RĂZVAN PASCU

Calatoriile Paravion.ro · 3 min lectură

Impresii de calatorie in Tallinn, Estonia: orasul din povestile pentru copii (1)

De Răzvan Pascu
Bărbat ține o foaie în piața pietruită, în fața unei clădiri istorice.

Bărbat ține o foaie în piața pietruită, în fața unei clădiri istorice.In calatoria de saptamana trecuta in Finlanda by Paravion.ro am rezervat o zi si pentru capitala Estoniei, Tallinn. Multa lume mi-a laudat orasul si, fiind atat de aproape de Helsinki ar fi fost pacat sa nu ii rezerv macar o zi. Si a meritat.

Majoritatea turistilor care ajung in Tallinn ajung via feribot de la Helsinki sau Sankt Petersburg. De la Helsinki, via feribot faci aproximativ 2 ore, iar biletul costa in jur de 50 euro dus-intors, preturile variind foarte putin in functie de compania pe care o alegi si daca iti cumperi bilet online sau de la chiosc. Daca veti ajunge la Helsinki puteti sa aruncati inainte o privire pe site-urile companiilor Eckero Line, Linda Line, Tallink sau Viking Line – toate aceste companii au curse Helsinki-Tallinn si puteti face rezervarile pentru bilete online. Eu am ales compania Linda Line pentru ca pretul mi s-a parut cel mai bun, orele la care erau programate cursele erau potrivite pentru mine si aveam si un discount de 10% la rezervarea online.

Catamaran alb pentru pasageri, acostat lângă pontoane galbene și apă albastră.

Una sau maxim doua zile pentru Tallinn sunt mai mult decat suficiente pentru a-l explora si pentru a te bucura de aerul sau medieval.

Ca sa va faceti o impresie, as spune ca se aseamana pe alocuri cu Sibiul, Brasovul ori Sighisoara de la noi din tara, sau cu Praga, insa se bucura de doua mari avantaje: cladirile sunt exemplar renovate si centrul sau istoric este mult mai mare decat zona istorica a oraselor pe care le-am enumerat mai sus. De fapt, majoritatea turistilor nici nu ies din zona istorica, preferand sa petreaca cateva ore bune pe stradutele pietruite, printre bisericile impunatoare si casele colorate, savurand bunatati la cafenele din zona si ascultand muzica live. Sincer, cred ca celor care le place foarte mult Praga, probabil ca vor fi in extaz la Tallinn.

Inainte de a te avanta in zona istorica, intreaba la hotel de o harta a Orasului Vechi, intrucat te va ajuta sa te descurci si sa identifici obiectivele importante. Eu am inceput plimbarea prin Talinn prin strada Viru, pe care o recunosti dupa florariile din capatul strazii. Am descoperit cu surprindere o atmosfera complet diferita de Helsinki, multi turisti veniti la pachet cu agitatia si galagia lor si multe obiective de vizitat, ca in orice mare oras european.

Case înguste cu frontoane triunghiulare și terase la parter.

Stradă pietonală îngustă, mărginită de fațade pastelate și umbrele de terasă.

Piață pietruită cu terase și clădiri înalte, cu acoperișuri roșcate.

Am luat aglomeratia in piept si m-am avantat in susul strazii Viru, pana ce am ajuns intr-o piateta strajuita de restaurante. Unul dintre ele era si celebrul restaurant medieval Olde Hansa, unde o hangita m-a servit cu alune dulci si cu diverse mirodenii si mi-a oferit un schnapps gratuit daca voi reveni sa servesc masa in restaurant, ceea ce oricum aveam de gand sa fac.

 

Turiști lângă o tarabă din lemn, amenajată pe o căruță acoperită.

Bărbat cu rucsac în fața restaurantului Olde Hansa, între trecători.

La fel de interesant mi s-a parut si restaurantul Pepper Sack, care chiar avea agatat la intrare un sac mare cu boabe de piper, probabil. Insa il voi incerca data viitoare cand voi ajunge pe aici.

Piateta cu restaurante este fix in spatele Vechii Primarii a orasului, care si acum este inima intregului oras. Pentru o priveliste asupra acestei parti a orasului poti urca in turnul primariei, care din pacate, la momentul vizitei mele era inchis.

Piata Raekoja, unde se afla si primaria, este strajuita de cladiri din secolele 15-18, bine-restaurate, care adapostesc cafenele si restaurante. In coltul opus fata de primarie se afla prima farmacie a orasului, functionala din 1422, care in prezent adaposteste si un muzeu.

Bărbat ține o foaie în piața pietruită, în fața unei clădiri istorice.

Urmand stradutele din stanga sau dreapta farmaciei, vei ajunge la Biserica Sfantului Duh, o cladire alba, simpla si cu interior din lemn. In schimbul unei taxe de intrare modice, de 1 euro pentru adulti si 50 centi pentru studenti, poti vizita interiorul bisericii si daca ai noroc, poti asista la un concert de muzica medievala, asa cum mi s-a intamplat mie.

Muzica medievala…pentru relaxare

De aici poti cobora pana in strada Vene, strada artizanilor cu produse handmade si a galeriilor de arta, unde vei descoperi Manastirea Dominicana si Biserica Sf. Petru si Pavel, unde desi intrarea este gratuita, regulile sunt foarte clare iar fotografiatul este strict interzis. Din strada Vene multimea te va ghida spre aleea Katarina Kaik, cu multe ateliere de negustori, artizani, magazine de sticlarie si ateliere de papusi.

Mestesugar – sticlar

Pălării colorate din fetru, în forme de căpșună și albină.

Șorțuri expuse vertical, decorate cu animale stilizate și buzunare.

Tocuri multicolore și huse din material textil, aranjate pe masă.

Carnețele cu coperți textile roșii și albastre, decorate cu motive mici.

(va urma)

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine