Polonia: impresii dintr-o tara minunata

Imi doream de mult sa ajung pe meleagurile lesilor, iar aceasta dorinta s-a transformat in realitate la mijlocul acestui caldut Septembrie. Vroiam sa-mi astern privirea pe strazile pline de istorie si farmec ale Cracoviei, sa vizitez fabrica eroului Oskar Schindler si sa simt, de la distanta a 70 de ani, tristetea dar si speranta celor care au trecut si au supravietuit carnagiului de la Auschwitz–Birkenau. In plus, imi era dor de spiritul binevoitor si de calmitatea polonezilor intalniti prin Europa si America, calitati pe care le-am regasit din plin in sudul Polonei, de parca acolo s-ar fi creat.

Astfel, cu dorinta deja activata, am pregatit „kit-ul de calatorie” si impreuna cu un bun prieten am pornit intr-o memorabila aventura de o saptamana prin estul Europei. Cand calatoresc, daca sunt distante mai scurte, prefer sa o fac overland si cu mijloacele de transport locale, deoarece am convingerea ca asa intri cel mai bine in contact cu locurile, peisajele, oamenii si ideile lor. Astfel, am ajuns dis de dimineata in Suceava unde, langa autogara am gasit un microbuz tip ocazie cu numar de Ucraina, care mergea spre Cernauti. Daca doriti sa ajungeti acolo si nu veniti cu masina, aceasta este cea mai comoda varianta, o ocazie cu numar de Ucraina si care se gaseste foarte repede, dealtfel. Astfel, ne-am imbarcat si dupa aproximativ 2 ore am ajuns in orasul in care Eminescu si-a desavarsit studiile gimnaziale, sub obladuirea lui Aaron Pumnul. E un oras cochet si incarcat de istorie, cu influente romano-austriaco-ruse si evident ucrainiene, in care mai traieste o importanta comunitate de romani. Acesta ar trebui sa reprezinte pentru noi romanii de peste granita, ceea ce reprezinta Lvov-ul pentru polonezi, respectiv o capodopera arhitecturala rupta din tara noastra din cauza unei istorii pe care nu am scris-o noi.                                                  

In gara din Cernauti, dupa o romana combinata cu o rusa total de baza am reusit sa luam biletele si in cateva ore ne-am “imbarcat” in tren. Acolo, surpriza, ne astepta un vagon tip tramvai cu scaune de lemn si multi ochi atintiti spre cei doi care nu vorbesc ucrainiana. Insa, probabil asta e ceea ce primesti cand platesti vreo 6 RON (15 hrivne) pe aproape 300 km de calatorie. Un fel de Mocanita de Viseu, dar ceva mai prietenoasa cu mediul si buzunarele calatorilor. Dupa aproximativ 6 ore de mers cu „tramvaiul”, am ajuns in Lviv, orasul pe care polonezii il numesc, din nostalgii istorice, „cel mai frumos din Polonia”, desi este in Ucraina.

Acolo, stiam ca avem conexiune la cateva ore spre Cracovia deci nu ne faceam probleme cu privire la bilete. Insa, urmeaza supriza numarul doi, respectiv, ne anunta tanti de la ghiseu intr-o ucrainiana perfecta (sau era rusa), ca nu circula trenul in seara respectiva, iar urmatorul era a doua zi la 7 dimineata. In urma acestei vesti neasteptate am reeavaluat rutele cu un wi-fi gasit in sala de asteptare si bingo, ideea a picat aproape instant. In urmatoarele 5 minute, parlamentam cu taximetristii din parcare care si cum sa ne lase macar pana la granita cu Polonia, langa Przsemysl. Intr-o germana de baza, dar ceva mai avansata decat rusa, am reusit sa gasesc un taximetrist care a acceptat sa ne lase pentru 40$ la vama iar, dupa alte 10 minute faceam slalom nocturn pe drumurile ucrainiene. Da, gandindu-ma pasager la raketii care au impresionat Vestul si care ar putea rasari neasteptat din poienitele de-a lungul drumului care parca nu se mai terminau. Totusi, „transferul” a fost ok, iar eu am folosit la maximum vocabularul german din dotare, la fel si batranul taximetrist, astfel ca am vorbit despre Ahmetov care jongleaza tarisoara cu miliardele lui, rusi despre care el a zis ca sunt schweine, strazile lor nu prea bune (da, au aceeasi problema) precum si despre Europa care nu mai vine. Pe la miezul noptii am ajuns la destinatie, am trecut vama la pas printre gastile de tineri si batrani care-si duc existenta facand „comert” intre cele doua tari iar, dupa alte doua ore ne imprieteneam cu doi polonezi si un armean. Ei ne-au lasat cu masina in Przsemysl, care e la vreo 10 km de granita si de unde, am luat trenul spre Krakow. Am trecut de la “Mocanita” la Intercity, asa ca diferenta fu primita cu o odihna binemeritata. Nu inainte de a uita sa dam ceasurile in urma cu o ora dupa ce am fost total nemultumiti ca trenul nu vine la ora specificata in tabela, desi trebuia sa plece peste fix o ora.

Timpul a zburat, se facu dimineata, iar Cracovia se asternu imbietor cu strazile-i inguste si arhitectura-i irepetabila de la distanta. Ne-am cazat, dupa o alta aventura care nu merita mentionata, dupa care am facut jonctiunea cu o amica romanca. Ea lucreaza la o multinationala de aici si a fost ghidul nostru „personal” in urmatoarele doua zile. Cazarea era la ceva mai mult de 10 minute de centru astfel ca, pana acolo am avut timp sa admiram constructiile gotice, renascentiste, magazinele cochete si sa ne molipsim de aerul boem al fostei capitale slave. 

Fiind duminica, era o aglomeratie de nedescris, hoardele invadatoare de turisti veniti din toate tarile Vestului (si izolat, Estului), contopindu-se impecabil cu populatia bastinasa.

Cu ochii penduland de jur-imprejur arhitectura si nu numai am ajuns in piata principala, care are o vechime de peste 700 de ani si care strajuieste capodopere arhitecturale precum Basilica Sfanta Maria, Turnul Primariei sau Sukiennice. Dupa o plimbare de tip recunoastere, am cinat la un cochet restaurant traditional unde, bineinteles am incercat Jurek-ul, supa traditionala poloneza. Este ceva foarte consistent care are in compozitie ou fiert, un fel de wurst alb, legume maruntite si altele pe care va invit sa le descoperiti la fata locului.

Noaptea a venit repede, pentru ca oboseala calatoriei a cam rabufnit si ne-a scos din functiune temporar.

Ne-am trezit cu forte proaspete, dupa care am luat la pas bijuteria poloneza cu gandul sa vizitam Castelul Wovel, un monument arhitectural renascentist de o frumusete la fel de rara ca si urbea. Acesta a fost construit in secolul al-XVI-lea sub obladuirea lui Sigismund I si a sotiei sale care, in traditia mintilor imparatesti ale vremii respective au invitat sculptori si arhitecti italieni pentru design-ul exterior si decoratori germani, pentru interior. Pe atunci, Cracovia era capitala tarii dupa care, pe la inceputul secolului XVII, Sigismund a decis sa o mute la Varsovia. Astfel, am vizitat cateva din camerele si muzeele interioare, capela unde este si mormantul presedintelui Lech Kaczynski, decedat in tragedia aviatica, precum si curtea interioara tipic renascentista. Odata finalizata vizita „regala”, am pornit la pas spre uzina lui Schindler, situata in Kazemiers, cartierul evreiesc.

Sincer, ma atragea mai mult ideea vizitarii acesteia in ziua respectiva decat cea a Castelului Wavel, cred ca datorita pasiunii mai vechi pe care o am pentru istoria celui de-al doilea conflict mondial dar si admiratiei pentru industriasul german.

In cazul in care nu stiti povestea, Oskar Schindler a fost un antreprenor german care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial a angajat aproximativ 1200 de evrei la fabrica sa de vase emailate din Cracovia si pe care i-a protejat constant de compatriotii sai, salvandu-i astfel de la exterminare. La inceputul turului, sunteti invitati intr-o sala de cinema pentru a vedea un filmulet cu marturii ale evreilor lui Schindler care au supravietuit si alte cateva informatii interesante cu privire la functionarea uzinei si a vietii de atunci. Urmeaza apoi diverse incaperi cu marturii ale vremii, uniforme, arme, vasele emailate produse acolo, scene cu viata din ghetoul evreiesc cracovian si alte detalii similare care te imerseaza instantaneu in atmosfera vremii. Cel mai mult mi-au rams intiparite cugetarile celor care au trait acolo si care sunt expuse secvential, printre ele regasindu-se si cele ale lui Roman Polanski, cunoscutul regizor franco-polonez. Per ansamblu, fabrica este un punct de reper cracovian care nu trebuie ratat de oricine doreste sa guste putina istorie, pentru a aprecia ceva mai bine prezentul si a anticipa optimist viitorul.

Va urma partea a-II-a. Articol scris de Lucian de la Ucoz.ro