Calatorii - impresii · 6 min lectură
New York. Cautand Visul American in orasul emblema (1)

Mai e putin peste o luna de zile si voi pleca in Statele Unite, la New York, pentru a-mi petrece sarbatorile de iarna. Voi scrie atunci impresii de calatorie si detalii despre viata americanilor in Big Apple. Pana atunci, Lucian Avadani, unul dintre cititorii acestui blog s-a gandit sa impartaseasca cu voi din experienta lui pe pamantul american de pe vremea cand era student si a plecat intr-un program de tipul Work & Travel. Lucian a mai scris articole de calatorie pe blogul meu – le puteti gasi pe toate aici.
„Fiind Baiet, New York cutreieram / Si ma trezeam ades’pierdut printre cladiri / Uitandu-ma cu admiratie-n zbor / Ce impunatoare e aceasta lume-a lor”.
Desi au trecut peste 4 ani de cand am fost in New York, imaginile acelea revin proaspete in memorie asemenea acumulatorilor reincarcabili ce asteapta cuminti revenirea la viata, dupa o epuizabila sesiune foto. Iar, bineinteles, incarcatorul amintirilor sunt pozele pe care le revad ocazional, in timp ce imi programez, mental, urmatoarea vizita pe Taramul Fagaduintei.
Despre New York s-a scris si se va scrie pentru ca metropola nord-americana este, probabil, leaganul lumii moderne. A fost si inca mai este punctul de intrare catre o noua viata pentru milioane de imigranti din toata lumea, veniti in cautarea Visului American. Iar pentru mine personal, este orasul preferat, alaturi de Londra si Paris, doua capitale emblematice ale occidentului.
Aici, in “Big Apple”, am petrecut cateva zile superbe de toamna, dupa o ultima vara ca student si participant intr-un program Work & Travel.
Am ajuns impreuna cu cativa prieteni dupa un drum de aproape 3 ore cu GreyHound-ul (reteaua nationala de autobuze) din Washington DC. Clipa in care am intrat in legendarul oras mi-o voi aminti pentru totdeauna. In timp ce motaiam pe scaun, prin castile player-ului, a inceput sa rasune, pe neasteptate New York, New York-ul lui Frank Sinatra. Cand am deschis ochii, linia orizontului era brazdata artistic de zgarie norii din Manhattan, incurajati parca de ritmurile lui Sinatra. A fost, probabil, cea mai interesanta coincidenta de “Bun Venit” care mi s-a intamplat la “descalecarea” pe un nou taram.
Odata ajunsi, noaptea s-a lasat pe nesimtite, absorbiti fiind de admiratia maiestuoaselor cladiri de sticla, care marcau invariabil o lipsa a limitelor la nivelul creatiei arhitectonice umane.
Ne-am cazat la un hostel semi-central, situat langa Harleem si la maxim 15 de minute de mers cu metroul de centrul Manhattan-ului. Locatia era interesanta si destul de aglomerata, cu tineri sositi din toate colturile lumii. Da, aproape similar cu varietatea generala a populatiei orasului, dat fiind ca mai mult de 50% dintre cei care locuiesc in New York nu sunt nascuti acolo.
Recurgand la cartulia de istorie aflam ca orasul a fost fondat in 1426 de comercianti olandezi si s-a numit… New Amsterdam. Oarecum amuzant faptul pentru ca aterizarea initiala in Statele Unite si NY, a fost cu o cursa KLM, chiar de la Amsterdam. Mai departe aflam ca, dupa primul pas olandez, britanicii n-au stat cu mainile in san, l-au cucerit in 1664 si l-au redenumit in New York, dupa Ducele de York si Albany. Din 1790 si pana in ziua de astazi, orasul este cel mai populat din Statele Unite si unul dintre cele mai vizitate din lume.
Conformandu-ne statisticilor turistice, am pornit in prima zi cu modul maraton activat, ca in aproape toate calatoriile mele, dealtfel. Am luat-o la pas pe langa…Amsterdam Avenue si am ajuns in 110 Street, descoperit frumosul Central Park. Da, o extraordinara pata de culoare verde dintr-un oras super aglomerat si care ii ajuta pe newyorkezi sa mai respire si aer curat, din cand in cand. Deschis in 1857, este cel mai vizitat parc public din State, cu peste 35 de milioane de vizitatori anual. Aici, in afara de elementele turistice ocazionale mai toata lumea pare sa fie comutata pe modul sport, iar jogging-ul e ajuns la rang de arta. Tinuta obligatorie, de la care subsemnatul facea nota discordanta, era alcatuita din sort si tricou, plus nelipsitul iPod. Da, cultul Apple e la el acasa.
Continuand incursiunea, am trecut pasager pe langa Fantana Bethesda si lacul artificial central, care poarta denumirea fostei sotii a lui JFK, si ulterior a miliardarului grec Onassis, respectiv Jacqueline Kennedy Onassis Reservoir. Dupa alte cateva minute am inteles la ce se refera Donald Trump cand spune “If you’re going to be thinking anything, you might as well think big”, dupa ce am iesit din parc si am ajuns imediat in fata la Trump International Hotel and Tower. Un hotel si cladire de birouri tip zgarie nori, impunator precum echipa de gimnastica a Romaniei in zilele ei glorioase, anunta declansarea isteriei zgarie-nori, pentru ca urmeaza la orizont sediul CNN, alaturi de alti skyscraperi super impozanti. Toate cladirile au rolul indirect de a-ti indrepta silueta si de a-ti translata capul in directia nori, pierzand directia deplasarii. In acel moment mi-am dat seama de ce yankeii sunt atat de mandri iar, uneori par cu capul in nori, atat la propriu cat si la figurat.
Totusi, am gasit drumul potrivit si ne-am oprit sa luam pranzul. Am savurat masa privind in acelasi timp lumea care se deplasa cu viteza dintr-o parte in alta, ca deh, aici si la Londra, money never sleeps.
Am reluat periplul pe langa Rockefeller Center, oprindu-ne pentru aproape o ora la New York Public Library. Aceasta este cea mai mare biblioteca din America de Nord si una dintre cele mai importante centre pe axa stiinta si cercetare. Aici, ne-am reconditionat eul artistic cu putina arta si istorie, pregatindu-ne sufleteste pentru ce va urma. Asta pentru ca ne-am continuat peregrinarea in pas balcanic, spre unul dintre principalele puncte de atractie ale metropolei – Empire State Building, sau locul preferat al lui King Kong.
Da, pentru ca celebrului personaj ii plac cladirile inalte si ceva mai vechi. Prin vechi, in State, intelegem constructiile care au mai bine de 50 de ani, iar Empire State Building are peste 80, constructia sa fiind incheiata pe la 1931. De altfel, a fost si cea mai inalta cladire din lume pana in 1972, fiind depasita odata cu finalizarea Turnului Nord al World Trade Center.
In total Empire-ul are 102 etaje, iar puntea de observatie, care ofera Facebook-ului atatea instantanee de neuitat si motive de like, se afla la etajul 86.
Ne-am asezat la rand, asteptand cuminti lifturile, imediat dupa ce am platit aproximativ 15$ pentru intrare (acum este 20$). Cele 86 de etaje se urca in ceva mai mult de un minut, iar la iesirea din lift pregatiti-va sa fiti dati pe spate. Cred ca am stat mai bine de o ora admirand privelistea care este efectiv breath-taking, mai ceva ca finalul din Titanic.
Personal, apreciez cladirile inalte iar, aproape in orice oras merg vreau sa urc in cea mai inalta cladire sau constructie existenta. Deci, daca vrei sa vezi lumea de la altitudine, New York-ul iti ofera din plin aceasta satisfactie.
Practic, de la inaltimea Empire-ului incepi sa simti cu adevarat grandoarea si influenta globala a acestei tari, ale carei baze au fost si sunt puse de toti cei veniti de pretutindeni – o veritabila infuzie de multiculturalitate.
Cred ca Statele Unite au la baza aventurierii, prin excelenta, pe cei care doresc sa spuna si sa faca ceva semnificativ si vor sa se lase purtati cu incredere in necunoscut. Visul American clasic si care inca starneste dorinte se traduce simplu – munca intensa si tenacitatea sunt resplatite cu prosperitate, indiferent in ce loc te-ai nascut sau din ce familie provii. Acolo, acest vis este inca o realitate si cred ca rapiditatea cu care acesta poate fi transpus este direct proportionala cu indicele de dezvoltare al unei natiuni.
(va urma)

Despre autor
Răzvan Pascu
Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.
Despre mine



















