excursii-razvan-pascu

Am inceput de ceva timp o serie de articole guest-post, scrise de prietenul meu Florin Conghilete, un tanar medic roman plecat de curand din Romania, definitiv, la rezidentiat in Franta. Arhiva de articole pe acest subiect de pana acum o puteti gasi aici, iar mai jos puteti citi articolul de astazi despre ceea ce inseamna un sistem medical corect si construit cu mult respect pentru pacienti. Enjoy!

Astazi am ajuns la momentul in care m-am hotarat sa ma uit in urma, sa inteleg de ce fac ceea ce fac, sa arunc o privire peste ceea ce s-a asternut in graba in ultimele luni. Am descoperit ca, asa cum tuturor ne place, incep sa acumulez. A aduna, a strange, a avea, sunt mereu lucruri ce ne aduc satisfactii si ne dau libertate si incredere in noi. In ceea ce ma priveste, am inceput sa adun calmitate, zambete, oameni binevoitori, momente dificile cu decizii de moment, oameni dedicati, putere de lucru si placerea de a face ceea ce fac…

Nu departe de mine a stat gandul ca ma voi putea lovi de mentalitati gresite si bariere lingvistice, de oameni care au caractere speciale, insa mi-a fost destul de repede spulberat si am reusit sa realizez, pe propria-mi piele, ceea ce « globalizarea » a putut transforma din granitele de ieri, in salutul calduros de fiecare dimineata, intins cu sinceritate, acelui strain ce a vrut sa calce pragul unui loc ce nu a fost niciodata gandit pentru el.

Pardon, fost strain. Departe de mine gandul ca m-as fi adaptat sau m-as fi integrat, sau ca mi-ar placea sa fiu “de-al lor”, dar tot ceea ce ma inconjoara ma face sa nu o simt. Fiecare dimineata cetoasa ce ma insoteste pe drumul déjà devenit clasic, dintre Nancy si Metz, acelasi tren de la linia 4 cu plecare la 06:21 spre directia Luxembourg, acelasi domn cu bicicleta ce coboara la Metz-Ville, sunt fapte ce imi place sa zic ca imi aduc siguranta. Nu asta am cautat, siguranta ne-o croim noi, pana la momentul in care consideram ca e cu adevarat « sigura ».

Sau poate ora 07:30, a fiecarei dimineti in spital, ce te incarca de energia necesara pentru a te simti util si in ziua respectiva ?!

Sau poate o garda de 24 de ore, de duminica dimineata de la 08:00 pana luni la 08:00 ?! Nu vreau sa scriu despre oameni bolnavi si in suferinta, nu vreau sa aduc in prim plan un sistem de sanatate ce functioneaza cu adevarat, chiar daca costa, cu adevarat, costa !

Am invatat in aceste saptamani in mediul spitalicesc francez sa uit de furie si frica, sa zambesc fiecarui om ce ne paseste pragul spitalului si sa incerc sa imi folosesc cunostintele medicale spre a-i fi de folos. Sa inteleg puterea unui colectiv pus in slujba pacientului, al celui care e acolo pentru a se insanatosi, a putea pleca multumit si cu recunostinta citindu-i-se pe fata. Am invatat sa uit de mine pentru acele ore, si sa incerc sa intru in viata lui, sa ma suprapun cu problemele pe care le are, cu ingrijorarea familiei, cu momentele de deruta ale celor dragi lui.

Am reusit sa inteleg ca atunci cand telefonul de garda ma trezeste la ora 3 noaptea dintr-un somn profund, confundat cu impresia de a fi in propriul pat de acasa, trebuie sa intru in salonul pacientului cu zambetul pe buze, dandu-i impresia ca este in siguranta si nimic din ceea ce este mai rau nu i se poate intampla. Sa fiu gentil si sa ii explic situatia in care se afla, si gesturile pe care va trebui sa le punem in aplicare pentru a trece peste starea de rau ce s-a abatut temporar asupra lui. Iar drept recunostinta, sa stiu sa primesc cu sufletul deschis acel « Merci, docteur ! » ce imi da incredere in propriile-mi forte.

Am invatat cum la 12 noaptea pot veni doua ambulante pline cu oameni ce cauta o speranta pentru vindecarea lor si cum orele pana dimineata pot trece atat de rapid, doar pentru simplul fapt ca a explica unui om de ce se afla acolo, este cu mult mai important decat un tratament fizic, care este instituit inca din camera de garda, cu mare atentie la tot trecutul lui medical.

Am realizat ca toti avem dreptul de a ne recunoaste limitele impuse de lipsa experientei si ca oricand am avea nevoie de o mana de ajutor, acolo, undeva, la capatul unei telefon se afla o persoana ce ne poate impartasi din informatiile adunate dupa ani si ani de invatatura, dedicati in fiecare secunda celui ce se afla in momente de cumpana.

Am invatat ca respectul este primordial, si acesta tine de oameni, nu de categorii sociale, nu de bluze albe si stetoscoape, nu de ochi plini de lacrimi sau litri de alcool. Fiecare dintre cei ce isi are norocul de a se afla in aceasta lume are dreptul la respect, pentru ca fiecare este important.

Am avut sansa de a intalni medici ce dupa ani si ani de trait in mediul spitalicesc inca au placerea de a ne invata si a ne impartasi secretele ce li s-au asternut sub ochi de-a lungul carierei. Sunt oameni care au inteles de la bun inceput ca aceasta profesie trebuie facuta cu responsabilitate si trebuie lasata « mostenire » celor ce vin, pentru ca fiecare are dreptul la o ingrijire medicala de calitate, indiferent daca aceasta este « dictata » de un medic experimentat sau de unul debutant.

Voi mai scrie despre aceste lucruri sensibile, pe parcurs, nu vreau sa expun cazuri medicale sau povesti despre oameni si suflete, pentru ca acestea sunt impovaratoare, toti avem micile noastre probleme, insa intr-o lume ce ni se asterne la picioare, trebuie sa avem mereu privirea tintita spre bine, spre intelegere si ajutor reciproc. Poate ca multi dintre noi avem ocazia zilnica de a citi despre cazuri cutremuratoare, mici istorisiri ce ne destabilizeaza echilibrul personal, dar trebuie sa fim siguri ca acestea isi vor gasi rezolvarea, intr-un fel sau altul, daca ne putem pune propriile forte in joc.

Iar cum unui calator prin lume ii sta bine si sa se mai si linisteasca, cel mai potrivit loc pentru asa ceva din regiunea Lorraine, ramane fara indoiala Place Stanislas din Nancy, la o cafea. Am reusit sa fac doua fotografii cu acest loc minunat si calm, la ceas de seara, dar despre frumusetile locului voi povesti intr-un alt articol dedicat in totalitate oraselor de aici.

12 comentarii

  1. 25.02.2013 la 13:52

    Nu cred ca mai trebuie sa te uiti in urma, pentru ce?

  2. 25.02.2013 la 17:34

    Nu „calmitate”, te rog frumos, ca mor! Exista cuvintul „calm”. E substantiv. Si sta in textul asta ca un ciob in mincare.

  3. Razvan Pascu
    (author)
    25.02.2013 la 17:44

    @ Irina: ma bucur ca ai citit cu atentie articolul si m-as bucura si mai mult ca aceasta sa nu fie totusi singura chestie pe care ai retinut-o din el…

  4. Persida Fira Mladinescu
    26.02.2013 la 03:31

    Se intampla exact ce trebuie sa se intample si ma bucur din toata inima Florine, ca ai detaliat putin, exact atat si asa cum trebuia modalitatea de a fi medic si rostul de a fi medic. Dar ma doare, nu pot sa spun ca nu ma doare sa constat, ceea ce stiam oricum, ca tinerii nostri medici sunt buni, bine pregatiti si pot sa se integreze usor si cu demnitate intr-un sistem sanatos si nu pot sa faca acelasi lucru in propria lor tara. Ce ne lipseste? De ce nu putem, la noi acasa, sa avem aceleasi conditi,i ca oameni am avea! De ce nu putem sa ne bucuram in Romania de un tratament bun, corect, de un mediu clinic sanatos care sa ofere bolnavului exact atat cat trebuie? De ce nu poate sa fie recompensata valoarea si aici? Stiu ca intrebarile mele sunt retorice dar nu am putut sa ma abtin sa nu comentez, ptr ca te-am urmarit de cand ai plecat. am urmarit fiecare episod pe care l-ai scris si acum mi-am dat seama ca incepi sa nu regreti hotararea pe care ai luat-o plecand. Succes, mult succes!

  5. 15.03.2013 la 12:50

    Acumulari destule pentur o perioada scurta. Si consistente calitativ. Felicitari si keep walking!

  6. alex
    01.04.2013 la 19:54

    mersi Florin !!!!!!!!!
    cred ca esti primul care isi sacrifica putin din timpul sau liber pt a oferi gratuit informatii celor interesati
    eu doar acum am gasit articolele tale ( din intamplare ) si pentru mine au fost o incurajare
    sunt student in anul 6 la medicina in Timisoara semestrul 2 cu dosarul pentru ECN trimit si ajuns in Franta dar inca fara raspuns ( astept in fiecare moment convocarea la examen ) istovit de invatat si un pic descurajat
    vreau sa te felicit pentru succesul la ECN doar cei care se pregatesc stiu ce inseamna acest examen si cat de diferit este de examenele date in Romania
    as fi bucuros daca as avea adresa ta de email pentru ati cere cateva sfaturi legate de alegerea postului , momentul examenului .
    astept un raspuns de la tine pe adresa [email protected]
    merci anticipat !!!!

  7. cornelia
    04.06.2013 la 00:38

    am citit articolele, insa, pot sa-ti spun cu mana pe inima ca esti un norocos;
    sa ajungi in Franta, cu o promisiune de contract care se adevereste incalcata, cu toata familia dupa tine care depinde doar de salariul tau (care e total diferit de ce ai discutat, de incepi sa te gandesti daca chiar ai inteles bine limba), cu acte care iti trebuie in original sau legalizate doar la notari autorizati de ei (pt ca romanii nu-s vazuti cu ochi buni – eu una asta am inteles) si fara acestea nu te pot plati (dar de muncit poti munci, nu-i nici o problema), sa nu ai pe cineva care te poate sprijini (nimeni sa declare ca e dispus sa-ti inchirireze, de ex, pentru a avea un cont bancar)…Iar la serviciu, ce sa-ti spun: cum mai toate spitalele sunt in criza (lucrez undeva in sudul Frantei) se cere suplimentarea examenelor (conteaza numarul, nu calitatea); ca si orar, pai poate ca nu stii, insa exista o limita superioara in legea franceza care spune ca un medic poate lucra pana la maximum 48 ore pe sapt (media pe patru luni), insa minimul nu exista, din aceasta cauza multi directori considera ca atat trebuie lucrat, iar cum garzile sunt de tip astreint astea nu fac parte din orar (legea vorbeste de „gardes” si nu de „astreintes”).
    nu mai vorbim de impozitul pe care trebuie sa-l platesti (dupa o oprire la sursa de aproximativ 20%) si dintr-un venit net pe care nu il iei in mana (nici acum nu am inteles ce reprezinta diferenta).
    apoi esti angajat cu un contract pe perioada determinata (cu cateva luni de proba – 2/3) iar multi dintre noi nu cred ca au primit prima de precaritate, care se cuvine oricarui angajat cu contract de tip CDD, si pe care daca nu o ceri (cateodata si chiar daca o ceri, presupunand ca cunosti legile franceze) nu ti-o va da nici un angajator (poate ca exagerez cu „nici un angajator”, oricine e invitat sa ma contrazica).
    alte taxe de platit cu care nu suntem obisnuiti: taxe d’habitation (in jur de 1000 euro, depinde de pozitia imobilului inchiriat), pe care eu una o consider simnificativa.
    iar daca lucrezi in orase mici (resedinte de departament dar cu numar de locuitori redus) nu poti face nimic fara masina (sa vezi cum faci aller-retour pe jos cate doua ore ca sa ajungi la un magazin, caci sa nu uitam magazinele inchid majoritatea la 19.00 iar tu iti termini treaba cel mai devreme la 18.30, caci asta e orarul, deci iti ramane week-end-ul sa iti cumperi provizii, asat daca nu esti de astreint…
    iar cu privire la „buna-primire”: femeie de 20 ani, insarcinata in al doilea trimstru de sarcina, fara nici o analiza facuta, fara nici un simptom, fara nic o anomalie la auscultatie(dupa spusele pneumologului) este trimisa sa faca radiografie pulmonara, fata/profil, esentiala in actele de la prefectura, caci daca nu are acest examen nu i se elibereaza documentul necesar de sedere in Franta si va fi expulzata (raspunsul pneumologului la intrebarea mea de ce trebuie sa facem o radiografie la o femeie insarcinata); sa nu uit, aspectul nu o ajuta…
    deci, pot sa spun, ca esti un norocos (sau poate eu, o mare ghinionista, cine stie…)

  8. Mihaela_Gina
    04.06.2013 la 12:42

    Draga domnule doctor, totdeauna am avut respect pentru breasla aceasta binecuvantata, (alta data nu neg am si spus lucruri urate).In ziua de astazi am si mai mult pentru ca fiul meu este stomatolog si ii doresc sa fie unul bun si omenos. I-ti doresc si va doresc sa va fie cat mai bine acolo unde sunteti si sper din tot sufletul sa apuc sa vad in Romania din nou si chiar mai mult respect pentru oameni si ceea ce fac ei indiferent de meseria pe care o adopta. Va urez sa va fie bine, sa va urmati calea si sa depasiti orice obstacol. Inca mai cred ca mintile luminate si capabile vor intoarce binele pe care noi toti il meritam. Va urez cu toata inima sa aveti putere, lumina in suflet si flori pe cale!

  9. Ella
    12.10.2015 la 16:13

    Draga dle doctor si coleg… sincer, sunteti un om norocos, sau vedeti realitatea dintr-un alt unghi, mult mai pozitiv si va felicit… Eu lucrez in Belgia, Bruxelles de 1 an, insa numai respect fata de pacient n-am vazut aici….poate o foarte buna protectie sociala, dar o proasta abordare clinica a pacientului… ii trimit la spital si vin inapoi la generalist de la camera de garda urgente far sa fie luati en charge, fara tratament de urgenta, doar cu Dafalgan….copii mor prin spitale, medici nu stiu ce inseamna dialogul medic-pacient, ei asteapta ziua de joi sa plece unde -i soare mai mult si ploua mai rar… bani multi alocati pentru gratuitati, rambursari la medicamente, ok…. insa profesionalism si medicina ioc…ti e cere sa muncesti non stop pentru ca tu esti un nimeni, nu esti de-al lor, ai ven it sa le iei locul de munca… cand iesi cu pacientul din cabinet si-l conduci la receptie cu trimpiterile necesare, ,tu stai si astepti sa-i explici pacientului ce si unde sa se duca, asa te)-.si ca sa fie mai hilar, ca sa nu zic ca nu am

  10. ella
    12.10.2015 la 16:28

    Scuze pentru greselile de ortografie de mai sus…. scriam intre consultatii si ma grabeam… deci sa continui….cand iesi cu pacientul din cabinet si-l conduci la receptie cu trimiterile necesare, tu stai si astepti sa-i explici pacientului ce si unde sa se duca, asa te-au invatat profesorii tai si parintii sa fii respectos si asa cere etica medicala, secretarele insa stau si-si termina discutia la telefon, cu spatele la tine si la pacient, rad si isi fac manechiura, fara sa se sinchiseasca…. respectul pentru misiunea de medic aici este nul, fata medici straini cel putin….si ca sa fie mai hilar, ca sa nu zic ca nu am incercat am hotarat sa plec in sudul Frantei, am preluat o cesiune in Carry le Rouet; avand in vedere ca este caml acelasi sistem medical, insa ceva mai mult snobism si nas in vant, ma inarmez cu rabdare, insa fara tutun, cu multa diplmomatie si binecuvantarea ca nimeni nu-mi intelege limba atunci cand ii trimit in origini, prin cateva fraze romanesti pline de duh… m-am calit, am vazut diferenta dintre romanii super inteligenti care nu am cum sa dovedeasca in viata si retardatii care fara sa apese pe tasta laptopului, nu stiu nici in ce data suntem….ma inarmez cu gandul ca sunt intai OM si apoi medic, imi tratez pacientii cu respect, asa cum vreau si eu sa fiu respectata, iar acolo unde nu exista respect, intirc spatele si trec mai departe, si mai ales cu gandul ca am venit sa fac bani, pentru ca aici se poate… doar asa pot sa trec peste lipsa de respect si profesionalism, peste dorul e tara, peste neputinta ca acasa nu pot face acesti bani…. dar ma voi intoarce mai bogata si la duh si la punga, si poate voi face ceva pentru semenii mei…succes mai departe si deschideti ochii…

  11. ana
    06.12.2015 la 15:22

    sunt medic , lucrez de o juma’ de an in germania, gratie lipsei de informatie si omiterilor intentionate ae colegilor emigrati aici…am in prezent o URA !!! fata de conationalii care bat campii la modul laudativ ce fantastic, corect si idilic e oriunde in alta parte decat in romania!!
    nu nevoie sa fiti sinceri si sa povestiti de fapt ce vi se intampla voua si familiilor voastre pt ca sunteti straini, conditiile reale pe care le gasiti si legile discriminatorii etc
    aveti minima decenta cand intalniti alti romani sa va bagati in c…. aroganta idioata.
    oricum 99,9% din timpul petrecut in strainate mancam c…….cu totii, iar diferenta de procent suntem izolati….

  12. 04.05.2017 la 11:16

    Felicitari pentru curaj si rabdare .
    Sa fi sanatos

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!