Uca Marinescu este plecata din martie in jurul lumii. A inceput cu America de Sud, apoi America de Nord, Japonia, Hong Kong, iar acum se afla in China. Varsta de 70 de ani si-a serbat-o de curand in Japonia. O data la cateva zile vorbim pe e-mail si astfel distanta fata de casa i se pare mai scurta, iar mie imi aduce mai aproape tarile in care inca nu am ajuns. Acum 2 zile Uca mi-a scris din nou, de data asta din/despre China. Mi s-a parut atat de interesant ceea ce mi-a scris incat va redau si voua cateva fragmente mai jos:

A cam trecut timpul; de fapt aici timpul nu se simte iar viata este prea obisnuita. Astfel incat m-am relaxat si eu si am vizitat cat mai mult.

Sa iti spun despre Orizont – aici orizontul este atat de mare incat poti sa il contempli la nesfarsit. Insa este si vizibil pas cu pas. Astfel am ajuns in ShangriLa. Ea exista de sute de ani fiind un paradis himalayan situat in provincia Yunnan in nord-vest la granita cu Tibet si Sichuan. Este o zona cu munti, cu zapada si ghetari milenari, vai adanci, paduri primitive, vegetatie fertila, lacuri pure-locuite de o populatie linistita si iubitoare de puritate. Desi au avut sau primit credinte diferite traiesc in armonie fara conflicte.

Este un scenariu mistic si diversificat.Este una din ultimele zone pure de pe pamant fiind o enclava in istorie. In limba tibetana ShangriLa inseamna eternitate, liniste si prietenie.

Este recunoscuta si de China iar din vechea denumire de Zhongdian devine Shangri La. ShangriLa contine o esenta de cultura tibetana si loc al multor etnii ca Hani, Lisu, Naxi, Yi, Pumi si altele – sunt cam 18 etnii dintre care unele au o forma de matriarhat.

Am sosit in ShangriLa cu emotii pentru ca este la 3300m si daca vrei sa mai si vizitezi zona, urci mai mult. Altitudinea aici este specifica si problemele de sanatate apar la peste 3000m. Muntii inconjoara valea si acest lucru face ca atmosfera sa fie dura, dar calma.

Asezarea ShangriLa este o asezare specifica de munte cu stradute intortocheate care urca sau coboara, cu case din piatra si lemn dar modelul constructiei este specific tibetan, insa local si cu desene si culori vii. Este o placere sa colinzi sau sa te pierzi pe stradute. Nu este greu sa te orientezi ,drept pentru care m-am dus singura pana la manastire cu un autobuz local. Sistemul de organizare pentru vizitare este special. Inainte de a intra in zona este oficiul cu bilete si de acolo te preia un autobuz cu care, daca ai bilet, poti sa intri. Manastirea este specific tibetana este foarte veche (cam din 1300) si acum se reface. Este considerata ca a doua manastire din Tibet.

Am avut totusi noroc sa asist la o slujba in templul ramas viu si a fost minunat. Incantatiile si sunetul instrumentelor m-au linistit si relaxat dandu-mi limpezime si energie. Ei sunt calugarii Bonetelor Rosii care ca traditie sunt mai vechi si mai valorosi. Au fost insa inlaturati de la puterea religiei tibetane de catre calugarii cu bonetele galbene care acum in Tibet oficiaza religia. Din pacate nu am putut face fotografii, nu era voie. Dar am retinut costumatia lor specifica si mai ales a celor tineri care aveau niste bonete tuguiate in semiluna cu multi ciucuri unii din metal si divers colorati.

Cate ceva despre populatia Naxi: exista in zone intinse de munte cam de mii de ani. Casele lor au rezistat vremii si sunt din piatra si lemn. Isi cultiva necesarul de hrana amenajand terasat orice bucata de sol pe care o castiga muntilor – plante specifice dar si orez, cartofi si porumb in vaile generoase ale muntilor. Specific acestei populatii este forma de matriarhat, in care femeia are grija de casa si agricultura, dar barbatul este cel care are grija de copii si de muncile grele legate de existenta. Traditiile de viata sunt de asemenea puternice ,costumele,muzica se pastreaza. Sarbatorile lor cu anumite ocazii sunt organizate cu mult fast, pentru toti este o mare bucurie in cadrul carora isi etaleaza costumele, dansul si muzica. Totul se datoreaza existentei muntilor care imprima aceasta atmosfera SACRA.

0 comentarii

  1. 26.05.2010 la 08:26

    pacat ca nu i-au dat voie sa faca poze… cu siguranta ar fi fost imagini unice.

  2. Emil Diaconu
    26.05.2010 la 09:47

    foarte frumos scris. cred ca si zona este super dar si talentul la scris este mare, o combinatie de literatura, istorie si geografie

  3. 26.05.2010 la 11:03

    Mirific!
    Uca Marinescu este o femeie puternica iar din descrierile ei are un suflet sensibil, curat si luminat. Un om ce merita imbratisat!

    Felicitari pentru articol si sustinere.

  4. Cristi
    26.05.2010 la 12:35

    Salutare !

    Nici nu stiiu care ar trebui sa fie primul cuvint . Poate : felicitari , poate bravo Uca Marinescu , poate respect pentru acesta Doamna si lista ar putea continua , crede-ma nu stiu care este cuvintul potrivit . De fapt m-am hotarit : RESPECT 🙂

    Felicitari pentru tot ceea ce face Doamna Uca Marinescu si tie Razvan pentru tot ceea ce faci pe acest blog.

  5. 26.05.2010 la 13:20

    Foarte frumos povesteste doamna UCA! Pacat ca lipsesc pozele. Foarte frumos din partea ta ca ai completat cu link-uri de wikipedia.

  6. Razvan Pascu
    (author)
    26.05.2010 la 21:06

    Multumesc tuturor pentru aprecieri!

Urmareste-ma pe Instagram! Click aici!