Compania aeriana Air France aniverseaza astazi 80 de ani de existenta. Air France a fost fondata oficial pe 7 Octombrie 1933, fiind, alaturi de KLM, una dintre putinele companii aeriene care au fost fondate inaintea celui de-al doilea Razboi Mondial. La temeliile sale stau 5 companii franceze: Air Union, Air Orient, Société Générale de Transport Aérien (SGTA), CIDNA si Aéropostale, care din 7 Octombrie 1933 functioneaza sub numele de Air France.
In prezent, compania are o flota formata din 246 aeronave, care este reinnoita constant, varsta medie de operare a aeronavelor sale fiind de 10 ani. Zilnic, compania opereaza 1.500 de zboruri spre destinatii din intreaga lume, iar aeronavele Air France ajung in 243 de destinatii din 103 tari.
Cei 80 de ani de existenta au purtat Air France prin toate epocile aeronauticii comerciale, de la perioada in care calatoria cu avionul era considerata un lux, la extinderea si diversificarea rutelor din prezent.
In 1938, la doar 5 ani de la fondare, Air France avea a treia cea mai mare retea la nivel global si transporta mai mult de 100.000 de pasageri. In anul 1945 compania a fost nationalizata si a trecut prin schimbari majore. In 1949, aproape 14.000 de oameni au fost angajati la companie, printre ei numarandu-se si prima femeie-insotitor de zbor.
In 1956, Air France ocupa locul 6 la nivel global la transportul de pasageri, dupa marile companii americane. Air France a fost printre primele companii care a comandat aeronavele tip Boeing 707 si Caravelle.
Curand, a zbura nu mai era apanajul celor bogati: in 1961, o cursa de la Paris la New York costa de 3 ori mai putin decat in 1956. Imaginea de rafinament a fost mentinuta constant (insotitorii de zbor purtau acum uniforme create de Dior), in timp ce Air France “democratizeaza” calatoria cu avionul. Preturile au scazut, au aparut noi metode de entertainment (filme, in 1966). In 1969, mai mult de 5 milioane si jumatate de pasageri calatoreau cu Air France.
In 1976, aeronava Concorde s-a alaturat flotei. “Frumoasa pasare alba” a zburat intre Paris si Dakar, Rio de Janeiro, Caracas, Washington, Dallas, New York.
La sfarsitul anilor 80, Air France ocupa locul 3 in clasamentul transportului de pasageri.
In 1993, a aparut Grupul Air France, dupa ce Air France a cumparat UTA, principalul actionar al Air Inter.
In anul 2000, Air France a intrat in alianta SkyTeam, care are in prezent 19 linii aeriene, iar in 2004, a format, impreuna cu KLM, grupul Air France-KLM, cu care se completeaza prin hub-urile Paris Charles de Gaulle si Amsterdam Schiphol.
Pe 23 Noiembrie 2009, flota a fost reinnoita si a fost achizitionat primul Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri.
Dupa 80 de ani de la infiintare, Air France ramane un lider al transportului aerian. In 2013, Air France a transportat 77,4 milioane de pasageri si 1,4 milioane de cargo.
Felicitari Air France, multi ani innainte cu zboruri linistite si fara primejdii.