Donatii · 2 min lectură
Haideti sa ajutam copiii defavorizati din satul Cocorastii Mislii sa invete!

Cei care citesc acest blog de mai mult timp stiu ca am lansat acum cateva luni un proiect prin care incerc sa ajut, atat cat pot, persoanele defavorizate. Ajutorul meu consta in suma de 200 RON oferita cazului respectiv si promovarea printr-un articol gratuit pe blog. Am promis ca ma voi axa nu neaparat pe cazurile grave si pe oameni bolnavi, ci mai mult pe tineri care au potential, dar nu au posibilitati financiare. Cele 2 cazuri de pana acum le puteti gasi aici.
Cazul pe care il voi prezenta astazi si in care eu am decis sa ma implic prin donarea a 200 RON este cel al elevilor de la scoala din Cocorastii Mislii, judetul Prahova, care au nevoie de calculatoare ca sa invete. Un calculator in ziua de astazi a devenit o banalitate, iar pentru cresterea accesului la informare si educatie al elevilor din localitate este nevoie de ajutorul nostru.
Concret, cum decurge campania?
1. Totul este administrat de un ONG – Ateliere fara Frontiere – iar proiectul se numeste „Calculatoare la un pret mic”. Cei de la acest ONG au adunat din donatii calculatoare de la diverse companii, le-au refacut bucata cu bucata si le-au facut sa functioneze.
2. Acum ONG-ul „vinde” aceste 50 de calculatoare cu suma de 200 RON/bucata. Practic oricine poate cumpara un astfel de calculator (o persoana sau un grup de persoane). Cei care doresc sa cumpere un calculator vor plati cei 200 RON catre contul bancar al Asociatiei Ateliere fara Frontiere: RO74 RNCB 0079 1111 3203 0004, BCR agentia Titan Bucuresti, sector 3 (la detalii de plata scrieti: donatie calculator Cocorastii Mislii). Pentru detalii suplimentare adresa de email a asociatiei este contact@atelierefarafrontiere.ro, iar site-ul il gasiti aici.
3. Calculatorul este complet echipat: unitate centrala, monitor, periferice, sistem de operare, Open Office. Banii adunati de catre ONG au rolul de a oferi salarii oamenilor care au lucrat pentru asamblarea calculatoarelor. Este vorba in special de oameni ai strazii carora asociatia le ofera un intreg proces de integrare sociala. Mai multe detalii despre asociatie aflati aici.
4. Dupa ce ai platit cei 200 RON pentru un calculator donatia consta exact in acel calculator pe care l-ai cumparat. Practic il donezi scolii din Cocorastii Mislii. In afara de plata celor 200 RON nu trebuie sa faci nimic altceva; ONG-ul se va ocupa de tot.
Scopul meu este sa strang minim 5 calculatoare pentru acesti elevi. Iar primul calculator va fi donat de catre mine prin plata primilor 200 RON.
Cum puteti sa ajutati voi?
1. Daca aveti posibilitatea si daca doriti, puteti face donatia de 200 RON in contul afisat mai sus. In felul acesta veti sti ca scoala a mai fost dotata cu inca un calculator, datorita voua. Daca veti face donatia va rog sa lasati un comentariu aici sau sa imi trimiteti un mail, ca sa aflu si eu despre gestul vostru.
2. Daca nu aveti posibilitatea sa faceti aceasta donatie, atunci puteti macar sa promovati aceasta initiativa si sa trimiteti linkul catre prieteni ai vostri sau sa il afisati pe Facebook.
Multumesc.

Despre autor
Răzvan Pascu
Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.
Despre mine
