Pentru multi oameni din turism au fost 2 ani dificili, dar revenirea este spectaculoasa si foarte rapida. Si ca toate lucrurile in viata, aceasta revenire accelerata are parti bune si parti mai putin bune (ex. aglomeratie in aeroporturi, anulari sau amanari de zboruri, preturi care cresc peste noapte), insa eu prefer sa imi concentrez atentia pe partea plina a paharului, care adesea compenseaza, turismul fiind una dintre industriile ce au capacitatea de a ajuta pe orizontala multe alte domenii de activitate. Asta mi se pare fascinant la aceasta industrie, iar cand vad ca lucrurile reintra pe fagasul normal, ma bucur sincer pentru toti cei implicati.
Turismul revine la viata in Israel – Numarul de turisti se apropie de nivelul pre-pandemic
Un exemplu de loc in care lucrurile par a merge din nou bine este Israel, o tara care ocupa de ani buni un loc aparte in sufletul meu, dar si printre statele cele mai afectate de pandemie, turismul fiind una dintre cele mai importante industrii din Tara Sfanta. Impactul negativ al pandemiei a fost cu atat mai puternic cu cat Israel a fost primul stat care a anuntat inchiderea granitelor, chiar inainte ca OMS sa declare COVID-19 pandemie, iar lucrurile au ramas asa aproape 2 ani de zile.
In tot acest timp, insa, se pare ca turistii de pretutindeni erau foarte nerabdatori sa viziteze tara. O confirma si statisticile din ultima perioada. In luna august, de exemplu, 234.0000 turisti au vizitat Israel, cu doar 23% mai putin decat in august 2019, iar in luna iulie numarul turistilor a fost de 250.000, fata de 49.200 in iulie 2021 si 322.800 în iulie 2019. De altfel, autoritatile de la Ierusalim se asteapta ca pana la finalul anului sa inregistreze intre 2,2 si 2,5 milioane de turisti.
Romanii sunt si printre nationalitatile cel mai des intalnite pe stradutele din Israel, rapoartele din ultima perioada aratand ca Romania este printre principalele piete sursa pentru turismul din Israel. In august, de exemplu, romanii au reprezentat 17,5% dintre turistii veniti din tarile din regiunea noastra (CIS) si au fost in top 5 in UE si top 10 mondial.
Noi hoteluri si restaurante se deschid in Israel
In ciuda contextului dificil creat de pandemie, investitiile in domeniul turismului au continuat in Israel, unde mai multe hoteluri si restaurante de top au fost inaugurate sau redeschise anul acesta. Printre ele se remarca The David Kempinski Tel Aviv, amplasat de-a lungul promenadei din oras, Hotelul Kedma din Kibbutz Sde Boker, situat la doar cativa pasi de casa lui David Ben-Gurion, Hotelul Galei Kinnereth, de pe malul Marii Galileei, proiectat de Saar Zafrir, Six Senses Shaharut din Desertul Negev sau Mirabelle Plaza din Haifa.
Domeniul culinar nu a fost nici el neglijat, o multitudine de restaurante si baruri deschizandu-se in toata aceasta perioada in Tel Aviv si Ierusalim. Printre cele mai interesante se numara HIBA, condus de bucatarul Yossi Shitrit, Onza si Mashya, Tirza wine bar, condus de bucatarul Raz Rahav si restaurantul OCD si Capella, un cocktail bar situat la etajul 14 al cladirii Hagag.
.
Tren de noapte intre Ierusalim, Aeroportul Ben Gurion si Tel Aviv din 17 Septembrie si autobuz de noapte intre Haifa si aeroport
Incepand cu 17 septembrie, de sambata si pana miercuri va circula si un tren rapid, din ora in ora, in fiecare noapte – acesta va face legatura intre Ierusalim, Aeroportul Ben Gurion si Tel Aviv. Trenul nu va circula in zilele de vineri, iar joia doar intre Tel Aviv si Aeroport, nu si intre Ierusalim si Aeroport.
De asemenea, din 28 mai, o noua linie de autobuz Egged (905) circula pe timp de noapte intre Haifa si Aeroportul Ben Gurion. Aceasta reprezintă o completare importanta la ruta existenta de autobuz Haifa – Ben Gurion si va include gara Haifa Hof Hacarmel, nodul Olga, nodul Netanya, nodul Hasira, gara Tel Aviv Savidor, Terminalul 1 si Terminalul 3 al Aeroportului Ben Gurion.
Noua linie de noapte va functiona de duminica pana joi, iar sambata seara de la 22:30 la 04:45, o data pe oră. Un bilet va costa 33,5 ILS, echivalentul a 24 lei.
De ce revin de fiecare data cu placere in Israel?
Pentru ca e o tara tot mai cool, a constrastelor si a armoniei intre Nou si Vechi, un loc in care cosmopolitul se combina atat de bine cu spiritualitatea, iar stradutele pietruite si street food-ul cu viata de noapte si gastronomia de top.
Daca ajungeti in Israel, neaparat sa explorati la pas Orasul Vechi din Ierusalim si sa treceti apoi spre Orasul Nou si spre strazile pietonale cu baruri si cafenele. Gasesti cam tot ce vrei, de la baruri cu muzica live, tineri care canta pe strada, graffiti interesante, pana la locuri linistite unde poti savura o narghilea, mall-uri moderne, strazi comerciale si cartiere cu case scumpe, ca in orice oras european. In zona comerciala Mamilla gasesti de la mari magazine de brand, pana la designeri locali, iar magazinele sunt deschise pana seara tarziu. Orasul Nou este o combinatie interesanta de traditional si modern, iar o parte din cladirile moderne sunt construite pastrand stilul arhitectural traditional.
.
Daca mergeti si in Tel Aviv, un loc pe care vi-l recomand este Sarona Market, unde sunt peste 40 de mici restaurante de toate felurile, ceva gen Boqueria in Barcelona sau Borough Market in Londra. N-o sa va para rau! Mergeti si in Jaffa, unde veti fi martorii a peste 4000 de ani de istorie.
Iar daca sunteti in cautarea unor experienta aparte, optati pentru cazare macar o noapte intr-un kibbutz sau in desertul Negev, unde sa faceti si o tura cu ATV-ul sau jeep-ul. Totodata, as sugera sa faceti o incursiune in tinutul Galileea – Marea Galileei precum si in Nazareth. Nu in ultimul rand, nu ratati o excursie pana la Marea Moarta, cel mai jos punct de pe pamant si una dintre cele mai interesante atractii ale lumii, unde sa si stati putin pentru a incerca tratamentele medicale.
Cand sa mergeti in Israel?
Vremea in Israel e buna cam tot timpul anului, dar primavara si toamna sunt perioadele ideale. Spre deosebire de zilele calduroase de vara, primavara temperaturile sunt, in medie, 23-25°C, in timp ce in septembrie si octombrie, temperatura este inca de aproximativ 30°C, iar apa marii este chiar mai calda decat pe timpul verii.