Astazi vom vorbi despre vise implinite si despre lucruri pe care le faci o singura data in viata. Il vom cunoaste pe Peter care ne va povesti mai jos din experienta sa cat de greu sau usor este sa urci pe cel mai inalt munte din Africa (Kilimanjaro) si de ce ai nevoie pentru a face asta. Sincer, recomand discutia de mai jos tuturor celor care se gandesc ca la un moment dat in viata sa faca ceva memorabil.     

1. Cat de greu sau usor se ajunge pe Kilimanjaro din Romania? 

Intrebarea aceasta pare foarte simpla, dar este si neasteptat de grea in acelasi timp. De ce? Pentru ca, din punct de vedere logistic si chiar geografic, nu se ajunge mai greu decat in Norvegia, spre exemplu, sau in Grecia, Japonia ori SUA. Schimbi 1-2 avioane si faci in medie 20 de ore pe drum. Relativ putine tari au curse directe cu aeroporturile din imprejurul masivului Kilimanjaro. Din punct de vedere decizional insa, pare ca este destul de dificil sa ajungi acolo din Romania. Turistul roman nu pare a fi “luat in calcul”, inca, o astfel de posibilitate. Un trekking pe Kili ii pare ceva abstract, ceva ce oricum nu e de el, sau cel putin nu acum. Privind astfel lucrurile, “Romania inca nu se vede prea bine de pe Kilimanjaro”. 

2. Cat dureaza urcatul pe munte pana in varf si ce presupune? 

Durata urcarii este variabila, in functie de traseul ales si in functie de ritmul de urcare. Traseele sunt si ele de varii nivele de dificultate, de la cele mai simple pana la cele mai complicate, insa niciunul nu seamana cu ceea ce inclinam sa intelegem prin alpinism. Consider ca pentru a urca pe acest munte, de exemplu pe ruta Marangu, pe care am urcat eu (i se mai spune ruta Coca Cola), iti trebuie minimum 5 zile, ideal 6 sau 7, pentru a asigura o cat mai buna aclimatizare. Eu am urcat in 6 zile si totul a fost ok. 

3. Cum este cu cazarea si bagajele pe munte? 

Kilimanjaro este situat intr-un parc national in Tanzania, in care nu se poate intra fara insotitori locali. Asa este legea acolo si asa se asigura si o importanta sursa de venit pentru regiune. Asadar, grupului de turisti i se vor alatura ghizi, bucatari si porteri (sau carausi). Acestia cara absolut totul, in susul si in josul muntelui, inclusiv bagajele turistilor. Noi aveam doar un rucsac mic de tura, in care ne tineam cele trebuincioase pentru ziua respectiva; lucruri gen apa, haine mai groase, pranzul la pachet, etc. Seara ne reintalneam cu bagajul nostru la tabara. Cazarea se face in cort in majoritatea cazurilor. Singura notabila exceptie este ruta Marangu, pe care cazarea se face in niste cabane din lemn, construite de catre norvegieni. Exista acolo un fel de paturi, cate patru in fiecare cabanuta, care dispun si de saltele. E ok, mai ales ca ai la tine si propriul sac de dormit, asa ca e chiar confortabil. 

4. Tu ai urcat pe Kilimanjaro. Cum te-ai pregatit inainte sa pleci si cat de greu ti-a fost? 

Nu m-am pregatit in niciun fel. Nu spun ca nu are sens sa te pregatesti, dar la mine asa s-a intamplat. M-am inscris foarte din scurt, cu doar trei saptamani inainte de plecare, doar pentru ca am aflat ca merge un prieten drag al meu. Pe mine ma preocupa o astfel de aventura deja de mult timp, totusi decizia a fost una spontana, neplanificata. Pe atunci eram un tip sedentar; un corporatist sadea. “Miscarea” consta pe atunci din a merge pana si de la masina, nimic mai mult. Legat de dificultate, mi-a fost si simplu, mi-a fost si greu. Simplu pentru ca, spre deosebire de ceilalti, la mine nu s-a manifestat niciun simptom al bolii de altitudine (altitude sickness). Abia dupa ce am trecut de 5.000 m altitudine, am inceput sa ma simt mai rau. Peste 5.000 inseamna ultima etapa a urcarii. Am reusit totusi sa ajung in varf. Partea aceasta a fost cea mai dificila, atat din punct de vedere al solicitarii fizice cat si psihice. Cel mai teama imi era sa nu se agraveze simptomele si sa trebuiasca sa renunt la visul de a sta pe Acoperisul Africii. 

5. Crezi ca eu as fi in stare sa urc pana in varf? Ce calitati trebuie sa ai ca sa ajungi in varf? 

Sunt sigur ca ai reusi. Esti un tip zvelt, ca si mine. Oxigenul, din ce in ce mai putin pe masura ce urci, se poate repartiza mai bine si mai eficient in organism. Din cate stiu, tu mergi la sala. Dincolo de toate astea, insa, urcatul pe Kilimanjaro este un „joc al mintii”. Trebuie sa fii o persoana echilibrata, rationala si constienta, daca vrei sa ai sanse sa ajungi in varf. Asa ca da, cred ca te califici. 

6. Cum trebuie sa te pregatesti fizic si psihic inainte sa mergi pe Kilimanjaro? 

Nu trebuie, dar cu certitudine ar fi bine! In orice caz, iti sporesti substantial sansele de a atinge varful, cu cat esti mai bine pregatit psihic si mental pentru ceea ce urmeaza. Kilimanjaro este, totusi, cel mai inalt masiv de sine statator din lume, dar in acelasi timp si singurul din aceasta categorie care este accesibil aproape oricui. Nu ai nevoie de niciun fel de cunostiinte de alpinism. Trebuie doar sa respecti muntele (sau sa asculti de ghid ). Poti sa mergi in doua picioare pana in varf, nu trebuie sa te cateri sau mai stiu eu ce altceva. A nu se intelege ca discutam despre o plimbare prin parc! Lipsa de oxigen la aceste altitudini isi spune cuvantul (sus acolo concentratia de oxigen este de doar 40% din cea de la nivelul marii). Efortul de a face orice este mult mai mare decat in mediul nostru obisnuit. Te lupti cu frigul si, eventual, cu durerile de cap. Dar daca a doua componenta a intrebarii tale, si anume psihicul, e in regula, cu siguranta vei face o poza pe varf! 

7. Descrie o zi din cele 7 zile de urcat pe munte. De exemplu ziua 3 sau 4. 

Zilele de urcare pe munte se desfasurau dupa acelasi tipic, totusi erau foarte diferite in substanta lor. Trezirea se facea dimineata devreme, luam micul dejun si plecam la drum catre urmatoarea tabara. Pranzul il luam pe drum, din pachetul pe care il primeam si pe care il indesam in rucsac in fiecare dimineata. Ajungeam dupa amiaza la urmatoarea tabara. Ne spalam putin, apoi urma cina si taclale (geniale) de dupa, cu colegii de “suferinta”si cu ghizii. Peisajul insa era diferit in fiecare zi. Am trecut mai intai prin padurea tropicala iar apoi, pe masura ce aceasta se rarea, am patruns in zonele mlastinoase. Urmeaza o zona de desert alpin, iar apoi, urcare pe conul vulcanic, care este o portiune dificila, unde se merge pe un grohotis care iti cedeaza sub pasi. Daca mai si ninge, cum a fost la noi, dificultatea sporeste. Din acest punct de vedere, Kilimanjaro este o experienta fenomenala. Este ca si cum ai porni de la ecuator si ai ajunge la poli. Treci prin toate zonele climaterice.  

8. Cum te ajuta serpasii porterii si ghizii care urca cu tine? 

Foarte mult. Pe langa faptul ca imi carau bagajul, am aflat de la porteri o gramada de lucruri despre Tanzania, despre oamenii de acolo, despre felul lor de-a fi, despre dificultatile cu care se confrunta. Nu incetezi sa te miri despre ce iti este dat sa auzi si (si) asta face din fiecare zi o experienta fascinanta. Cand se intampla asta, moralul tau e ridicat, ceea ce te ajuta imens in atingerea dezideratului. Apoi, e ambitia. Cand ii vezi pe acei oameni cat de mult si greu cara, parca te cuprinde un sentiment de rusine sa spui ca ascensiunea este dificila. Tu ai in spate poate 5 kilograme, iar ei care cate 15-20 de kg. Cum adica sa ma vait tocmai lor in aceste conditii? Nu, imi strang ambitia in batista si ii dau inainte! Ghizii, la randul lor, stiu tot felul de amanunte despre absolut orice: munte, traseu, animale, plante. Sunt sute de intrebari la care cauti raspuns, indiferent cat de bine te-ai documentat inainte. 

9. De ce ar urca cineva pe Kilimanjaro? Cu ce te-ai intors (sufleteste) din Africa? 

Nu esti primul care imi pune aceasta intrebare. Si este o intrebare justificata, intr-adevar! Dar la fel de bine s-ar putea intreba: De ce sa nu urci pe Kilimanjaro? Nu e musai sa urci, dar ar fi ceva extraordinar de fain, nu-i asa? Imi amintesc cum a fost la mine. Un prieten mi-a povestit ca s-a intors din Antalya, de la un super hotel, unde se umplea minibarul de doua ori pe zi si nu stiu ce alte grozavii se mai intamplau. Mi-am dat seama atunci ca eu caut altceva. Vroiam ceva care sa imi produca alt gen de amintiri decat cele legate de minibarul hotelului. Vroiam ceva care sa ma implineasca, sa-mi dea o satisfactie nu doar de moment, ci una vie, care sa ma insoteasca de-a lungul vietii. Asta am cautat si asta am gasit! Nu spun ca e la fel la toata lumea, dar eu m-am intors alt om. Atat de mult m-a marcat, incat am decis ca vreau sa-mi schimb viata. Vroiam sa ies din rutina mea zilnica, rapitoare de ani din viata, si sa fac ceva realmente pentru mine. Nu m-a mai interesat targetul de vanzari de la serviciu pentru ca nu era targetul meu. Obiectivele mele erau altele. Vroiam sa-mi traiesc viata altfel, vroiam sa o imbogatesc cu cat mai multe experiente deosebite, vroiam sa pot petrece mai mult timp cu familia. Vroiam sa fiu fericit. Si asta am si facut si cu asta ma ocup si acuma. 

10. Ce poti face in Kenya sau Tanzania dupa ce ai escaladat muntele cel mai inalt – “Acoperisul Africii”? 

Din nou imi aduc aminte de prietenul meu, despre care iti povesteam ca se intorsese din Antalya. A stat acolo 10 zile cu familia pentru frumoasa suma de 8.000 de euro. Am realizat in acel moment ca se pot face o groaza de lucruri, cu mult mai grozave si cu bani mult mai putini. De ce nu Zanzibar in loc de Antalya? Crede-ma, nu se compara! Ca sa nu mai vorbim de safari! Tanzania si Kenya au unele din cele mai frumoase si bogate rezervatii de animale din lume. Nu o spun eu, o spun altii care se pricep mai bine. E mult mai fain ca la Animal Planet. In primul rand, pentru ca e live! Esti acolo si e complet altceva. Odata ce ai simtit mirosul Africii, te vei intoarce acolo mereu. 

11. Care este cea mai buna perioada pentru a merge pe Kilimanjaro? 

Kilimajaro este un munte ce poate fi urcat pe tot parcursul anului. Totusi, de preferat este sa mergi in afara sezonului ploios, mai ales daca vrei sa faci si un safari dupa coborare, sau o escapada in Zanzibar. Exista acolo doua sezoane ploioase: unul lung si unul scurt. Cel lung este din martie pana la inceput de iunie, iar cel scurt in octombrie-noiembrie.

12. Peter, spune-ne cateva lucruri despre tine. 

Nu imi place sa vorbesc despre mine. Consider ca oamenii trebuie sa se cunoasca intre ei prin prisma experientelor relationale si nu prin intermediul unei prezentari mai mult sau mai putin reusite. Fiind insa vorba despre un interviu, iata, foarte pe scurt, cateva repere esentiale: Am 35 de ani, sunt nascut la Rupea, un orasel langa Brasov. Fac parte din minoritatea recunoscuta sub denumirea de “sasi transilvaneni”. Am ajuns in Bucuresti dupa absolvirea liceului, unde am termiant REI. De formatie sunt bancher si am lucrat in acest domeniu timp de mai bine de 10 ani. Mai nou, mi-am schimbat radical orientarea, in sensul in care am decis ca vreau sa fac ceea ce imi place si nu ceea ce sunt obisnuit sa fac. Acum administrez propria agentie de turism – 1001 Adventures.