excursii-razvan-pascu

“Jetty, jetty”, strigă trei copii murdari, îmbrăcaţi în tricouri albe şi pantaloni lungi, suflecaţi până la genunchi, cu şlapi ieftini, din plastic, în picioare. Lumea priveşte absentă în direcţia micuţilor şi se strânge la poarta de îmbarcare. Un vas de mici dimensiuni îşi aruncă umbra peste staţia de aşteptare din Mersing, iar forfota celor peste o sută de persoane care vor să treacă prin poartă este întreruptă doar de zgomotul înfundat al bagajelor aruncate pe punte.

În burta vasului se face linişte. Turiştii se foiesc tulburaţi, iar pe chipul localnicilor poţi citi plictiseala. Barca se îndepartează de ţărm şi înfruntă apele calme ale Mării Chinei de Sud. Rareori, câte un val răzleţ acoperă ambarcaţiunea şi se scurge în şuvoaie cristaline pe geamurile murdare. Barca pare că pluteşte în derivă, spre un apus tropical, pe care nimeni nu are ocazia să-l admire.

Înserarea se lasă grea şi spuzită de stele. După şapte opriri lungi, vasul acostează în ultimul sat de pe insulă, unde pontonul din lemn suspină îndelung şi îşi revarsă mirosurile de peşte şi sare. Cei 10 oameni care au coborât aici se pierd rapid pe alee, înghiţiti parcă de noapte. Nu-ţi vine să vorbeşti tare, liniştea este adâncă şi caldă, ca o burtă de balenă, în care ai putea trăi fericit pentru totdeauna.

Aleea principală din sat are un kilometru şi jumătate şi este luminată de becuri galbene, palide, în jurul cărora insectele dau năvală şi îşi frig aripile, căzând şi zvârcolindu-se pe pământ, ca Icar cel îndrăgostit de soare.

La capătul drumului, câteva căsuţe pe picioroange, şubrede, cu ochi din geamuri sparte, răsar de după bananieri şi tufe imense cu flori albe. Nicio mişcare nu tulbură seara de vară. Doar vântul mai suspină printre cocotieri. Marea încă nu a ajuns la ţărm din călătoria ei zilnică, iar nisipul este cutreierat doar de crabi şi varani uriaşi. Într-un hamac agăţat de doi palmieri, un turist îmbrăcat în alb îşi leagană gândurile. Iar din cerul revărsat în mare se prelinge deodată o ploaie tropicală, fierbinte, aprigă şi senzuală…

Zorii zilei se contopesc într-un vârtej de emoţii: valurile se sparg de ţărm cu o melodie vindecătoare, cerul are nuanţa ambrei, ceaţa se ridică încet de pe muntele îmbrăcat în junglă, iar muezinul îşi strigă chemarea la rugăciune.

Începuturile

Legenda spune că o frumoasă prinţesă-dragon, zburând din China spre prinţul ei singaporez, s-a oprit să se odihnească în apele de cristal ale Mării Chinei de Sud şi, încântată peste măsură de farmecul acelui loc, ea a hotărât să nu-şi mai continue drumul nupţial. Prinţesa s-a transformat într-o insulă, pentru a oferi confort călătorilor aflaţi în trecere.

Pulau Tioman este o insulă mică, aflată la 32 de km de coasta Malaysiei continentale şi este cunoscută de mii de ani de către pescari, ca o sursă de apă proaspătă şi lemn. Începând cu anul 1011, Tioman a fost punctul de întâlnire al vaselor europene, arabe şi chineze, iar uneori pe plajele din nord se mai găsesc cioburi de porţelan antice. Orang Lanun, piraţii filipinezi din secolul al 19-lea, nu sunt nici ei străini de această insulă.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Tioman a fost gazdă atât pentru britanici, cât şi pentru japonezi, iar apele care scladă insula păstrează încă rămăşiţele luptelor. În 1970, Time Magazine a inclus Pulau Tioman în topul celor mai frumoase zece insule din lume.

Pe Tioman s-au ridicat opt sate, ale căror case nu au mai mult de două etaje, majoritatea fiind din lemn sau piatră. Cea mai importantă aşezare este Tekek, aici găsindu-se şi un mic aeroport, dar şi cele mai mari resorturi de vacanţă. Insula este acaparată de junglă aproape în totalitate, iar cele două vârfuri muntoase de peste 900 metri alcătuiesc un peisaj de poveste, învăluit în ceaţă şi străbătut de alei secrete, cu plaje albe, cocotieri şi ape limpezi ca ochii unui copil.

Insula este o rezervaţie naturală protejată, iar aici întâlneşti maimuţe macac, leneşi, veveriţe uriaşe negre, veveriţe roşii zburătoare, broaşte ţestoase, peşti mergători, varani de diverse dimensiuni, fregate, lilieci şi numeroase insecte.

Tioman Island este înconjurată de recifuri de corali, devenind astfel o importantă destinaţie pentru iubitorii de scumba diving, iar cabanele, magazinele şi resorturile de pe insulă funcţionează în regim de duty-free. Populaţia nu depăşeşte 3.000 de suflete. Cei mai mulţi dintre localnici sunt pescari şi antreprenori, care conduc mici baruri, restaurante sau câte un complex de cabane rustice, care fac taximetrie cu bărcile pe Marea Chinei de Sud sau care deţin shop-uri şi mini-scoli de diving.

Salang, ultimul sat de pe Tioman

Salang este cel mai nordic şi mai mic sat al insulei şi este ultima destinaţie de pe ruta feribotului. Are o singură alee şi vreo cincizeci de case, din care patruzeci sunt destinate turiştilor. Condiţiile de viaţă sunt foarte simple şi uneori, pe timpul musonului, devin aspre. Ploile calde, dar violente, inundă plaja şi locuinţele modeste ale musulmanilor de pe Tioman, iar maimuţele le strică deseori culturile de roşii, de banane şi papaya. Iar în aceste momente de criză, bărbaţii se închină la moscheea din sat şi apoi îşi iau puştile şi vânează macaci.

În sat locuiesc zece familii de malaysieni, dintre care doar câţiva tineri sunt născuţi pe insulă. Bătrânii veghează marea şi stau întinşi pe saltele din paie, privind obsesiv cerul de un albastru lăptos, ca un giuvaer prea puţin şlefuit. Casele lor sunt mici, înghesuite, cu o singură cameră şi o scară îngustă care urcă spre o verandă suspendată în timp. Alambicuri şi suveniruri de la turişti sunt agăţate de uşă şi de geamuri. Într-un ghiveci de flori, o sticlă de şampanie franţuzească zâmbeşte ştirb şi povesteşte despre vremuri bune şi petreceri încinse.

În case au două saltele puse direct pe duşumea şi o chicinetă dotată cu vase din plastic. Nu prea gătesc. Este cald, este sărăcie şi lumea nu se gândeşte la mâncare. Dieta lor este alcătuită din orez fiert, când se găseşte, ouă de la cele câteva găini pe care le cresc şi peşte proaspăt, fiert cu mulţi ardei iuţi şi fără sare. Nu există baie în casele multor localnici. Au o ţeavă pe aleea centrală, din care curge apa încălzită de soare. Acolo se spală şi bărbaţii, şi femeile, şi copiii cei mai mici, în timp ce turiştii fac poze cu tabletele Apple. Jungla le slujeşte perfect pentru cele mai intime nevoi, iar ca să îşi croiască drum prin ea, oamenii folosesc macete cu mânere din abanos.

Zilele se desfăşoară monoton, ritualic, însă ei nu acordă atenţie unor astfel de senzaţii. Dimineaţa privesc marea cu ochi duşi, ca pe unica lor speranţă, dar şi barieră în calea civilizaţiei. La prânz, căldura infernală îi trimite pe saltelele lor umede şi mucegăite, unde zac într-o nemişcare vecină cu moartea. Bătrânii dorm şi direct pe jos, pe prispele caselor, dar niciodată pe plajă, ca să nu deranjeze turiştii ahtiaţi după băile de soare. Seara se lasă în culori frivole, pictate de un maniac al acuarelelor – cerul sclipeşte dureros în argintiu, soarele se transformă în chihlimbar încins, iar norii au forme miraculoase, de zeităţi păgâne. Jungla prinde glas, făcându-şi simţită prezenţa prin freamăt de frunze tăioase şi ţipete de animale flămânde, iar slujba de la moschee îţi dă un sentiment de apartenenţă, de tihnă. Când soarele se ascunde în apă, lăsând loc lunii pe cerul ca smoala, localnicii iau cina pe verandă, suspinând liniştiţi şi bucurându-se de familiile lor.

De trei ori pe zi soseşte ferry-ul în sat, aducând turişti rătăciţi şi dornici de vacanţe ieftine, simple, lângă inima naturii. Tioman este raiul backpecker-ilor şi al căutătorilor de vise. Aici întâlneşti francezi plecaţi în jurul lumii, americani dornici de aventuri, germani alunecoşi, cupluri care se ascund de ochii cunoscuţilor, familii care vor altceva… mai uman, mai simplu, mai provocator decât spiritul lor consumerist.

Foto: Vlad Semen, I’s Blog

* articol scris de Ioana Budeanu, travel writer si jurnalist freelancer.

1 comentariu

  1. 04.01.2013 la 10:12

    Multumesc, Razvan:) La multi ani!

Vezi aici mai multe imagini de pe pagina mea de Instagram! Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!