Update 04.06.2025: Mai avem locuri disponibile doar pe grupul cu plecare pe 21 August. Va multumim!
Daca ati visat mereu sa vedeti peisajele spectaculoase din Vestul Americii, sa luati pulsul oraselor emblematice precum Los Angeles sau San Francisco (ori Las Vegas) si sa va lasati pierduti prin Marele Canion sau Parcul National Yosemite, acum este momentul sa transformati acest vis in realitate!
La finalul acestei veri vom face din nou grupuri pe Coasta de Vest a SUA – un circuit de 13 zile cu locuri si momente memorabile, plus experiente autentice, ca in fiecare an. Aventura combinata cu relaxare, cultura si istorie combinate cu peisaje spectaculoase.
Facem acest circuit in fiecare an la final de August, din 2016, si mereu este o incantare atat pentru turisti, cat si chiar pentru mine sa ma reintorc in aceste locuri.
De la plimbarile pe celebrul Walk of Fame din Los Angeles, la momentele de ‘’wow’’ in fata Grand Canyon-ului, pana la farmecul si energia aparte ale podului Golden Gate din San Francisco, circuitul nostru este creat special pentru a va oferi o perspectiva autentica asupra Vestului Statelor Unite.
.



–
Parerea mea pe scurt despre acest circuit pe Coasta de Vest a SUA
SUA este una dintre tarile mele preferate si ma intorc cu drag de fiecare data pe Coasta de Vest, unde am calatorit pana acum cu multe grupuri de turisti. De fiecare data am adus imbunatatiri circuitului nostru, pentru a raspunde cat mai bine nevoilor turistilor romani, iar de fiecare data cei alaturi de care am calatorit s-au intors foarte incantati. Drept dovada sta si increderea voastra, pentru care va multumesc, pentru ca aceasta excursie este printre cele mai cautate din portofoliul nostru, locurile ocupandu-se uneori chiar dinainte de a lansa oficial oferta.
–
Vom avea mai multe grupuri pe Coasta de Vest a SUA in August 2024
In August 2025 vom avea 4 grupuri pe Coasta de Vest a SUA, cu itinerar si conditii identice. Grupurile vor fi insotite de un reprezentant al agentiei Eturia, dar sunt gandite ca program astfel incat sa ne intalnim si noi la fiecare cateva zile si sa facem unele activitati impreuna acolo, in principalele atractii ale circuitului. Concret, vom face impreuna tururile de oras din San Francisco si Los Angeles, dar si excursia la Marele Canion de langa Las Vegas. Voi fi alaturi de toti turistii nostri, de pe toate cele 4 grupuri.
In aceste excursii aveti incluse cazarile, transferurile, excursii aproape in fiecare zi, asigurare de calatorie si storno PE TOATA SUMA PLATITA, zborurile internationale, ghid local la destinatie, insotitor de grup din partea agentiei, bacsisurile pentru ghizii locali si toate taxele. Practic, tot ce este necesar pentru un circuit de exceptie, pe care sunt sigur ca vi-l veti aminti si va ramane ca punct de referinta pentru urmatoarele experiente, mult timp de acum incolo.
Veti incepe turul cu celebra metropola San Francisco, veti explora statiunile Monterey si Carmel, strabatand celebrul traseu 17 Miles Drive pe drumul superb de la Oceanul Pacific, dupa care veti ajunge in Parcul National Yosemite. Urmeaza Death Valley si Las Vegas, dar si Marele Canion. Ultima oprire va fi in Los Angeles, unde veti avea, bineinteles, ocazia sa va plimbati pe Walk of Fame si sa vizitati exclusivistul cartier Beverly Hills (cu hotel chiar acolo).
Alte excursii de grup in care mai avem locuri disponibile mai gasiti aici.
.




–
Hawaii
De fiecare data, exista clienti care doresc sa prelungeasca excursia pe Coasta de Vest a SUA si cu o saptamana in Hawaii. Se poate face asta, dar locurile sunt limitate. Practic, pe langa excursia de baza de 2 saptamani, se mai poate prelungi cu inca o saptamana in Hawaii, pentru cine vrea.
.








–
Care va fi programul pe zile?
GRUPUL 1: 20.08.2025 – 01.09.2025 – sold out
GRUPUL 2: 21.08.2025 – 02.09.2025
GRUPUL 3: 22.08.2025 – 03.09.2025 – sold out
GRUPUL 4: 23.08.2025 – 04.09.2025 – sold out
Asa cum va spuneam mai sus, la aceste perioade se poate adauga, la ambele grupuri, la finalul calatoriei, extensia de o saptamana in Hawaii.
–
Ziua 1: Bucuresti – Amsterdam – San Francisco
Veti pleca din Bucuresti impreuna cu insotitorul de grup Eturia cu un zbor KLM spre San Francisco via Amsterdam, unde veti ajunge la ora locala 11:45, in aceeasi zi.
La aeroportul din San Francisco veti fi intampinati de ghidul nostru local si veti merge impreuna la hotel, unde veti sta urmatoarele 3 nopti. Cina in prima seara este inclusa la un restaurant local aflat chiar in portul turistic, o zona foarte animata, foarte aproape de hotel.
Plec si eu impreuna cu primul grup, iar pe celelalte grupuri le astept la destinatie.
–
Ziua 2: tur de oras in San Francisco
Dupa micul dejun, va veti intalni si cu mine si mergem impreuna intr-un tur de o zi in San Francisco, unul dintre cele mai cosmopolite orase din lume. O sa va placa foarte mult, mai ales ca veti ajunge sa vizitati si celebrul pod Golden Gate, pe care il veti traversa pentru a vizita oraselul Sausalito, lipit de San Francisco, un loc unde oamenii bogati isi cumpara case. Vom petrece toata aceasta zi impreuna.
.






–
Ziua 3: zi libera in San Francisco
Astazi veti avea zi libera si fiecare poate explora pe cont propriu orasul. O alta varianta ar fi sa mergeti sa degustati un vin bun din celebra Napa Valley, regiunea viticola a Californiei. Din experienta de anul trecut, vor fi destul de multe persoane care isi vor dori sa viziteze aceasta zona. Sunt agentii locale care ofera tururi de o zi care includ si mancare sau degustari de vinuri, dar si o vizita de cateva ore la o padure de sequoia gigant de pe langa San Francisco.
De asemenea, orasul San Francisco are atat de multe de oferit si este atat de frumos, incat o zi petrecuta in plimbare cu celebrul tramvai sau pe strazi va fi o bucurie pentru oricine, indiferent de varsta. Insotitorul de grup va fi alaturi de dvs pentru orice informatie sau chiar plimbare impreuna.
O sa tinem oricum in permanenta legatura si pe WhatsApp. Va voi ajuta cu sfaturi si recomandari, astfel incat sa petreceti ziua intr-un mod cat mai placut, alaturi de insotitorul vostru de grup.
.


–
Ziua 4: San Francisco – Monterey – Merced
Aceasta va fi o zi plina, dar tare frumoasa. Dupa micul dejun veti pleca spre oraselul Monterey, de unde veti intra pe celebrul drum 17 Mile Drive, poate cel mai frumos traseu cu masina in acea regiune, pentru a ajunge in cochetul orasel Carmel.
Este zona despre care se spune ca este leaganul artei californiene, iar 17 Mile Drive este de fapt un drum privat. Carmel este o minune de oras, devenit celebru inclusiv pentru ca o perioada primar a fost Clint Eastwood. Pe traseul 17 Miles Drive se afla si cel mai fotografiat copac din lume, un chiparos crescut pe o stanca ce se inalta direct din ocean.
De la Carmel va veti indrepta spre Merced, poarta de intrare in parcul Yosemite, unde, de altfel, va veti si caza.
.




–
Ziua 5: Merced – Parcul National Yosemite – Mammoth Lakes
Dupa micul dejun, veti pleca spre parcul national Yosemite, in Sierra Nevada. Parcul este inclus in patrimoniul UNESCO si veti avea parte de niste peisaje de poveste, practic o zi plina in care sa va bucurati de natura.
De acolo, veti merge spre Mammoth Lakes, o statiune montana, unde veti si innopta.
Mammoth Lakes se afla in arealul Vaii Owens, intr-o zona geologic activa cu numeroase izvoare termale, izvoare de ape minerale carbogazoase si formatiuni de obsidian, fiind inconjurata de creste muntoase cu inaltimi considerabile.
.




–
Ziua 6: Mammoth Lakes – Death Valley – Las Vegas
Dupa micul dejun veti fi transferati catre celebra Death Valley. Veti vizita apoi dunele de nisip Stovepipe, iar dupa ce traversati desertul, seara veti ajunge in spectaculosul Las Vegas. Veti fi cazati chiar pe The Strip, cea mai cunoscuta si mai animata artera din oras.
.




–
Ziua 7: Las Vegas – Marele Canion – Las Vegas
Astazi veti merge impreuna cu mine la una dintre cele mai frumoase minuni naturale ale lumii. Ne vom indrepta spre Marele Canion, trecand inclusiv pe langa barajul Hoover. O sa va placa mult!
La Grand Canyon veti vizita partea de vest a canionului de 447 km lungime. Aici ajungem intr-o zona care este administrata de indienii americani si care are inclusiv un pod de sticla pe care te poti plimba.
De asemenea, anii trecuti am gasit aici excursii cu elicopterul, asa ca veti putea zbura cu elicopterul deasupra canionului daca veti dori.
Va fi o zi minunata, este cea mai frumoasa parte a canionului, iar natura este impresionanta. Seara ne intoarcem in Las Vegas si va voi recomanda cele mai bune spectacole by Cirque du Soleil.
.




–
Ziua 8: zi libera in Las Vegas
Dupa micul dejun veti avea zi libera in Las Vegas pentru a vizita orasul si celebrele hoteluri si cazinouri de pe The Strip. Seara puteti rezerva un bilet la unul din marile spectacole din Vegas. Noi anii trecuti am avut bilete la spectacole in fiecare seara cat am stat in Vegas, am fost la spectacole marca Cirque du Soleil sau Tribute Michael Jackson, dar si la un spectacol de magie live cu Criss Angel si multe altele.
Mereu veti gasi cate ceva de facut, important este sa aveti energie si sa va doriti sa faceti cat mai multe, noi vom fi alaturi de dvs cu recomandari.
De asemenea, se poate profita de ziua de astazi si pentru shopping, sunt 2 outlet-uri mari in Las Vegas, cu haine de brand la preturi foarte bune. Mereu ne intoarcem multi cu un geamantan in plus de acolo.
.









–
Ziua 9: Las Vegas – Calico – Los Angeles
Astazi, dupa micul dejun, veti fi transferati catre asa-numitul “Orasul Ingerilor”, Los Angeles. Pe traseu va veti opri si prin Calico, un oras care seamana cu cele pe care le-am vazut in filmele cu Vestul Salbatic, care isi intampina oaspetii cu animatori costumati in serifi sau cowboy. Este un orasel care a fost construit in perioada goanei dupa aur, dupa care a fost abandonat pana cand a fost cumparat de un antreprenor si transformat intr-un fel de parc de distractii in care oamenii pot intra ca sa vada cum se traia in acele vremuri.
Spre seara veti ajunge in Los Angeles, unde veti fi si cazati la un super hotel chiar in Beverly Hills.
.


–
Ziua 10: tur de oras in Los Angeles
Astazi vom merge din nou impreuna intr-un tur de oras prin Los Angeles, un alt loc minunat de pe Coasta de Vest. Vom vizita zona de downtown, zona financiara, ce atrage turistii indeosebi prin zgarie-nori, dar si datorita cartierului Mexican. Ne vom plimba si pe Hollywood Walk of Fame (Hollywood Boulevard), strada pe care sunt imortalizate stelele filmului.
Nu ratam nici Beverly Hills, zona rezidentiala a vedetelor si Rodeo Drive, celebra strada cu magazine de lux. De asemenea, vom merge si spre Santa Monica, localitate cunoscuta pentru plaje si oportunitati de cumparaturi.
De altfel, hotelul la care vom fi cazati este chiar Sofitel din Beverly Hills, listat in 2018 printre cele mai bune hoteluri din Los Angeles si localizat in unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din oras. De multe ori am intalnit aici, la receptie sau in restaurant, diverse celebritati din lumea filmului.
.













–
Ziua 11: zi libera in Los Angeles
Astazi veti avea zi libera pentru relaxare sau pentru a vizita pe cont propriu orasul si imprejurimile. Puteti fie explora mai in detaliu Los Angeles, ori opta pentru un tur cu autocarul pe la casele vedetelor, fie puteti alege sa mergeti la Disneyland sau la Universal Studios, un alt parc de distractie cu roller-coastere si filme 4D. Noi vom fi alaturi de dvs cu recomandari si pentru aceasta zi.
.




–
Zilele 12 – 13: Los Angeles – Amsterdam – Bucuresti
Dimineata este libera, iar la ora 13:50 este zborul spre Bucuresti via Amsterdam cu KLM. Aterizati in Bucuresti a doua zi la 17:20.
—
O parte dintre cei care se inscriu la aceasta excursie pe Coasta de Vest a SUA se pot inscrie si pentru o extensie de o saptamana in Hawaii (locuri limitate). Mai multe detalii puteti solicita la agentie.
–
PRETUL – Ce include tariful de 5190 euro?
Calatoria aleasa costa 5190 de euro. Sunt incluse biletele de avion cu toate taxele, toate cazarile din program, transferurile interne, vizitele si tururile precizate in program, taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate, ghid local pentru zilele cu activitati, asigurare medicala de calatorie si asigurare storno cu clauza COVID si storno pe toata suma achitata, toate taxele locale, precum si bacsisurile oferite tuturor ghizilor si soferilor locali (care in SUA nu sunt mici deloc). La acest tarif se pot aplica beneficiile aferente clientilor fideli Eturia prin programul Eturia Traveller (Silver – 2%, Gold – 3% sau Platinum – 4%).
Mai multe detalii despre aceasta calatorie aflati aici:
– Circuit de grup Coasta de Vest SUA: 21.08.2025 – 02.09.2025
Pretul de 5190 euro este pentru loc in camera dubla, insa daca doriti neaparat sa stati singuri in camera, suplimentul de single este de 1390 euro/persoana. Tinand cont de calitatea oamenilor care se inscriu in astfel de excursii, din experienta de pana acum va indemn ca daca sunteti single sa nu platiti suplimentul de single, ci sa asteptati sa gasim noi o persoana de acelasi sex cu care sa impartiti camera. Va puteti intoarce si cu prieteni noi.
–
Unde va cazati?
San Francisco – San Francisco Marriott Fisherman’s Wharf
Merced – Courtyard by Marriott Merced
Mammoth Lake – Juniper Springs Resort
Las Vegas – Treasure Island Las Vegas
Los Angeles – Sofitel Los Angeles – Beverly Hills
–
Viza
Romanii AU au in continuare nevoie de viza pentru a calatori in SUA.Agentia Eturia va poate ajuta sa completati formularul de viza.
–
Cupluri, grupuri sau single?
Evident daca sunteti cuplu sau un grup mai mare nu e nicio problema sa va inscrieti. Nu este nicio problema nici daca sunteti single, insa tariful afisat de 5190 euro este pentru un loc in camera dubla, deci daca sunteti single, va puteti inscrie si precizati la inscriere fie ca doriti sa achitati suplimentul de single (1390 euro), fie ca sunteti interesati sa gasim partener de camera, ca sa evitati plata suplimentului pentru single.
–
Cum va inscrieti?
Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi adresele de email: alina.costici@eturia.ro (0752280382), cristina.moisei@eturia.ro (0755103090), liliana.nistor@eturia.ro (0740071887) si office@eturia.ro