Diverse · 5 min lectură
Iata care este locul meu preferat din toata lumea!

…este Acasa. Oricat de cliseic sau banal sau neadevarat ar suna, da, acesta este locul meu preferat din toata lumea.
Desi am calatorit prin aproape toata lumea, pe mine cel mai mult ma “incarca” sa fiu acasa. Atunci cand sunt acasa, am acea senzatie de bine, de implinire, sentimentul acela ca e locul meu, unde pot dormi bine, unde ma simt linistit, unde petrec timp alaturi de copiii mei. Nimic nu se compara cu starea pe care mi-o da acasa, niciun hotel sau resort din lumea asta.
In locul in care stam in prezent ne-am mutat acum cativa ani, insa aici am unele din cele mai frumoase amintiri, pe care nu mi le poate lua nimeni, inegalabile cu niciun loc din lumea asta: primele zile cu Alex si Vladut, cum au crescut cei mici, mesele pe care le-am luat impreuna, cum ii pregateam de gradinita, apoi de scoala, amenajarile si reamenajarile din camerelor lor, in functie de nevoi, cartile pe care le-am citit impreuna, jocurile pe care le-am jucat, momentele in 4, plus toate regasirile mele cu ei atunci cand ma intorc acasa dintr-o calatorie de grup. Chiar si acum, desi au crescut, copiii mei tot “rup usa” ca sa ma astepte si sa ma imbratiseze. E o senzatie frumoasa, pentru ca eu cred ca toti suntem atasati de “acasa”, pentru ca acesta este locul in care ne simtim iubiti.
.
In fond, e simplu, acasa e mai mult decat o locuinta pentru fiecare dintre noi, este caminul in care am vrea sa ne intoarcem mereu si pe care nu l-am da pentru nimic pe lumea asta.
Pentru ca “acasa” e important pentru mine si pentru ca sunt o fire precauta de fel, am vrut ca acest loc sa fie cat mai sigur, ca atare, am apelat inca de acum cativa ani la Groupama Asigurari pentru o asigurare de locuinta si in acest fel am procedat si pentru parintii nostri. Am preferat sa le facem cadouri mai atipice de sarbatori si anume asigurari de locuinta, cadouri care sa simbolizeze tocmai grija si datoria noastra fata de ei, sa ii stim bine si intr-un spatiu asigurat din toate punctele de vedere. Fac asigurarile la Groupama Asigurari deja de 8-9 ani, dinainte ca eu sa colaborez cu ei. Am incredere in ei, sunt seriosi si au mai multe variante de pachete care includ cam tot ce aveti nevoie.
Groupama Asigurari pune la dispozitie 3 optiuni pentru asigurarile de locuinte din care puteti alege, cu diverse beneficii:
1. Asigurarea obligatorie a locuintei
AD reprezinta polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale si, prin legea nr. 260/2008, fiecare proprietar de locuinta este obligat sa detina una. Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale acopera trei riscuri: cutremur de pamant, alunecari de teren si inundatie, provocate de fenomene naturale.
Puteti incheia asigurarea pentru toate cladirile cu destinatia de locuinta: locuinta de serviciu, locuinta sociala, locuinta de interventie, locuinta de necesitate (cazare temporara), locuinta de protocol, locuinta de vacanta.
Pentru asigurarea impotriva dezastrelor naturale, din punct de vedere al constructiei, locuintele se impart in doua categorii:
Cladiri de tip A, pentru care suma asigurata este de 20.000 euro – constructiile care au structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu peretii exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.
Cladiri de tip B, pentru care suma asigurata este de 10.000 euro – constructiile care au peretii exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.
Aici puteti afla mai multe informatii despre acest tip de asigurare.
2. Asigurarea esentiala a locuintei
In acest tip de asigurare sunt acoperite: lovirea, izbirea cladirilor asigurate de vehicule rutiere, boom sonic, daune cauzate de caderea sau prabusirea unor corpuri din exteriorul cladirii, spargerea accidentala a geamurilor, incendiu, trasnet, explozie, caderea aparatelor de zbor, furtuna, grindina, avalanse, greutatea stratului de zapada/gheata, furt, vandalism, inundatie cu apa de la vecini, avarii ale instalatiilor de apa, canalizare / incalzire centrala, cutremur, inundatie din cauze naturale, alunecari de teren, raspundere civila (in limita a 5000 de euro).
Mai multe detalii despre acest tip de asigurare puteti afla aici.
3. Asigurarea facultativa a locuintei cu extra acoperiri
Intr-o astfel de asigurare sunt acoperite accidente precum: incendiu, trasnet, explozie si caderea aparatelor de zbor. Pe langa cele obligatorii, incluse deja in asigurare, puteti alege si alte acoperiri optionale, cum ar fi: inundatie cu apa provenita de la vecini, cutemur, furt, vandalism, alunecari de teren, asigurarea de accidente, de protectie juridica, anularea / intreruperea vacantelor.
Asigurarea cu extra acoperiri ofera, in primul rand, rapiditate in solutionarea daunelor si prin continuitate si flexiblitate. Cand zic flexibilitate ma refer la faptul ca asigurarea se poate incheia pentru o perioada de 6, 7, 8, 9, 10, 11 sau 12 luni si beneficiati si de tarif personalizat in functie de ceea ce doriti sa va asigurati, casa sau apartamentul. In plus, cu o astfel de asigurare, va veti primi mai repede banii necesari reparatiilor, daca faci singur auto-constatarea daunei pentru o valoare mai mica sau egala cu 8.000 de lei. Astfel, veti primi banii in cont in maxim 72 de ore de la acordul pe care l-ati dat.
De asemenea, in cazul micilor defectiuni (electricitate, gaze, tevi sparte, geamuri sparte, reparatii pentru acoperis, tevi infundate, incalzire, acces la locuinta) un specialist intervine, in maxim o ora de la raportare, pentru a efectua reparatiile de urgenta. Mie acest aspect mi se pare super util. Nu de putine ori m-am trezit intreband in toate partile de un instalator sau un electrician bun si mai nimeni nu a putut sa imi recomande pe cineva de incredere si bun in meseria sa.
Totodata, acest tip de asigurare poate deconta cheltuieli pentru o locuinta temporara in cazul in care nu se mai poate locui in casa initiala, in urma unui eveniment acoperit de polita.
Mai mult decat atat, inspectia daunelor poate fi realizata simplu si rapid, prin intermediul aplicatiei Video Assist, instalata direct pe telefon. Asta inseamna ca programarea se face in functie de programul tau si al inspectorului de dauna, fara sa fie nevoie sa astepti mai multe zile pentru a inainta deschiderea dosarului.
Aici poti afla mai multe informatii despre asigurarea facultativa a locuintei cu extra acoperiri.
Daca vreti sa cititi mai multe despre riscurile, pagubele acoperite, dar si despre avantajele fiecarui pachet prezentat, aici gasiti mai multe detalii.
Sper sa va fie de folos aceste informatii si sa va ganditi la utilitatea si importanta unei astfel de asigurari. Priviti-o ca pe o investite in voi si in siguranta celor dragi. O sa vedeti ca in urma calculului pe an, suma pe care o platiti pe zi este chiar decenta.
.

Despre autor
Răzvan Pascu
Răzvan Pascu este antreprenor, specialist în turism și fondatorul NOZOMI Travel Society. Are aproape două decenii de experiență în turismul premium și de peste 11 ani călătorește alături de grupuri de turiști, însoțind personal peste 8.000 de călători. Este implicat și în consultanța și promovarea apartamentelor premium din Dubai. Pe RăzvanPascu.ro scrie despre călătorii, business și proiectele sale antreprenoriale. În 2026 a primit Premiul pentru Turism la Business Influencers Awards, IMM România.
Despre mine




















