RĂZVAN PASCU

Utile despre Business · 1 min lectură

Merita locuinta ta 1 RON/zi ?

De Răzvan Pascu

De curand am avut parte de un cutremur. Imediat s-au trezit ca dintr-un somn indelungat multi „experti” care au venit cu explicatii referitoare la cladirile vechi din Romania si pericolul in care traiesc oamenii in aceste locuinte. Chiar luni am vazut pe internet o noua lista cu cladiri cu grad de risc seismic ridicat, in Bucuresti, lista actualizandu-se cu cateva sute de cladiri pe langa cele deja listate de multi ani. Brusc, cineva si-a dat seama in ziua de duminica ca mai sunt alte cateva sute de blocuri si cladiri in pericol si a intocmit lista-surpriza.

Ce se poate intampla? Mai nimic in afara de a scadea pretul locuintelor din acele blocuri cu inca 50% (spre 100%) fata de actualul pret. Si ca sa nu devin paranoic si influentat de teoria conspiratiei, propun altceva.

Propun ca fiecare dintre cei care citesc aceste randuri si locuiesc intr-o casa pe care cu greu au obtinut-o, sa ia macar in calcul ideea de a-si face o asigurare voluntara a locuintei. Pe piata exista oferte incepand de la 1 RON/zi (pentru un pret mediu in jur de 50.000 euro;  include si asigurarea bunurilor pentru 5.000 euro). Iar la o valoare a locuntei asigurate de 100.000 euro, cu 10.000 valoare bunuri din locuinta si 1.000 euro raspundere civila catre terti, prima anuala se ridica undeva la 150 de euro.

Le doresc tuturor sa nu isi foloseasca niciodata asigurarea si sa fie an de an o pierdere pentru ei. Dar pana cand statul roman va investi pentru reabilitarea serioasa a blocurilor (adica sa angajeze nemti pentru asta, nu romani :)), prefer pana atunci sa dau bani austriecilor sa-mi asigure casa (pentru ca oricum majoritatea companiilor de profil din Romania sunt detinute direct sau indirect de austrieci).

Razvan Pascu

Răzvan Pascu

Despre autor

Răzvan Pascu

Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.

Despre mine