Dubai – cateva lucruri, despre economie si politica sociala, care merita stiute

Viata si activitatea profesionala mi-au oferit sansa de a vedea mai multe colturi ale acestei lumi, din cele mai variate. De la oamenii linistiti ai Asiei, la viermuiala New York-ului, de la saracia Africii, la opulenta statelor arabe, de la istoria din statele vest-europene pana la dezmatul din Miami.

Gandindu-ma in urma, sunt cateva orase care mi-au lasat amintirea unei energii speciale, a unui loc in care nimic nu vine de la sine, ci in care totul se face cu eforturi bine rasplatite. Asta am simtit in New York … si tot asta am simtit si in Dubai. Uimirea mea este cu atat mai mare in Dubai pentru ca totul s-a petrecut mult mai repede si la cu totul alte proportii. In ambele, insa, energia aceasta speciala este data de emigrantii veniti aici cu toata scoala lor, cunostintele lor, dar si sperantele lor la o viata mai buna si mai instarita. La fel ca si emigrantii italieni, germani sau asiatici de tot felul veniti in New York, si emigrantii Dubai-ului, sunt hotarati sa faca bani si sa reuseasca. Genul asta de ambitie nu o ai daca stai la tine acasa, cocolosit de mama, ajutat de tata, stand la bere cu prietenii si injurand ce fac altii gresit.

Va intrebati cum de a atras Dubai-ul atatia oameni capabili si forta de munca? Ei bine, a avut bani buni sa ii plateasca mai bine decat la ei in tara.

Pana la sfarsitul secolului 20, Dubai-ul nu prea stia ce inseamna bogatia. Erau negustori priceputi ca in mai toate tarile arabe, culegatori si vanzatori de perle, scoici si peste. Era situat in mod convenabil si pe rutele caravanelor de negustori. Insa nimic din toate acestea nu ii asigura bunastarea la care a ajuns astazi. Mai mult, dupa ce Japonezii au inceput sa cultive perlele artificiale, comertul si veniturile Dubai-ului, si asa afectate de al doilea Razboi Mondial, au scazut simtitor. Se mai puteau baza inca pe aur si o intelegere facuta cu guvernul britanic le asigura finantarea pentru a cauta petrol. La inceputul anilor ’60 au descoperit petrolul si de atunci Dubai-ul a inceput sa infloreasca vazand cu ochii. Mai intai au pus la punct infrastructura: de la sistemul de alimentare cu apa, telecomunicatiile si pana la aeroport si drumuri. Tot atunci au inceput si primele discutii cu privire la unirea emiratelor, plan care a reusit in 1971 cand a fost alcatuit statul Emiratelor Arabe Unite. De aici incolo, populatia a crescut exponential, economia fiind sustinuta nu numai de petrol, ci si de activitatea din zona libera a portului Jebel Ali. Pentru ca este situat totusi in desert, pentru a sustine o asemenea crestere a populatiei, de la cateva zeci de mii la peste 2 milioane, au investit la timp si intr-o unitate imensa de desalinizare a apei, pe care o puteti zari in drum spre Abu Dhabi.

Chiar si dupa ce l-am vizitat, pentru mine Dubai ramane ca un miraj. Atat privit din afara si cu atat mai mult atunci cand te afli in interiorul acestei societati, fie ca turist, fie ca rezident, Dubai-ul este o societate utopica, aparent fara lipsuri si imperfectiuni. Dintre toate persoanele cu care am vorbit pe parcursul saptamanii petrecute aici, nimeni nu mi-a spus “Nu sunt multumit”, “Vreau sa plec”, “Ma simt nedreptatit”. Mai mult, cu totii mi-au povestit despre conditiile de viata excelente, despre atitudinea si comportamentul autoritatilor fata de cei care muncesc aici si despre siguranta vietii de cu zi. Si nu am vorbit chiar cu oricine, ci cu romani manageri prin companii mari sau care lucreaza pentru liniile aeriene Fly Dubai sau Emirates.

Majoritatea rezidentilor mi-au povestit despre Dubai ca despre un “paradis” din care pentru a face parte, principala cerinta este sa ai o slujba si cerinta secundara este sa respecti religia si obiceiurile tarii.

Printre primele lucruri care m-au frapat atunci cand am ajuns in Dubai au fost masinile foarte puternice, SUV-uri, majoritatea cu tractiune 4×4. Nu vorbesc despre zecile sau sutele de masini de lux ale oamenilor bogati de aici, ci mai degraba de banalele masini de familie, care insa aici nu sunt deloc banale. Familiile de categorie medie isi permit SUV-uri pentru ca benzina nu costa decat 0,9 dirhami (0,9 lei) litrul, dar si pentru ca nu exista niciun fel de taxe pentru masini. Limitele de viteza sunt extrem de permisive, 100 km/ora in oras (pe autostrada care traverseaza orasul), insa amenda nu curge decat daca ai mai mult de 120 km/ora si 120 km/ora pe autostrada, in afara orasului, insa amenda nu curge decat daca ai depasit 140 km/ora. Daca ai calcat stramb, nu te opreste nimeni pe marginea drumului, ci primesti direct amenda in casuta postala sau chiar pe sms, pe care o poti achita exclusiv online. Neplata amenzilor sau a altor datorii catre autoritati nu prea se ia in discutie pentru ca inseamna inchisoare.

Mi se pare extrem de interesant ca autoritatile din Dubai inca mai aplica un principiu care a avut mare succes inca din perioada in care Dubai-ul era doar un mic port si un oras de pescari si culegatori de perle. Pentru a creste traficul si negotul in portul Dubai, seicul de atunci a ridicat toate taxele portuare, invitand astfel companiile sa faca afaceri prin portul Dubai fara niciun cost pentru ele. La fel si acum, povarea taxelor si impozitelor asupra companiilor si rezidentilor este minima. Ca sa va faceti o idee, daca in Romania taxele salariale reprezinta 80% din salariul brut (adica lunar statul ia aproape un salariu intreg de la compania voastra), aici taxele salariale sunt zero, deci companiile sunt incurajate sa plateasca salarii mai mari angajatilor lor.

Aceasta “La Dolce Vitta” se aplica cu atat mai mult bastinasilor, care, pentru ca reprezinta doar 13% din populatia orasului, se bucura de tot felul de avantaje din partea autoritatilor. Acestea, desi incurajeaza strainii sa vina sa lucreze in tara lor, in acelasi timp, nu isi marginalizeaza cetatenii si obliga companiile ca un anumit procentaj din angajati sa fie reprezentat de emiratezi. In egala masura, in orice firma nou-deschisa, un localnic trebuie sa aiba 51% din actiuni (mai putin firmele care opereaza in zona libera).

Stiind ca membrii famiilor regale din zona Golf-ului apar de ani buni in locuri fruntase in top-urile publicatiilor financiare, mi-am mai intrebat prietenii si despre imaginea seicului Dubai-ului, Mohammed Al Maktoum. Ma intrebam de fapt daca lumea il percepe ca un oportunist care se imbogateste pe spatele tarii sau daca il admira cu sinceritate. Mi s-a raspuns ca nu numai cetatenii isi iubesc seicul, dar chiar si strainii au ajuns sa il aprecieze. La sarbatori nationale se intampla chiar ca seicul sa mai scuteasca anumite familii de datorii, sa anunte plata ratelor la banca pentru toti emiratezii sau scutirea de amenzile neplatite.

Insa nu va imaginati ca sunt o societate inchisa. Daca se intampla ca un localnic sa se casatoresca cu o straina, dupa 5 ani sotia si copii rezultati in urma mariajului vor avea cetatenie. Nu la fel se intampla, insa, daca o femeie localnica se casatoreste cu un strain – nici acesta si nici copii nu vor avea dreptul la cetatenie.

Pentru cei care dupa recesiunea din 2008 – 2009 au inceput sa cante prohodul Dubai-ului, se pare ca semnalele din piata sunt cu totul altele. Conform agentiei imobiliare Jones Lang LaSalle, pretul caselor in Dubai a crescut cu 19% in 2012 … si sincer, nu stiu ce alt oras se poate bucura cu asa evolutie. Mai mult, planurile de dezvoltare ale orasului sunt in plina evolutie. Inca se mai construieste si mai sunt lansate noi proiecte imobiliare, iar autoritatile tin si ele pasul cu evolutia infrastructurii.  In prezent autoritatile au in plan modernizarea aeroportului printr-un contract de 631 milioane de dolari, dar pe termen mediu isi doresc construirea unui nou aeroport, in apropierea portului Jebel Ali.  Jebel Ali este cel mai mare port construit de om din lume, cele 16.000 de vase care ajung aici pe an sustinand 20% din PIB-ul Dubai-ului. Poate parea surprinzator, dar petrolul aduce doar 5% din PIB-ul Dubai-ului.

Calatoria mea in Dubai a fost cu agentia de turism tour-operatoare Prestige Tours si compania aeriana FlyDubai, intr-un proiect pe care Travel Communication Romania l-a realizat impreuna cu jurnalisti de la Antena 3.