Petrecusem deja 6 luni intr-o tara asiatica si voiam sa gust si altceva, iar Vietnamul dadea tarcoale gandurilor mele demult. Am plecat spre capitala tarii cu suficiente „sfaturi” si impresii cu semnul exclamarii din partea prietenilor. Ajunsa acolo, ce sa vad? Spiritul Vietnamului este atat de puternic si viu incat a depasit majoritatea greutatilor trecutului, ba chiar cu fruntea sus.

Cand spun Vietnam, majoritatea se gandesc la trecutul lui zbuciumat. Multi inca nu il percep ca o destinatie de vacanta minunat de tamaduitoare pentru simturile umane si sufletul ancestral. Vietnamul nu este promovat, inca, ca un taram sublim. Ce pacat…. sau poate, ce minunat!

O vreme Hanoiul a fost considerat „perla” Asiei de Sud – Est si pe buna dreptate. Arhitectura orasului este indulcita de influentele franceze din perioada colonizarii, pastrand un aer sofisticat ce imblanzeste agitatia aparenta a milioanelor de scutere si biciclete. In Hanoi cafenele cochete te ademenesc ca o ispita, desi ti-ai luat doza zilnica, iar strazile sunt impanzite de librarii pline de oameni cum sunt farmaciile in Bucuresti. Toate impresiile spuse de prieteni s-au dovedit false, inclusiv traficul periculos. Recunosc, eu sunt mai aventuroasa de fel, asa ca am mers numai cu taxi-scuter si pot “atesta” ca un conducator vietnamez obisnuit l-ar face KO in iscusinta pe cel mai bun sofer roman. Cu toate acestea, Vietnamul este o tara saraca unde poti citi pe fetele oamenilor greul castigarii existentei. Discrepanta intre eleganta cartierelor rezidentiale si mizeria celor sarace ramane stridenta ochiului.

Povesti insa… exceptand una: mancarea divina!

Bucataria vietnameza este o simfonie a simturilor care m-a sedus pe viata, mai ales prin delicatetea mancarurilor aparent complicate. Inca din prima zi am devenit dependenta de faimoasa supa “Pho Bo”, pe care apoi o cautam zilnic pentru administare. Au urmat altele: Cha ca (mancare de peste), spring rolls vietnameze, supe de tot felul, you name it! Cina incepea pe la ora 5 cu muraturi vietnameze, spring rolls si bere, apoi urma un hot pot delicios de aromat, stins cu un fel de tuica vietnameza din orez. Nu-ti face griji in privinta greutatii, mancarea este usoara, dar ai grija unde mananci, intrucat nu toate “bucatariile pe roate” sunt sigure. Oricum, ai comite un pacat sa nu-ti rasfeti fiinta intreaga cu preparatele vietnameze cunoscute in lumea larga.

Cel mai mult, insa, m-au impresionat oamenii. In Vietnam parca am renascut acolo unde sufletul oamenilor iti zambeste. Calzi cu inima, profunzi, saritori dezinteresat si studiosi. Daca vorbesti cu un vietnamez absolut normal, ramai surprins de cate stie despre istoria lumii si chiar a Romaniei. In Hanoi majoritatea celor intalniti vorbeau engleza mediu, iar umorul lor usor ironic si elegant in acelasi timp mi-a amintit de umorul romanesc mai vechi, acela al bunicilor nostri.

M-am imprietenit inca din prima zi cu cativa vietnamezi boemi care m-au plimbat in locurile lor favorite. In timpul zilei vizitam Hanoiul, iar serile le petreceam cu noii prieteni vietnamezi, fie la spectacol de apa cu papusi (water puppets show), fie la cinematograf cu filme bune vechi, fie ne adunam sa petrecem. Mai intai mancam, desigur, apoi baietii cantau la flaut si chitara, dupa care fredonam cu totii cantece vietnameze, desi eu n-aveam habar ce cant, dar imi placea. Am ras in hohote si m-am simtit un copil fericit! Imprieteneste-te cu ei si deschide-ti inima… tu vei fi norocosul! Cu un sentiment de vinovata fericire marturisesc ca in Vietnam m-am simtit ca “acasa” cum nu m-am simtit in nicio alta tara vreodata.

La Muzeul de Arta, Muzeul Femeilor din Vietnam si Muzeul Militar am ramas de multe ori pironita pe loc pret de cateva minute. Picturile si sculpturile au o profunzime aparte, atinse fiind si de suferintele razboaielor. Iti recomand sa iei un taxi-scuter fara temere si sa vezi cel mai lung mozaic mural din lume, avand 4 kilometri, un Record Mondial atestat de catre Guinness Book. Ideea a apartinut unei tinere jurnaliste, designul mai multor artisti vietnamezi, iar mozaicul a fost realizat cu ocazia Aniversarii Milenare a Hanoiului. In plimbare pe scuter sau pe jos, vei vedea ca strazile capitalei sunt mandre purtatoare de galerii de arta in care iti poti uita sinele. Nu vei regasi sutele de tablouri cu Buddha parca trase la indigo ca in alte tari asiatice. Mi-a venit sa spun ca, poate daca poporul vietnamez n-ar fi suferit atata, nu ar fi fost atat de creativ si profund…

Mi-era interzis sa ratez spectaculosul Ha Long Bay, protejat de UNESCO si format din vreo 1.600 de insule mici si medii, ce rasareau din apa ca niste stanci imense impadurite de nu stiam la care dintre ele sa ma uit mai intai. Camera foto nu poate surprinde muzica perfecta pe care natura o compune, nu cu scopul de a-l face pe privitor sa se simta insignifiant, ci sa se inspire din spectaculosul joc al apei, al stancilor si al cerului. Cand am vazut ca pe acest taram fantastic plutesc sate mici marinaresti (floating villages) ce-si duc existenta independent aproape de ce are loc in lumea larga… m-am simtit umila, cersind iertare Universului pentru momentele cand am uitat sa multumesc pentru ceea ce mi s-a dat sa traiesc si sa simt.

Am petrecut o poveste de dragoste in si cu Ha Long Bay care-mi va hrani mult timp sufletul. Nu obisnuiesc sa revizitez aceleasi locuri, dar acolo m-as intoarce oricand. Am rezervat camera pe vas cu o zi inainte de plecare. Odata ajunsa acolo, nu-mi venea sa cred de cat de bine arata vasul si camera fara sa coste deloc o avere. De fapt, era firesc sa fie totul asa. Iar echipajul vietnamez, cum ma asteptam deja, a fost eficient, glumet si mereu la datorie.

Dupa toata experienta Vietnamului, marturisesc ca ma simt o norocoasa. Nu m-am simtit o secunda turist, ci om. Plecasem doar cu un pahar prea mic pentru belsugul emotiilor intense oferite de tara aceasta si oamenii ce-o locuiesc.

* Trait de Claudia Melcaru