Ella’s Place

Ella este o musulmancă frumoasă, de 45 de ani. Are ochii vii, înţelepţi, iar când glumeşte seamănă cu nişte cărbuni încinşi. Este blândă şi curajoasă, este pur şi simplu fericită. Simţi asta din prima clipă când îţi şopteşte “bun venit” şi în dimineţile în care cântă pregătind masa. Soţul ei este puţin mai în vârstă, însă chipul îi întinereşte ca unui flăcău atunci când vorbeşte despre familie, despre insula lui dragă, despre oamenii care fug de civilizaţie. Amândoi caută România pe hartă. Nu auziseră de ea şi nici nu văzuseră picior de român pe acolo. “Long way”, suspină Ella şi zâmbeşte ca o mamă care şi-a găsit pruncii pierduţi.

Au opt copii de toate vârstele: băiatul cel mare şi mândria familiei are 22 de ani şi este căpitan de vas – plecat mereu prin lumi străine. Apoi urmează o fată slăbuţă şi cu ochi de veveriţă, pe care o cheamă tot Ella şi care are grijă de fraţii ei ca o leoaică. Numărul 6 şi numărul 5 sunt doi băieţi mândri, de o frumuseţe greu de explicat în cuvinte. Unul stă pe lângă casă, coboară nucile de cocos din vârful palmierilor, se joacă pe internet şi strânge peştii mergători care evadează noaptea, cu o lanternă şi cu vorbe dulci. Celălalt lucreză în sat, la o tarabă cu hamburgeri din pui şi vită. Mai este o fată timidă şi cochetă de 16 ani, care se ţine departe de turiştii curioşi. Iar cei trei mezini – doi băieţi şi o fetiţă – sunt o explozie de bucurie, de soare, de fericire în stare pură. Îşi încalecă bicicletele şi cutreieră satul în căutare de crabi şi papaya, se joacă pe plajă sau pe lângă casă, iar în după-amiezile leneşe, când marea este retrasă, caută comori pe pământul dezvelit de valuri şi moale ca un aluat. În mâinile lor, acesta ia forme de basm, ciudate, ca nişte talismane.

Ella se ocupă de afacerile familiei. Are zece căsuţe de închiriat pentru străini, însă principala ei preocupare este ghicitul. Citeşte chipurile oamenilor şi îşi dă seama dintr-o privire dacă sunt săraci sau bogaţi, fericiţi sau trişti, singuri sau cu povara dulce a unei iubiri. În funcţie de concluziile acestor observaţii, Ella le comunică preţul căsuţelor. Unii au mai mult noroc, iar insula le oferă confort spiritual. Alţii se simt împovăraţi de tabieturile civilizaţiei din care provin şi pleacă repede, să uite chinul sărăciei.

Ella şi familia sa ştiu poveşti despre lumea mare: ştiu cum arată luna în Canada, ce mănâncă americanii, ce vise au italienii şi cât de aprig iubesc spaniolii, ştiu să nu se amestece în poveştile de amor unisex sau în amantlâcuri secrete. Vorbesc toţi o engleză sacadată, cu parfum tropical, iar serile când vorbesc despre viaţa lor şi despre sărbătorile sfinte islamice sunt desprinse dintr-o carte universală, ale cărei pagini sunt tipărite cu litere de lacrimi, de dor şi de iubire.

În ultima zi de Ramadan, fetele din familie taie ramuri subţiri de palmier şi le împletesc în forme complicate, pentru umplutura de orez fiert în lapte de cocos. Frunzele de bananieri le sunt ştergare şi feţe de masă, farfurii ad-hoc pentru carnea prăjită şi pentru prăjiturile cu miere şi blat însiropat cu fiertură de mango. În noaptea dinspre duminica de Eid lumea zâmbeşte pe furiş, cu o bucurie abia reţinută. După chemarea la rugăciunea de dimineaţă, toţi îşi pun straiele de sărbătoare: tunici lungi din matase, în culorile insulei: turcoazul mării, albastrul cerului, rubiniul soarelui şi verdele aprins al junglei. Copiii sunt spălaţi şi îmbrăcaţi în haine prea lungi pentru ei. Tot satul sărbătoreşte sfârşitul Ramadanului pe verandă la Ella, cu prăjituri şi cafele îngroşate cu lapte condensat. Bărbaţii se leagană în hamacuri, discută despre vreme şi despre copii şi apoi pleacă spre casă, spre Mecca lor concretă.

Dincolo de libertate

Oamenii simpli din Salang nu-şi pun întrebări despre rostul vieţii. Nu-l caută şi nu visează la împliniri sau măriri trecătoare. Banii înseamnă pentru ei orez, cartofi, carne, motorină şi biciclete pentru copii. Privesc turiştii uneori cu amuzament, alteori cu tristeţe. Cele mai lungi călătorii pe care le-au făcut sunt în Kuala Lumpur sau în Singapore, însă nu concep viaţa dincolo de plajele albe, dincolo de cerul oglindit in mare, curat ca inimile lor. Copiii duc un trai liniştit, merg la şcoală cu barca, înoată ca delfinii, caută comori în apele cândva războinice şi, în serile de sărbătoare, alungă fantomele tăcerii insulare cu pocnitori şi artificii.

Viaţa pe Tioman are o lentoare şi o senzualitate desăvârşite. Timpul aici stă pe loc, încremenit de atâta frumuseţe şi pace. Nu se dau lupte, nu există ambiţii şi nici depresii. Căutarile se pierd în vântul real şi aspru, iar nălucile din somn seamănă cu varanii uriaşi, cu priviri de smarald, nu cu dorurile omului modern.

Şi totuşi, dincolo de această libertate, va exista mereu o simplă întrebare: cine va încerca să schimbe orizontul lichid al acestei lumi, cunoaşterea sau nepreţuitul abandon?

Date concrete

Cum ajungi pe Tioman Island:

1. zbor Bucureşti-Kuala Lumpur, cu o escală (în funcţie de compania aeriană aleasă). Preţurile sunt între 1.200 şi 1.500 de euro/2 persoane/dus-întors – însă poţi prinde şi promoţii foarte bune!
2. autobuz Kuala Lumpur – Mersing – din Terminalul Bersepadu Selatan (din centrul oraşului până în terminal, un taxi îţi va lua 12-25 de ringgit= 12-25 lei) şi îţi recomand să iei bus-ul firmei S&S International, care costă 40 de lei, pleacă la ora 10.30 şi face în jur de 5 ore şi jumătate până în Mersing. Mai există şi varianta cu autobuzele Transnasional, care costă 30 de lei pe acelaşi segment, însă pleacă la ora 9 dimineaţa. Cu cât vei pleca mai devreme, cu atât vei avea şanse mai mari să prinzi ferry-ul de Tioman.
3. Mersing-Tioman, cu ferry-ul – biletele se iau din staţia aflată în Mersing (este un orăşel mic, nu ai cum să ratezi agenţiile de turism fooorte amabile) şi costă în jur de 75-80 de lei dus/întors/persoană. Ferry-ul face o oră şi 50 de minute până pe insulă.

Preţuri Tioman:

Căsuţele basic, fără îmbunătăţiri, apă caldă, aer condiţionat sau altele costă între 45 şi 80 de lei pe noapte. Într-o astfel de căsuţă ai 1-2 paturi, o chiuvetă, baie, o masă, eventual o terasă micuţă, însă absolut toate se află la maxim 3 metri de plajă şi 7 metri de mare.

Dacă vrei aer condiţionat şi condiţii mai bune, atunci preţurile cresc simţitor. Specific faptul că este foarte posibil ca preţurile să fie mai mari în Tekek sau Air Batang. În Salang, unde am stat eu, totul este mai simplu şi mai ieftin.

Mâncarea la restaurant – preparate indoneziene şi malaysiene – este destul de gustoasă. Preţurile sunt: 2-3 lei o porţie de orez fiert simplu, 5 lei orez cu legume, 9 lei orez cu pui şi legume (foarte picant), 8 lei o supă, 8 lei porţia de cartofi prăjiţi, 10 lei aripioarele picante.

În supermarketuri nu se găsesc foarte multe produse – doar creme pentru ţânţari, şampon, câteva fructe, conserve de ton, detergent şi hârtie igienică, pâine (rar!).

Ce poţi face pe Tioman:

Turiştii care vin aici stau la plajă şi se relaxează. Unii vin pentru trekking prin junglă, alţii pentru scuba diving sau pentru pescuit. Ai acces la telefon, la internet, televiziune, echipamente sportive, duty-free şi alte lucruri “moderne”.

Dacă ai nelămuriri sau dacă te pot ajuta cu ceva, mă găseşti aici!

Foto: Vlad Semen, I’s Blog

* articol scris de Ioana Budeanu, travel writer si jurnalist freelancer.