Arhiva etichetelor: Alaska

Haideti cu mine pe Coasta de Vest a Canadei + croaziera in Alaska, in iunie 2018!

Adaugat de la 31 Oct 2017

Imi place foarte mult continentul nord-american, sunt fan America si am vizitat acum 3 ani Coasta de Est a Canadei.

Asa ca m-am gandit ca urmatoarea excursie de grup pe care incep sa o promovez astazi sa fie o combinatie intre 2 tari care imi plac mult, SUA si Canada.

Vom organiza aceasta excursie de grup in luna iunie 2018 si va contine cate putin din toate: orase mari, natura, parcuri nationale, croaziera cu un vas gigant, si zonele absolut unice ale Alaskai.

Vom avea un circuit de 7 zile pe Coasta de Vest a Canadei, unde vom vizita atat orase, cat si parcuri nationale importante, iar apoi ne vom imbarca pe un vas de croaziera al companiei Holland America pentru o croaziera prin fiordurile Alaskai.

Mai sunt 8 luni pana atunci, dar avantajul celor care se inscriu din timp este ca daca platesc suma totala pot beneficia de ceva reduceri (cateva procente), iar cei care aleg sa plateasca in rate au o perioada mai mare pentru a plati transele pentru excursie, aproape 8 luni de zile. Important este sa va ocupati locul, stiti deja probabil ca aceste grupuri se completeaza rapid cu inscrieri si au fost multe cazuri in ultimii 2 ani in care multe persoane care nu s-au decis rapid au ramas fara locuri.

Detalii veti gasi in cele ce urmeaza.  …citeste mai departe

Aboneaza-te la newsletter

Nr. abonati RSS & Newsletter

Michelin

Copyright

Materialele postate pe acest site imi apartin in totalitate sau apartin colaboratorilor mei si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei. La sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.
Positive SSL on a transparent background