Pentru ca sunt multe doamne care citesc acest blog si pentru ca multi dintre romani au o oarecare prejudecata referitoare la tarile arabe si la cat de greu este acceptata o femeie in tarile arabe m-am gandit ca ar fi util pentru voi sa cititi marturiile unei tinere romance (Mihaela Badea) care a fost atrasa de influentele arabe si pana la urma chiar a ajuns sa locuiasca intr-o tara araba: Qatar. Mihaela a denumit serialul nostru „In lumea araba, fara burka sau hijab„, iar in functie de reactia si comentariile voastre serialul va fi mai lung sau mai scurt. Oricum, mie mi-au placut foarte mult impresiile Mihaelei si ii multumesc pentru articol.
Cultura si civilizatia araba sunt fascinante pentru multi dintre noi, trebuie sa recunoastem. Atat de fascinante au fost pentru mine incat acum cativa ani m-am hotarat sa ma inscriu la Universitatea Bucuresti, facultatea de Limbi si literature straine, sectia orientale. Aceasta hotarare a venit dupa ce am citit o carte in clasa a XII a, “Jamais sans ma fille” ( Niciodata fara fiica mea) a autoarei Betty Mahmoody, o carte ce mi-a picat in mana intamplator si care mi-a trezit o mare curiozitate, multe nelamuriri si intrebari. Asadar iata-ma studenta la araba. Un lucru extraordinar de-altfel. Insa extraordinar de greu. Pot sa afirm cu tarie ca acest lucru nu presupune doar povestile Seherezadei sau mitul beduinului, ci intreaga evolutie a lumii arabe, geografia, cultura, religia, literatura, dialectologia.
Dar nu despre scoala si studii vreau sa va vorbesc, ci despre ce se-ntampla cu adevarat, despre viata intr-o tara musulmana, despre a fi femeie, romanca, si crestina, pe teritoriul lui Allah.
Primul contact cu lumea araba l-am avut toamna trecuta cand a trebuit sa vin in Qatar la un interviu ce viza un job in cadrul companiei lor aeriene nationale (Qatar Airways), companie cu care am si calatorit atunci pentru prima data de la Atena in Doha. Primul lucru pe care l-am sesizat a fost o foarte buna organizare, un respect deosebit pentru pasageri si jur ca in viata mea n-am vazut personal de bord atat de zambitor si de saritor. La destinatie am beneficiat de serviciul “Al Maha”, ceea ce ei numesc “premium meet and greet service”, ce presupune ca tu ca si pasager sa stai linistit intr-un lounge, sa bei un ceai sau o cafea, in timp ce personalul Qatar Airways se ocupa de formalitatile de intrare in tara. Economie de timp as putea spune.
Primul soc pe care l-am avut nu a fost caldura si umiditatea mare cum ar crede multi, ci faptul ca am aterizat la ora 17:30 si era noapte. Ulterior am fost transportata la hotelul la care imi facusera ei rezervare, in apropiere de aeroport si de sediul companiei. Totul s-a intamplat atat de repede incat nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in camera de hotel. Sederea atunci a fost de 2 zile (a 3 a zi am avut avion inapoi spre casa), timp in care evident ca am vrut sa vad cat de mult se poate din Doha. Insa aici nu exista mijloace de transport in comun, doar cateva autobuze pe care eu personal nu le-am vazut. Si nu exista metrou. Exista taxiuri in schimb, pe care nu poti sa le comanzi, ci doar sa le iei de pe strada, statiile lor fiind in general la aeroport sau la Mall-uri. Norocul meu a fost ca am gasit un taxi in apropiere de hotel, iar soferul vorbea foarte bine engleza, lucru ce mi-a permis sa am practic si un ghid turistic pe parcursul micii mele calatorii.
Ca si sfaturi pentru vizitatori : in primul rand nu trebuie ratat bulevardul Corniche, pe coasta, care face legatura dintre zona aeroportului cu centrul business al orasului, care se poate vedea in departare, si care mie una imi seamana cu New York City.
Tot pe Corniche, putem gasi simbolul orasului Doha, scoica cu perla, la niste dimensiuni impresionante. Urmatorul pas a fost traversarea centrului de afaceri al orasului, maiestuos as putea spune, mai ales ca din ce mi-a transmis ghidul meu, este un cartier construit in ultimii 10 ani.
Iar ultima minune a Qatarului , este cartierul “The Pearl” neterminat inca, o insula artificiala, o expozitie spectaculoasa de grandoare si lux, care sincer mie mi-a parut foarte occidentalizat: magazine ale marilor designeri, reprezentante masini de lux, cafenele si terase.
Ultimul punct pe lista mea de vizitat, la sugestia ghidului meu amator, a fost un orasel la vreo 50 km de Doha, Al-Khor, oras tipic qatarez, unde s-au pastrat valorile beduine, traditiile dinainte sa fie o tara foarte bogata, unde inca se practica pescuitul, care a fost principala sursa de hrana si de venit a qatarezilor, inainte de a fi descoperite zacamintele de petrol si gaze naturale. Mi s-a parut fascinant sa trec de la opulenta din “The Pearl” la simplitatea pescarilor din Al Khor si sa constat ca trecutul si viitorul pot fi atat de bine conservate in present.
Pe langa mini-calatoria avuta, interactiunile cu oamenii au fost limitate. Initial m-am simtit extraordinar de ciudat in jeansi si in tricou pe strazile din Doha. Toata lumea se uita insistent la mine, pentru ca se vedea clar ca sunt europeanca (asta mi-a spus personalul de la hotel), insa privirile lor nu aratau absolut nimic. Nici repulsie, nici ura, dar nici indiferenta. Pur si simplu curiozitate. In magazine si fast food-uri majoritatea angajatilor erau indieni si filipinezi (comunitati maricele in Doha), iar in ciuda asteptarilor mele, am fost tratata cu foarte mult respect de toata lumea. Initial am avut impresia ca le este rusine sa se uite la mine. Ma simteam oarecum prost pentru ca cer ceva de la ei, cu toate ca asta le era meseria, si asta doar prin prisma felului in care eram privita. Insa mai tarziu m-am lamurit si m-am linistit. Nu era nimic in neregula cu mine. Asa merg lucrurile aici.
Si spun AICI, deoarece caile aeriene m-au adus inapoi in Doha, de data asta pentru mai mult timp. Sotul meu este angajat in Qatar, si de cateva luni am venit si eu. A durat destul de mult pana s-a rezolvat cu viza, mai ales ca sistemul impune diverse formalitati si cerinte. De exemplu, pentru ca unul din soti sa aplice pentru “family visa” celuilalt, in primul rand trebuie sa aiba un salariu minim, impus de autoritatile arabe. In al doilea rand, trebuie obligatoriu ca pe certificatul de casatorie sa existe cateva stampile consulare ( treburi rezolvate in Bucuresti ) de la Biroul notarilor publici, de la Ministerul Afacerilor Externe si Ambasada Qatar-ului in Romania. Evident, cu alergatura si cozile de rigoare, insa toata nebunia a luat sfarsit.
Am parasit Romania fara niciun regret ( din pacate ). Am lasat totul in urma, deschisa unei vieti noi, diferite, si dispusa sa descopar minunatia de aici, si promit sa revin sa va transpun si pe voi in noua mea viata de expat in lumea araba, lume pe care momentan nu pot decat s-o descriu simplu : magica.
Interesant articol, astept cu interes aspectele referitoare la modul in care sunt privite si primite femeile in comunitatile arabe.
Luna trecuta am fost in Turcia si, pe langa numeroasele imagini, ganduri si lucruri pozitive cu care m-am intors de acolo, am carat inapoi si o multime de priviri dezaprobatoare, culmea, din partea femeilor! De ce? Din cauza hainelor mele si ale prietenei mele (rochii, pantaloni scurti), sau cel putin asa banuiesc la un nivel superficial, or mai fi fost si altele, poate.
Stiu ca paralelismul Turcia vs tari arabe merge doar pana la un punct, nici ala prea indepartat, dar astept cu interes urmatorul articol, a fost o idee buna!
stiai ca o romanca e sefa de protocol al emirului Qatarului ? adica ea coordoneaza toate activitatile de protocol atat la primirea delegatiilor cat si la vizitele emirului in strainatate ?
Interesant articolul, lumea araba te poate fascina!Astept cu interes si alte povesti, chiar e o idee buna!
Lumea araba este cu totul diferita si speciala,ma fascineaza sa citesc cam despre tot ce este legat de aceste tari.Imi doresc sa-mi permit vizitarea unei tari cu QATAR AIRWAYS.Astept si alte articole pe aceeasi tema.
Interesant, insa prea putine detalii. N-am aflat aproape nimic nou despre Qatar, decat un lucru foarte cunoscut despre lumea araba: ca ii privesc curios pe europeni si ca acestia nu se incadreaza in peisaj. As vrea sa stiu mai multe lucuri noi, nu doar ce se poate vizita. In rest ii doresc Mihaelei o viata mai buna acolo, decat in Romania.
Intr-adevar, ca turist sau ca si strain lumea aeaba e magica, pana cand te confrunti prima data cu diferentele culturale si cu legile lor destul de brutale. Sunt sigura ca dupa o sedere ceva mai indelungata nu o sa ti se mai para chiar atat de fascinant, mai ales cand vei lua contact cu societatea adevarata, cu oamenii care nu traiesc in centrele de afaceri. In urmatorul articol poate ne vei furniza niste informatii de la fata locului despre tratamentele acestora fata de femi si despre legile lor rigide. Oricum, multa bafta!
si eu sunt fascinata de cultura si civilizatia lor..:) frumos articol;)
Interesant, din punctul meu de vedere, astept urmarea cu mare interes:)
De-abia astept continuarea povestii tale..
Am lucrat 3 ani jumate pentru HMC (Hamad Medical Corporation) in Qatar ca si IT Supervisor, la inceput a fost ok, asteapta o perioada si o sa vezi ca nu e asa „magica”, discriminare pe fata si alte chestii de genu.
Ca femeie te descurci mult mai usor :))))).
Stai sa vezi la qatar airways cand ajungi sa te bage in blocurile lor unde o sa ai ora de intrare (11-12).
Nu o sa poti sa ai vizitatori dupa ora respectiva, etc…
Intrarea se face pe baza de cartela magnetica si exista si cate un indian ca si „paznic” 🙂
Sunt multe de spus oricum, libertate nu prea ai…sau ai dar este mai mult o libertate imaginara.
Spor…
Fiecare vede partea plina a paharului…din punctul sau de vedere
Bafta,
Mihai
Articolul mi s-a parut un scurt brief al unui loc vizitat. Locuiesc in una din capitalele exonomice ale Europei, turismul e in floare aici, tot e frumos si curat aici. Spun aici pentru ca fac referinta la ce a precizat Mihaela, centre comerciale si zone cu cladiri de birouri, dar daca te abati putinn din zona asta intri in alta lume, alti oameni, alte conceptii:)
Sa nu uitam ca Mihaela a precizat ca sotul ei avea deja un job tot in zona „frumoasa” si „curata” si ea cred ca tot acolo lucreaza. As dori sa mai treaca putin timpul si sa se mai abata din zona aia putin si atunci sa precizeze niste opinii despre cum e sa mergi in blugi si tricou sau in fusta scurta in lumea araba. Au tot felul de legi tampite. Au o lege ca pana si wc-ul sa fie orientat in casa spre un anumit punct cardinal. Pana nu demult femeile nu aveau voie sa conduca, si multe altele. Oricum mai astepta impresii
Interesanta aventura ta prin Doha, iar serviciul “Al Maha” n-ar trebui sa lipseasca in nici un aeroport. Alta civilizatie, alta lume, poate chiar un alt univers. Pacat, insa ca zona este un pic instabila si ca, mai mult ca oricand tarile arabe sunt expuse „hazardului” sau nebuniei unora de a destabiliza ce-i linistit si frumos. Anyway…mult succes!
Intr-adevar foarte impresionante par pozele,iar arhitectura ultramoderna dau un aer modern combinat cu un spirit tipic lumii arabe. Pe ici pe colo apare cate o constructie caracteristica zonei, insa mi-ar placea sa merg doar ca si vizitator, nu sa locuiesc..
as dori sa mai aflu si alte impresii … e foarte interesant
Hmm vezi ca ne-ai cam indus in eroare. Introducerea articolului te trimite cu gandul la altceva si articolul e cu informatii si impresii despre calatorie in Qatar
Va multumesc tuturor pentru feedback, si mii de multumiri lui Razvan pentru ideea avuta! cu mare drag mi-as dori sa continui articolul, si sa impartasesc cu voi tot ce inseamna bine si rau din punctul de vedere ai unui expat, mai ales aici. Astfel cred ca ma voi si simti mai aproape de casa..
@Daniel Botezatu : continuarea articolului va fi despre viata de aici . Partea I a fost doar o introducere, despre primul contact avut cu Qatar
Mai vrem…
De-abia astept si alte articole! Bravo!
Astept urmatoarele informatii, mult mai detaliate despre viata femeilor in societatea araba, de exemplu.
Sunt curioasa cum o percepi.
Frumoasa experienta.Verisoara mea traieste in Qatar de 15 ani impreuna cu sotul(tot cetatean roman), sot care lucreaza ca inginer in industria petroliera.Ei ca straini sunt privilegiati dar femeile „bastinase” au multe restrictii…
(author)
@ Remus: ar fi tare sa intru in legatura cu ea ca sa ii iau un interviu. 🙂
ma fascineaza lumea araba cred sigur k in alta viata am traiit akolo . i-mi plac obiceiurile, constructiile cemai totul numai k sotul meu mi-a zis klar cite sunt de vazut inlumea asta am ajuns la arabi (nu are oparerebuna despre ei ).
dar va spun sincer sunt fascinata de lumea araba . mi-am cumparat si haine ptr.carnaval din siria. Eu sper sa ajung sa vizitez si sa ma minunez de istoria lor atat de completa!
Redeschid un topic mai vechi…acum l-am gasit, pentru ca sunt interesat sa ma intorc in Qatar. Am lucrat un an (2006-2007) in petrol si gaze (Ras Laffan), am stat si in Doha si in Al-Khor.
In acea perioada eram mai tanar si fara obligatii sau responsabilitati majore asa ca am acceptat job-ul fara probleme. Mai greu a fost in prima luna si cea mai frumoasa perioada a fost a doua jumatate a anului, cand deja eram in Al-Khor.
Cand mi-am dat seama ca nu ai ce sa faci fara masina acolo, am facut scoala de soferi (aveam permis in tara dar trebuia sa dau examen pentru permis qatarez si nu prea luai examenul daca nu faceai scoala de soferi – era cu poligon, cum era si la noi candva….) si mi-am luat permis-ul, ulterior compania oferindu-mi si masina (de la Lancer la Tahoe).
E clar ca e o tara mai „inchisa” decat Emiratele, multe restrictii dar nimic ce nu poti respecta. Am asistat la un moment in care un american nu a recunoscut ca e american in fata unor pustani localnici, a spus ca e canadian….mi-a parut familiara disimularea, cati dintre noi nu au spus ca sunt bulgari, unguri etc., aflati intr-o zona si moment neprielnic (exemplu: Italia/cazul Mailat).
Chiar m-am simtit avantajat de faptul ca eram din Romania, echivalent cu Europa in zona aia. Plus trecutul relatiilor Romaniei cu tarile arabe consider ca au fost un avantaj: chiar si politistul de la examenul auto s-a bucurat cand a vazut ca sunt din Romania, am aflat ulterior ca avea un prieten care a studiat medicina la noi 🙂
Sincer ma simt amenintat de mai multe ori in Romania pe parcursul unui an, in diverse situatii sau zone.
Vorbind de opulenta, mi se pare ca mai multa opulenta este in Romania, o tara in care numarul de Range Rover incepe sa depaseasca Dacia :). Acolo mi se parea normal sa conduca doar Land Cruiser V8 si sa vad cate un Lambo galben…dar aici, care e normalitatea sa vezi Lambo pe Barbu Vacarescu sau un Bentley la un pustan de 25 de ani (atat aveam cand am plecat prima oara in Qatar).
Stand acolo mi-am dat seama cata dezinformare exista in Europa si SUA referitor la musulmani (bagati toti la gramada). Am vorbit foarte deschis cu musulmani din diverse tari despre religie si alte aspecte ce ne diferentiaza si am invatat ca aceste diferente trebuie sa ne apropie mai mult.
Mai multe probleme am avut cu indienii fara educatie, muncitorii necalificati, o lipsa evidenta de civilizatie si multe situatii in care imi dadeam seama ca nu sunt obisnuiti sa aiba un comportament organizat…mai rau ca manelistii nostrii. Fara sa fiu rasist, doar realist, am inteles pe loc si nu incape nici un dubiu: tiganii isi au originile in India si nu au cum sa nege lucrul asta.
Am vazut de curand cateva imagini cu ce au dezvoltat ca infrastructura in Qatar si ce au finalizat din ce incepusera in 2007: exceptional. Ajunge din urma Dubai-ul.
Ce a fost mai ciudat la intoarcerea in tara a fost ca nu ma obisnuiam cu „goliciunea” romancelor si atunci am inteles ca o anumita decenta vestimentara (aplicata la nivel national) este de multe ori necesara. Ei au cazuri in care e dusa la extrem dar cateodata parca te ajuta sa intelegi ce inseamna decenta.
Mi s-a parut o tara prietenoasa cu familiile, indiferent de nationalitate, cu multe oportunitati pentru cei tineri si foarte tineri. Din acest motiv ma gandesc tot mai serios sa fac pasul inapoi catre Qatar, de data asta cu „family status”, avand si un baiat de 2,5 ani.
Un pont, daca vizitati Doha: mancati o saorma la Al Mandarin 😉
Singurul meu regret este ca nu existau curse directe Bucuresti – Doha in 2007, cand faceam „naveta” la fiecare 2-3 luni.
Fratilor, care dintre voi stie care este salariul mediu sau ala minim in Qatar? Si cine poate da niste informatii pertinente legat de modul in care se fac recrutarile la ei si cum negociaza ei salariul tau? Cat de mult poti „intinde coarda” intr-o astfel de negociere, astfel incat nici sa nu pierzi postul dar nici sa nu te plateasca la fel ca pe un indian? Sau poate ca ei nu negociaza si-ti spun direct ce si cum? Altfel, daca sunt pachete salariale, ce ar trebuie sa contina ele (salariu, cazare, masa, transport, asigurare medicala, etc.)? Cum sunt priviti si tratati specialisti la ei? Cat de multa crezare le dau sau cat de bine-i platesc? Spre exemplu, pt un director, deci o persoana cu functie de conducere, cam care ar fi venitul normal intr-un astfel de caz si ce contine pachetul salarial? Multumesc frumos si anticipat!