Viata si activitatea profesionala mi-au oferit sansa de a vedea mai multe colturi ale acestei lumi, din cele mai variate. De la oamenii linistiti ai Asiei, la viermuiala New York-ului, de la saracia Africii, la opulenta statelor arabe, de la istoria din statele vest-europene pana la dezmatul din Miami.
Gandindu-ma in urma, sunt cateva orase care mi-au lasat amintirea unei energii speciale, a unui loc in care nimic nu vine de la sine, ci in care totul se face cu eforturi bine rasplatite. Asta am simtit in New York … si tot asta am simtit si in Dubai. Uimirea mea este cu atat mai mare in Dubai pentru ca totul s-a petrecut mult mai repede si la cu totul alte proportii. In ambele, insa, energia aceasta speciala este data de emigrantii veniti aici cu toata scoala lor, cunostintele lor, dar si sperantele lor la o viata mai buna si mai instarita. La fel ca si emigrantii italieni, germani sau asiatici de tot felul veniti in New York, si emigrantii Dubai-ului, sunt hotarati sa faca bani si sa reuseasca. Genul asta de ambitie nu o ai daca stai la tine acasa, cocolosit de mama, ajutat de tata, stand la bere cu prietenii si injurand ce fac altii gresit.
Va intrebati cum de a atras Dubai-ul atatia oameni capabili si forta de munca? Ei bine, a avut bani buni sa ii plateasca mai bine decat la ei in tara.
Pana la sfarsitul secolului 20, Dubai-ul nu prea stia ce inseamna bogatia. Erau negustori priceputi ca in mai toate tarile arabe, culegatori si vanzatori de perle, scoici si peste. Era situat in mod convenabil si pe rutele caravanelor de negustori. Insa nimic din toate acestea nu ii asigura bunastarea la care a ajuns astazi. Mai mult, dupa ce Japonezii au inceput sa cultive perlele artificiale, comertul si veniturile Dubai-ului, si asa afectate de al doilea Razboi Mondial, au scazut simtitor. Se mai puteau baza inca pe aur si o intelegere facuta cu guvernul britanic le asigura finantarea pentru a cauta petrol. La inceputul anilor ’60 au descoperit petrolul si de atunci Dubai-ul a inceput sa infloreasca vazand cu ochii. Mai intai au pus la punct infrastructura: de la sistemul de alimentare cu apa, telecomunicatiile si pana la aeroport si drumuri. Tot atunci au inceput si primele discutii cu privire la unirea emiratelor, plan care a reusit in 1971 cand a fost alcatuit statul Emiratelor Arabe Unite. De aici incolo, populatia a crescut exponential, economia fiind sustinuta nu numai de petrol, ci si de activitatea din zona libera a portului Jebel Ali. Pentru ca este situat totusi in desert, pentru a sustine o asemenea crestere a populatiei, de la cateva zeci de mii la peste 2 milioane, au investit la timp si intr-o unitate imensa de desalinizare a apei, pe care o puteti zari in drum spre Abu Dhabi.
Chiar si dupa ce l-am vizitat, pentru mine Dubai ramane ca un miraj. Atat privit din afara si cu atat mai mult atunci cand te afli in interiorul acestei societati, fie ca turist, fie ca rezident, Dubai-ul este o societate utopica, aparent fara lipsuri si imperfectiuni. Dintre toate persoanele cu care am vorbit pe parcursul saptamanii petrecute aici, nimeni nu mi-a spus “Nu sunt multumit”, “Vreau sa plec”, “Ma simt nedreptatit”. Mai mult, cu totii mi-au povestit despre conditiile de viata excelente, despre atitudinea si comportamentul autoritatilor fata de cei care muncesc aici si despre siguranta vietii de cu zi. Si nu am vorbit chiar cu oricine, ci cu romani manageri prin companii mari sau care lucreaza pentru liniile aeriene Fly Dubai sau Emirates.
Majoritatea rezidentilor mi-au povestit despre Dubai ca despre un “paradis” din care pentru a face parte, principala cerinta este sa ai o slujba si cerinta secundara este sa respecti religia si obiceiurile tarii.
Printre primele lucruri care m-au frapat atunci cand am ajuns in Dubai au fost masinile foarte puternice, SUV-uri, majoritatea cu tractiune 4×4. Nu vorbesc despre zecile sau sutele de masini de lux ale oamenilor bogati de aici, ci mai degraba de banalele masini de familie, care insa aici nu sunt deloc banale. Familiile de categorie medie isi permit SUV-uri pentru ca benzina nu costa decat 0,9 dirhami (0,9 lei) litrul, dar si pentru ca nu exista niciun fel de taxe pentru masini. Limitele de viteza sunt extrem de permisive, 100 km/ora in oras (pe autostrada care traverseaza orasul), insa amenda nu curge decat daca ai mai mult de 120 km/ora si 120 km/ora pe autostrada, in afara orasului, insa amenda nu curge decat daca ai depasit 140 km/ora. Daca ai calcat stramb, nu te opreste nimeni pe marginea drumului, ci primesti direct amenda in casuta postala sau chiar pe sms, pe care o poti achita exclusiv online. Neplata amenzilor sau a altor datorii catre autoritati nu prea se ia in discutie pentru ca inseamna inchisoare.
Mi se pare extrem de interesant ca autoritatile din Dubai inca mai aplica un principiu care a avut mare succes inca din perioada in care Dubai-ul era doar un mic port si un oras de pescari si culegatori de perle. Pentru a creste traficul si negotul in portul Dubai, seicul de atunci a ridicat toate taxele portuare, invitand astfel companiile sa faca afaceri prin portul Dubai fara niciun cost pentru ele. La fel si acum, povarea taxelor si impozitelor asupra companiilor si rezidentilor este minima. Ca sa va faceti o idee, daca in Romania taxele salariale reprezinta 80% din salariul brut (adica lunar statul ia aproape un salariu intreg de la compania voastra), aici taxele salariale sunt zero, deci companiile sunt incurajate sa plateasca salarii mai mari angajatilor lor.
Aceasta “La Dolce Vitta” se aplica cu atat mai mult bastinasilor, care, pentru ca reprezinta doar 13% din populatia orasului, se bucura de tot felul de avantaje din partea autoritatilor. Acestea, desi incurajeaza strainii sa vina sa lucreze in tara lor, in acelasi timp, nu isi marginalizeaza cetatenii si obliga companiile ca un anumit procentaj din angajati sa fie reprezentat de emiratezi. In egala masura, in orice firma nou-deschisa, un localnic trebuie sa aiba 51% din actiuni (mai putin firmele care opereaza in zona libera).
Stiind ca membrii famiilor regale din zona Golf-ului apar de ani buni in locuri fruntase in top-urile publicatiilor financiare, mi-am mai intrebat prietenii si despre imaginea seicului Dubai-ului, Mohammed Al Maktoum. Ma intrebam de fapt daca lumea il percepe ca un oportunist care se imbogateste pe spatele tarii sau daca il admira cu sinceritate. Mi s-a raspuns ca nu numai cetatenii isi iubesc seicul, dar chiar si strainii au ajuns sa il aprecieze. La sarbatori nationale se intampla chiar ca seicul sa mai scuteasca anumite familii de datorii, sa anunte plata ratelor la banca pentru toti emiratezii sau scutirea de amenzile neplatite.
Insa nu va imaginati ca sunt o societate inchisa. Daca se intampla ca un localnic sa se casatoresca cu o straina, dupa 5 ani sotia si copii rezultati in urma mariajului vor avea cetatenie. Nu la fel se intampla, insa, daca o femeie localnica se casatoreste cu un strain – nici acesta si nici copii nu vor avea dreptul la cetatenie.
Pentru cei care dupa recesiunea din 2008 – 2009 au inceput sa cante prohodul Dubai-ului, se pare ca semnalele din piata sunt cu totul altele. Conform agentiei imobiliare Jones Lang LaSalle, pretul caselor in Dubai a crescut cu 19% in 2012 … si sincer, nu stiu ce alt oras se poate bucura cu asa evolutie. Mai mult, planurile de dezvoltare ale orasului sunt in plina evolutie. Inca se mai construieste si mai sunt lansate noi proiecte imobiliare, iar autoritatile tin si ele pasul cu evolutia infrastructurii. In prezent autoritatile au in plan modernizarea aeroportului printr-un contract de 631 milioane de dolari, dar pe termen mediu isi doresc construirea unui nou aeroport, in apropierea portului Jebel Ali. Jebel Ali este cel mai mare port construit de om din lume, cele 16.000 de vase care ajung aici pe an sustinand 20% din PIB-ul Dubai-ului. Poate parea surprinzator, dar petrolul aduce doar 5% din PIB-ul Dubai-ului.
Calatoria mea in Dubai a fost cu agentia de turism tour-operatoare Prestige Tours si compania aeriana FlyDubai, intr-un proiect pe care Travel Communication Romania l-a realizat impreuna cu jurnalisti de la Antena 3.
Cateva precizari:
– ‘niciun fel de taxe pentru masini’ = nu e chiar asa, se plateste SALIK, o taxa de drum, care este de 4 dirhami si pe care o platesti de fiecare data cand treci pe sub o poarta de taxare; si poti plati 3 sau 4 astfel de taxe la un drum;
– ‘povarea taxelor si impozitelor asupra companiilor si rezidentilor este minima’ = nu e chiar minima, o firma plateste/negociaza in jur de 5% din cifra de afaceri, nu din profit, catre sponsorul local fara de care nu se poate infiinta nicio firma aici; in plus, fiecare contract de munca se inregistreaza la autoritatea emirateza si firma plateste pentru tine viza de munca ce este in jur de 10.000 de dirhami (depinde de pozitia pe care o ai) pentru un contract de 2 ani;
– ‘daca se intampla ca un localnic sa se casatoresca cu o straina, dupa 5 ani sotia si copii rezultati in urma mariajului vor avea cetatenie’ – nu se acorda cetatenie sotiei, ci doar copiilor cu tata emiratez; daca mama e emirateza si tatal de alta nationalitate, copiii POT primi cetatenie prin hotatrare speciala a seicului, dar dupa ce au implinit 18 ani
Dubaiul este, intr-adevar, un paradis, dar mai putin stralucitor decat se vede din afara.
Hai sa nu ridicăm in slăvi un mamut construit numai pe exploatarea de petrol. E un model de business cancerigen si nu trebuie dat exemplu pentru ca nu poate fi aplicat intr-o tara ca a noastra.
Foarte frumos articolul! Imi plac blogurile tale cand scrii despre Dubai. Intotdeauna a fost un loc unde am dorit sa ajung.
Sa nu-i uitam pe „sclavii” – veniti din India, Pakistan, Bangladesh, etc. – care fac toata munca grea din emirate, care traiesc in niste conditii mizere prin niste colonii de la periferie si carora li se iau pasapoartele, ramanand astfel la mana angajatorilor, fara posibilitatea de a parasi tara, chinuindu-se sa se descurce cu salariile foarte mici pe care le primesc. Am cunoscut chiar si un manager roman care isi trata mizerabil angajatii. Multi s-au dus acolo pentru un trai mai bun si s-au trezit prizonierii unui sistem care nu da doi bani pe ei. Recunosc ca-mi plac mult emiratele, dar sunt si multe aspecte negative de care nu prea se vorbeste din pacate…
(author)
@ Dezoxiribonucleic: multumesc pentru precizari.
Legat de taxa aceea de drum, SALIK, esti sigur ca asa este? Nimeni nu mi-a spus de ea acolo.
Legat de taxe pe salariu, ele nu exista. Exista intr-adevar, taxa aceea de viza de munca, dar asta e altceva. Despre sponsorul local am scris, cu cei 51% din actiuni si am inteles ca in practica se intampla sa se semneze un act aditional la contract prin care sponsorul renunta la cei 51% pentru o suma fixa anuala.
@razvan pascu: sunt absolut sigur de SALIK, de curand au mai intalat inca vreo 3 astfel de porti de taxare, una pe drumul cel mai aglomerat – Ittihad Road care face legatura intre Dubai si Sharjah (unde locuiesc foarte multi ce lucreaza in Dubai pentru ca acolo sunt chiriile mult mai mici)
(author)
@ Dezoxiribonucleic: acum inteleg. Deci nu este vorba de Dubai, ci de drumul dintre Dubai si alte emirate. In Dubai nu exista taxe.
Chiar zilele astea povesteam cu cineva si spunea ca meseria de antrenor personal este extrem de bine platita acolo… Ai cumva cum sa afli asta? Ma poti ajuta in acest sens cu ceva informatii despre cum e cu personal trainer-ul acolo? Ce conditii trebuie sa indeplineasca?
(author)
@ Valy: o sa incerc sa intreb zilele astea pe un roman care locuieste acolo.
Daca esti asa amabil, imi permit sa intreb si eu ce sanse are un medic rezident anul 2, sa ajunga acolo, ..Se poate continua acolo rezidentiatul? Multumesc!
(author)
@ Daniela: aici ma tem ca nu te voi putea ajuta, nu cunosc raspunsul. Insa iti recomand articolele scrise de Florin: http://razvanpascu.ro/tag/florin-conghilete/
Multumesc frumos pt informatie si raspuns!
NOAPTE BUNA!
Foarte interesant articolul, mai ales ca mi-am dorit intodeauna sa stiu mai multe despre Dubai.
Pentru cine e interesat de Dubai, intrati pe grupul Romani(ans) in Dubai de pe Facebook si ii puteti intreba direct pe romanii de acolo.
@razvan pascu: portile SALIK sunt si pe Drumul spre Sharjah (o poarta), iar restul sunt pe drumurile din interiorul orasului Dubai. Si sunt multe.
Deci pana la urma din toata frumusetea lui e si o umbra care ii acopera pe cei care fac toata muca de jos!
Buna.
Ti-am lasat un comment si pe facebook, banuiesc ca nu l-ai vazut. In pozele de pe facebook am vazut ca ai fost la Hotelul Atlantis la bazinul cu delfini. La sfarsitul lunii o sa ajung si eu in Dubai si as avea mare rugaminte daca poti sa imi spui cum ai procedat pentru a intra in bazin. Din cate am vazut eu pe site-ul lor, se face o rezervare. As dori sa stiu daca este asa si daca dureaza mult, pentru ca din pacate eu n-o sa stau prea mult si chiar nu vreau sa ratez delfinii.
Multumesc mult.
(author)
@ Zvetlana: da, se face rezervare; voi scrie pe blog in zilele urmatoare despre aceasta experienta.
@ Dezoxiribonucleic: Copii cu tata emirati primesc cetatenie pe loc. Iar sotiile straine dupa 3 ani dar numai daca aplica si renunta la vechea cetatenie.
din intamplare stie cineva ce taxe trebuiesc platite si ce demersuri se fac pt a aduce
o masina din dubai in romania ?
Din pacate ai prezentat doar partea frumoasa a situatiei. Cum spunea cineva inainte Dubaiul s-a ridicat pe sclavie, in special pe spatele celor din Bangladesh. Pasapoarte confiscate de angajatori la sosirea pe aeroport apoi la munca sclavilor. Cam asa se pune problema in emirate. Drepturile omului sunt doar un vis frumos iar daca ramai restant la credite te ascund prin vreo puscarie cativa ani. Stii de parcarile aeroportului care sunt pline de masini abandonate? Sunt abandonate de catre cei care au fugit de creditori sau care au ramas fara job. Iar cand ramai fara job fostul angajator suna direct la banca, banca la politie si la aeroport esti arestat. Asta daca ai credite si nu le achiti integral. Inca o inadvertenta pe care o propagi in spatiul virtual e procentul platit de o firma din romania dupa angajati. Nu e in nici un caz 80%,e undeva la 40-45%. La salariul minim pe economie de 1250 taxele totale sunt de 616, nu sunt tare la matematica dar e mai putin de jumatate. Din pacate multi oameni nu se informeaza corect si fac pasul decisiv de a pleca in dubai dar acolo gasesc o realitate cruda. Pe asta se si bazeaza dezvoltarea acestor mici state minune, pe exploatarea celor slabi si neinformati.