Despre calatoria mea in SUA am mai scris impresii si voi mai scrie. Insa din Statele Unite am vazut doar timp de o saptamana New York-ul si apoi cateva zile Miami.

Marturisesc ca atunci cand eram la New York mi-a facut cu ochiul o oferta de excursie la Washington (excursie de o zi) la pretul de 150 de dolari. Includea transportul, vizitarea Casei Albe si a muzeului Madame Toussaud’s. Parea un tur interesant, iar de la New York si pana la Washington nu faceam cu microbuzul mai mult de 3 ore, insa am decis sa sar peste acest tur si sa ma concentrez pe vizitarea orasului New York. Nu pot spune ca acum imi pare rau, insa cu siguranta mi-ar fi placut sa vizitez si Washington, New Jersey, Philadelphia sau Boston, toate orase apropiate de New York…dar pentru toate acestea mi-ar mai fi trebuit cel putin o saptamana.

Asa ca m-am bucurat foarte mult cand Lucian mi-a propus sa scrie un articol cu impresii despre Washington, un oras pe care l-a vizitat in perioada in care a muncit in SUA. Impresiile sale despre Washington sunt mai jos. Nu uitati ca pentru a vizita Washington aveti nevoie de viza – iata cum se obtine viza SUA.

Taramul fagaduintei are multe orase, metropole si, marea majoritate a acestora sunt deosebit de populare insa, mai putin capitala oficiala. Daca intram intr-un mini-joc psihanalitic de tipul – iti spun un cuvant iar tu imi spui care este primul cuvant asociat care iti vine in minte – daca zicem SUA, ne gandim aproape imediat la New York, iar apoi la Los Angeles, Miami, Chicago iar, mai spre urma la Washington. Intr-adevar, capitala SUA nu este pe atat de populara pe cat sunt celelalte metropole yankee insa, este locul de unde se da ora exacta pentru planeta albastra, din al sau incitant birou oval.

Am ajuns in Washington intr-o seara tarzie de Septembrie, din pozitia de student extenuat dupa inca o vara consumata pe altarul muncii, care innobileaza pe om si il imbogateste usurel pe American. Astfel, am “aterizat” in D.C cu o masina inchiriata si un super GPS elvetian, alaturi de cativa amici – colegi de extenuare,  romani si polonezi din estul infratit al Europei.

Interesant, am gasit capitala neobisnuit de linistita, ba chiar pustie pentru orele 22-23 respective dar, lucrul acesta se va schimba la 179 de grade incepand cu ziua urmatoare. Trebuie sa stiti ca Washington nu a fost dintotdeauna prea linistit, pentru ca aici este punctul de pornire si manifestare a revoltelor sociale, ca deh, presedintele si congresul sunt acolo. Da, cam ca la Bucuresti.

Capitala SUA poarta denumirea generalului si primului presedinte American George Washington si guverneaza buna desfasurare a dominatiei americane asupra Occidentului de la 1790.

Nu apartine vreunui stat, are statut de zona federala independenta, ce poarta denumirea District of Columbia sau, mai simplu, D.C.

Orasul e destul de mic, pentru o capitala, fiind cam cat Chisinaul din Republica Moldova, pe la 700 mii locuitori dar, il depaseste pe acesta din urma prin zona metropolitana, care sare de 5 milioane.

In ziua imediat urmatoare, impreuna cu gasca estica, am luat metroul cateva statii dupa care am pornit la pas agale spre atractia numarul unu a zilei, Capitoliul. Stiti voi, minunata constructie folosita ca trade-mark de hollywoodieni pentru Washington, alaturi de White House sau Lincoln Memorial si care, printre altele, este punctul de intersectie al celor 4 axe care impart capitala in 4 zone.

Totusi, in viata de zi cu zi, Capitoliul este locul de intalnire al congressmenilor americani si una dintre cele mai securizate cladiri de pe planeta, dat fiind ca am trecut prin cel putin doua scannere inainte sa intram in incinta. Si totul pentru aproape doua ore in care am vizitat, pe langa Camera Senatului sau House of Representatives si cateva incaperi cu o implicita incarcatura istorica. Printre acestea, imi apar timid din aburii memoriei – Camera (acum) veche a Curtii Supreme si Rotonda ce contine statuile tuturor celor mai importante personalitati reprezentative, donate de fiecare din cele 50 de state ale SUA.

Pasionati ireversibil de latura istorica a locurilor, ne-am purtat pasii prin Biblioteca-Muzeu de Istorie dupa care, am continuat ultima parte a serialului Descoperim America direct prin Muzeul de Aviatie si Aeronautica. Aici, ne-au incercat curiozitatea numeroasele incaperi si proiectii aviatice cu tenta istorica si am vazut, pe langa zecile de modele de avioane, cum arata reactoarele unei nave spatiale, o racheta de lansare a satelitilor sau modulul lunar cu care, zic ei si credem noi, au aselenizat.

A urmat un pranz (cu) fast, dupa care am trecut la o vanatoare imaginara si o regresie temporala, prin Muzeul National de Stiinte ale naturi, alaturi de T-Rex, ai sai colegi dinozauri si alte vertebrate din vremuri indepartate imaginatiei. Tot aici, ne-am gandit ce inseamna sa fii “imperialist”, dupa ce am trecut prin incaperea in care era expus „Hope Diamond”. Acesta este unul dintre cele mai valoroase si cunoscute diamante din lume, cu cele 45 carate ale sale si a fost „colectat” nevinovat de stramosii unchiului Sam de prin India.

Pentru ca Libraria Congresului era aproape si dinozaurii incepusera sa devina redundanti, am zis sa-i luam urma lui Nicolas Cage si ale proaspetelor filmari incheiate (la vremea respectiva) pentru National Treasure: Book of Secrets. Da, am avut aceeasi tinta cu personajul sau, respectiv Declaratia de Independenta si parasirea cladirii cu o versiune a acesteia, macar copie. Astfel, am admirat, in original Declaratia de Independenta si Constitutia SUA dupa care, am urmat planul initial si am plecat cu cate o Declaration of Independence fiecare, bineinteles replica suvenir.

Am luat la pas National Mall, care nu este un Mall ci, unul dintre cele mai intinse parcuri publice din SUA,  ce se intinde nestingherit intre Capitoliu si Lincoln Memorial. Pe drumul spre cel din urma, ne-am abatut cu eleganta-ne balcanica pe la falnicul Washington Monument sau, un fel de Coloana Infinitului a lor. Pe buna dreptate, pentru ca este atat cel mai inalt obelisc din lume (deci peste cel din Costinesti) cu ai sai 166 de metri, precum si cea mai inalta structura din piatra. Aici, neincadrandu-ne in programul de functionare, nu am reusit sa urcam pana in varf, astfel ca am continuat pelerinajul spre Casa Alba. Spre surprinderea generala, Bush JR nu a vrut sa ne primeasca, ocupat fiind in al sau birou oval cu teroristii, astfel incat a ramas sa ne alinam setea de cunoastere si implinire a memoriei cu cateva poze prin gardul de protectie. Bineinteles, cu multa paza in jur si lunetisti, probabil, ce-si leganau imprevizibil ale lor tinte invizibile, pe trupurile noastre june.

Dupa ce am incheiat sesiunea, am alergat intr-un suflet sa prindem ultima etapa din asfintit pe Lincoln Memorial. Pentru a ajunge acolo, ne-am croit drum printre sutele de americani care faceau jogging prin National Mall, cat si prin ecoul vocii lui Martin Luther King care, la 1963 Had a Dream. Acolo a rostit celebrul discurs „I have a Dream” la peste 250.000 de mii de oameni, intr-un sfarsit de vara si inceput al miscarilor militante pentru Drepturile Civile. Acesta, probabil, reprezinta prototipul definitiei de instigare spre Liberte, Egalite, Fraternite dar, mai este, printre altele si un voice over bine plasat in seturi trance-house de catre diversi DJ.

Pas cu pas, am poposit pe treptele Lincoln Memorial, un alt celebru land-mark al urbei si care este dedicat, cum bine ati intuit, celui de-al 16-lea presedinte al SUA, Abraham Lincoln. Memorialul a fost inaugurat la 1922, are arhitectura unui templu-panteon de tip grec in stilul doric si este situat in partea de Vest a raului Potomac.

Acesta priveste de la orizont Capitoliul iar, in centrul sau, vegheaza contemplativ buna desfasurare a filelor din istoria SUA Abraham, asezat pe un impetuos tron. Sculptura fost finalizata dupa 4 ani de munca continuua si a iesit din mana, evident a unor italieni, respectiv fratii Piccirilli sub atenta obladuire a unui alt american naturalizat, Daniel Chester French.

Asfintitul s-a transformat in intuneric, iar noi am decis ca este vremea unei cine traditionale. Astfel, ne-am pierdut in seara respectiva prin China Town, am servit un orez ca la carte, dupa care ne-am indrepat spre hostelul nostru, din varful dealului – Hilltop, unde am mai adaugat cativa stropi de experienta multiculturala.

A fost o excursie de tip blitzkrieg, dar una suficient de lunga cat sa ma ajute sa descoper cate ceva din istoria natiunii si sa ma apropie spiritual din nou, de epicentrul visului american.