Japonia este una dintre tarile mele preferate si printre cele mai cautate excursii din portofoliul nostru. In ultimii 2 ani tara a fost inchisa, iar in urma cu 2-3 luni am primit vestea mult-asteptata ca vor repermite accesul turistilor straini. Aveam deja lista de asteptare pentru aceasta calatorie si, drept dovada, grupurile pe care le voi insoti eu au fost sold-out in doar 30 de minute dupa ce le-am anuntat pe grupurile noastre de WhatsApp, unde tin legatura cu turistii care au mai calatorit cu mine in alte destinatii.
Ca atare, am lansat si alte 5 excursii “Recomandate de Razvan Pascu”. Trei dintre ele sunt deja sold-out, iar in cele ce urmeaza va voi povesti, pe larg, despre celelalte 2 grupuri recent lansate, unde inca mai avem locuri disponibile.
Totodata, mai avem 4 grupuri in Japonia si in luna iunie. Asadar, daca nu puteti calatori in perioada Sakura, in martie-aprilie, dar va doriti sa vizitati Japonia, putem merge impreuna in aceasta destinatie fabuloasa in a doua parte a lunii iunie 2023. Detalii aici.
Ce sunt “Vacantele Recomandate de Razvan Pascu”?
Exista unele destinatii in care am calatorit cu grupuri de turisti in anii trecuti si unde cererea este mai mare decat oferta, adica mai mult decat ce pot eu sa fac, cum este si cazul Japoniei. Am muncit atat de mult la ele si le-am perfectionat de la un an la altul, am modificat in permanenta programul tinand cont de feedback-urile turistilor din anii trecuti, incat aproape pot sa garantez ca turistii se vor simti bine. Insa nu vreau sa fac rabat la calitate si nu pot sa iau grupuri mai mult decat ma simt confortabil.
Iar pentru ca timpul meu nu imi permite sa calatoresc atat de mult precum este cererea, Eturia a lansat acest tip de vacante “Recomandate de Razvan Pascu”. Pentru acestea m-au rugat sa ma implic in conceperea programului si a traseului plus alegerea ghizilor locali, dar nu pot merge ca insotitor de grup, asa ca va merge un alt insotitor de grup.
Sunt trasee unice ca si structura de nopti cazare / optimizare / hoteluri / program inclus, pe care Eturia le face doar cu mine. In toate acele locuri eu am calatorit deja, in toate acele hoteluri eu m-am cazat deja si tot ce include programul eu deja am facut. In plus, sunt in permanenta legatura cu insotitorul de grup de pe aceste grupuri Recomandate.
De ce Japonia?
Japonia este de departe “out of this world”. Am scris in engleza, caci mi se pare ca suna mai bine ceea ce vreau sa va transmit, insa o sa incerc sa traduc. Japonia este in afara lumii noastre. Nu imi place sa spun cuvantul perfect, dar cred ca Japonia se apropie din plin de acest lucru (din punct de vedere turistic). Nu exista parte din ea care sa nu impresioneze, sa nu te lase cu gura cascata, sa nu te duca intr-o stare de extaz. Japonia inseamna pentru mine perfectionism, civilizatie la cel mai inalt nivel, este uimitoare.
Cand sa vizitezi Japonia?
Japonia este o tara care merita sa fie vizitata oricand in timpul anului, in orice anotimp. Japonezii iubesc natura si au o pasiune sa inventeze tot felul de festivaluri dedicate naturii, in orice anotimp. Dar cel mai cunoscut, cel mai frumos si cel mai bine promovat este festivalul Sakura, dedicat Infloririi Ciresilor de la inceput de primavara. Este o excursie care merita orice efort si nu am auzit om care sa regrete excursia in Japonia in perioada Sakura.
Cum este SAKURA?
Sakura este ceva ce nu poti planifica exact, oricat ai incerca. Copacii de cires stau infloriti in “full bloom” cam 10 zile la final de martie/inceput de aprilie, adica aceasta este perioada in care totul este inflorit la maximum. In schimb, poti vedea ciresi infloriti aproape o luna, unii mai mult si altii mai putin, in perioada 20 martie si pana pe 10-15 aprilie. Deci toata lumea se va putea bucura de ciresii infloriti in aceste excursii, IN ORICARE DINTRE EXCURSII DE GRUP RECOMANDATE DE MINE pe care le va organiza agentia Eturia.
Japonezii au aproape 400 de sortimente de ciresi, unii infloresc mai devreme, altii mai tarziu, unii arata ca o salcie, altii precum un copac de cires obisnuit, florile lor sunt de multe culori… e o splendoare pe care mi-e greu sa o descriu in cuvinte.
Experienta Razvan Pascu & Eturia pe Japonia
In ultimii ani am fost in Japonia impreuna cu peste 500 de turisti romani ai agentiei de turism Eturia, oameni foarte diferiti, de toate categoriile sociale, cu studii si experiente de viata diverse. Nu a existat persoana care sa nu fie impresionata de Japonia.
Excursiile sunt gandite si planificate in cele mai mici detalii, astfel incat intr-un timp relativ scurt sa vedeti tot ce are de oferit Japonia mai frumos si mai interesant. Excursiile nu includ atractii care nu merita timpul vostru, hotelurile alese sunt bine pozitionate, iar experientele au fost alese dupa ce am testat personal tot ceea ce veti primi si dumneavoastra daca veti calatori cu noi. De altfel, Japonia este cea mai solicitata excursie din portofoliul nostru.
Lucram constant la circuitele noastre ca sa le imbunatatim
Se lucreaza foarte mult la organizarea unei excursii pe destinatia Japonia, fiind una dintre cele mai complexe, din toate punctele de vedere. Japonia este o tara scumpa si totusi are anual peste 30 de milioane de turisti straini. Este o presiune fantastica pe preturi, pe cei mai buni ghizi, pe hotelurile bune, etc. De exemplu, noi “blocam” cu aproape 1 an inainte ghizii locali – multi japonezi nu vorbesc bine limba engleza, iar uneori asta se intampla chiar si in randul ghizilor de turism, astfel ca vrem sa ne asiguram ca ii rezervam pe cei mai buni, pe cei cu care am mai lucrat deja anterior. Acesta este doar un exemplu din bucataria interna a organizarii noastre, cu detalii despre pregatirea in mod profesionist a unei astfel de excursii.
Iata aici un articol cu impresii despre vacanta in Japonia din 2018, scris de una dintre turistele care au participat in grupul nostru, redactorul sef si publisher-ul de la publicatia Life.ro
Aici gasiti toate excursiile mele din perioada urmatoare, in care mai sunt locuri disponibile.
Care va fi programul pe zile?
Asa cum scriam mai sus, mai avem disponibilitati pe 2 grupuri, cu trasee aproximativ identice, aceleasi servicii, aceleasi hoteluri (cu mici exceptii)
– Grup 1 – 27 martie – 6 aprilie 2023, 11 zile
– Grup 2 – 3 aprilie – 12 aprilie 2023, 10 zile
Ziua 1-2, 27-28 martie / 3-4 aprilie: Bucuresti – Osaka
Veti pleca din Bucuresti cu un zbor KLM spre Amsterdam. Ajungeti la Osaka a doua zi la 11:05 si veti porni intr-un tur de oras, impreuna cu ghidul local si insotitorul de grup.
Veti vizita gradinile castelului Osaka. Castelul a fost distrus in totalitate in al doilea razboi mondial, de aceea cel de acum este doar o copie fidela, insa gradinile iti ofera sansa sa vezi multi ciresi infloriti si sa te bucuri de Hanami inca din prima zi in Japonia.
Dupa aceea, veti vizita Umeda Sky Building; cele doua cladiri cu inaltimea de 170 de metri sunt unite la nivelele 39 si 40 printr-o platforma suspendata, care ofera o priveliste panoramica superba asupra orasului.
Cei mai curajosi dintre voi vor putea gusta preparate din pestele otravitor puffer, sau vor putea incerca tacoyaki sau fudulii de caracatita, toate acestea in cartierul Dotombori, renumit pentru gastronomia sa, unde o sa mergeti impreuna cu insotitorul de grup seara, cand totul este luminat si toate neoanele si reclamele luminoase sunt aprinse. Eu aici am mancat si vita KOBE la un pret bun pentru Japonia.
Seara va recomand sa iesiti sa vedeti luminite orasului, e spectaculos, o sa va placa.
.
Ziua 3, 29 martie / 5 aprilie: Osaka – Himeji – Kyoto
Astazi plecati din Osaka spre Kyoto, iar pe drum va opriti si la Himeji, aflat la circa 1,5 ore de Osaka. Aici veti vizita castelul Egretei Albe, un impresionant castel al samurailor, adesea considerat cel mai frumos din Japonia. Spre deosebire de multe alte castele japoneze, Himeji nu a fost niciodata distrus de razboaie, cutremure sau incendii, fiind astazi unul dintre cele 12 castele originale ale tarii.
Tot aici o sa vizitati si complexul de gradini japoneze Koko-en. Gradina aceasta este super tare, o sa va convingeti.
Spre seara ajungeti in Kyoto, unde o sa fiti cazati pentru urmatoarele nopti.
.
Ziua 4, 30 martie / 6 aprilie: Kyoto
Veti servi micul dejun la restaurantul hotelului, apoi porniti intr-un tur de oras care cu siguranta o sa va placa. Aici veti descoperi Japonia pe care o aveti in imaginatie: gradini spectaculoase, casute ascunse ale poetilor, gheise. Plus multe restaurante bune cu carne de vita, de tip Yakiniku sau Tepaniaky, dar chiar si multe restaurante cu stele Michelin si bucatari celebri, pentru amatorii de experiente de genul acesta.
Incepeti cu o vizita la Kinkaku-ji, cunoscut si sub numele de Templul Pavilionului de Aur. Este un ansamblu deosebit si una dintre cele mai vizitate atractii ale arhipelagului nipon, iar iazul si gradina magnifica ale acestuia sunt exemple perfecte ale arhitecturii naturale zen.
Veti participa, apoi, la o traditionala ceremonie a ceaiului, un ritual influentat de budismul Zen, care in esenta reprezinta expresia sintetica a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze. Scopul ceremoniei este sa induca armonie si sa indemne la meditatie.
Veti continua ziua cu o vizita la Templul Kiyomizu-dera (Templul Apei Pure) situat la poalele dealului impadurit Higashiyama. Templul, listat in patrimoniul mondial UNESCO, a fost fondat in perioada timpurie Heian, in 778, dar cladirile sale actuale au fost construite in 1633.
Spre finalul turului, veti face o plimbare in cartierul Higashiyama. Acesta este unul din cele mai bine conservate cartiere din Kyoto. Veti continua apoi spre districtul Gion, unde cu putin noroc veti intalni pe strada si gheise sau maiko. Astazi in Kyoto mai sunt circa 200 de gheise.
.
Ziua 5, 31 martie / 7 aprilie: Kyoto – Nara – Kyoto
Dupa micul dejun porniti spre Nara, orasel recunoscut pentru parcul natural de o frumusete aparte si pentru statuia lui Buddha din Templul Todai-ji. Nara a fost capitala Japoniei si este foarte cunoscut in special pentru cele peste 1500 de caprioare care umbla libere prin parcurile sale si pe care turistii le pot hrani. Caprioarele sunt considerate mesagerii zeilor in religia shintoista.
Veti vizita si Todai-ji (Marele Templu Rasaritean) care, impreuna cu templele sale auxiliare, celebreaza introducerea religiei budiste. Deschis in 752, templul are cea mai mare structura de lemn din lume concentrat sub un singur acoperis. Acesta protejeaza o alta constructie colosala: cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cantareste 400 de tone si are o inaltime de 15m.
Astazi pranzul este inclus la un restaurant local.
Dupa masa vizitati si Altarul Kasuga, faimos pentru felinarele sale din piatra si bronz. Kasuga Taisha a fost altarul tutelar al familiei Fujiwara, cel mai puternic clan al Japoniei din perioada Heian.
Seara va intoarceti la Kyoto.
.
Ziua 6, 1 aprilie / 8 aprilie: zi libera Kyoto
Ziua 6 este libera in Kyoto, pentru a va relaxa sau pentru a explora in continuare orasul si imprejurimile. Puteti admira templele si gradinile inverzite sau va puteti relaxa in cafenele si ceainariile tipic japoneze.
Sunt foarte multe lucruri de vazut si de facut in Kyoto, va veti putea bucura de spectacolul ciresilor infloriti, de parcuri, de zonele turistice, de casele traditionale, sau puteti face o vizita la celebrul templu Fushimi Inari (cu peste 5000 de porti torii), sau la o distilerie de sake (bautura traditionala japoneza), ori la padurea de bambus si gradina cu maimute de langa Kyoto. Insotitorul de grup va va oferi toate detaliile pentru a descoperi Japonia autentica, tara pe care o indragesc atat de mult, astfel incat excursia dvs cu Eturia sa fie cat mai autentica.
Puteti merge la Fushimi Inari, iar apoi la padurea de bambusi de la periferia orasului Kyoto, unde se mai afla si o padure cu maimute si o gradina japoneza patrimoniu UNESCO, toate incluse in topurile internationale cu cele mai frumoase locuri din Japonia.
.
Ziua 7, 2 aprilie / 9 aprilie: Kyoto – Hakone
Veti fi transferati de la Kyoto catre Hakone cu trenul rapid, Shinkansen Hikari (2 ore).
Odata ajunsi in Hakone, veti vizita Pagoda Chureito. Construita in 1963 ca parte a Sanctuarului Arakura Sengen, Pagoda Chureito este o constructie cu cinci etaje, localizata in varful unui munte si oferind o priveliste spectaculoasa asupra Masivului Fuji in special primavara, cand ciresii sunt infloriti, si toamna, cand frunzisul capata infinite nuante aramii. Pentru a va bucura de superbul peisaj va trebui sa parcurgi cele aproape 400 trepte care conduc spre pagoda.
Mergeti apoi si la centrul turistic al Muntelui Fuji, creat special pentru turistii care ajung sa viziteze Muntele Fuji si cele Cinci Lacuri de la poalele muntelui.
.
La primul etaj se gaseste un muzeu cu exponate si unde poti viziona un film in care este explicata formarea Muntelui Fuji, precum si istoria sa culturala. La etajul superior se afla un restaurant cochet cu punte de observare catre acest munte sacru.
Astazi aveti si pranzul inclus la un restaurant local, iar apoi veti vizita Muzeul de Arta Itchiku Kubota, situat pe dealurile impadurite de pe malul Lacului Kawaguchi. Kubota Itchiku a fost artistul care a reinviat Tsujigahana, arta pierduta a vopsirii matasii, folosita in era Muromachi (1333-1573) pentru a decora elaboratele kimonouri. Muzeul este remarcabil nu doar prin exponatele sale, ci si prin arhitectura interesanta, cladirea principala fiind construita utilizand lemn de Hiba (un soi de chiparos) cu o vechime de peste 1000 de ani.
Cina va fi servita la restaurantul ryokan-ului la care veti fi cazati, un hotel in stil traditional japonez, un loc in care camerele respecta intru totul design-ul japonez, iar salteaua este direct pe podea. O experienta unica in viata. Eu am incercat deja de 8 ori si as mai incerca de 800 de ori, aproape va pot garanta ca va fi ceva ce o sa va placa foarte mult. In aceasta seara aveti si cina inclusa, va fi o masa in stil japonez, va veti imbraca in haine traditionale, iar cine doreste poate sa incerce apele termale, dar puteti incerca si karaoke.
.
.
Ziua 8, 3 aprilie / 10 aprilie: Hakone – Tokyo
Veti face o scurta oprire la Hakone Checkpoint, pentru a admira Poarta Samurai care dateaza din perioada feudala Edo, iar apoi continuati drumul spre Tokyo.
Inainte de a merge la hotel, veti merge sa vizitati Turnul Tokyo, unde veti urca la primul nivel ca sa vedeti orasul de sus si sa va faceti o impresie despre acest oras incredibil.
.
Ziua 9, 4 aprilie / 11 aprilie: Tokyo
Azi aveti o zi plina in Tokyo. Dupa micul dejun, veti face un tur de o zi in Tokyo, vizitand cateva dintre atractiile capitalei nipone.
Veti incepe cu piata de peste Tsukiji, recunoscuta ca fiind una din cele mai mari piete de peste din lume. Turistii vin dimineata aici in numar mare, savurand spectacolul, atmosfera vibranta si freamatul matinal continuu al magazinelor mici de pe strazile inguste.
Veti ajunge apoi in centrul orasului vechi, Asakusa, districtul cel mai plin de culoare din Tokyo. Aici veti vizita Templul Asakusa Kannon, numit si Senso-ji, cel mai vechi templu budist din Tokyo.
Turul de oras va continua cu o vizita la Meiji Jinju, un sanctuar sintoist dedicat memoriei imparatului Meiji, sub a carui domnie s-a facut trecerea de la Japonia feudala la cea moderna.
In continuare, veti face o plimbare pe bulevardul Omotesando, supranumit si Champs-Elysee-ul orasului, strajuit de o multitudine de boutique-uri elegante ale designerilor celebri si de cafenele cu aer parizian si de asemenea veti ajunge si in Harajuku, paradisul impatimitilor modei si a tinerilor, cu celebra strada Takeshita.
.
Ziua 10, 5 aprilie / 12 aprilie: zi libera Tokyo / Tokyo – Bucuresti
Pentru cei care aleg grupul 1, de 11 zile, astazi aveti zi libera in Tokyo si impreuna cu insotitorul de grup veti decide pe unde sa mergeti si ce sa vizitati, putand chiar incerca si transportul in comun, metroul.
Cei care aleg grupul 2, de 10 zile, pornesc astazi spre casa via Paris, cu un zbor Air France. Ajungeti in Romania la 00:50, in ziua urmatoare, pe 13 aprilie.
Ziua 11, 6 aprilie
Astazi pleaca spre casa si grupul 1, tot cu un zbor Air France, ce pleaca din Tokyo la 10:35. Ajungeti acasa tot a doua zi, pe 7 aprilie, la 00:50.
Puteti gasi mai multe detalii despre aceasta excursie si pe site-ul Eturia:
– Grup recomandat de mine, cu acelasi traseu/cazari/zboruri etc., cu insotitor de grup din partea Eturia: 27 martie – 6 aprilie 2023 – detalii aici
– Grup recomandat de mine, cu acelasi traseu/cazari/zboruri etc., cu insotitor de grup din partea Eturia: 3 aprilie – 12 aprilie 2023 – detalii aici
–
Totodata, mai avem 4 grupuri in Japonia si in luna iunie. Asadar, daca nu puteti calatori in perioada Sakura, in martie-aprilie, dar va doriti sa vizitati Japonia, putem merge impreuna in aceasta destinatie fabuloasa in a doua parte a lunii iunie 2023. Detalii aici.
–
Unde va veti caza ?
Osaka – Hotel Monterey La Frere Osaka
Kyoto – Hotel Monterey Kyoto / Karasuma Kyoto Hotel
Hakone – Hakone Kowakien Tenyu / Hakone Yunohana Prince Hotel (Japanese Room, hotel traditional japonez)
Tokyo – Mercure Hotel Ginza Tokyo / Royal Park
Pret – 4690 euro / 4550 euro de persoana
Pretul de persoana pentru un loc in grupul 1 este de 4690 euro, iar pentru cel de-al 2-lea grup, care petrece o zi mai putin in Tokyo, tariful este de 4550 euro/persoana.
Ce include pretul de mai sus?
Este o excursie cu servicii premium, hoteluri bune si totul in perioada Sakura, cea mai solicitata perioada turistica din Japonia.
Sunt incluse biletele de avion cu toate taxele, toate cazarile din program, biletele pentru trenurile de mare viteza, toate transferurile cu autocarul, toate tururile si vizitele mentionate in program, taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate, ghid local vorbitor de limba engleza care o sa va insoteasca in permanenta, asigurare medicala de calatorie si asigurare storno, toate taxele locale, unele mese (cele precizate), bacsisuri pentru soferi si ghid, etc. La acest pret se pot aplica reduceri daca sunteti sau nu membri ai Eturia Club (Silver, Gold sau Platinum).
Pretul este pentru loc in camera dubla, insa daca doriti neaparat sa stati singuri in camera, trebuie platit un supliment pentru single, in valoare de 790 de euro sau 690 de euro, in functie de grupul ales.
Viza
Romanii NU au nevoie de vize pentru Japonia. Va trebuie, in schimb, pasaport valabil minim 6 luni de zile de la momentul intoarcerii in tara.
Cum va inscrieti?
Ca sa respectam legea, totul trebuie sa treaca printr-o agentie de turism, ei trebuie sa se ocupe de facturi, de contractele cu turistii si de partea logistica. Cei de la Eturia si-au dorit sa facem aceste programe impreuna. Ei sunt cei care au gasit partenerii in Japonia, ei au tinut legatura cu hotelurile de acolo, ei s-au ocupat de contractele cu compania aeriana, ei au platit avansurile si ei sunt cei care au realizat programul.
Pentru inscrieri si orice alte detalii despre aceasta calatorie, va rugam sa folositi una dintre adresele de email: alina.costici@eturia.ro, liliana.nistor@eturia.ro sau octavian.buzdugan@eturia.ro. La orice grup puteti adauga si adresa office@eturia.ro.
F frumos ! Surprinzător de frumos ! Am stat o ora nemișcată și am calatorit imaginar…Cat de interesant poate fi sa descoperi lumea,călătorind real…văzând cu proprii tăi ochi ceea ce poate știai din cărți.. din alte surse…sa trăiești toooot prin propriile senzații și percepții!!! Felicitări! Am citit toot și mi-a plăcut,mi-au pătruns în suflet toate mesajele tale data dw noi ,cei care citim….Te-am văzut la diferite emisiuni…și apreciez întreaga ta activitate …și a echipei ..”Cu oameni..pt oameni ..lângă oameni „..Îți doresc toot binele din lume și multa sănătate!
MINUNAT !!!!
Sunteti un model demn de urmat pentru tineri.