilnice de intrare in parcurile nationale
  • masinile de safari cu soferi (totul la calitate superioara, oferita de cea mai mare firma cu masini de safari din Tanzania)
  • ghizi locali vorbitori de limba engleza pentru zilele cu activitati
  • asigurare medicala de calatorie si asigurare storno
  • toate taxele locale, precum si bacsisurile oferite ghizilor
  • toate mesele precizate in programul de safari si regim all-inclusive cu bauturi incluse in Zanzibar.

La acest tarif se pot aplica reduceri de Early Booking, in functie de perioada de inscriere, precum si discount-urile si beneficiile aferente clientilor fideli Eturia prin programul Eturia Traveller (Silver – 2%, Gold – 3% sau Platinum – 4%).

Se poate achita in rate?

Da, se poate plati in mai multe rate, iar pentru a va rezerva locul trebuie sa achitati un avans. Mai multe detalii veti afla fie din informatiile de mai jos, fie contactand pe email agentia Eturia la adresele: alina.costici@eturia.ro si ana.gherasim@eturia.ro. De asemenea, puteti adauga si adresele office@eturia.ro cu adresa mea de email in CC contact [at] razvanpascu.ro

— 

Perioada aleasa este: 24 noiembrie – 5 decembrie 2020

Aici gasiti toate excursiile din perioada urmatoare, in care mai sunt locuri disponibile.

Pretul de 4590 euro/persoana este pentru loc in camera dubla, insa daca doriti neaparat sa stati singuri in camera, suplimentul de single este de 540 euro. Tinand cont de calitatea oamenilor care se inscriu in astfel de excursii, din experienta de pana acum va indemn ca daca sunteti single sa nu platiti suplimentul de single, ci sa asteptati sa gasim noi o persoana de acelasi sex cu care sa impartiti camera. Va puteti intoarce si cu prieteni noi.

Cu cat va inscrieti mai din timp, cu atat aveti niste discounturi suplimentare: discounturile de Early Booking si cel pentru clubul Eturia Traveller.

Unde ne cazam?

Arusha – Four Points by Sheraton

Ngorongoro – Ngorongoro Serena Lodge

Serengeti – Serengeti Sopa Lodge

Zanzibar – Neptune Pwani

Toate cazarile pe care le avem in aceasta excursie sunt absolut geniale. Este impresionant sa stai cazat in mijlocul unui parc national si sa iti vina animalele la balcon. Mie mi-a venit un elefant in prima excursie, mai mereu vin si caprioare la piscina. Credeti-ma, Africa este o experienta unica si toate cazarile in safari vor fi super. In Zanzibar am ales un hotel super bun, arata ca o gradina botanica, am stat de 4 ori si am primit numai review-uri foarte bune de la clienti.

Reportaj despre una dintre calatoriile de grup in Tanzania si Zanzibar, intr-o emisiune La Maruta, Pro TV

.

Viza

Romania este singura tara din Europa care nu are nevoie de viza pentru Tanzania, asa a ramas de pe vremea lui Ceausescu.

Care este rolul meu?

NU sunt ghid de turism, ci sunt doar insotitor de grup. Totusi cunosc bine destinatia si stiu ponturi pentru fiecare loc in care vom merge. Iubesc aceasta destinatie si voi merge cu multa placere si pasiune pentru a sasea oara in Tanzania. Vom avea ghizi locali in fiecare destinatie pe care o vom vizita. Rolul meu este sa promovez calatoriile cu agentia Eturia, destinatia Tanzania si Zanzibar si aceasta oportunitate de calatorie, dar si sa insotesc grupul.

Noi ne vom intalni in Bucuresti inainte de plecare, vom iesi ca sa ne cunoastem mai bine, vom calatori impreuna si ne vom bucura de 11 zile de vacanta frumoasa.

Cupluri, grupuri sau single?

Evident daca sunteti cuplu sau un grup mai mare nu e nicio problema sa va inscrieti. Nu este nicio problema nici daca sunteti single, insa tariful afisat de 4590 euro este pentru un loc in camera dubla. Asadar, daca sunteti single, va puteti inscrie si precizati la inscriere fie ca doriti sa achitati suplimentul de single (540 euro), fie ca sunteti interesati sa gasim partener de camera, ca sa evitati plata suplimentului pentru single. Noi vom face tot posibilul sa gasim o persoana de acelasi sex cu care sa stati in camera, astfel incat sa nu mai platiti suplimentul, daca nu va doriti asta. De regula, se rezolva destul de repede asta. La fel de rapid se si ocupa locurile in aceasta excursie.

Vaccinuri

NU sunt obligatorii pastilele anti-malarie. Acestea pot fi cumparate si din Romania de la clinici private sau de la Spitalul Victor Babes, dar ultima data eu le-am cumparat de pe aeroportul din Amsterdam (le-am gasit si la Viena). Va mai trebuie un spray bun anti-tantari, cu DEET, pe care il puteti cumpara de la Doha sau din Romania. Puteti discuta cu medicul vostru daca va recomanda si vaccinul de febra tifoida, eu nu il vad ca absolut necesar, dar fiecare decide pentru el.

Parerea mea referitor la vaccinuri si alte pastile recomandate pentru destinatie

Vaccinul pentru febra galbena este obligatoriu doar daca intri in Tanzania dintr-o alta tara africana, deci nu este cazul nostru. Ca si concluzie, eu nu voi lua pastile de malarie si nu imi voi face niciun vaccin. Asa am facut si in anii trecuti si nimeni pana acum nu a patit nimic. Nu pot, insa, sa decid eu pentru voi – fiecare face cum considera sau cum ii recomanda medicul. Parerea mea este ca nu e nevoie de acestea pentru zonele turistice pe care le vom vizita noi si in mod cert NU EXISTA VACCINURI SAU PASTILE OBLIGATORII de luat pentru aceasta excursie.

Cum va inscrieti?

Ca sa respectam legea, totul trebuie sa treaca printr-o agentie de turism, ei trebuie sa se ocupe de facturi, de contractele cu turistii si de partea logistica. Cei de la Eturia si-au dorit sa facem acest program impreuna. Ei sunt cei care au gasit partenerii in Africa, ei au tinut legatura cu hotelurile de acolo, ei s-au ocupat de contractul cu companiile aeriene, ei au platit avansurile si ei sunt cei care au realizat programul.

Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi adresele de email: alina.costici@eturia.ro si ana.gherasim@eturia.ro. De asemenea, puteti adauga si adresele office@eturia.ro cu adresa mea de email in CC contact [at] razvanpascu.ro


Aici gasiti toate excursiile din perioada urmatoare, in care mai sunt locuri disponibile.

Nu poti merge in aceasta excursie? Lasa-ti adresa de email aici pentru a afla din timp despre urmatoarele Calatorii de Grup!

* indicates required



.

Fotografii cu ceea ce vom vedea in Tanzania si Zanzibar

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!