Inainte sa poposesc pe taram african ma gandeam ca primul loc unde voi zice: Hello Mama Africa va fi sub nasul Sphynx-ului din Giza, Egipt, spatiul de redez-vous al faraonilor si legendelor antice.

Insa, o decizie de moment a facut ca butonul mouseului sa cada timid pe tab-ul book de pe un oarecare site de booking, la capatul caruia se gasea welcome-ul de la aeroportul Menara, Marrakech. Asa a fost sa fie, cum ar zice o vorba din popor, astfel ca acesta va fi numele primului oras din continentul negru in care voi pasi, dupa o escala de o zi in Milano.

Totul s-a derulat repede, am plecat din Bucuresti intr-o dimineata de ultime zboruri pe Baneasa si am facut un scurt popas in fashion-land. Astfel, m-am cufundat in explorarea vivace a Dom-ului si m-am pregatit moral pentru aterizarea in orasul mistic din centrul Marocului. Simteam ca va fi ceva memorabil , diferit, in timp ce zburam peste Gibraltar, iar dunele incepeau sa rasara din ce in ce mai putin timide in timp ce ne apropiam. Mai ales ca denumirea orasului are rezonanta ei divina – provine din Berbera si inseamna “Pamantul lui Dumnezeu”.

Am pus primul picior pe pamant marocan dupa care, l-am pus si pe-al doilea si am zorit-o cu un microbuz de transfer spre cea mai cunoscuta piata din Marrakech – Jemma el Fnaa.  Aceasta s-a derulat istoriei odata cu orasul, acum aproape 1000 de ani pe la 1072. In timpul zilei este plina de comercianti, vanzatori diversi precum si baieti care te invita la un sarpe in jurul gatului sau iti plaseaza o maimuta pe cap, iar noaptea, este momentul in care magia agitatiei magnetizeaza imprejurimile. Diverse tarabe mobile cu mancare, povestitori din desert, formatii locale si alte ingrediente de exceptie care transforma locul intr-un vacarm culturalo-artistico-gurmand, pe care cu greu gasesti cuvintele sa-l descrii. Doar se simte si se vede.

Revenind, m-am catapultat direct in piata, unde, un localnic “binevoitor” s-a oferit sa imi indice drumul spre locul unde voi sta pentru urmatoarele  5 zile contra sumei de 20 de dirhami sau 2 EUR – pentru 2 min. 

A fost primul si ultimul pentru ca, ulterior, am invatat ca poti sa te descurci si singur prin labirintul marocan al souk-urilor iar, daca vrei sa primesti indicatii gratuite, sa ii intrebi pe cei care lucreaza in magazine, pentru ca nu pot pleca sa-ti arate.

Odata ajuns si cazat, m-am apucat de treburi digitale pe wi-fi-ul ce mergea raison si pana tarziu, dupa pranz, nu am facut pauza. Dar pentru ca foamea si energia locului ma tot chemau,  am plecat sa iau masa alaturi de un alt calator, un francez de vreo 18 ani care tocmai se intorsese din Senegal, dupa ce facuse voluntariat vreo 6 luni prin Dakar. A, ce bine ca mi-a placut franceza prin ‘ani de liceu’ si mai mimez din ea pe alocuri. Aceasta este limba neoficiala in Maroc, aproximativ 50% din populatie vorbind-o astfel ca, daca o stiti, bariera comunicarii este eliminata. Oricum, marocanii stiu ce limba e nevoie pentru a va convinge sa cumparati ceva – de la Araba, Berbera si Engleza pana la Spaniola si Italiana – in special cei din zonele turistice si Marrakech. Personal, am avut parte de multe “Hola amigo”, “Ciao ragazzo” sau “Bonjour ami”, astea fiind nationalitatile prin care am fost incadrat cu precadere de localnici.

Restul amiezei pana spre seara, am luat-o la pas printre souks (piata specifica), olfactand mirodenii si admirand carpete, dupa care am mers la Moscheea Koutubia, cea mai mare din Maroc cu ai ei aproape 70 de metri si peste 800 de ani vechime. Seara a mai fost completata cu niste actiuni digitale si dupa, de o cina cu multa ‘tajine au poulet’ – mancarea berbera specifica, servita intr-o farfurie acoperita de un con din lut circular cu pui si legume foarte fierte si aromate. Procedura de gatire se gaseste pe wikipedia, iar gustul incita la joaca papilele gustative – preferata mea e cea cu pui si lamaie. Bineinteles ca totul a fost servit cu ceaiul de menta, bautura traditionala sau whiskey-ul marocan, cum le place sa o numeasca.

A doua zi am decis sa o petrec la oaza de creatie si inspiratie a cunoscutului creator de moda Yves Saint Laurent, in Gradinile Majorelle. Elegantele gradini au fost creionate de catre expat-ul francez, ati ghicit, artistul Jacques Majorelle in anii ’20. Aceasta era perioada cand Marocul era sub protectorat francez, la fel ca aproape 1/2 din Africa, la vremea respectiva. Gradina a intrat in posesia lui Yves Saint Laurent si Pierre Berge, partenerul de business in 1980, aici aflandu-se si casa unde obisnuia sa se retraga creatorul in anumite perioade ale anului, in cautarea inspiratiei pentru noi creatii epice in industria modei. Aici, printre sutele de specii de plante si cele cateva de pasari, se afla si Muzeul Istoriei Musulmane, chiar in incita casei lui YSL. Per ansamblu, un loc aparte, o oaza de verdeata si inspiratie –un punct de referinta ale carui coordonate trebuie neaparat atinse odata ajunsi in Marrakech.

Am continuat incursiunea musulamana pe la palatele Badia si Bahia, printre pisicile maidaneze care inlocuiesc cu gratie cainii de la noi. Vechile palate imperiale sunt in ruine, Bahia fiind cel mai bine pastrat, transpunandu-te excelent in pielea unui nobil marocan de secol XVIII-XIX. Spre deosebire, Badia a fost distrus, insa zidurile se pastreaza ca martore de neclinitit ale unei istorii tumultoase. Spre seara am purces si la Mormintele Saadian, descoperite la inceputul secolului XX si care dateaza din vremea dinastiei – bingo, Saadiene. Sunt interesant decorate, aici existand atat morminte evreiesti cat si ale crestinilor.

Urmatorul pe lista a fost Muzeul Dar Si Said, unde am admirat, mimand eruditia, o multitudine de elemente din istoria Marocului, de la instrumente muzicale, pana la picturi, arme si carpete. Se gasesc „di tati” pentru toate gusturile culturalo-istorice pretentioase si mai putin. Oarecum din gresesala, am nimerit si in intr-un muzeu new age, cu picturi si poze mai diferite – un suprarealism / postmodernism, mecanisme interesante si alte obiecte care mangaie firul creativ al celor cu o gandire laterala si inafara cutiei.

Un alt punct de atins il reprezinta tabacariile – locurile unde iau nastere obiectele confectionate din piele cu multa maiestrie de catre maestrii pielari. Cei fara simtul mirosului vor fi placut impresionati, iar ceilalti, pregatiti-va sa va scufundati narile in frunzele de menta ce vi se livreaza alaturi de turul inclus.  Asta pentru a „supravietui” cu succes puternicului miros al creatiilor originale locale. Odata incheiat turul, sunteti condusi spre magazinul unde se gasesc roadele suportabilitatii olfactive si creatiei manuale ale mestesugarilor,  la un mic suprapret pentru turisti.

Bineinteles, totul se negociaza in Maroc asa ca, daca incepi la de 5-6 ori mai putin de oferta initiala, poti achizitiona ceva dragut la de cel putin 3 ori mai ieftin. Totul depinde cat de mult vrei sa te tocmesti cu ei si cat de des te faci ca pleci cand nu-ti convine pretul. Oricum, aici este tara comertului, negocierii si trocului astfel ca daca in compania ta acestea sunt liniile esentiale de business,  atunci un team-building – chiar si de un week-end, este de nepretuit. Cred ca sigur va bate orice training pe negociere si vanzari pe care l-ati avut pana acum iar practica si experienta sigur vor face diferenta.

Si iata ca incursiunea prin Marrakech se apropie cu pasi curajosi de final dar, urmeaza secvente din vizita la orasul fortificat Ait Ben Haddou, aventura in Zagora de la poalele Saharei, calcatul pe urmele lui Jimmy Hendrix si a Mariei Calas in Essaouira pe malul Oceanului Atlantic, scrutarea orasului imperial Fez si intalnirea cu albastrul de Chefchaouen, totul inainte de trecerea Gibraltarului cu feribotul. To be continued…

* text si fotografii de Lucian Avadani